Pe aceeași temă
Lavinia Betea (cunoscuta pentru volumele ei de interviuri cu Maurer, Barladeanu si Manescu, trei fosti nomenclaturisti comunisti, dar si pentru monografia închinata cazului Lucretiu Patrascanu), "recidiveaza" de data aceasta într-o carte de convorbiri cu o victima a comunismului: Ioana Berindei, fiica reputatului politician taranist Ioan Hudita, nora lui Alexandru Bals si a Dinei Bals (toti acestia au facut la randul lor închisoare politica, Dina Bals fiind chiar autoarea unui volum remarcabil de memorialistica asupra detentiei - Drumuri pustiite). Jumatate din cartea de interviuri Am facut Jilava în pantofi de vara (Editura Compania, 2005) rememoreaza vremurile de dinainte de instaurarea comunismului, cu atmosfera epocii, cu portrete ale intelighentiei, taclale, obiceiuri din high-life etc. Partea a doua a convorbirilor este însa strict axata pe Gulagul romanesc, prin intermediul unei marturii rostit cu naturalete. Ioana Berindei nu este nici Lena Constante, nici Adriana Georgescu, nici Elisabeta Rizea ori Lucretia Jurj; adica nu este o razboinica. Dar nici nu trebuie sa fie: ea este o intelectuala senina, neîncrancenata, care rosteste o poveste grava, pe care încearca sa o simplifice pentru a fi mai limpede înteleasa.
La închisoare are parte de tiparul clasic: arestul, ancheta, detentia propriu-zisa. Ba chiar are parte de noroc: nu este schingiuita. Este initiata în recluziunea impusa dupa tipic, fara turbulente, totusi, cum am precizat deja; chiar daca, de pilda, are parte la un moment dat de perchezitia anala, umilitoare. Lumea femeiasca este descrisa prin flash-uri canonice si necanonice la un loc: bromura impusa de autoritati pentru a împiedica menstra, promiscuitatea, bataia efemera, isteria ori, dimpotriva, nadejdea, jocurile, rasul, scrisorile de dragoste redactate pentru o detinuta de drept comun etc. Ciudatenia detentiei Ioanei Berindei provine din sarcina pe care o duce în închisoare, cu toate consecintele acestui lucru (este alintata cu numele Bortosica). In timpul nasterii este asistata de o moasa provenita de la drept comun si de ofiterul politic, prezent la datorie în asa fel încat gravida, ulterior lehuza, sa nu comita vreo infractiune! Copilul care se va naste în detentie (o fetita, Ruxandra) va fi balsam pentru toate femeile din puscarie, sensibilizate la ideea de maternitate. Ruxandra va fi, de fapt, copilul simbol al tuturor, timp de opt luni, pana cand va fi preluata, totusi, de restul familiei aflate dincolo de gratii. Era si timpul, întrucat, altfel, copilul ar fi murit de foame, fiind tratat, din pricina mamei sale, în regim sever de prizonierat politic. Ultima parte a cartii trateaza viata de dupa iesirea din închisoare.
Ioana Berindei nu crede în necesitatea unui proces al comunismului ( "La ce bun sa-l faci? Cui sa i-l faci? Nu vedeti ca au disparut în natura? Ori au murit, ori au fugit, ori si-au schimbat numele.") Ca fosta victima a comunismului (si nu numai), are tot dreptul la aceasta optiune, desi ea este paradoxala. Ca recenzent al marturiei sale însa, eu cred tocmai în logica unor asemenea dovezi despre Gulagul romanesc, ce ar putea alcatui probele imperioase pentru un proces al comunismului (în sensul de condamnare a acestuia, cu tot ce înseamna aceasta din punct de vedere juridic si oficial). Timpul va arata optiunea careia dintre noi este cea mai potrivita: a victimei sau a raisonneur-ului tardiv al respectivelor vremuri sumbre (aceasta sunt eu, dupa cum se va fi înteles, cred)?
Lavinia Betea, Am facut Jilava in pantofi de vara. Convorbiri cu Ioana Berindei, Ed. Compania, 2006
