Pe aceeași temă
William Shakespeare s-a născut într-o zi de aprilie 1564, o zi care ne este cu totul necunoscută. Data de 23 aprilie, preferată (și) ca zi de naștere, este în realitate ziua morții sale (1616). Ideea de a folosi ziua morții pentru a rezolva misterul zilei de naștere este, se pare, opera unui admirator de sec. XVII. Shakespeare s-a născut în Stratford-upon-Avon, un sat minuscul în urmă cu patru secole, azi un oraș cu aproximativ 27.000 de locuitori. În Stratford nimeni nu se îndoiește de existența lui Will și e celebrat ca atare. În fond, industria Shakespeare aduce anual 200,6 milioane de euro în micuțul oraș, iar peste 2.700 de locuitori (10% din populaţie) sunt angajați într-o rețea care glorifică și exploatează viața poetului. Acest „Shakespeareland“ vede anual peste 2,5 milioane de turiști. Stratford se află la două ore de condus de Londra (și la 35 de kilometri de Birmingham). Micii întreprinzători locali caută în opera lui Shakespeare inspirație pentru afaceri: baruri cu nume de personaje (Othello este unul dintre cele mai cunoscute), magazin cu rochii de mireasă Cordelia (fiica mezină a Regelui Lear), magazin de jucării cu numele Much Ado Toy – un joc de cuvinte care pleacă de la titlul original al unei comedii celebre: Much Ado About Nothing / Mult zgomot pentru nimic.
Tatăl lui Will se ocupa de comerțul cu lemn și piei de animale și, pentru puțin timp, a fost chiar primar al Stratfordului. După acest moment de apogeu, situația economică a familiei se degradează. Mama sa, Mary Arden, era de familie bună (mai bună decât tatăl, în orice caz); origini modeste - țărani –, dar cinstiți, fără spânzurați în familie!
William este al treilea copil al familiei (din opt!) și va avea parte doar de câțiva ani de învățământ primar în Stratford. Este toată școala pe care o va face. Și de aici încep controversele. Cum se poate ca cineva care de abia a învățat să scrie, să citească și să socotească să fie autorul celor mai intense și profunde versuri scrise vreodată? Adepții teoriilor conspiraționiste literare au întocmit o listă cu nu mai puțin de 78 de nume de personalități care ar fi avut atributele culturale și intelectuale (justificate prin diplome de Oxford sau Cambridge, o bibliotecă extinsă și lucrări scrise în domenii conexe literaturii) pentru a lăsa genul de literatură „William Shakespeare“.
Dacă ar fi să acceptăm ideea că, deși William Shakespeare a existat, el a fost folosit pentru a acoperi identitatea adevăratului scriitor, mulți cercetători literari preferă varianta Sir Francis Bacon. Această teorie apare la mijlocul secolului al XIX-lea, iar cea care o susține vehement este Delia Bacon. Născută în 1811, fiică a unui pastor puritan din Ohio (SUA) și înrudită cu filosoful Francis Bacon (1561-1626), Delia Bacon publică în 1857 o lucrare intitulată Filosofia revelată din textele shakespeariene. Prietenă cu Samuel Morse, inventatorul celebrului cod cu același nume, Delia Bacon pune la punct un întreg sistem de descifrare de coduri secrete „ascunse“ în opera lui Shakespeare. Este convinsă că are dreptate și, pentru că nimeni nu pare să-i acorde atenția cuvenită, într-o noapte pătrunde în Biserica Sfânta Treime din Stratford, cu intenția de a deschide mormântul lui William Shakespeare, care, în opinia ei, trebuia să conțină probe irefutabile pentru teoria pe care o înaintase. Este oprită înainte de a putea provoca vreo daună și, la 48 de ani, este internată într-o instituție pentru bolnavi mintali. Tulburările psihice ale Deliei Bacon devin evidente, dar teoria pe care o lansase începe să câștige adepți. Unul dintre aceștia este Dr. Orville Ward Owen, care pune la punct un mecanism de comparare a operei lui Bacon cu opera lui Shakespeare. Rezultatul este publicat între 1893-1895: o serie de cinci volume intitulate Istoria codului lui Sir Francis Bacon. Mai mult, Dr. Orville Ward Owen înaintează ipoteza potrivit căreia Bacon însuși ar fi copilul ilegitim al Reginei Elisabeta I și al contelui de Lancester, Robert Dudley!
Sigmund Freud a îmbrățișat mulți ani teoria Francis Bacon, pentru ca mai apoi să se răzgândească, în 1923, și să încline spre contele de Oxford. Teoria Edward de Vere, conte de Oxford (1550-1604), este opera lui John Thomas Looney, institutor britanic, care în 1920 publică o lucrare intitulată Shakespeare identificat. Cu doi ani înaintea publicării teoriei sale, Looney depune un document la British Museum pentru a-și proteja descoperirea. Freud va citi această carte și va fi convins în totalitate, fără urmă de îndoială, că Shakespeare este de fapt un nume de împrumut, de acoperire, iar autorul adevărat este nimeni altul decât contele de Oxford. Această teorie este reluată în 1984 de un jurnalist american, Charlton Ogburn, care publică o carte sub titlul Misteriosul William Shakespeare: mit și realitate. Cartea dă naștere unui întreg proces juridic, la Middle Temple, Școala de Drept din Londra. Cel care prezidează procesul este lordul Archer. Doi mari specialiști îl apără pe William Shakespeare: Stanley Wells și Ernst Honigmann, respectiv trei juriști care pledează pentru existența biologică, autenticitatea și paternitatea operei sale.
Un al treilea pretendent la gloria shakespeariană este John Florio (1553-1625), care îl traduce în engleză pe Montaigne (1603) și alcătuiește un bogat dicționar anglo-italian, cu nu mai puțin de 75.000 de cuvinte. Unii critici și istorici literari sunt de părere că este veritabil, alții recunosc doar o influență a traducerilor sale asupra lui Shakespeare, vizibile în Regele Lear și Furtuna.
Dar să ne întoarcem la ceea ce știm cu adevărat despre Shakespeare. La 18 ani este obligat să se căsătorească cu Anne Hathaway, cu opt ani mai în vârstă decât el, pentru că o lăsase însărcinată. Doi ani și trei copii mai târziu, William pleacă spre Londra. Se pare că a luat drumul marelui oraș sub amenințarea lui Sir Thomas Lucy, seniorul local, în ale cărui păduri braconase. Odată ajuns la Londra, biografii îi pierd urma. După unii, Shakespeare ar fi plecat în Italia (lucru vizibil în piesele cu subiect italian pe care le scrie). Alții cred că Shakespeare urmează studii universitare. Există câțiva biografi care îl văd soldat sau chiar predicator... Adevărul e că nu știm nimic cu certitudine! Și e important, pentru că sunt cu adevărat anii formatori. Apoi, în 1592, apare o informație indirectă. Un alt dramaturg, gelos, numește într-o tiradă pe care o pune pe hârtie un țăran care scutură scena (Shake-stage). E cineva care face teatru sau crede că face teatru. Acest Shake-stage este citit de mulți ca un deget îndreptat spre nimeni altul decât William Shakespeare (ale cărui prime piese de teatru sunt scrise în 1590!), care începe să aibă succes, scriind într-o formă nouă, cu personaje diverse, pentru a plăcea tuturor: femei și bărbați, aristocrați și țărani, analfabeți și universitari, păcătoși și evlavioși. Mai știm că a fost și actor, deși un actor prost, dacă e să judecăm după rolurile pe care le joacă: Fantoma din Hamlet sau Adam – bătrânul servitor din Cum vă place.
În 1594 investește banii pe care-i are într-un teatru, unde devine coproprietar. În 1596, fiul său Hamlet moare (rămâne părinte a două fete). În același an cere dreptul de a-și crea și purta un blazon, dar colegiul heraldic refuză, din cauza originilor modeste ale solicitantului. În 1597 cumpără o casă în Stratford, iar apoi, în 1602, încă opt hectare de teren. Puțin după aceea e implicat într-un proces juridic, urmare a faptului că a amenințat cu arma pe cineva. În 1612, un alt proces pentru înșelăciune - aranjase un mariaj promițând o dotă care n-a fost niciodată onorată. În 1610 se retrage la Stratford, renunțând la scris. În anii care-i mai râmân duce o viață nu tocmai evlavioasă: fiica sa Susan îl acuză de violențe legate de abuzul de alcool. Moare în 23 aprilie 1616, acum 400 de ani, și este înmormântat în biserica locală. Toate aceste date sunt autentice, pentru că au fost înregistrate în documente oficiale. Nu avem însă niciun manuscris rămas! Avem însă cinci semnături: una pe testamentul său, una pe un exemplar al Eseurilor lui Montaigne (carte cu care celebrul său personaj Hamlet se plimbă în mână de fiecare dată) și alte trei semnături pe documente juridice.
Există 60 de portrete care l-ar reprezenta pe Shakespeare, dar nu avem niciunul a cărui autenticitate să fie garantată. Unele dintre ele au întâietate: portretul Chandos, numit astfel după celebrul său proprietar – ducele de Chandos. Autorul acestui portret ar fi John Taylor (1585-1651) și l-ar fi realizat în jurul anului 1610. Multă vreme a fost considerat unicul portret adevărat, fiind desenat de cineva care l-a văzut în realitate pe Shakespeare. În 2009 a fost autentificat (de către Shakespeare Birthplace Trust, instituția care se ocupă și protejează interesele și opera lui William Shakespeare) un alt portret – portretul Cobbe, aflat în proprietatea familiei Cobbe, pentru care Shakespeare se pare că ar fi pozat în 1610.
Opera lui Shakespeare cuprinde peste 40 de piese de teatru, din păcate nu toate păstrate. Unii istorici de teatru împart opera sa în: drame istorice, comedii și tragedii. La categoria comedii sunt incluse piese precum: Furtuna și Poveste de iarnă, două texte pe care alți shakespearologi le consideră drame filosofice.
Shakespeare rămâne o sursă inepuizabilă, atât pentru cei interesați de opera sa, cât și pentru cei interesați de biografia sa.