„Balanța“ - dialog între Marius Chivu și Victor Rebengiuc la CINEMACITIT

Fara Autor | 24.10.2018

2018 / 11 / 01

Pe aceeași temă

Joi, 1 noiembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii din strada Nicolae Creţulescu 8, va fi proiectat lungmetrajul Balanța în regia lui Lucian Pintilie. Proiecţia va fi urmată de un dialog între scriitorul Marius Chivu și actorul Victor Rebengiuc. Intrarea este liberă.

„În ‘85, între două spectacole în Occident, mă găseam pentru câteva zile în București. Într-o seară, primesc un telefon de la Băieșu: «Bătrâne, mi-a apărut o carte. Vreau să ți-o dau». Ad-o, eu plec mâine, o citesc în avion“, notează Lucian Pintilie în volumul Bricabrac. Așa a început povestea filmului Balanța și a colaborării dintre Ion Băieşu și Lucian Pintilie. Povestea romanului cu acelaşi titlu a început în 1976, odată cu filmul de debut al regizorului Alexandru Tatos, Mere roșii, după un scenariu de Ion Băieşu. De altfel, scenariul a reprezentat punctul de plecare şi pentru Balanţa, singurul roman semnat de Ion Băieșu, publicat în 1985 într-o variantă cenzurată. Versiunea integrală a cărții a apărut abia în 1990, când Ion Băieşu a început să lucreze împreună cu regizorul Lucian Pintilie la scenariul filmului Balanța, pe care nu a mai apucat să îl vadă. Pelicula s-a lansat la Festivalului Internațional de Film de la Cannes. În același an, Ion Băieşu s-a stins din viață. Filmul prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu structurile rigide din Româmia ultimilor ani ai perioadei comuniste. La momentul lansării în sălile de cinema (1992), Balanța a înregistrat un număr impresionant de spectatori în ţară și a fost difuzat în Europa şi pe continentul american.

Ce a fost la început, filmul sau romanul? Cum se face trecerea de la carte la camera de filmat? Dar de la meseria de scriitor la cea de regizor? Iată câteva întrebări la care se va răspunde într-o serie de întâlniri intitulate CINEMACITIT, întâlniri care își propun să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română. CINEMACITIT este susținut de Muzeul Național al Literaturii Române. Programul cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România. Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale sau adaptări libere după romane autohtone.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22