12 „apostoli“ sub formă de carte

1. Numărul 12 este unul cu multe sem­nificații și, în baza acestora, cu o bogată li­te­ratură care s-a forjat în jurul său. Avem 12 luni, 12 zodii, 12 apostoli și mult mai mult(e) decât atât, de fapt. Nu merg mai departe cu (în­că) o interpretare care să graviteze în jurul acestui nu­măr, enunț doar un fapt: avem, de foarte puțin timp, o serie de cărți publicate la Editura Humanitas – și anu­me, ele însele, în nu­măr de 12. Sunt cărți care, o spune și o scrie Gabriel Lii­ceanu, „corespund obli­ga­ției morale de a înțelege lumea cu­ră­țind în prealabil mintea care judecă de pre­judecățile ei, dar deopotrivă de pa­ti­mile sufletului și de trufiile eului“. Și, mai departe: „am vrut să împărtășesc cu cititorii iluzia că am putea alcătui, cu vre­mea, în astfel de mini-serii, o bi­blio­te­că ideală care ne-ar putea scuti (sau vin­deca) de rătăciri, fanatisme și prostii“.

2. Cele 12 titluri sunt volume de referință, iar tematică lor acoperă o paletă foarte ge­ne­roasă. Acestea: 1. Konrad Lorenz – Cele opt păcate capitale ale omenirii ci­vi­li­za­te; 2. Julien Benda – Trădarea căr­tu­ra­ri­lor; 3. David Eagleman – Incognito; 4. Czes­ław Miłosz – Gândirea captivă; 5. Allan Bloom – Criza spiritului american; 6. Ro­ger Scruton – Cultura modernă pe în­țe­le­sul oamenilor inteligenți; 7. Oscar Wilde – De profundis; 8. Pierre Manet – Cum de pu­tem trăi împreună; 9. Alain Besançon – Nenorocirea secolului; 10. Mario Vargas Llosa – Civilizația spectacolului; 11. Oc­tavio Paz – Dubla flacără; 12. John Stuart Mill – Despre libertate.

3. Când te numești Humanitas și când ai în portofoliu în 27 de ani de existență un­deva către 4.000 de titluri, să alegi 12 din­tre acestea și să le prezinți ca pe repere fun­damentale în privința „tablei stabile de orientare în lumea valorilor umane“ nu e un demers atât de ușor. Dar alegerea fi­nală a acestora este una realmente fe­ri­cită și foarte reușită. Cu ocazia lansării se­riei la târgul de carte din toamna acestui an, Gabriel Liiceanu – părintele acestei idei generoase – spunea, de altfel, că „da­că m-ar întreba cineva care este fapta cea mai reprezentativă a Editurii Hu­ma­ni­tas de 27 de ani încoace, aș spune că es­te această serie. De ce? Pentru că ea re­zumă, sub forma unor cărți esențiale, tot ce am vrut mai bun să facem, ca oameni de cultură, ca intelectuali, pentru aceas­tă țară“.

4. Patru dintre aceste titluri aparțin unor autori care au fost, în ultimele două se­cole, răsplătiți cu Premiul Nobel. O carte din trei - statistic vorbind. Trei Nobeluri pentru literatură (Czesław Miłosz, Octavio Paz, Mario Vargas Llosa) și unul pentru fiziologie/medicină (Konrad Lorenz – co-lau­reat acum aproape jumătate de secol). Desigur, fără să fie un amănunt marginal, nu faptul de a fi o colecție în care se gă­sesc vizibil mulți laureați cu Nobel este fun­damental. Altceva e. Aceasta: faptul că aceste titluri (toate împreună – căci ele sunt vase comunicante foarte prețioase) re­prezintă una dintre soluțiile limpezi pen­tru ceea ce, la aceeași mai înainte invocată lansare a colecției de la Gaudeamus 2017, Horia-Roman Patapievici numea problema fundamentală a omului adult – „Dis­cer­nă­mântul mi se pare că es­te problema fundamentală a omului adult“. Altfel spus, odată cu „12 cărți des­pre lumea în care tră­im“ sun­tem în fața sau, alegându-le, suntem de-a dreptul în posesia unui GPS cultural de cea mai bună calitate din­tre cele posibile.

5. Revenind la numărul 12, una dintre semnificațiile acestuia trimite la fix același număr al apostolilor lui Isus. Aș risca o parafrază: avem, odată cu aceas­tă mini-serie de la Humanitas, încă 12 apostoli – dar, de data aceasta, sub forma unor cărți. 12 apostoli care sunt trimiși spre cititori ca să aducă vestea bună: a rațiunii, a argumentului, a spiritului cri­tic, a democrației, a curiozității, a gândirii eliberate și atente, a moderației, a ade­vă­rului, a dreptății, a civilizației, a stilului, a umanității, a libertății.

6. Dacă acceptăm acest mic joc în jurul celor 12 apostoli de hârtie, atunci putem să mergem și mai departe și să vorbim des­pre o „tradiție vie“. Este o linie de discurs adecvată pentru că aceste cărți fac real­mente o tradiție vie. Cărți, unele dintre ele, clasice/clasicizate – dar care vorbesc, limpede, răspicat, prezentului. De altfel, for­mula sub care stau toate aceste 12 vo­lu­me este, inclusiv din această perspectivă a unei tradiții vii, relevantă – seria se chea­mă „12 cărți despre lumea în care trăim“. Timpul verbului este esențial în această formulare: în care trăim, nu în care „am trăit“! Datarea originară a celor 12 titluri nu este, desigur, unitară - sunt cărți publicate și în secolul XXI, și în se­co­lul al XX-lea, și în secolul XIX. Indiferent însă de secolul în care au fost scrise, ele sunt actuale.

7. Toate titlurile din această serie aparțin, în sens larg, eseisticii. Două anume dintre aces­tea vin dintr-o direcție neobișnuită, una cul­ti­vată la noi programatic și cu un succes dis­tinct de Humanitas: literatură care vi­ne pe filieră științifică, cu accent medical în ca­zul celor două titluri pe care le am în ve­dere. Mai precis: cartea lui Ko­n­rad Lo­renz și cea, de asemenea fas­ci­nantă și ca do­cu­ment de literatură medicală foar­te bine po­vestită, a lui David Eagleman, spe­cia­list în neuroștiințe (un domeniu din ca­re ne vin deja lucruri spectaculoase și din care este înțelept să așteptăm, într-un vii­tor me­diu, să ne vină chiar elemente re­vo­lu­țio­nare pen­tru cunoaștere – și, mai de­parte, pen­tru etică, pentru religie, pen­tru viață...).

8. Câte, cel puțin, trei titluri acoperă și ar­gumentează solid excelența a două dintre școlile cele mai înalte ale eseisticii din modernitate: cea franceză și cea britanică. În detaliu: pentru Franța, volumele (le în­șir în ordinea cronologică a apariției edi­țiilor lor prime) lui Julien Benda, Alain Be­sançon, Pierre Manet; pentru Marea Bri­tanie (folosesc același criteriu de or­do­na­re), cărțile lui John Stuart Mill, Oscar Wilde și, recentissim și foarte important, Robert Scruton.

9. De peste Ocean, trei prezențe în această serie: doi nord-americani (mexicanul Octavio Paz şi superstarul din Chicago, Allan Bloom) și un sud-american (peruanul Ma­rio Vargas Llosa). Din Est, mai precis din Europa Centrală, un singur nume – Czesław Miłosz. Dar ce nume și ce carte!

10. Despre libertate, în multe dintre for­mele pe care aceasta le poate lua, precum și despre patologiile acesteia sunt, im­pli­cit, toate cele 12 titluri invocate mai îna­inte. Explicit, unul anume este despre una dintre valorile întemeietoare ale „tablei stabile de orientare în lumea valorilor umane“ – cartea clasică, manualul despre li­bertate al lui J. St. Mill, Despre li­ber­ta­te, este, de altfel, și cea mai veche dintre cele 12 apariții grupate în această serie, în vreme ce volumul de eseuri despre ci­vi­lizația spectacolului (à propos: între altele, o „civilizație“ cu o vocație foarte pu­ter­nică de a distruge discernământul!) al lui Mario Vargas Llosa este cea mai recentă apariție. De asemenea, cu titlu informativ: toate aceste cărți au mai existat în limba română în cel puțin o ediție până acum, iar în noua serie avem o singură carte care apare cu un titlu schimbat față de cel cu care intrase, cu ceva ani în urmă, pe piața noastră de carte (este vorba despre vo­lumul – impresionant ca viziune, ca an­ver­gură ideatică și ca forță de argumentare și demonstrație – unuia dintre cei mai mari gânditori politici contemporani din în­treaga lume, Pierre Manet, acum intitulat Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui, în primă ediție denumit O filozofie politică pen­tru cetățean).

11. Nu în ultimul rând, volumul lui Alain Besançon e despre cele două teribile și – ideologic și faptic, vai! – comparabile to­ta­litarisme care au „nenorocit secolul“ tre­cut (comunismul şi nazismul) și care au lăsat în urmă multe milioane de victime. Cartea polonezului Cz. Miłosz descrie ce se întâmplă cu o „minte captivă“ – cum se comportă aceasta, ce alege să țină min­te, ce alege să uite, cum se naște, cum se întreține, cum se (auto)justifică. J. Benda, în al treilea rând, descrie „trădarea căr­tu­rarilor“, care are loc atunci când mintea, scrisul, gestica publică ale acestora sunt puse în slujba puterilor ce se construiesc în jurul unor idei precum rasă, clasă sau națiune. În fine, Alan Bloom vede în The Clo­sing of the American Mind (acesta este, mai concludent decât cel românesc, titlul originar al cărții) simptomatologia și patologia decăderii – academice și, în fond, de civilizație – care cuprinde lumea occidentală și din care ajung, tot mai des, ecouri și la noi. Am insistat să grupez, în penultimul pasaj al acestui text, cele patru titluri – sugerând, totodată, că, vase co­mu­nicante, aceste 12 cărți pot fi com­bi­nate în „pachete“ de lectură mai mici, de patru bunăoară, cum propun chiar aici – și pentru că: a) derivate numeroase ale formulelor care pot nenoroci un secol sau altul sunt în vigoare și vor continua să se nască, iar b) aceste 4 cărți ne ajută la o foarte rafinată înțelegere și, poate, ocolire a acestora.

12. Așadar, odată cu aceste 12 cărți, avem re­pere majore etice, repere majore is­to­ri­ce, repere majore stilistice, borne esen­ția­le ca­re orientează, care ajută sau care nasc dis­cer­nământul. Cărți care, în plus, și acum preiau o sugestie faimoasă ce se re­gă­sește într-un eseu al lui Gabriel Lii­cea­nu, pro­pun „patrii mici“ curate și re­mar­ca­bile cu aju­torul cărora este posibilă bu­na ori­en­ta­re în lumea de azi a patriilor mari.