Axa lupului, axa libertăţii

Un scriitor-aventurier francez a mers 6.000 de kilometri pe urmele unor evadaţi din Gulag, din Siberia până-n India.

Sylvain Tesson este unul dintre cei mai exo­tici şi interesanţi autori francezi din momentul de faţă, o personalitate com­plexă - scriitor, geograf, ziarist, pro­du­că­tor de documentare şi, mai ales, aventurier de profesie. Tesson a vizitat de mai mul­te ori ţara noastră în ca­li­tate de realizator al unui foarte interesant ciclu de do­cumentare pentru ca­na­lul public France 5, di­fu­za­te în cadrul emisiunii Echa­pée belles.

În volumul Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din gulag (apărut în Franţa în 2004 şi tradus în română la Po­lirom anul acesta), Tesson şi-a propus să meargă pe urmele unui mic grup de de­ţi­nuţi din Gulagul sovietic care, internaţi în­tr-unul din lagărele din zona Iakuţk (la 300 de kilometri de Cercul Polar), au reu­şit să evadeze în aprilie 1941. Singura şan­să a acestor oameni de a scăpa de sistemul totalitar-represiv stalinist era să ajungă în India britanică. Erau șase: doi polonezi, un leton, un lituanian, un iugoslav şi un american, grupului alăturându-i-se o tâ­nără poloneză evadată în alte cir­cums­tan­ţe, care avea să moară pe platoul tibetan în urma extenuării fizice.

Aventura nebunească şi su­pra­omenească a fost descrisă de că­tre unul dintre supravieţuitori, Slavomir Rawicz, în volumul The Long Walk, apărut în limba engleză în 1956, scris în urma conv­er­saţiilor avute cu ziaristul britanic Ronald Downing, la mai mult de un deceniu de la desfăşurarea dramaticelor evenimente (car­tea a fost ecranizată relativ recent în filmul The Way Back). Cursul nebunesc al acestei aventuri a fost pus ulterior sub nu­meroase semne de întrebare de către tot felul de istorici şi geografi, plecându-se de la diverse detalii ale vieţii ulterioare a lui Rawicz sau neconcordanţe de natură geo­grafică. Apoi, cartea a apărut într-o Eu­ropă Occidentală care era destul de pu­ter­nic impregnată de filocomunism şi ad­mi­raţie faţă de Stalin, înainte de şocul pro­dus de prima carte a lui Soljeniţîn. Rawicz s-a apărat cu armele modestiei: „Nu-mi amintesc pe ce drumuri am apucat-o sau ce munţi am traversat; nu am ştiut ni­ciodată numele celor mai multe dintre lo­curile pe unde am trecut, căci nu aveam nici hărţi, nici cunoştinţe prealabile de geografie“. Se ridică, totuşi, întrebarea: de ce ar fi scris această mărturie cu­tre­mu­rătoare, dacă nu ar fi fost adevărată? Ra­wicz n-a mai publicat nimic altceva de-a lungul lungii sale vieţi (a murit tocmai în 2004!), afundându-se într-o tăcere rece, de mormânt, nerevenind asupra acestei polemici.

Sylvain Tesson nu a apelat, în re­con­s­ti­tuirea traseului, la niciun fel de mijloc de transport mecanic, doar la cai în Mongolia şi bicicletă prin Himalaya, o îmbunătăţire substanţială faţă de crudul destin al eva­daţilor. Francezul scrie că aceştia „nu au nicio altă opţiune decât să se îndrepte că­tre sud. Către India. Nu au provizii, nu au hărţi, echipament sau arme. Şi cum au o imagine foarte aproximativă asupra geografiei Asiei Centrale, plănuiesc să ajungă în câteva săptămâni la marea Ben­galului, fără să ştie că mii de kilo­me­tri îi separă de acest punct terminus. (...) Evadaţii, care sunt, într-un anume fel, asemenea unei fiare hăituite, au apu­cat-o şi ei pe această axă care duce de la septentrionul Eurasiei până la versanţii Himalayei, axa lupului“. O axă care n-a prea fost adop­tată de triburile mi­gra­toa­re, care mai degrabă plecau din Siberia Orientală, Asia Centrală către apus.

Ajuns în Iakuţk, în Siberia Orientală, Tesson îşi începe traseul în mijlocul unei ne­înţelegeri generale. Niciun rus cât de cât treaz nu pri­cepe capriciile acestui fran­cez care o rupe puţin pe rusă. Pe Lacul Baikal, la pescuit, pe nava unor moscoviţi bogaţi, Tesson este descusut (în vara lui 2003): „- Da’ despre ruşi ce cred (fran­cezii - n.m)?, mai este curios căpitanul. - Că e singurul popor din lume care se în­dreaptă cu paşi hotărâţi către secolul al XIX-lea, îl informez eu“. La fel ca şi conaţionalul său Nicholas Werth (în La route de la Kolyma), Tesson este atent şi caută vestigii ale trectului stalinist, se în­tâlneşte cu foşti deţinuţi sau oameni care s-au născut în Gulag. Dă peste locul fun­daţiei unei mănăstiri acoperite de apele lacului Kotokel, care adăpostea în 1918 o comunitate monahală de 29 de călugări. Bolşevicii au pus piciorul pe această în­de­părtată insulă şi, în primăvara acelui an, i-au împuşcat pe toţi. Prin mijlocul imen­sei taigale siberiene, aventurierul francez se întâlneşte, firește, numai cu ruşi care fie sunt deja beţi sau se află în curs de „tro­tilare“, care îl invită să se ameţească împreună, pentru că toţi ruşii din acea zonă îndepărtată, depopulată, abandonată, cu peisaje apocaliptice și o natură foarte du­ră, poartă la ei recipiente cu vodkă. Fe­mei, bărbaţi, tineri, bătrâni, toată lumea bea. „Oprire în satul Ziriansk: la stalov co­mand cvas. Clienţii nu mă scapă din ochi. Locul pute îngrozitor, dar oamenii care-l umplu sunt prea beţi ca să-şi mai dea seama. Şi-apoi, se ştie că orice re­voltă se îneacă în alcool. Prin aceste lo­curi, vodka este cel mai bun prieten al guvernanţilor, capacul care ţine cazanul sub control.“

Intrând în Mongolia, Tesson în­tre­prinde cercetări la Ulan Bator, unde întreabă diverse personalităţi dacă eva­darea grupului lui Rawicz ar fi fost posibilă - marea dificultate era traversarea părţii centrale a deşertului Gobi. Se pare că şi alţi deţinuţi din Gulag ar fi evadat şi fie ar fi murit, fie s-ar fi to­pit în peisajul deşertic, trăind prin iurtele mongole sau coborând în pădurile din Chi­na. Au existat şi călugări budişti mongoli care s-au refugiat în Tibet pentru a scăpa de represiunea stalinistă. Traversând pe cal deşertul Gobi, se alimentează cu apă de la puţurile special săpate, dar care se pierd în natura moartă, fiind foarte greu de descoperit dacă nu ai o hartă specială care să le indice. Tesson se întreabă cum au putut Rawicz şi compania să traverseze această întindere pustie când lui, călăreţ dotat cu GPS, îi era foarte greu. „Mă gân­desc la câtă suferinţă trebuie să fi în­du­rat fugarii. Căci zilele nu sunt deloc plă­cute aici, nici măcar pentru mine, care că­lătoresc din proprie voinţă şi în con­diţii de lux, cu cal, bidon de apă, poezie, hărţi...“ Nevoit să facă un ocol con­si­de­rabil pentru că nu este lăsat să treacă prin­tr-un punct de frontieră mongolo-chinez interzis străinilor, cumpără o bicicletă şi reia drumul în partea chinezească a de­şer­tului Gobi, străbătând 400 de kilometri. „Travesarea deşertului Gobi constituie în­tr-adevăr apogeul mistic al evadării lui Rawicz, căci tocmai în măruntaiele de­şertului fugarii, deveniţi şovăitori ca şi umbrele lor, îşi vor supune trupurile aproape moarte la proba încrâncenării su­fletelor lor, dovedind că voinţa încinsă poate îndoi şi rupe oţelul imposibilului. Hrănindu-se cu şerpi, mestecând noroi pentru a extrage din el apa, lipsiţi de ori­ce recipient, ignorând până şi dimen­siu­nile deşertului care i-a înghiţit, cele opt cadavre vii se vor târî mai mult decât vor merge timp de câteva zile cărora nici Rawicz nu le mai ştia numărul.“ De altfel, în această lungă traversare, doi din­tre ei mor.

Ajungând în R.P. Chineză, Tesson îşi ex­primă fără reţinere antipatia faţă de ocu­parea samavolnică a Tibetului de către puterea de la Pekin. „De când fiii cerului controlează ţara pe care au eliberat-o cu puşca în mână, în 1950, ei sunt cei care-i adminisitrează accesul. Beijing a făcut din Tibet o raclă păzită pe care colonii nu doresc s-o vadă străbătută de turişti lăsaţi cum e mai rău, adică de capul lor.“ Culmea ambiţiei chineze: construirea unei căi ferate la 4.000-5.000 de metri altitudine care va lega Lhasa, capitala Ti­betului, de restul continentului chinez, dis­trugând masiv, fără cruţare, ambientul montan sublim al Himalayei (dar când le-a păsat comuniştilor de natură?), dar şi izo­larea subversivă a Tibetului mistic. Ajun­gând la Lhasa, Tesson constată: „Chi­ne­­zii au şters complet trecutul de pe înal­tul platou al zeilor. Cetatea cerească a de­căzut: seamănă din ce în ce mai mult cu o tabără de cantonament. Cazărmi, an­tene, bănci, magazine: ordinea şi ba­nul au îngenuncheat vechiul Tibet. (...) Când haitele de gărzi roşii au fost slo­bozite peste aceste ţinut cu ordinul de a eradica vechiul edificiu religios, ele au ras 80% din patrimoniul arhitectural sa­cru. Ti­nerii maoişti au făcut uz de di­na­mită împotriva fortăreţei credinţei. Viaţa lui Budha a fost declarată reacţionară. O simplă robă roşie de călugăr atrăgea pe­deapsa cu moartea pentru cel care o purta (...) Numeroşi tibetani, călugări, ţă­rani, orăşeni, simpli cetăţeni, femei şi co­pii, continuă şi azi să fugă de comunism. Ajung în Nepal prin înaltele trecători în­gheţate. Pe drum, mulţi îşi pierd o mână sau un picior. Unii îşi pierd chiar viaţa, înghiţiţi de crevase.“

Tesson trece apoi în India. „Pentru eva­daţi (nu mai erau decât patru su­pra­viețuitori), doi ani de încercări greu de suportat de un om (eram asemenea unor schelete ambulante) au luat sfârşit aici, la umbra unui codru neştuit de nimeni, în faţa unor soldaţi (britanici) neîn­cre­zători, într-un soi de atmosferă de total derizoriu pe care nu o merită o astfel de epopee. Primul lucru pe care l-au cerut soldaţii britanici a fost să pună pe foc zdrenţele fugarilor. Şi astfel, flăcările au ars coloniile nenumărate de păduchi, mis­tuind odată cu ele şi amintirea in­fernului.“ Cei patru supravieţuitori au fost transportaţi la Calcutta. Trecând şi el prin această parte estică a Indiei, Tesson remarcă paradoxul că, fiind pe urmele unor evadaţi din raiul comunist, a ajuns în cel mai comunist stat indian, Bengalul de Est.

Sylvain Tesson este şi filosof, nu numai călător, de altfel fiecare astfel de călător de cursă lungă dezvoltă un adevărat sistem fi­losofic care se învârte în jurul în­trebărilor esenţiale: ce este viaţa / cine este omul? Pentru că parcurgerea solitară a unor distanţe uriaşe întoarce privirea omului dinspre exterior către interior. Scriitorul şi aventurierul francez tinde mai degrabă să creadă relatarea lui Rawicz văzând mai departe decât lipsa unui de­taliu geografic sau altul. „Un evadat care supravieţuieşte interogatoriilor, cump­li­tului regim de detenţie ori deportării în Si­beria şi care încă mai regăseşte forţă, odată încarcerat, să fugă în stepă apar­ţine de facto unei elite. El se află în vâr­ful unei ierarhii a rezistenţei fizice şi a determinării morale, şi simplul fenomen al selecţiei naturale îl înarmează îm­po­triva unui anumit număr de pericole.“ Tesson are intuiția de a surprinde esenţa: „Nicio ideologie nu va reuşi vreodată să pună lacăte imposibil de deschis şi ni­ciun buldog credincios acelei ideologii nu va fi în stare să împiedice oamenii să plece să-şi recâştige Libertatea, pâinea aceasta a sufletului, la fel de necesară vieţii ca şi pâinea trupului“. //

// SYLVAIN TESSON

// Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din gulag

// Editura Polirom, 2014