Pe aceeași temă
Artele plastice în România 1945-1989 rămâne cel mai echilibrat volum despre perioada comunistă apărut până acum. Magda Cârneci a reuşit să sintetizeze un material enorm într-o lucrare foarte relevantă.
Artele plastice în România 1945-1989 este o lucrare de sinteză care problematizează opțiunile creatorilor plastici în contextul determinismului socio-politic rigid al epocii totalitare, cu toate implicațiile complexe pe care această situație le-a presupus. Cercetarea făcută de Magda Cârneci între 1992 și 1997, care a fost publicată inițial la Editura Meridiane în 2000 (plus o publicare în franceză la editura L’Harmattan din Paris în 2007), are meritul de a acoperi, fără scăpări, o perioadă lungă, martoră a multiplelor transformări suferite de-a lungul jumătății de veac aflate sub semnul „comunismului“. Ediția nouă apărută în 2013 la Polirom, revăzută și adăugită, include o addendă dedicată scenei contemporane (1990-2000) și o selecție de ilustrații care facilitează accesul cititorului la înțelegerea subiectului.
Volumul rămâne până la ora actuală singurul studiu relevant dedicat practicilor artistice în perioada comunistă. Puținele lucrări publicate ulterior, precum Literatura și Artele în perioada comunistă 1948 – 1953 de Cristian Vasile, sau Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990 de Ruxandra Garofeanu și Dan Hăulică, cărora li se adaugă câteva articole sau capitole incluse în volume dedicate unor domenii conexe, nu reușesc să teoretizeze sau măcar să explice această perioadă importantă a istoriei artei românești. Doar anarhismul estetic de apartament, ambalat de nevoia de inventare a unei disidenţe artistico-intelectuale, căutată şi intrată în imaginarul cultural drept „rezistență prin cultură“, face obiectul unor studii sau dezbateri recente. Această absenţă a cercetărilor este o mare enigmă personală, pe care o asociez invariabil cu anticomunismul care legitimează aproape orice. Ne confruntăm, poate, cu frica de a privi în urmă. Până în momentul scrierii acestei cronici, cu excepţia Muzeului de Artă din Braşov și a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca1, muzeele româneşti nu au organizat retrospective dedicate perioadei. Piaţa de artă este, din nefericire, singura care face paşi în recuperarea acestui patrimoniu, respectiv casa de licitaţii Artmark, care a avut câteva licitaţii tematice cu opere din comunism. În introducerea volumului Artele plastice în România 1945-1989, Magda Cârneci aduce în discuţie „absenţa unei distanţe temporare“, pe care o identifică drept o posibilă capcană pentru cercetarea de care s-a ocupat, ceea ce in extenso ar putea fi o scuză sau o justificare a absenţei generalizate a cercetărilor dedicate subiectului. Artele plastice în România 1945-1989 este un act de asumare şi curaj din partea autoarei.
Volumul oferă prima sistematizare a perioadei, sinteza care deschide importante direcţii de cercetare. Structurată în patru capitole, corelate schimbărilor politice care normează dinamica scenei artistice, lucrarea analizează în context naţional şi internaţional practicile artistice autohtone. Paralela cu arta altor state din blocul comunist, precum şi referinţele la scena globală oferă o imagine comprehensivă a fenomenelor aduse în discuţie. În ciuda faptului că volumul de informaţie este foarte mare, claritatea argumentaţiei şi calitatea formală a scrisului fac din acest volum, aparent dificil, o lectură plăcută.
Primul capitol, Realismul socialist 1945-1964, discută contextul implementării normelor şi dogmelor realismului socialist, pe care autoarea îl circumscrie sistemului totalitar „impus prin violenţă“ peste o societate ostilă şi nepregătită pentru aceste schimbări de fond şi formă: „Această ipotecă iniţială va marca definitiv raportul dintre discursul puterii şi discursul artistic de-a lungul întregii perioade comuniste.“2 Ipoteza care înscrie situaţia politică a României anilor ’50 în sintagma „dominaţia unui devastator utopism politic“ anulează invariabil posibiliatea discuţiei despre acceptarea practicilor realismului socialist din convingere, nu exclusiv ca marcă a dominaţiei sovietice şi totalitare. Poate fi reevaluată arta ca instrument de propagandă a unui regim totalitar? Din punctul meu de vedere, deși schițează începutul unui răspuns mai nuanțat, Magda Cârneci oferă o singură faţă, legitimă de altfel, a înţelegerii realismului socialist. Dar este faţa care nu deschide un drum pentru scoaterea din uitare a artei din această perioadă, ci continuă să justifice stigmatizarea tuturor creatorilor care au lucrat artă politică sub semnul comunismului. E adevărat, realismul socialist a fost propaganda unui stat opresiv, dar istoria lumii este în general o istorie a crimelor împotriva umanităţii, pe care comunismul de stat a continuat-o. În această cheie, ar putea fi anulată toată arta occidentată realizată sub patronajul Bisericii Catolice, de pildă, dacă lăsăm deoparte calitatea estetică. În schimb, grupul de la Păltiniş este considerat „un grup care cultivă valorile absolute ale unei culturi de înalt nivel, gândită după modelul german“3, deşi nucleul grupului a fost filosoful Constantin Noica, filosof cu opțiuni legionare în perioada interbelică, deși cu rol charismatic în anii ’70-’80.
Dincolo de aceste dileme personale, Artele plastice în România 1945-1989 rămâne cel mai echilibrat volum despre perioada comunistă apărut până acum. Magda Cârneci a reuşit să sintetizeze un material enorm într-o lucrare foarte relevantă. Relevantă atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul larg. Cunoştinţele ample ale specialistului sunt puse într-o formă literară accesibilă, elegantă, actuală.
Addenda După 20 de ani: 1990-2000 păstrează echilibrul prezent pe tot parcursul volumului, reuşind un eseu pertinent despre procesele care au „remodelat puternic, uneori dramatic, scena artistică şi piaţa artistică contemporană“. Chestionarea realismului capitalist în acest capitol mi-a oferit unul dintre răspunsurile necesare întrebărilor de mai sus.
Note:
1. Vezi expoziția Constructorii viitorului, Muzeul de Artă Cluj, 21 iunie – 20 iulie 2013, curator Dan Breaz.
2. Magda Cârneci, op.cit., p. 17.
3. Eadem, p. 117.
// MAGDA CÂRNECI - Artele plastice în România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2010 (Editura Polirom, 2013)