Sylvain Tesson pe urmele celților

Celții, după unii istorici, și-au afirmat trăsăturile distincte prin secolul al VIII-lea î.Hr. Cele două perioade ale fierului au servit creației tehnice deosebite celtice. Înainte de a fi romană și parțial elenă, Europa a fost celtică. Timp de două secole, celții au fost cel mai numeros și agitat popor, cutreierând Europa în lung și-n lat, ajungând în nordul insular al Scoției, dar și în Asia Mică, unde au înființat regatul galaților, cucerit de romani, care au transformat Galația în provincie, cu capitala Ancyria (actuala Ankara). Ultima mișcare migratoare importantă a avut loc în perioada secolelor V-VII, când britonii din sudul fostei provincii romane Britannia s-au instalat în Peninsula Armorica, schimbându-i numele și istoria (actuala provincie franceză Bretagne). După Strabon, gallii erau „un popor pasionat de război, mândru și gata oricând de luptă, dar în rest sunt un popor sincer, leal și n-au o fire rea”. Mai menționează lăudăroșenia lor care, după milenii, s-a transmis și actualului președinte american. Diodor scria despre obiceiul tăierii și îmbălsămării craniilor dușmanilor. „După ce le aduc acasă de pe câmpul de luptă, le atârnă pe pereți îmbălsămându-le cu ulei de cedru. Unii dintre ei disprețuiesc atât de mult moartea, încât se avântă în luptă goi.” Ammianus Marcellinus îi descria drept „oameni cu priviri agere și înfiorătoare, puși pe gâlceavă. Toți sunt curați și îngrijiți. Merg la luptă disprețuind orice primejdie”. Cei mai fanatici războinici își insultau adversarii.

Pe urmele rămășițelor acestei fabuloase civilizații^[1], călătorul-scriitor francez Sylvain Tesson, despre ale cărui peripeții am relatat pe larg în Revista 22 de-a lungul timpului, și-a îndreptat pașii în cea mai recentă aventură, cea din vara anului 2024^[2]. Pretextul? Descoperirea zânelor din copilărie. „De ce zânele copilăriei mele au ars? Tehnicul a cucerit lumea, masele au crescut, iar comerțul a condus dansul. Peste tot zgomot, rațiune, calcul, furie. Zânele au dat înapoi în fața acestei conjurații. S-au întors spre tăcere”. Altundeva – „Zâna dă înapoi atunci când omul merge înainte. Zâna simbolizează lupta împotriva a ceea ce anunța – profitul negustoresc, dominația tehnicului, urbanizarea clocotitoare, nebunia mulțimii. Și chiar dacă a pierdut lupta în secolul al XXI-lea, zâna încă reprezintă refuzul unei lumi murdare, guvernate de stupiditatea mașinilor și răutatea maselor.” Sylvain Tesson și alți doi amici au călătorit pe mare, într-o ambarcațiune tipic bretonă de 15 metri, plecând din Galicia spaniolă, trecând prin Bretania, Peninsula Cornwall, Insula Man, Țara Galilor, Republica Irlanda, Scoția și arhipelagurile sale, iar la întoarcere, s-au oprit în Insula Man. „Definiția spiritului celtic – a rămâne suspendat deasupra vidului (…) Adoratori ai crepusculului, acești oameni au fost condamnați să dispară. Despre ei nu știm prea mare lucru. Lingviștii pretind că formau un popor unit. Arheologii reconstituie capitole ale circulației lor, arătând colane și lame de bronz. Universitatea se extaziază în fața unui tumul funerar. Restul – o construcție de literaturi fascinante, de reflexia lunii asupra mlaștinilor.”

Motivele îmbarcării în această lungă călătorie sunt condimentele pe care Tesson le presară din când în când de-a lungul întregii materii a cărții. Este o încercare de reconectare cu trecutul, pentru a putea critica mai bine prezentul. Viitorul nu se întrevede. „Oamenii secolului al XXI-lea, al meu, erau pasionați de discordie. Făceau alegeri. Diminuau strălucirile. Dragostea pentru dialectică crease la semenii mei o gândire de tocător și reflexe de măcelar: se tranșa. Una sau alta (lumea păgână-celtică sau cea creștină-n.m). Eu le voiam pe amândouă, pentru că iubeam zânele (…) Un secol de mașini a produs oameni noi cu o gândire foarte orgolioasă. Preferau să aleagă ceea ce le convenea. Își făceau cumpărăturile de la raftul Timpului. Tratau istoria precum manipulatorii magazinelor. Resturile, le aruncau la groapa de gunoi sau în uitare. Mai rău, le condamnau și revendicau dreptul la inventar”.

Prima oprire a velierului a fost Bretania franceză. Înainte de Primul Război Mondial, jumătate din populaţia Bretaniei nu vorbea decât bretona, iar cealaltă jumătate era bilingvă. „Am trecut pe lângă monumentul Notre-Dame al Naufragaților. Ce nume! S-ar putea ruga pentru toți oamenii. S-ar aplica tuturor. Sute de turiști estivali stăteau în fața discului solar, însoțind ritualurile păgâne cu noua liturghie: fotografiatul soarelui cu brațele întinse. Un extraterestru ar fi notat în carnetul său: „Locuitorii acestei planete au un mic dumnezeu negru în buzunare. Se ocupă de el legănându-l și mângâindu-l toată ziua, ca și cum ar fi minunate femele alternative. Iar seara îl hrănesc scoțându-l în fața soarelui.”

La 17 decembrie 2004, Consiliul Regional al Bretaniei a recunoscut oficial, cu unanimitate de voturi, limba bretonă ca fiind limba oficială a Bretaniei alături de franceză. În Cornwall, unde s-a vorbit limba celtică numită Kernewek³, Tesson debarcă pentru un traseu terestru de două zile de drumeție, străbătând faleze și menhiruri.

Observă. „Politețea engleză are magia sa: să-l facă pe interlocutor invizibil. Englezii au înțeles un adevăr uman. Îți vorbesc foarte politicos. Pentru ca tu să te cari naibii, indeed.” În Cornwall, Tesson se oprește și la Tintagel, unde ar fi localizat castelul regelui Arthur din secolul al V-lea. Arthur chiar ar fi existat, fiind liderul celto-roman care a coagulat populația autohtonă în lupta împotriva invadatoarelor triburi germanice ale anglilor, saxonilor și iuților. Într-o catedrală de țară, surprinde niște doamne galeze cântând un imn religios în galeză, bun motiv pentru a decreta: „Limba galeză este o gargară de elf răcit”. După două zile de drumeție în interiorul Țării Galilor, Tesson s-a reîmbarcat într-un mic port galez, unde a mâncat tradiționala masă britanică fish and chips. „Așezați la mese, britanicii înfulecau acest fel de mâncare abominabil, sub umezeala ploii.” În Irlanda, echipajul a înconjurat cam jumătate din insula de smarald. „Istoria Irlandei este o enumerare de războaie. Pentru câțiva berbeci, clanurile începeau raiduri sângeroase. Fiecare vale cu regele său, fiecare delușor cu zeul său. În fiecare sat, ploaia lui de calitate. Nicio unitate nu era posibilă în acest mozaic (...) Aici s-au dus lupte grele pentru fiecare bucățică de pământ.” Fiind singur de cart în miezul nopții, în largul coastelor de vest irlandeze, Tesson se întreabă: „De ce toate aceste călătorii timp de trei decenii? De ce să pleci din nou? Iar de data aceasta, cu vasul. Când se vor termina aceste titireze? De ce aceste mișcări niciodată finalizate? Am găsit un răspuns: pentru a visa la revenire odată plecat și la plecare odată sosit”. Opririle irlandeze s-au derulat în insulele Aran, Connemara, unde pedalează o sută de kilometri, și portul Sligo, de unde pleacă să viziteze Lacul Innisfree, despre care a scris însuși bardul redeșteptării celtice, W.B. Yeats („I will arise and go now, and go to Innisfree”⁴). De altfel, de-a lungul periplului, Tesson a avut asupra sa o antologie de poezie în limba engleză. Navigând spre nord, călătorul francez debarcă și în insula Iona⁵, celebră în lumea celtică pentru că pe această mică insulă din nord-vestul Scoției Sfântul Columba⁶ a înființat în anul 563 o mănăstire care a devenit un focar de cultură și misionarism creștin în regiunea locuită de triburile picților și scoților. Sfântul Columba și 12 însoțitori veneau din Irlanda. „Turba împrăștia un miros de tutun (...) Uneori, o rază de soare. Repede! Să ne lungim pe granit pentru a capta un pic de căldură.”

Etapei scoțiene, grupul călător francez i-a alocat 15 zile, urmând vechea metodă – îmbarcare, debarcare, colindare, observare, reîmbarcare. Descriere. Ajunge în Insula Lewis și Arhipelagul Shetland, cel mai nordic punct al căutării fantomei zânei celtice, dar și a lumii lor. În Orkney escaladează Old Man of Hoy, o coloană verticală de stâncă izolată în mare, formată prin eroziunea valurilor asupra unei faleze, înaltă de 137 de metri – „pe platforma de granit, suspendat între mare și cer, mă agățam de un punct de legătură între real și ideal”. Pentru a se întoarce mai repede în Bretania, echipajul de aventurieri a tăiat Scoția de la est la vest, folosind ingeniosul sistem de canale și ecluze care formează Canalul Caledonian⁷ și asigură legătura între oraşul Inverness, capitala Highlands și coasta de vest a Scoţiei, până la oraşul Fort William, pe o lungime de 97 de kilometri. Canalul Caledonian a fost construit la începutul secolului al XIX-lea sub supervizarea şi după planurile inginerului scoţian Thomas Telford. Ultima oprire a fost în Insula Man, un alt fost tărâm al celților, insulă unde un dialect celtic înrudit cu scoțiana și irlandeza, numit Manx, a fost vorbit până în 1974, când ultimul vorbitor nativ a murit, însă autoritățile autonome au demarat de mai bine de un deceniu un amplu proces de resuscitare a vorbirii Manx ca a doua limbă, după engleză.

O constantă la Sylvain Tesson este critica lăcomiei societății actuale, una dintre temele recurente ale cărților sale de călătorie. „Vulgaritatea, singura limbă universală.” Sau „Roata actualității – zgomot și urâțenie, cifre și rațiune – continuă să se învârtă, zdrobind oameni beți de invidie, umpluți de proiecte, machiați cu fard, nebuni de nefericire, perfect orbi”. De altfel, Tesson duce propriul război cu cifrele – „Prostia cifrelor”, edictează el în clar. O soluție? „Este minunat ceea ce este suficient.” Soluția durabilității și anticonsumerismului actual. Adică, o utopie.

 _______

1. Celții au umplut Europa cu toponimele lor. Și în România avem urme ale trecerii lor – Noviodunum (Isaccea), Galați sau Lugoj.

2. Avec les fées, Gallimard, 2024.

3. Limba vorbită în mod curent până în secolul al XVII-lea.

4. The Lake Isle of Innisfree.

5. Acum cu o populație de numai 182 de locuitori. Face parte din Arhipelagul Hebridelor Interioare. Este deținută de National Trust for Scotland, o organizație nonguvernamentală scoțiană, al cărei scop este prezervarea bogatului patrimoniu istoric al Scoției.

6. Colm Cille, în gaeelică.

7. An Canàl Cailleannach, în gaelică.