Biografia unui „cobai“ eretic

Există cărţi care atrag atenţia, în primul rând, datorită notorietăţii celui care le scrie, după cum există cărţi ce incită mai ales prin obiectul lor de investigaţie. Recent apăruta Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic face parte din a doua categorie. Este însă meritul Anei Dobre de a fi publicat prima biografie a lui Miron Radu Paraschivescu (de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 100 de ani şi de la a cărui moarte – 40), poet de neignorat şi intelectual de stânga, eretic sub toate regimurile, dincolo de „rătăcirile“ care-i sunt imputate: comunist ilegalist din 1933, dar cu devieri anarhiste şi troţkiste, oscilând între avangardă, poezia pură şi arta proletară; antiarghezian notoriu, dar debitor lui Arghezi inclusiv în emblematicul Cântice ţigăneşti (pus, altminteri, sub semnul lui Lorca şi Anton Pann); herald şi zelator al noului regim stalinist, dar dezamăgit şi cu pusee incontrolabile de revoltă în anii ´50; cvasidisident în anii ´60, când cel care-l descoperise şi lansase, cu două decenii în urmă, pe tânărul Marin Preda patronează şi lansează noua modernitate literară „eretică“ din Româ­nia poststalinistă, de la „grupul oniric“ până la tânărul Adrian Păunescu şi de la Radu Petrescu sau Nora Iuga la Norman Manea şi Paul Goma (căruia îi susţine romanul Ostinato şi-l numeşte, primul, „un Soljeniţîn român“). Acest merit n-ar fi… merit dacă autoarea nu s-ar fi achitat onorabil de ceea ce şi-a propus să facă.

Având la bază o teză de doctorat coordonată de Eugen Simion, volumul Anei Dobre nu e unul arid sau scorţos, ci scris cu nerv problematizant şi naturaleţe, iar reconstituirile nu sunt lipsite de prospeţime. Eternul eretic e o formulă definitorie, bine găsită, inspirată parţial de titlul Journal d´un hérétique al manuscrisului clandestin pe care M.R.P., prieten şi traducător al lui Malraux, l-a transmis la Paris, via Virgil Ierunca, după ce fusese citit în cercurile tinerilor pe care-i tutela. (Textul diaristic va fi tradus în româneşte sub titlul de Jurnalul unui cobai şi se va impune, alături de Cântice ţigăneşti, ca scriere definitorie, de prim-plan, a lui M.R.P.) Autoarea a valorificat suficiente documente disponibile sau mai greu disponibile pentru a da cercetării relevanţa necesară: arhive naţionale, colecţii de periodice interbelice şi postbelice, mărturii ale cunoscuţilor, scrieri diaristice şi memorialistice şi, nu în ultimul rând, dosare de urmărire informativă, ce oferă „surprize“ interesante despre viaţa secretă şi atitudinea subversivă a scriitorului. Capitolul Dosarele „Anonimul“ sau „Văleanu“. Miron Radu Paraschivescu în arhiva CNSAS, cu subcapitolele aferente, Miron Radu Paraschivescu – portret sub lupe infidele, Jurnalul unui cobai. Aventura unui jurnal în meandrele unei istorii tulburi. Scriere de sertar şi marotă, Nicolae Ceauşescu văzut de Miron Radu Paraschivescu constituie o „contribuţie“ documentară semnificativă. O alta ar fi reproducerea integrală, în secţiunea finală de Note şi trimiteri bibliografice, a postfeţei la volumul Calea regală de André Malraux, datată 11 decembrie 1970.

Copilăria şi tinereţea lui M.R.P. sunt, şi ele, reconstituite meticulos; pe baza unor investigaţii „genealogice“ este infirmată legenda originilor ţigăneşti ale lui M.R.P., generată, pesemne, de aspectul său „negricios“ şi de volumul din 1941 (nu că o asemenea origine ar fi constituit în sine un neajuns!). Un interes aparte îl suscită, fireşte, şi romanul erotic al acestui insaţiabil „consumator“ de femei, cu şapte căsătorii şi nenumărate amante la activ (între care pictoriţe sau scriitoare ca Margareta Sterian, Sidonia Drăguşanu, Magdalena Rădulescu). Ana Dobre oferă în plus destule date – unele delicate – despre ultima sa soţie, Elena, şi despre unicul său fiu Andrei, care ar fi moştenit „labilitatea“ tatălui. Nici istoricul bolii psihice a lui M.R.P. (epilepsie temporală, cu depresie şi hipomanie, nu schizofrenie, cum au crezut unii-alţii), declanşate în 1939 şi agravate în 1947, nu e neglijat. De la un punct încolo, cartea de faţă se transformă într-un fel de scriere „autenticistă“, autenticismul fiind stimulat de chiar „obiectul“ ei. Dar filonul cel mai important al demersului Anei Dobre îl constituie, de departe, „romanul“ politic sau politico-literar al scriitorului, pe fundalul unei epoci istorice tulburi, oscilante ca şi personalitatea „cobaiului“ ei. Psihologia acestuia e bine surprinsă, cu oscilările cunoscute între rafinament şi vulgaritate, cu complexele, duplicităţile şi răbufnirile caracteristice, unele - greu de explicat în absenţa bolii: „Bizareriile comportamentale, trecerile bruşte de la o stare la alta, de la exaltare la pesimism, toleranţa şi intoleranţa, amiciţia afişată paralel cu respingerile fervente, zgomotoase şi intempestive, toate aceste inconsecvenţe, labilităţi sunt puse pe seama bolii de care suferea la maturitate…“.

E drept că atacurile şi denunţurile greu calificabile de după 1944 ale lui M.R.P. împotriva lui Tudor Arghezi, ce prefigurează, ameninţător, verdictul noului regim livrat în 1948 prin serialul de presă Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei al lui Sorin Toma, urmau unor atacuri sub centură venite din partea autorului Florilor de mucegai, iar denunţarea Antologiei… poetice din 1968 a lui N. Manolescu (gest care a precipitat retragerea ei de pe piaţă) va fi fost generată şi de neincluderea în sumar a lui M.R.P., între alţi scriitori de stânga precum Geo Bogza, Maria Banuş, Mihai Beniuc sau Eugen Jebeleanu. Şi asta în condiţiile în care – afirmă acelaşi M.R.P. - figurau acolo poeţi legionari precum Nichifor Crainic, Radu Gyr sau Horia Stamatu… În treacăt fie spus: dacă nici acum nu a venit „momentul“ unor rediscutări nuanţate, sine ira et studio, a scriitorilor angajaţi la extreme, avem o serioasă problemă deontologică. În ce-l priveşte pe autorul Cânticelor ţigăneşti, Ana Dobre se dovedeşte o apărătoare moderată, care nu-i bagatelizează derapajele (deşi încearcă de fiecare dată să le înţeleagă resorturile) şi nu face rabat de la un liminar spirit critic: „Miron Radu Paraschivescu e un personaj care predispune la controversă: e un fost ilegalist, deci un om care a crezut, a făcut propagandă, a contribuit la impunerea doctrinei, a susţinut-o prin verbul său, a iniţiat proletcultismul şi realismul socialist. A sperat, probabil, că tovarăşii îşi vor manifesta gratitudinea faţă de serviciile sale. Nu s-a întâmplat acest lucru. Omul este dezamăgit că ideologul din el a sacrificat degeaba nişte ani în slujba acestei ideologii, a acestei lupte. Nu are stofă de martir, deşi mărturiseşte că şi-ar dori un destin de martir. (…) Astăzi Miron Radu Paraschivescu nu mai spune mare lucru cititorului grăbit sau mai puţin grăbit…“. Cuvinte în general drepte, dar poate puţintel prea aspre, întrucât dau senzaţia că lasă la o parte nevoia de libertate a artistului autentic din M.R.P. Adică exact ceea ce a făcut din el un „eretic“ şi, într-un fel, l-a salvat.

Dincolo de meritele documentare deja amintite, cel mai important lucru care îi poate fi imputat prezentei biografii rămâne caracterul ei lacunar. M-aş fi aşteptat ca Ana Dobre să acorde atenţie şi colaborării sporadice a lui M.R.P. cu cercurile de avangardă de la revista unu sau publicisticii militante din anii ´30 şi, în particular, polemicilor cu „fascistul“ Mircea Eliade. Relaţia scriitorului cu generaţia anilor ´30 din care, în fond, a făcut parte, sau apropierea de echipele şcolii Gusti (vizibilă în volumul reportericesc de debut, Oameni şi aşezări din Ţara Moţilor şi a Basarabilor, 1938, ce ar merita să fie citit în paralel cu reportajele bogziene din Ţări de piatră, de foc şi de pământ) sunt ignorate; în ce priveşte interbelicul, autoarea nu merge mult mai departe de confesiunile memorialistice din Amintiri (1975) şi de însemnările diaristice din Jurnalul unui cobai. 1940-1954. E bine că insistă asupra lansării lui Marin Preda, evocată pe larg în Viaţa ca o pradă, dar e păcat că zăboveşte prea puţin asupra „mentoratului“ literar de la revista-supliment Povestea vorbei din anii ´60.

Cu toate completările şi obiecţiile de detaliu care-i pot fi aduse, volumul Anei Dobre rămâne o piesă de neocolit pentru oricine se va ocupa de personajul „eretic“ derutant care a fost Miron Radu Paraschivescu: un scriitor greu înseriabil şi un intelectual cu lumini şi umbre, ce-şi aşteaptă mai dreapta reconsiderare. //

// ANA DOBRE
// Miron Radu
Paraschivescu – eternul eretic
// Prefaţă de Eugen Simion
// Editura Muzeul Literaturii Române
// 2011