Prințesa de la Mogoșoaia

Recent, Ed. Humanitas a publicat, în traducerea Alinei Pavelescu, o biografie a Prințesei Martha Bibescu scrisă de Aude Terray, cercetătoare și doctor în istorie, din Franța, sub numele Singură împotriva tuturor. „Viața Prințesei Martha Bibescu”. Este a treia biografie și cea mai riguros documentată despre personalitatea care a fascinat, timp de o jumătate de secol, o întreagă Europă. Martha Bibescu e încă insuficient cunoscută, din păcate, în țara ei de origine.

Cartea este o reușită, pentru că reunește foarte multă informație (din arhive românești și străine), dar este scrisă ca un roman. Martha Bibescu e scriitoare, dar mai ales personalitate modelatoare cultural și diplomatic.

Se naște în 1886 și este fiica Smarandei (Emma) Mavrocordat (din familii fanariote) și a lui Ion Lahovary (fiu de general și fost ministru de Externe). Mama ei și-a adorat fiul, pe Georges, și va fi devastată la moartea prematură a acestuia. Fiicele, printre care și Martha, vor fi ca și inexistente pentru ea. În romanul „Papagalul verde”, Martha Bibescu descrie această dramă și e poate cea mai reușită carte a ei, alături de „Isvor, țara sălciilor”, și în lipsa vastului „Jurnal”, nici azi publicat (cu excepția câtorva fragmente din 1915 și 1938), document cu siguranță inestimabil.

La 12 ani, Martha Bibescu e deja „une apparition” în saloanele mondene, îi atrage atenția Reginei Elisabeta a României, iar un an mai târziu descoperă opera lui Chateaubriand, pe care îl va iubi toată viața. Pe plan afectiv, Martha Bibescu va fi permanent susținută de dragostea tatălui ei, Ion Lahovary (ambasador la Paris, ministru de Externe). La 16 ani este măritată cu prințul George-Valentin Bibescu (nepot al domnitorului Gh. Bibescu și fiu al unui membru de onoare al Academiei de Arme din Paris) și începe drama unui mariaj, în care este constant înșelată, dar se bucură măcar de prietenia și de sprijinul autentic ale celui care îi devenise soț printr-un aranjament. Va avea și ea pasiuni amoroase, cu bărbați francezi și englezi, cu un rege al Spaniei. Dar va lupta mult pentru a-și cuceri propriul soț, fără succes. Neiubită de mamă și de soț, Martha Bibescu va da naștere, la 17 ani, unei fiice, Valentina, riscând să-și piardă viața. Deși nu se va ocupa prea mult de ea, aceasta o va iubi ca și când relația lor ar fi fost perfectă. Mai târziu, Prințesa va fi mult mai atașată de cei doi nepoți de la fiica sa.

George Bibescu, soțul ei, este și el o personalitate aparte: stabilește recorduri automobilistice, este un pionier al aviației, recunoscut la Paris și la Londra, va fi un apropiat al Regelui Carol al II-lea. Debutul Marthei Bibescu, cu volumul de impresii de călătorie „Les huit paradis”, care primește Premiul Academiei Franceze, se datorează unei călătorii aventuroase și periculoase până în Persia, a soților Bibescu, alături de prințul Emanuel Bibescu și de alte câteva persoane, în trei automobile, înfruntând multe riscuri. La Paris, va avea o bogată viață mondenă, printre familii aristocrate, dar și artiști, și atunci va începe rivalitatea cu verișoara ei, Anna de Noailles. Celebră deja la Paris pentru poemele ei din „Le Coeur innombrable”, fosta prințesă Brâncoveanu nu o privește cu ochi buni pe Martha, care reunește în mod uluitor inteligență, cultură, frumusețe, șarm și stil. Într-unul dintre saloane, Martha va face cunoștință cu Marcel Proust. Mai târziu, va scrie „La bal cu Marcel Proust”, chiar dacă atunci fugise de compania acestuia, găsindu-l ciudat. O altă rivală și chiar dușmancă îi va fi Elena Văcărescu, trimisă în exil la Paris de Carol I, pentru a-l uita pe viitorul rege Ferdinand. În cursul vieții sale mondene, Martha va stârni pasiunea „kronprințului” Wilhelm al Prusiei, care o va ajuta mult în Primul Război Mondial.

În 1912, Martha începe să restaureze palatul de la Mogoșoaia (ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu), iar soțul ei o va numi unica lui proprietară. Ea va numi palatul „rațiunea mea de a fi”, „opera mea și doar a mea”. Mogoșoaia va deveni un spațiu de întâlniri culturale, mondene și diplomatice fără egal în istoria românească, pe modelul Saloanelor franțuzești de secole 17 și 18.

În timpul Primului Război Mondial, Martha Bibescu va fi alături de soțul ei, datorită conexiunilor foarte numeroase și importante din Occident, participantă la negocieri diplomatice, iar epoca e copleșitoare: moartea tatălui, incendiul palatului de la Posada și implicarea ei în tratarea răniților. Va merge personal la Paris și la Londra ca să cumpere echipamente medicale și va instala un spital, numit 118, în clădirea Automobil-Clubului din București, oferită de soțul ei. Alături de călugărițe voluntare și personal medical, va îngriji ea însăși soldații răniți și nu puțini își vor da sufletul pe brațele ei. După ce Bucureștiul e invadat de nemți, Martha va face chetă pe stradă și în magazine pentru a aduna alimente de care spitalul avea nevoie. Obligată să se autoexileze la Berlin, Martha își ia adio de la fiecare rănit. Dar plecarea ei provoacă, prin Elena Văcărescu, un val de denigrare până la acuzații de trădare în favoarea nemților. Regina Maria nu-i mai răspunde la scrisori. În 1930 moare fostul ei iubit, Lordul Thompson, într-un accident de dirijabil, iar Martha suferă imens. La Paris, se mută în reședința lui Antoine Bibescu, pe L’Île Saint-Louis. Scrie cărți comerciale, pentru bani, sub pseudonimul Lucile Decaux. În vreme ce în România cuplul Martha – George Bibescu este văzut ca „arogant și cosmopolit” (așa cum elita e percepută adesea), în Franța cei doi au succes ca reprezentanți ai unei adevărate elite. Despre seratele lor de la Mogoșoaia ajung să scrie „Le Figaro” și „Times”.

Odată cu Al Doilea Război Mondial, soții Bibescu, pledanți fermi pentru alianță cu Anglia și Franța, sunt prost văzuți de mareșalul Antonescu și spionați de Siguranță. În 1941, George Bibescu moare, răpus de cancer pulmonar, având-o mereu la căpătâi pe Martha. Aceasta îi organizează funeralii princiare și îl adoptă pe unul dintre nepoți, fiul Valentinei. Deși una dintre surori, apoi propria mamă și Emanuel Bibescu – pe care îl iubise mult – se sinucid, Martha se mobilizează, strânge donații pentru a-i mitui pe unii dintre paznicii „trenurilor morții”, recuperează de acolo copii evrei, pentru a-i ascunde, și apoi strânge alimente destinate evreilor condamnați la muncă forțată (chiar rapoartele Siguranței o menționează). Va organiza un cenaclu literar la Mogoșoaia, având ca participanți diplomați occidentali de la București. Se discută despre Claudel, dar și despre discursul lui Churchill din fața Congresului SUA. În 1942, Martha va avea discuții cu reprezentanți ai Aliaților, dar e fără putere în fața înțelegerilor secrete dintre Marile Puteri. Tancurile sovietice ajung până la Mogoșoaia, dar Martha reușește să înscrie palatul printre monumentele istorice ale României. La 59 de ani, e silită să plece din România pentru a se salva (Ambasada Franței o avertizează că urma să fie arestată), lăsându-și în țară fiica și ginerele, care nu vor să părăsească Mogoșoaia. Cei doi nepoți erau protejați în străinătate deja. În Franța își va reîntâlni nepoții și va deveni tot mai îngrijorată de veștile din România. Va vinde o parte din bijuterii pentru a putea plăti studiile nepoților și va fi spionată de Securitatea română.

În 1955, e aleasă membră a Academiei Regale din Bruxelles, iar un an mai târziu îi va întâmpina, în fine, pe fiica și pe ginerele ei, după ce și-a activat toate cunoștințele ca să îi scoată din România pe filieră medicală. Valentina e bolnavă, iar în România și ea, și soțul ei ar fi intrat în închisoare, așa cum intră alte rude ale lor. În 1962, Martha primește Crucea Legiunii de Onoare în grad de cavaler, iar următorii ani reprezintă perioada de prietenie cu Charles de Gaulle, care i-a spus: „Pentru mine, Dumneavoastră sunteți personificarea Europei”. La 80 de ani, Martha nu-și pierde strălucirea princiară și are planuri mărețe (dar eșuate) pentru nepoții săi. Pierzând Mogoșoaia, Martha se consolează, cu puțin înainte de moarte, survenită în 1973, cu recuperarea castelului din Ménars, care aparținuse soacrei sale.

Am făcut un rezumat schematic al cărții semnate de Aude Terray. Este aproape imposibil să comentezi o asemenea viață, nu poți decât să o descrii, lăsând prea multe deoparte. Viața ei e un amestec de măreție și tragedie care sfidează orice ficțiune, o viață devenită Destin, unul cu totul excepțional, pentru că Martha Bibescu este o personalitate ieșită din comun. Din fragedă tinerețe și până la 87 de ani, ea a încântat români și occidentali pentru că a reunit în mod fastuos o inteligență rară, stil și patriotism, curaj și feminitate, cultură elevată și dedicație celor în nevoie. Aude Terray ne-o prezintă pe prințesă așa cum aceasta merita de mult. Martha Bibescu ar trebui să se numere printre brandurile României.