Another Breach in the Wall. Orașul, un bun comun.

Daniel Tudor Munteanu | 15.11.2022

Personajul principal al expoziției este orașul. Ne extindem granițele, dincolo de zidurile unui spațiu de galerie închis, în spațiul public: piețe și parcuri, alei și cotloane, scări, ganguri, poduri, pasa

Pe aceeași temă

În toamna anului trecut am fost invitați la Veneția pentru a participa la o dezbatere organizată de Curators Collective, un grup informal constituit din curatorii pavilioanelor naționale din cadrul Bienalei de Arhitectură. Eram singurii outsideri, pentru că reprezentam un pavilion independent, nonprofit, inițiat de noi și neafiliat niciunei națiuni, companii sau instituții. Cu Unfolding Pavilion am parazitat deja de trei ori, cu ceva succes, cea mai mare expoziție de arhitectură din lume. Ne alegem și ne finanțăm singuri spațiile: un apartament dintr-un condominiu de lux în 2016, un complex de locuințe sociale în 2018, o navă cu pânze în 2021. Nu avem resurse bugetare și echipe extinse, dar avem libertate. Ceilalți curatori ne invidiază. Între dezbatere și party-ul obligatoriu de după, ne-am dedicat câteva ore de brainstorming la barul deschis în fostele sere din Giardini. Suntem Daniel Tudor Munteanu și Davide Tommaso Ferrando, la vremea respectivă proaspăt numiți curatori ai expoziției principale din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură Beta 2022. Suntem la al treilea șpriț când ne pică fisa: „For Timișoara, we’ll make an exhibition about loopholes!” 

Dar cum traduci loophole în limba română? Portiță, lacună, fisură, breșă? Termenul original are mai multe semnificații: o ambiguitate sau omisiune legislativă, un mijloc de evadare, dar și o gură de tragere sau o fantă de observare caracteristică fortificațiilor medievale. Ne place această multivalență: atac, apărare, salvare, supraveghere. 

În arhitectură, zidurile sunt privite ca obstrucții spațiale. În societate însă, zidurile apar ca dispozitive de control. Sunt instrumente binare de incluziune și excluziune: dacă o latură este înăuntru, cealaltă este cu siguranță afară. Zidurile sunt manifestări ale puterii: ne reglementează mobilitatea, comportamentul, comunicarea și posesia. 

Dincolo de orice zid real sau virtual stau legi, porunci, norme, reguli, regulamente, contracte, coduri, protocoale, standarde, termeni, condiții, credințe și ideologii. Aceste constructe sociale sunt adevăratele ziduri care modelează mediul în care trăim. 

Zidurile acestea metaforice se află într-o permanentă negociere: sunt modificate, extinse, revizuite, actualizate, elaborate, cenzurate, falsificate, desființate, transpuse, interpretate, uitate, neglijate ori anulate. Acest proces de negociere este cel prin care schimbarea naturii zidului devine posibilă: ce este menit să ne prindă în cursă poate să ne și protejeze. Străpungerea zidurilor înseamnă să perturbi modul în care sunt create, deschizând posibilitatea existenței unei societăți diferite. 

0

Expoziția curatoriată de noi la Timișoara pentru Beta 2022 documentează breșe în ziduri: granițe, bariere, interdicții, cenzuri. Ne interesează bunul comun, nu cauzele individuale. Cercetăm lacune și fisuri – proiecte și acțiuni care sunt capabile să genereze spații urbane excepționale, punând la îndoială legile, normele și codurile conform cărora orașele sunt produse și locuite. Revelăm invizibilul, inversăm reguli nedrepte, chestionăm proprietatea fizică și intelectuală, interogăm frontierele.

Expunem strategii. Nu căutăm să fim plăcuți ochiului, ci vrem să inspirăm acțiune. Încurajăm publicul să conștientizeze, să se îndoiască și să extindă granițele puterii lui politice, oferindu-i instrumente de transformare care să susțină dreptul tuturor la oraș.

Personajul principal al expoziției este orașul. Ne extindem granițele, dincolo de zidurile unui spațiu de galerie închis, în spațiul public: piețe și parcuri, alei și cotloane, scări, ganguri, poduri, pasarele și tuneluri. 

Confruntăm scara orașului. Inventăm un traseu urban cu o lungime de 23 de kilometri care face legătura între 11 cartiere din Timișoara. Geometria traseului urmează o logică situaționistă bazată pe întâmplare și întâlniri accidentale. Suprapunem pe harta orașului un grid echilateral și, definindu-i doar două extremități (Gara și Piața Traian), lăsăm hazardul să-i stabilească celelalte noduri. Conectăm nodurile într-o buclă închisă și adaptăm traiectoria astfel obținută la neregularitățile străzilor. Descoperim astfel zone noi și neașteptate, un imaginar alternativ al orașului. Un oraș în oraș. 

Desenăm traseul expoziției prin oraș. La propriu. Timp de trei nopți, echipe de voluntari au parcurs ruta imaginată de noi, picurând pe trotuare o dâră continuă de vopsea galbenă. Am reușit să păstrăm misterul intervenției până în ziua vernisajului. Dar faimoasa, de acum, linie galbenă din Timișoara a aprins imaginația atâtor locuitori. Să fi fost marcate noi lucrări edilitare? Sau poate o echipă de muncitori s-a deplasat prin tot orașul cu o găleată spartă? Este un mesaj politic? Ori vreun semn al unei civilizații extraterestre? Nimic din toate acestea. Doar un traseu întâmplător, lung și sinuos, funcționând ca piedestal pentru expunerea nediscriminatorie a orașului. Zone plăcute de case, incinte industriale, bulevarde aglomerate, frumoase cartiere istorice, improvizații de periferie, locuri decrepite, cămine studențești, blocuri socialiste, parcuri liniștite, terenuri neglijate, șantiere abandonate, aglomerări de dezvoltări imobiliare, din nou parcuri și așa mai departe. Bogăție și nevoie, granit și glod, agitație și încremenire.

0

De-a lungul liniei galbene, curatoriem câteva zeci de intervenții în spațiul public. Unele, de mai mare amploare, au fost narate ca micronațiuni: state fictive ale căror povești sunt menite să vizualizeze, să spațializeze și să dezbată urgențele care caracterizează orașul contemporan. De exemplu, State of Hope (Anca Munteanu Rimnic) ridică o scenă publică lângă penitenciar, Grădina Iepurelui Vanitos (Abrupt Arhitectura) creează un tărâm suprarealist într-un scuar anonim, Bedonia (FAUT) imaginează în campus un spațiu exterior mobilat cu paturi suspendate salvate de la casare, Linia (Viceversa) trasează o graniță geopolitică pe peroanele gării, Biostan (Zeppelin) plantează un antiparc, Bara (studioBASAR) reinventează bătătoarele copilăriei, Roadside Republic (Cristian Ștefănescu) expune un muzeu al structurilor urbane abandonate, Outside (VitaminA) sensibilizează trecătorii asupra spațiului comun, iar Umbra (Grillo Vasiu) împachetează o poiană în pânză albastră. Amendia (F O R) și F.I.D. (Cristian Bădescu, Zenaida Elena Florea, Alexandru Ciobotă, Gabriel Boldiș, Laura Borotea, Olimpia Onci, Bogdan Isopescu) au ajuns să fie cunoscute de toți timișorenii. Prima, o carpetă din monede de cincizeci de bani, nu a apucat să fie văzută de nimeni, dar a ajuns la știrile naționale după ce a fost colecționată (!) de doi necunoscuți la doar câteva ore după expunere. A doua probabil că nici nu a fost percepută ca o intervenție artistică: un campionat de fotbal intre echipele localnicilor din cartierul Fabric, desfășurat pe un teren cu gazon natural amplasat peste caldarâmul Pieței Traian. Alte micronațiuni au expus o casă modulară pentru refugiați, un pisoar feminin, un container pentru deșeuri transformat în suport pentru un spațiu de joacă, o bancă ostilă ori un punct de observație în copac.

Dincolo de micronațiuni, care corespund nodurilor echidistante ale rețelei suprapuse peste oraș, marcăm restul traseului public al expoziției cu ceea ce noi am numit firimituri: fie lucrări distribuite realizate in situ de artiști invitați (Dan Perjovschi, The Wa), fie proiecte existente reconstruite sau reproduse în Timișoara. 

Toate contribuțiile au fost selectate datorită capacității de a arăta cum modalități creative de a locui orașul pot fi profund politice în măsura în care contestă categorii, ierarhii și reguli moștenite. Acestea se extind de la inscripții urbane la marcaje stradale, stenciluri, postere, billboarduri, artă participativă, mobilier urban, pavimente, instalații, sculpturi, proiecții sau artă video. Reproducerea sau reconstrucția unora dintre firimituri este o strategie de a nara lucrările, determinând mai curând accentuarea cunoașterii lor integrate decât sublinierea valorii lor obiectuale și auctoriale. În același timp, este un mod de a redistribui economia mobilizată de Beta către producătorii locali din Timișoara, în loc de a finanța livratorii internaționali și serviciile de asigurări. În final, nefiind nevoie să le fie returnate autorilor, cele mai reușite reproduceri, evaluate prin prisma gradului de angajament civic pe care sunt capabile să-l genereze, vor deveni obiectele unui proces de negociere cu primăria, în ideea de a le transforma în exponate permanente.

Lucrările amplasate în spațiul public sunt expuse fenomenelor naturii, comportamentelor neadecvate și judecăților nemiloase. Am eliminat orice cordon de protecție și i-am încurajat pe oameni să se apropie și să atingă, să folosească, să completeze și chiar să-și însușească lucrările. Ne-am asumat că unele dintre ele vor fi furate, vandalizate sau distruse. Unele vor fi iubite, altele ignorate sau chiar detestate. Cetățenii vor fi cei care decid ce merită să fie păstrat din această ediție Beta, reacționând firesc la provocarea noastră, cei care am intervenit în spațiul lor fără a le cere părerea. 

La un moment dat, am simțit nevoia unui spațiu protejat, care să recapituleze intervențiile din oraș. Când am găsit spațiul abandonat al Casei cu Maimuțe (Palatul Ștefania), am fost fermecați: o înșiruire labirintică de încăperi, vitrine, nișe, coridoare, scări, saloane și pivnițe. În locul unui simplu sumar, a devenit volumul doi al expoziției. Cu spații de întâlnire, joacă, lectură, expunere sau proiecție. Cu librărie, bar și sală de clasă. Am curățat spațiul și l-am redat orașului. Deși are un caracter mai clasic în materie de format expozițional, intervenția noastră pe cele trei niveluri ale Casei cu Maimuțe reprezintă primul pas către reabilitarea unui loc care, după finalizarea Beta 2022, va fi recuperat și, sperăm, transformat într-un spațiu public pentru dezbateri și activități culturale.

Am avut în expoziție lucrări minore ale unor artiști mari (Ai Weiwei, Cindy Sherman, JR), alături de contribuții majore ale unor autori emergenți sau chiar anonimi. Puțini arhitecți (Pier Vittorio Aureli, Theo Deutinger, NL Architects, Pezo von Ellrichshausen) și mult mai multe colective interdisciplinare (Center for Urban Pedagogy, DAAR, DoTank, Eclectic Electric Collective, Forensic Architecture, Green Guerillas, Grupo de Arte Callejero, Projetemos, Reporters Without Borders). 

De ce n-am expus case frumoase și scumpe? De ce n-am avut randări, machete, planuri și axonometrii? De ce am încercat să ne calibrăm discursul pe dialogul cu cetățenii, mai mult decât cu colegii arhitecți și cu potențialii clienți ai acestora? Adevărul este că noi, arhitecții, nu suntem o breaslă care să se fi remarcat prin acțiuni sociale și contribuții civice semnificative. Dar trebuie, în colaborare cu ceilalți actori mai dinamici ai societății civile, să dărâmăm mai multe ziduri și să construim mai multe poduri. Trebuie să redevenim cu toții cetățeni activi, creativi și incomozi, să evadăm din bula exclusivistă și autosuficientă unde ne-am autoizolat, să auzim din nou strada și să reîncepem să luptăm cu adevărat pentru o societate mai bună, mai incluzivă și mai echitabilă. Pentru a redobândi dreptul la oraș, nu trebuie să așteptăm schimbarea, ci să fim parte din ea.

 

Daniel Tudor Munteanu este arhitect, urbanist și curator de arhitectură.

Ilustrații: © Beta, Davide Tommaso Ferrando, Dan Perjovschi, Marius Vasile, Ovidiu Zimcea

https://drive.google.com/drive/folders/1jRO3kQZ3fGEI4ixnLBELdB9vleKjqOzu?usp=share_link

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22