Pe aceeași temă
Nascut in 1960 la Darmstadt o A studiat filosofia si filologia germana la Berlin. A trait, apoi, dupa obtinerea bursei Villa Massimo, sapte ani la Roma. In 2003 se stabileste la Viena, unde devine redactor, si din aceasta toamna coeditor al revistei Wespennest o Pe langa publicistica pentru cotidiane si radio, scrie lirica, romane, carti pentru copii si teatru radiofonic. Ultima sa carte, O iubire pe Tibru, a fost apreciata de critica drept un roman original, viu si amuzant, clasandu-se printre cele mai interesante aparitii ale sezonului in Germania. Intre alte opere publicate: Gulliver in Bulgaria, proza, 1999; Micul domn Nimeni, roman, 2000; Nori de fum inaltati spre luna, poezii, 2001; Nick, cel cu ochii strapungatori, povestire pentru copii, 2004. Detine, printre altele, premiile Leonce si Lena si Friedrich Holderlin.
Literatura si problema "trecutului netrecut"
Am publicat in suplimentul literar care anunta Zilele literare de la Viena editorialul dvs. care deschidea grupajul scriitorilor romani din Wespennest (1 septembrie 2004). Cu ce ganduri l-ati scris? Ce ati adauga la el acum, cand festivalul literar s-a incheiat?
Dupa cum stiti, un editorial trebuie sa indeplineasca anumite functii. In cazul antologiei de literatura romana contemporana din revista Wespennest - Cuibul de viespi, prima mea sarcina, foarte banala, a fost aceea de a explica imaginea de pe coperta, pentru ca inaintea publicarii revistei am constatat ca toti romanii l-au recunoscut pe dictatorul impuscat, dar nici unul dintre austriecii intrebati de noi. Conceptul grafic a avut, bineinteles, ratiunea sa simbolica: ultima fotografie a lui Ceausescu apare pe aceasta coperta in negativ si cufundata in rosu. Ea reprezinta un trecut care nu s-a consumat in intregime, ci influenteaza in continuare contemporaneitatea romaneasca in mai multe privinte.
Problema "trecutului netrecut" domina de cateva decenii discursul public in Germania, si il domina din nou din 1989 incoace. Sensibilitatea noastra aici, in spatiul german, este foarte acuta, si pentru ca intelegerea unei alte tari, a unei alte culturi, se produce intai prin comparatie, inainte ca diferentele sa poata fi conturate, acel editorial isi punea in primul rand intrebarea trecutului in prezent - mai ales ca exista paralele reale in acest sens.
De altfel, Nora Iuga are dreptate cand constata cu regret ca literatura de limba germana este dominata de teme politice. In ceea ce ma priveste, nu stiu daca sa regret acest fapt in sine. Depinde de proza sau poeziile respective daca aceasta confruntare cu politica si istoria este reusita din punct de vedere estetic. De asemenea, sunt de acord cu Nora Iuga, cand se refera la faptul ca literatura are alte sarcini decat jurnalismul si ca se foloseste de alte mijloace. In comparatie cu Germania de Est, Romania, dupa cum se stie, nu s-a unit cu o jumatate vestica bogata, care dispunea, de mai bine de 40 de ani, de structuri democratice stabile, care avea o opinie publica moderna. In Romania, aceasta opinie publica trebuie inca formata si am o mare admiratie fata de autorii care se dedica acestei sarcini, bunaoara fata de Mircea Dinescu, un poet autentic care acum face cu totul altceva, de exemplu proiectele publicistice sau talk-show-urile sale, si care in aceasta faza prefera sa renunte la creatia poetica, mai degraba decat sa amestece cele doua activitati si sa sfarseasca eventual prin a scrie poezie proasta!
Din acest punct de vedere, alergia impotriva literaturii politice este de inteles, insa in acelasi timp este posibil ca ea sa fie, totusi, o expresie a situatiei din Romania, o manifestare a unei confruntari chinuitoare cu trecutul si urmele trecutului in prezent - confruntare care, din acest motiv, se petrece numai sovaitor.
Dar exemplele literare convingatoare prezentate la Viena sunt dincolo de aceasta discutie. Ce se intampla cu o povestire atat de fin lucrata si cu un continut atat de impresionant ca cea a Adrianei Bittel (Pata de ulei) - pierde ea oare din valoare pentru ca nu reflecta realitatea politica decat prin aluzii? Ce se intampla cu lumile magice de imagini ale lui Mircea Cartarescu, in care, cel putin la prima vedere, prezentul social este ignorat - sunt ele oare mai putin convingatoare din punct de vedere estetic? Monologul lui Vlad Zografi, aceasta echilibristica intre asa-zisa luciditate si presupusa nebunie - este oare de dorit ca autorul sa-si reduca radicalitatea in beneficiul unui mesaj politic? Si astfel s-ar putea continua, de la abila alternanta dintre povestea dorintei individuale si reflexia cu incarcatura erotica in romanul Norei Iuga, pana la placerea fabulatiei si a jocului de cuvinte in povestirea lui Ioan Grosan si asa mai departe. Publicul vienez a inteles cat de diversa si plina de viata este literatura romana contemporana, cat de riguros trebuie sa ascultam si sa citim inainte de a trage concluzii pripite.
Vreau sa adaug numai cateva cuvinte in privinta trecutului. La inceput, ar trebui poate sa ne reintoarcem la acele texte care reflecta realitatea lor contemporana. Exista astfel de texte, ca de exemplu romanul dumneavoastra, care este mult mai mult decat un document al timpului sau. Dimineata pierduta reprezinta un fel de cosmogonie deopotriva bucuresteana si romaneasca. Ea nu a pierdut nimic din validitatea sa, pentru ca este o carte vizionara fata de propriul timp. Romanul si-a pastrat pana astazi exactitatea psihologica, bogatia lingvistica, pe scurt, prospetimea literara, si indeosebi prin acest roman se poate invata ceva despre prelungirea trecutului in prezent. Iar prezentul insusi a fost pus in scena aici, la Viena, in mod satiric, de Dumitru Tepeneag, prin descrierea conversatiei unor emigranti romani intr-un local parizian.
Ati vorbit in prima zi a festivalului despre intunericul ce a acoperit mult timp Romania. Au convins romanii ca exista o literatura care poate interesa? Daca da, care au fost semnele interesului?
In discursul meu de deschidere aminteam de o fotografie din satelit pe care o descoperisem acum cativa ani intr-o revista. Pe aceasta inregistrare nocturna, Europa era clar vizibila prin coastele, capitalele si centrele sale urbane iluminate. Roma, Londra, Parisul luminau intens, Berlinul, Viena, dar si aria mare a Moscovei, orasele Varsovia si Budapesta. Numai Romania era o pata neagra pe aceasta fotografie, nu exista nici un fel de lumina, nici pe litoralul Marii Negre, nici in Bucurestiul care ramanea inghitit de intuneric. S-ar fi putut crede ca tinutul era nelocuit, o jungla, o terra incognita. Sa lasam sub semnul intrebarii daca un strat gros de nori acoperea tocmai teritoriul Romaniei in noaptea in care a fost facuta fotografia, sau daca provenea din vremurile in care Ceausescu dispunea intreruperea curentului electric. In orice caz, mi s-a parut simbolica pentru ignoranta vestica in ceea ce priveste istoria, mentalitatea si traditiile Romaniei. Si pentru ignoranta vestica in ceea ce priveste literatura romana. De fapt, la noi nu sunt cunoscuti decat acei autori care traiesc in strainatate (si care adesea scriu in limbi straine) - Ionesco, Cioran, Eliade, de exemplu -, in timp ce importanti reprezentanti ai literaturii moderne precum M. Blecher sau Tudor Arghezi sunt cunoscuti pana in ziua de astazi numai printre experti. Iar in ceea ce priveste cunoasterea literaturii romane contemporane in Vest, situatia este si mai descurajatoare.
A afirma ca manifestarea noastra ar fi schimbat fundamental aceasta situatie ar fi exagerat. Dar publicului prezent la festival i-a fost cu siguranta starnit interesul. Si am aflat de cel putin un editor, si anume de un editor al unei importante edituri de literatura, care mi-a multumit personal pentru cele trei seri ale festivalului, si care, dupa cum sunt informat din surse de incredere, a laudat in mod entuziast Zilele literaturii romane in timpul unei sedinte de editura. Daca din aceasta s-ar cristaliza proiecte de traducere sau editare ar fi un inceput, nu-i asa?
Ma tem ca importanta literaturii va scadea
Sunteti un romancier apreciat, ultimul roman al dvs. abia a aparut (O iubire pe Tibru). Cunoasteti mediul literar italian, german si roman. Ce sanse dati literaturii si scriitorilor in acest moment?
Vedeti, literatura in general nu are o soarta usoara in societatea noastra dominata de mass-media. Desi se citeste din ce in ce mai mult, ma tem ca importanta literaturii va scadea. Pornind de la aceste premise, literaturile care inca nu si-au castigat un loc in constiinta europeana sunt confruntate cu dificultati cu atat mai mari: literatura maghiara si cea poloneza au reusit intre timp sa se impuna, cea romana inca nu. Trebuie sa lupte cu ignoranta vestica si deopotriva cu o altfel de piata de carte, care mizeaza aproape in exclusivitate pe delectare. Pe de alta parte, curiozitatea pentru relatarile din zone necunoscute este in crestere. In definitiv, Herta Müller si Eginald Schlattner au publicat carti care au inregistrat un mare succes pe piata germana, carti care povestesc despre Romania, fireste, din perspectiva complet diferita a romanilor de origine germana. In principiu, deci, interesul exista. Piedicile au fost pana acum inertia editurilor si frica lor de carti nerentabile. Pe de alta parte insa, un articol detaliat din importantul cotidian austriac Die Presse - articol aparut inaintea festivalului nostru - se incheie cu urmatoarele cuvinte: "Provocarea este aceea de a descoperi o literatura care in varietatea ei tematica si formala este capabila sa dea impulsuri literaturii europene". Intocmai. Si eu cred ca lucrul acesta se va afla, se va transmite mai departe.
Traducere de Laura Balomiri
Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu
14 noiembrie 2004
