Arta nevăzută

În perioada 12 septembrie-19 octombrie 2024, la Galeria Ivan a avut loc expoziția retrospectivă Adela Petrescu „Desen și Pictură 1952-2017”, unde au fost prezentate publicului lucrări din perioade diferite, atât picturi realizate pe carton și pânză, cât și desene ale Adelei Petrescu, o artistă figurativă. Naturile statice, peisajele, portretele și nudurile sunt temele abordate de aceasta. Prin compoziții simple, figurative, Adela Petrescu a surprins factualul, fiind deschisă totodată la un dialog cu imaginarul.

Adela Petrescu (n. 1927-d. 2019) este o artistă intrată într-un con de umbră încă din timpul vieții. A participat în puține expoziții de-a lungul timpului, fiind o prezență discretă pe scena de artă. Prin intermediul acestei retrospective, Galeria Ivan a scos la lumină, aducând după mult timp în atenția publicului un nume pronunțat de prea puține persoane.

Corpul mare de lucrări prezent în expoziție a fost panotat astfel încât marele public să aibă acces la un număr cât mai extins de lucrări ale artistei. Fiecare perete al galeriei a fost folosit pentru a oferi o idee a par-cursului Adelei Petrescu, fiind prezente lucrări timpurii, care datează din 1952, și până în 2017, lucrări realizate cu trei ani înainte de moartea artistei. Picturile din expoziție, atât pe carton, cât și pe pânză, au oferit câteva exemple de naturi statice, peisaje, portrete, autoportrete, lucrări din seria Scuarul, cât și desene ale Adelei Petrescu. 

Originile „nesănătoase” au fost un obstacol pentru Adela Petrescu, pe care l-a depășit, într-o oarecare măsură. A reușit să existe în calitatea sa de artistă, fiind ajutată în acest sens de alți artiști, la rândul lor subjugați în diferite moduri de regimul comunist. Adela Petrescu este una dintre multele artiste și artiști care s-au pierdut mult timp în întuneric.

Informațiile despre Adela Petrescu nu se găsesc într-un număr prea mare momentan, totuși există suficiente pentru a ne putea forma o idee despre cine a fost sau cel puțin deschid jocul presupunerilor. Rămân multe întrebări, cel puțin acum, fără răspuns.

Adela Petrescu (Nicolau) s-a născut pe 22 ianuarie, la București, urmând ca mai apoi să se mute împreună cu familia la Câmpulung, unde a urmat gimnaziul și liceul de fete. A început lecțiile de desen în perioada 1945-1946 cu mătușa sa, sculptorița Teodora Pop (soția pictorului Sabin Pop), în atelierul Ceciliei Cuțescu Storck. Urmează, în paralel, cursurile Facultăţii de filologie și anul pregătitor la Belle Arte, cu Nicolae Dărăscu. După doar un an de studiu, este nevoită să abandoneze cursurile facultății Belle Arte, unde îl avea profesor la clasă pe Jean Steriadi. Cauza încheierii abrupte a studiilor au fost originile sale „nesănătoase”. Taxele percepute pentru studenții proveniți din familii considerate bogate erau prea mari, astfel că Adela Petrescu a trebuit să renunțe la studiile sale academice în domeniul artei. Totuși a absolvit Facultatea de Filologie în 1950, an în care s-a și căsătorit cu Radu Petrescu, un membru al grupului de la Târgoviște, ale cărui texte vor fi transcrise și corectate de ea. Împreună, cei doi au fost repartizați la Țăndărei, însă au cerut să fie transferați în două sate din Bistrița-Năsăud, anume Dipșa și Prundul Bârgăului, unde au predat din 1951 până în 1954, când s-au întors în București. Această perioadă este marcată de o tragedie personală a artistei. Tatăl său moare în 1953 în lagărul de la Capul Midia.

Deși a fost nevoită să își încheie studiul academic de artă prematur, Adela Petrescu a continuat să învețe pe cont propriu, fiind autodidactă. La Dipșa, drept bază teoretică i-au stat Tratatul de pictură al lui Camilian Demetrescu, cel al lui Delacroix și scrisorile lui Van Gogh. Tot acolo a început să picteze cu puține materiale, pentru că, nefiind membră UAP, nu avea acces la cele necesare. A surprins peisajul rural de la Dipșa în repetate rânduri, realizând totodată portrete și naturi statice. O bună bucată de timp, singura sa suprafață de lucru a fost cartonul, la care de asemenea avea acces greu.

Cartoanele preparate sunt de multe ori pictate față-verso, unele fiind chiar decupate, fiindcă s-au folosit de ele și copiii artistei, care, de multe ori, desenau peste lucrările ei. Lipsa pare să stea la baza acestei generații, lipsa de materiale pentru artiști, lipsa de informații pentru intelectuali, lipsa de libertăți pentru femei, lipsa de drepturi pentru societate.

Cartonul a fost materialul necesar care i-a permis o bună bucată de timp să se manifeste în calitatea sa de artistă. Pânza a fost un cadou primit, pe la mijlocul anilor 1970, de la Paul Gherasim, care avea acces la materialele de la Combinatul Fondului Plastic, următoarele fiind cumpărate cu ajutorul lui Florin Niculiu, tot de la Combinat, fiind singurul loc de unde puteau fi achiziționate. Pe acest nou suport sunt reluate, la dimensiuni mari, picturi vechi.

În 1978, Adela Petrescu expune pentru prima dată o singură lucrare, anume Pinii, la Salonul Municipal de la Palat, cu ajutorul soțului său și al lui Florin Niculiu. Următoarea expoziție (un solo show) are loc abia în 1982, la insistențele lui Ion Grigorescu, la Casa Schiller. Adela Petrescu este o prezență discretă pe scena de artă, realizând în general compoziții figurative, pictând adesea peisaje, naturi statice, portrete sau nuduri.

Fiind preocupată de acuratețea compozițiilor, multe picturi sunt precedate de o schiță. Totuși, schița nu reprezintă doar o etapă dintr-un proces amplu, fiind de multe ori o lucrare în sine. Un exemplu îl constituie seria Scuarul, care începe în 1957, ca un studiu atent al vederii artistei de la fereastra casei din Pitar Moș. După multe schițe și desene, în 1965, pe un carton de mici dimensiuni, scuarul a fost în sfârșit pictat. În 1968 este realizat primul scuar care introduce motive romboidale în coroanele copacilor, motive ce oferă un caracter metafizic lucrării, fiind  realizat cam la șase ani distanță de începerea propriu-zisă a subseriei de cinci scuaruri mari. Primele patru din serie sunt realizate în 1974, respectiv 1979, iar ultimul, început în 1982, chiar înainte de moartea lui Radu Petrescu, rămâne neterminat. Scuarul pare să o obsedeze pe artistă, fiind un adevărat proiect, realizat în zeci de ani. Din interior, privind pe fereastră, Adela Petrescu a pictat un loc real, asupra căruia a intervenit cu libertatea, care nu i-a putut fi restricționată de nimeni, aceea de a-și imagina. În cel de-al treilea scuar, romburile sunt înlocuite cu triunghiuri mici, ce dau senzația unor inflorescențe. Fiecare lucrare din acest proiect amplu primește câte un nume: Andromeda, Delfinul, Equuleus, Lira și Aquila.

În această serie, peisajul urban real este tulburat de intervențiile geometrice care rup ritmul figurativ. De asemenea, și în lucrarea expusă la Salonul Municipal de la Palat – Pinii, unde este surprins Dealul Crețișoara de la Câmpulung, realizat în 1977, se poate sesiza preocuparea artistei pentru geometrizarea compoziției, mai ales în registrul superior și inferior al lucrării. Restul lucrărilor sale însă nu se încadrează, din punct de vedere stilistic, în anii 1960, 1970, ani ce au fost marcați de un stil abstract, fie cu înclinații spiritualiste sau geometrice, dacă ne gândim la artiști precum Paul Gherasim, Gheorghe Berindei sau Ștefan Sevastre, sau chiar stilul expresionist, cum este cazul lui Aurel Cojan. Adela Petrescu este mai apropiată ca manieră de lucru de generația unor artiști precum Camil Ressu sau Ștefan Dimitrescu. Principala referință a artistei pentru autoportrete și nuduri este Theodor Pallady. Realitatea este surprinsă de artistă printr-o pictură clară și sigură. Liniștea, calmitatea sunt simțite atât prin compoziție, cât și prin cromatică, invitând la contemplare.

După moartea soțului său, în 1982, Adela Petrescu se oprește din a mai picta un deceniu, dedicându-și timpul transcrierii tuturor manuscriselor lăsate de Radu Petrescu la moartea sa. Încă din timpul vieții scriitorului, Adela Petrescu a transcris întregul Jurnal, o lucrare de proporții, cât și întreaga corespondență dintre acesta și semenii săi. La rândul său, Radu Petrescu i-a dedicat soției o serie de texte din Jurnal, numind-o adesea „maestrul”. În aceste scrieri, Radu Petrescu vorbește despre lucrările soției sale în termeni laudativi, prezentând, de asemenea, și imaginea artistei în lucru.

Adela Petrescu este cu siguranță unul dintre „cavalerii postbelici”, după cum a numit Geta Brătescu, la începutul volumului Atelier continuu, generația din care și ea a făcut parte. Originea nesănătoasă îmbolnăvea și restul parcursului, diminuând șansa și favorizând eșecul. Mulți artiști care promiteau au rămas, undeva în timp, doar cu promisiunea, nevăzuți, neauziți și nelăsați să iasă la lumină.

Cele mai recente apariții ale Adelei Petrescu pe scena de artă sunt expoziția personală din 2010, intitulată Misterul unui scuar, la Palatul Mogoșoaia, Galeria Foișor, și expoziția de grup de la Muzeul de Artă Recentă, Marginali, izolați și excluși, din 2020.

Adela Petrescu s-a stins din viață pe 13 martie 2019. //

Bianca Băjenaru este istoric de artă