22 VĂ RECOMANDĂ: Un nou Vietnam?

Octavian Manea | 05.10.2010

Pe aceeași temă

Cea mai recentă carte semnată de jurnalistul Bob Woodward aduce în dezbaterea publică „războiul preşedintelui Obama“. Astfel a ajuns să fie supranumit un conflict început acum 10 ani de predecesorul său, George W. Bush, imediat după atacurile de la 11 septembrie. Cartea se bazează în întregime pe surse din interiorul administraţiei, pe transcrierile întâlnirilor oficiale şi pe interviuri cu actorii principali implicaţi în redefinirea strategiei afgane. Practic, prin decizia de a suplimenta efectivele ISAF cu încă 30.000 de militari americani, Obama îşi asumă public paternitatea pentru noua strategie, Afganistanul devenind războiul său.

Însă cartea lui Woodward arată foarte clar un preşedinte care nu crede în reuşita acestei misiuni, un comandant şef „împins“ spre acest deznodământ, sub presiunea celor mai importanţi şefi militari ai naţiunii. De-altfel, Robert Gates, Mike Mullen, David Petraeus şi Stanley McChrystal au format din primul moment un front comun, oferindu-i preşedintelui o singură alternativă – o campanie clasică de contrainsurgenţă. Dimpotrivă, pe tot parcursul discuţiilor cu decidenţii militari, preşedintele şi consilierii săi cei mai apropiaţi au pledat pentru ceva complet opus – articularea unui „exit plan“. Nicidecum o americanizare a războiului.

Poate cel mai agresiv oponent al campaniei de contrainsurgenţă, propusă de Petraeus & co, a fost vicepreşedintele SUA, Joe Biden. El chiar l-a avertizat pe Obama că se îndreaptă spre un nou Vietnam. Interesant este şi avertismentul preşedintelui conform căruia „planul militarilor compromite capacitatea noastră de a face altceva“, pe plan intern sau extern. Pe tot parcursul procesului, tensiunea dintre civili şi militari a fost maximă. Probabil că la fel este şi astăzi. Oare chiar să fi acceptat Obama suplimentarea trupelor pentru o misiune în a cărei reuşită nu crede?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22