Arsenal va pierde (candva, in stepa, langa DNA)

Un grup de barbati ingrijiti, prosperi si ofensati stau la coada. Asteapta sa le vina randul la procuror. Bineinteles, niciunul nu se stie vinovat. Niciunul n-are habar de ce a fost chemat si toti povestesc amanuntit trecute fapte de milostenie, tratate, acum, cu un dos de palma. Vremuri nenorocite. “Politia politica” isi face iar de cap si a iesit la vanatoare, camuflata in costum de procuror. Vremurile nenorocite si geloase s-au intors tocmai impotriva lor, a barbatilor care au pus pe picioare capitalismul romanesc. Domnii de la coada explica expert si resemnat in ce consta intelesul fundamental al zicerii existentiale romanesti care leaga intim generozitatea de asaltul sexual asupra femeilor mama. Domnii Copos, Becali, Turcu si M.M. Stoica stau la coada si patimesc. Si asta tot ar fi bine. Adevarul e ca, pitit in buzunarele lor si ale altor patroni de club mai marunti si mai putin mediatizati, fotbalul romanesc in totalitate isi asteapta randul la procuror. Si asta inca ar fi bine. Adevarul si mai adevarat e ca tot fotbalul se simte rau. Varianta rasariteana e gripata pana la linia de fund. Varianta apuseana a facut deja contactul preliminar cu purtatorul de infectie. In ambele cazuri, acelasi virus. Microbul vine din Est, mai precis din stepele financiare ale postcomunismului, are o casuta postala cat Kremlinul, la Moscova, si produce doua efecte: fabrica de cash si stergatorul de amprente debitoare. Altfel spus: oameni cu lichiditati oceanice, adica bani garla si garla cat Amazonul, dar fara datorii sau, mai exact, cu datorii invizibile din cauza altor datorii invizibile, din cauza altor datorii invizibile si tot asa. La sfarsit, iluzionistul se trezeste infiat de circuitul mare si se transforma in om de afaceri respectabil, dumneavoastra deveniti fraieri de profesie, iar fotbalul un joc de inmultit reputatia si banii. Asa arata viitorul, inaintea unui meci banal cum doar Steaua-Arsenal mai poate fi. Caci, disputa din teren, corul si calificarea nu au mare importanta.

Gigi pe cal, printre ranitii care il bat

Fotbalul e, inca, in stare sa transeze, lucid, fara recurs, vreme de exact o ora si jumatate. Prin urmare, Steaua are sanse minime sa prinda un punct. Arsenal e clubul prin excelenta, cristalizarea unui fel de a gandi si de a educa, nu de a cumpara si incleia laolalta jucatori de varf, dupa patentul Chelsea. In mod normal, Steaua va avea parte de inca una dintre corectiile ce urmeaza, regulat, predictiilor prin care Becali anunta un triumf iminent. Un 0-2 sau un 1-4, perfect armonizate cu viziunile in care Becali se zareste pe un cal alb, pana la glezna in sangele ranitilor de la Lyon, Real si Slavia. Insa fotbalul din teren a devenit, treptat, element secundar, un factor prea putin decisiv pentru viitor. Raporturile mari si conformatia generala a jocului depind, din ce in ce mai mult, de forte care nu-si mai iau energia din gazon sau din fidelitatea tribunelor. In acest al doilea fotbal, in jocul pe care il vor regla, curand, manevre financiare de mare brutalitate, Steaua e la zi, in vreme ce Arsenal e surprinzator de vulnerabila si neadaptata. Becali si sindicatul nu fac degeaba coada la DNA. Trupa care-si asteapta randul la procuror se stie pe val si, lasand la o parte citatiile, primeste numai vesti bune. Dinauntru si din afara. In toate aceste vesti minunate, fotbalul e in retragere. Fundatia pusa acasa are succes. La o privire mai atenta si mai nesimtita la bunul simt, Arsenal nu e o putere, ci o reduta doldora de provizii si totusi nesigura. Imaginea tine de un viitor mai apropiat si mai verosimil decat ne place sa credem.

Frumoasa nesemnificativa de pe scara rusa

Aliser Usmanov a inceput sa cumpere actiuni Arsenal, in august. Mai intai 14%, vandute cu gratie de David Dein, contra frumoasei si, pe scara petro-financiara rusa, complet nesemnificativei sume de 150 de milioane de dolari. Dein a fost vicepresedinte si, mai mult, co-autor al renasterii clubului. Dupa o hibernare augusta de mare exponat muzeal, Arsenal a reaparut in tromba, la sfarsitul anilor ’90. Efectul Wenger, francezul de inteligenta rafinata si politete desavarsita, echivalentul lui La Rochefoucauld, instalat in fata unor tineri asezati nesigur pe crampoane. Efectul Wenger-Dein, desigur, pentru ca vice-presedintele Dein l-a recrutat, cu intuitie sigura, pe Arsene Wenger, in 1996. Wenger a dezvoltat, Dein a prevazut. Problema a aparut in momentul in care Dein s-a dovedit mult mai putin pregatit moral decat o cerea traditia unui club de istorie fabuloasa. Pe scurt, in ultimii doi ani, Dein a avut impresia ca descopera un viitor post-Arsenal, o ruta de dezvoltare care pune capat eticii traditionale si deschide o era noua, de modernitate acuta, si, prin urmare, inaccesibila traditionalistilor din conducerea clubului. Arsenal e un fel de a face legatura cu traditia prima a fotbalului britanic: munca, agresivitate, fidelitate sub ploaie, pe noroi, de la un veac la altul. Dein a crezut ca vede altceva: mobilitate, niciun stil propriu si toate stilurile necesare in ziua meciului, prosperitate la un nivel aproape paranoic, acel nivel care face posibil orice si imposibil doar refuzul de transfer al cutarui megastar. Dein se uitase, bineinteles, pe linia metroului londonez, spre sud-vest. In directia Chelsea. Modelul Abramovici avea un succes nebun. Iar modelul Abramovici insemna ceva simplu: bani. Sume fabuloase injectate in achizitia de jucatori si in salarii. John Terry - 270.000 de dolari. Pe saptamana. Si un mic secret, peste care Dein a trecut cu discretie: profiturile uriase ale clubului nu se intorc in investitii interne, la centrul de juniori sau in extinderea bazei de antrenament. Nu. Banii castigati in Liga Campionilor si din drepturile de televizare platesc datoriile contractate de proprietar si asezate, apoi, in contul clubului. Pana la urma si pe viitor, clubul ramane singur - solist cu povara financiara, intrand intr-un etos comercial care il instraineaza de suporteri si produce in folosul altcuiva. Caci tranzactiile trecute prin club acopera alte tranzactii si pierd amprenta fiscala a patronului. Mecanismul va scufunda, mai devreme sau mai tarziu, vehiculul purtator: Chelsea, Manchester City, Arsenal. Iar asta nu conteaza. Patronul nu e legat de club, nu simte si nu simpatizeaza deloc o masina de produs bani si celebritate, in care, nu se stie de ce, zeci si sute de mii de suporteri vad ceva sacru.

Frumoasa nesemnificativa de pe scara rusa gata de mariaj

Asta n-a inteles Dein si e aproape prea tarziu. Abramovici a dat, intre timp, un recital de ostilitate totala fata de orice inseamna respect pentru competenta: José Mourinho a fost aruncat pe fereastra, impreuna cu o despagubire de 20 de milioane de dolari. Iar o frumoasa suma nesemnificativa la scara petro-financiara rusa. Lectia a cazut cu o mahnire toxica peste tot fotbalul iubit de britanici. 9 din 20 de cluburi de prim esalon sunt in proprietatea unor “financiari” straini. Alte 9 sunt pe punctul de a intra in proprietatea unor alti “financiari” straini. Miliardari americani, dealeri sarbi, un fost prim-ministru thailandez si brute ruse asezate pe piramide de bani: proprietari la Manchester (United si City), Liverpool, Leicester si Chelsea. Toti au inteles mecanismul. Anglia liberala permite achizitii de orice fel (inclusiv un club), iar cluburile engleze pot face bani. Problema e ca liberalismul, lasat la indemana tractoristilor miliardari rusi, e mai periculos decat tot ce se stie din practica cat de cat ingradita a marelui business anglo-american. In varianta de stepa, jocul de-a patronajul sfarseste prin a scobi si macera continutul. Fotbalul dispare, devorat de investitii nebune si dispret pentru durata constructiei si rigorile competentei. Intre timp, Usmanov a cumparat iar. A ajuns acum la 23%, iar legislatia financiara engleza spune ca actionarul care atinge pragul de 30% e obligat sa faca o oferta de preluare, iar directorii clubului trebuie sa o asculte. Asta se va intampla, curand. Cine a dat deja 150 de milioane mai poate da 75. O suma frumoasa si nesemnificativa pe scara petro-rusa se pregateste de mariaj cu Arsenal.

Ultimul time-out

Arsenal va castiga, foarte probabil, la Bucuresti si va porni cu sanse solide spre finala Ligii Campionilor. Dar meciul de referinta, partida de istorie pe care Arsenal o joaca magnific din 1886 incoace, s-ar putea intrerupe pentru un time-out propriu-zis: iesire din timp. Iar domnii postati la coada din fata DNA vor castiga. Direct sau prin intermediari. In acest sens, e Steaua favorita. Ca interfata, ca tatuaj lavabil si spalator de bani al cozii care incepe in stepa, trece pe langa DNA si se opreste, infipta in inima fara discernamant a capitalismului englez.