1/4 Imigranți. Desenând imigrația în Paris

O uriașă clădire art deco din anii ’30 adă­postește Muzeul Istoriei Imigrației, un spa­țiu ale cărui scop și vocație dau seama de o voință de conciliere à tout prix cu fe­no­menul imigrației, îmblânzit și cir­cum­scris în muzeu, adică deplasat din matca ne­stă­vilită a actualității în zona inert-be­nignă a faptului deja întâmplat. Trecut în­tr-un re­gistru discursiv ce-și extrage forța de con­vingere din filonul afectiv și bio­grafist al imigrației, muzeul plasează acest fe^­no­men, tocmai pentru a-i atenua forța și as­peritățile inerente oricărei deplasări în ma­să de populație, în registrul micilor is­to­rii.

Astfel, imigrația e văzută ca o su­mă he^­te­roclită de subiectivități di­namice și, in­tra­tă în muzeu, cum­va izolată, ca fapt închis. Or, fo­iala populațiilor în spa­țiul francez, de care dă seama cel mai bine poate o că­lătorie pe oricare dintre liniile metroului parizian, nu contenește. Sunt de pus sub semnul în­trebării, așadar, miza unui astfel de mu­zeu și felul în care își definește obi­ectul. Acest spațiu, înainte de a fi muzeu, a ser­vit unui scop cu totul diferit, iar vo­ca­ția lui primă frapează vizitatorul care-l pri­vește uimit și, într-o oarecare măsură, in­timidat de basorelieful gigantesc de pe fa­țada clădirii, unde sunt etalate scene din co­loniile franceze, un soi de hartă din pia­tră a teritoriilor și cuceririlor istoriate.

Înainte de a fi muzeu, așadar înainte să de­vină spațiul conciliant pentru sen­si­bi­li­tățile firave ale tuturor roiurilor etnice ce s-au topit în fagurele francez, acest spa­țiu, Palais de la Porte Dorée, a apărut pe lu­­me cu prilejul expoziției coloniale din 1931, prilej de punere în scenă a unei gi­gan­tice machete cu teritoriile colonizate, fiecare cu pavilionul său, de la coloniile pro­­priu-zise la protectorate. Trecută și-ngro­pată era co­­lonialismului, vârfurile sale de lance s-au tocit. A rămas însă un spațiu uriaș, unde al­tădată erau expuși oameni, avataruri ale unei Vénus Noire a tuturor coloniilor, iar în acest spațiu unde omul obiectualizat era exponatul, poveștile i-au luat locul. Ce poate fi văzut, așadar, în acest muzeu? Mai mult decât în orice alt spațiu muzeal, aici frapează insistența cu care poveștile sunt transformate în exponate. Paradoxal, imigrația, fenomen de masă prin ex­ce­len­ță, este transformată aici într-o sumă a in­dividualităților exprimate prin povestea cons­truită, la rândul său, din fragmente adunate cu grijă și duioșie de câte o bu­ni­cuță poloneză ce și-a pus la păstrare al­bu­mul cu fotografii de familie, de câte un rus venit cu vioara în spinare sau de câte o croitoreasă care a pornit la drum cu tot cu mașina de cusut. Și lista, aproape in­finită, continuă și continuă, istoriile in­di­vi­zilor sunt expuse elegant în spațiul mo­dernist și aerisit al muzeului.

Dincolo de această multitudine co­lorată de saltele, geamantane, oa­le și ulcele, marionete, poze cu fotbaliști, zdrăngănele, decupaje de ziar și câte și mai câte alte obiecte ce for­mează galeria donațiilor, muzeul are și o parte de artă modernă și contemporană, alcătuită din lucrările artiștilor ajunși din varii colțuri ale lumii în Franța. La fel ca în cazul colecției alcătuite din donații, și cea de artă are ca miză exploatarea is­to­riilor personale prin lucrări și instalații unde autobiografia se întrevede, iar fondul afectiv al fiecărei lucrări în parte evocă me­moria, memoriile imigrației și trăirea deplasării individului.

Pentru că este un spațiu al istoriilor personale mai mult decât unul al fenomenului imigrației privit is­to­ricist, muzeul a propus o expoziție de benzi desenate cu titlul Des histoires dessinées entre ici et ailleurs. Bande des­sinée et immmigration 1913 – 2013 (Is­torii desenate între aici și acolo. Bandă desenată și imigrație 1913 – 2013). René Goscinny, Mariane Satrapi, Shaun Tan, Zei­na Abirached, Art Spiegelman, Halim Mahmoudi sau José Munoz, cu ilustrațiile sale la Străinul lui Camus, sunt câțiva din­tre artiștii cu origini dintre cele mai di­verse adunați în cadrul acestei expoziții.

Memorie, jurnal, autobiografie, micul fapt, micul imigrant, jocurile copilului rus, desenele și amintirile sale: nu numai că statistica este spartă în indivizi, dar in­divizii sunt văzuți în intimitate, iar în­cărcătura afectivă a spațiului este în mă­sură să umple giganticul fost muzeu al co­loniilor transformat în loc unde s-au adu­nat să-și spună povestea toți cei veniți din alte părți. Meritul muzeului este acela de a fi reușit să exploateze un punct nevralgic al istoriei moderne și con­tem­porane a Franței într-o experiență ce apro­pie spectatorul de intimitatea celui venit de departe, pentru că alcătuirea galeriilor este făcută inteligent, iar spațiul vast se îmblânzește în luminile atâtor destine con­topite.

Până acum, am încercat o re­scrie­re a traseului vizitei în acest muzeu, cu etapele sale, ce corespunde unei coborâri line din Istorie în istorii. Dacă imaginile din expoziția Des histoires... transcriu po­vești, construiesc personaje și deapănă ex­periența imigrării, cu alte cuvinte, schi­țează istorii afective, pe ferestrele mu­zeului se scrie altceva: de­senele lui Dan Perjovschi, realizate de ar­tist pe 17, 18 și 19 ianuarie, glosează mu­zeul și vin cu o raportare critică a fe­nomenului, ce vizează înțelegerea, nu isto­risirea.

Sintetice ca niște ideograme și articulate pe fibra ideilor, imaginile artistului de­ter­mină spațiul și îl completează prin co­mentariu: dacă memoria imigrației este declinată în muzeu de fiecare dată prin spec­trul afectivității sau al autobiografiei, al faptului trăit și filtrat de experiența ar­tistică, la Dan Perjovschi imaginea în­seam­nă și un act de înțelegere a experienței. Artistul lucrează cu descompuneri ce amin­tesc de analizele semantice și re­com­puneri ce produc emergența sensurilor la­tente aduse la lumină prin paralelisme, juxtapuneri și imagini ieșite din cozile li­terelor. În spațiul liminal de interferență în­tre două limbaje, cel vizual și cel tex­tual, imaginile lizibile devin o formulă dia­lectală. Vizibile de pe o parte și de pe cea­laltă a ferestrelor de la intrarea în muzeu, imaginile se situează într-o permanentă cău­tare a expresivității, ieșită din aus­te­ri­tatea caligrafică a imaginilor. În trans­parența ferestrei, acestea se compun într-un continuum, punctează câte o idee, iar apoi o alta urmează și tot așa, într-o în­lănțuire de figuri ce fac sensuri. Ca în po­veste, nici călare nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum, desenele de pe fe­restre iau distanță față de spațiul mu­zeului, în care nu se situează propriu-zis, ci pe care îl comentează pe margine, în­tocmai ca glosele de pe marginile manu­scriselor. //

// Des histoires dessinnées entre ici et ailleurs. Bande dessinée et immigration. 1913-2013

// Musée de l’histoire de l’immigration, Paris, 16 octombrie 2013 – 27 aprilie 2014