Pe aceeași temă
Mirel Banica este unul dintre tinerii intelectuali care au inceput sa se afirme ca o prezenta interesanta si valoroasa in spatiul public românesc. Scrisul sau dezvaluie o personalitate complexa, formata prin imbinarea atât a multor experiente de inalt nivel academic (doctor in Litere al Universitatii din Geneva, cercetator in cadrul Universitatii Laval, Canada si, recent, in cadrul foarte prestigioasei École des Hautes Études en Sciences Sociales - Paris) cât si a dificultatilor vietii de zi cu zi pe care trebuie sa le infrunte un exilat român in Vest (chiar si un exilat "academic" care nu intotdeauna se bucura de substantiale burse de studiu). Volumul Biserica Ortodoxa Româna, stat si societate in anii ‘30* reprezinta debutul sau editorial si este construit plecând de la teza de doctorat pe care a sustinut-o in cadrul Universitatii din Geneva (doctorat coordonat de prestigiosul slavist George Nivat).
In continuare ne vom referi la câteva aspecte care ni s-au parut edificatoare pentru structura si continutul cartii. Formatia noastra de istoric isi va fi spus fara indoiala cuvântul asupra receptarii volumului... care nu ne-ar fi stârnit acelasi interes daca s-ar fi axat cu predilectie doar asupra rolului jucat de catre Biserica Ortodoxa Româna in perioada interbelica, cu accente deosebite asupra problematicilor anilor ‘30. Autorul insa asaza problematica studiata in context european. Relevante si interesante ni s-au parut capitolele despre Bisericile Protestante din Germania dupa anul 1933, Biserica Catolica si statul fascist si mai ales Biserica Ortodoxa Rusa in foarte dificilul context in care a fost nevoita sa supravietuiasca (si involueze) dupa 1917. In acelasi timp, autorul cauta sa redea ecourile avute in presa religioasa din România sau a ierarhiei BOR, pe care evenimentele problematice de natura politica din cele trei tari le-au suscitat, tari dominate de dictaturi de extrema-dreapta sau stânga, doua dintre ele evoluând catre totalitarism (cazul Germaniei si al URSS). In toate cele trei tari, regimurile politice s-au amestecat (si) in viata religioasa, intr-o masura mai mare sau mai mica (Italia).
Vecinatatea cu URSS, dar si legatura afectiva strânsa in ciuda diferentelor geo-politice au determinat o atentie mai accentuata a mediului religios românesc fata de regimul drastic la care a fost supusa Biserica Ortodoxa Rusa, existând in epoca si persoane care au prevazut faptul ca regimul dur la care a fost supusa ortodoxia rusa putea fi exportat in cazul expansiunii Uniunii Sovietice. Unul dintre aceste spirite aproape profetice este Corneliu Grumazescu, functionar patriarhal care scria in organul oficial al BOR, in octombrie 1927: "este bine sa cunoastem cele mai insemnate miscari si dedesubturile acestei tragedii, caci nenorocirile Rusiei ameninta astazi toate popoarele si primejdia va dainui si dupa despresurarea Kremlinului, deoarece avem credinta ca Raul a prins pretutindenea radacini adânci".
Insa in epoca a mai existat o alta abordare, in afara de ingrijorarea si comuniunea cu marea suferinta a ortodocsilor rusi: incercarea de a profita geo-politic de distrugerea Bisericii Ortodoxe Ruse, având in vedere ca Biserica Ortodoxa Româna devenea prima biserica ortodoxa din punct de vedere al numarului credinciosilor. Ambitiile unor medii ortodoxe românesti sunt insa démesurées, cum spun francezii, putând fi considerate chiar drept bovarisme ortodoxe. "Capacitatea misionara a ortodoxiei românesti era asociata unei misiuni istorice, precum si unei politici de expansiune culturala catre Orient, totul favorizat de natura complexa a spiritualitatii românesti, popor latin de credinta ortodoxa." Nichifor Crainic scria in revista sa Gândirea ca "Odata cu victoria Revolutiei bolsevice in Rusia, caile Orientului ni se deschid iarasi. (...) Cultura româna, plasata la raspântia drumurilor europene, isi va orienta eforturile catre Orient". Toate bune si frumoase, dar ne intrebam cu ce resurse umane si financiare s-ar fi putut dezvolta acest efort misionar românesc, atât de strain de spiritul românesc. Resurse umane poate ca s-ar fi gasit, având in vedere excedentul mare de preoti, aspect mentionat de autor, insa una este sa fi preot in parohia ta si alta e sa induri nesiguranta si riscurile exilului.
O buna sansa pentru a pune in practica ambitia misionara a oferit-o Campania din Est incepând cu 22 iunie 1941. Ortodoxia si statul român si-au mai dat inca o data mâna, fiecare bucurându-se de serviciile celuilalt. Astfel, ortodoxia a fost folosita de catre propaganda oficiala a statului român aflat in razboi "sfânt" impotriva URSS (de multe ori razboiul a fost numit "cruciada antibolsevica"), ea redând "imaginea unei armate crestine, chemata sa restabileasca drepturile seculare ale ortodoxiei românesti in Basarabia. La inceputul conflictului, ziarele se intrec in a publica reportaje de front insotite de imagini cu preoti ortodocsi savârsind oficiul religios in biserici pe jumatate distruse de bombe sau mame stând la coada pentru a boteza copii de diferite vârste cu ajutorul preotilor militari". (pp. 74-75). Interesanta este mentionarea cartii episcopului vicar al misiunii ortodoxe românesti organizate in Transnistria de catre guvernul Ion Antonescu, Antim Nica, intitulata Viata religioasa in Transnistria, aparuta in anul 1943 la Editura Monitorul Religios, Imprimeria Chisinau, fara indoiala, una dintre ultimele carti publicate in limba româna in Basarabia româneasca. Ce scrie Antim Nica, cel care a cunoscut nemijlocit binefacerile comuniste? "Lupta intre ateism si credinta a fost lunga si dificila. Sortii izbândei erau de partea ateismului. Biserica si clerul erau lichidate, iar majoritatea poporului trecuse in tabara potrivnica, prigoana nemiloasa facea ca rândurile credinciosilor sa se rareasca pe zi ce trece, insa Dumnezeu pastreaza un numar de fii infocati ai credintei, care nu au ingenuncheat in fata lui Baal al vremii noastre. Dumnezeu pastreaza in taina cum va ridica pe picioare acest popor pe care il credeam pierdut." Autorul completeaza inspirat si exact remarcele episcopului vicar: "Pentru Antim Nica, cel ce a putut vedea cu propriii ochi situatia de pe teren, regimul comunist a anihilat structura institutionala a Bisericii intr-un timp relativ scurt, dar a lasat (aproape) neatins miezul credintei individuale a oamenilor" (pag. 129).
Ne bucura referirile la acest aspect complet necunoscut al activitatii BOR si al ocupatiei românesti, aspect care ar trebui mai mult analizat, scos din arhive in aceeasi masura precum lagarele din Transnistria unde au murit atâtia evrei (problematica foarte delicata si spinoasa abordata recent in volumul România si Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice comparative, de Viorel Achim si Constantin Iordachi, Editura Curtea Veche, 2005).
Implicarea politica a Bisericii Ortodoxe Române este si ea studiata si minutios analizata, fiind de altfel una dintre ambitiile volumului. In mod evident, nu se poate trece peste raportul dintre Biserica Ortodoxa si politic, reprezentat mai ales de Miscarea Legionara. Biserica este situata intr-un context mai larg. "Partidele politice, fie ca era vorba de Garda de Fier, fie de celelalte partide democratice, erau angajate intr-o competitie acerba pentru atragerea simpatiei preotilor, acestia constituind un formidabil instrument de propaganda intr-o Românie rurala, cu rate ridicate de analfabetism. Alegatorii tarani erau usor de influentat de catre un personaj atât de important in viata societatii rurale, traditionale cum era preotul, perceput ca detinator al adevarului absolut, beneficiar si al unei autoritati ridicate." (pag. 154). Preotul I.G. Savin: "Ca au facut (politica) nu-i cu banat, dar de obicei au facut politica proasta, de interese personale sau de club, si asta era detestabil. Putini care sa fi urmarit realizarea prin partid a unei ideologii crestinesti sau bisericesti" (in ziarul Viitorul, Iasi, 1932).
Miscarea Legionara s-a folosit de ortodoxie mai mult decât oricare alt partid politic sau miscare politica (acceptând fobia legionarilor de a privi Legiunea ca fiind un partid politic), chiar daca nu putem pune la indoiala credinta legionarilor (aceasta nu le scuza crimele, dimpotriva). Aceasta problematica este extrem de complexa si delicata, o mare greseala ar fi generalizarea unor atitudini, a unor optiuni individuale. Se uita rapid atitudinea inaltei ierarhii ortodoxe din anii 1930, care a fost in general ostila Miscarii Legionare. Se uita ca in timpul guvernului patriarhului Miron Cristea a fost asasinat Zelea Codreanu. O perioada si mai delicata a reprezentat-o pozitionarea BOR in timpul guvernariii antonesciano-legionare (a statului national legionar), când ortodoxia a fost folosita in scopuri propagandistice evidente. "In cele din urma, era vorba de o manipulare fara precedent a religiei ortodoxe in scopuri politice si de indepartarea acesteia de scopul sau primordial: salvarea individului." In mod clar, având in vedere traditia bizantina a coabitarii cu regimurile politice, nu se putea cere Bisericii Ortodoxe Române sa fi adoptat atitudinea Papei Pius XI, care condamna in 1931 "religiozitatea fascista, cultul partidului-stat italian asupra educatiei noilor generatii, iar in 1937, prin enciclica Mit brennender Sorge (publicata doar in limba germana!), refuza nazistilor germani asimilibilitatea crestina" (pag. 213).
Un alt capitol ce ne-a captivat este cel privitor la Tabara de munca - o actiune legionara care a avut un mare succes in epoca, exemplu care a fost perpetuat de catre regimul comunist - si fata de care propaganda comunista s-a indragostit (numai recent am vizionat printre picaturi un astfel de film despre tineri care se ofera "voluntari" pentru a ajuta la saparea imensului Canal Dunare-Marea-Neagra prin anii 1980). Ne intrebam câte productii filmografice nu s-au realizat, câte carti nu s-au scris in perioada comunista, de la Bumbesti-Livezeni pâna la celebrul Canal sus-mentionat, pentru a glorifica aceasta gaselnita totalitara: tabara de munca? Nu stim daca tabara de munca de dupa 1945 este o preluare legionara sau este un import sovietic insa, in esenta, dovedeste inca o data similitudinile dintre cele doua extremisme totalitare. "Scopul taberelor de munca a fost, inca de la inceputurile acestora, ambiguu si in acelasi timp foarte ambitios, fiind centrat in principal pe definitia omului nou, asa cum indica sursele legionare ale vremii" (pag. 179). Autorul cartii descopera insa si aspectul pozitiv al acestor tabere de munca, pe care nu ar fi onest sa-l ocultam sau sa-l ignoram: "(...) ele au fost un soi de colonii de vacanta gratuite pentru sute de studenti saraci provenind din mediul rural (ce nu-si permiteau nici macar umbra unei vacante!), precum si un cadru in care veritabilii intelectuali sau dandy din Bucuresti isi puteau pune in aplicare visul cehovian al muncii manuale simple si al vietii câmpenesti" (pag. 186). In continuarea acestui capitol, in aceeasi logica subliniem validitatea prezenta a capitolului Sport si religie. Pentru o parte a ierarhiei ortodoxe, "sportul exagerat este un rau care inrobeste o lume intreaga, il smulge pe om de la preocuparile spirituale spre cele atât de simpliste ca valoare, pierzând timpul pe stadioane, admirând piciorul care loveste si creeaza gol" (parintele Mina Dobzeu). In aceeasi perspectiva, parintele Ioan Savin scria in 1935 ca "Aspectul spiritual si moral al crestinismului, ca si caracterul sau auster, este in opozitie cu virilitatea exuberanta ceruta de educatie fizica si preocuparile de natura sportiva. Omul spiritual modelat de catre religie este opus omului trupesc al educatiei sportive, caci idealul crestin aspira la mortificarea carnii, in timp ce sportul o glorifica. Astfel ia nastere o contradictie imediata, transanta intre scopurile ultime ale religiei si cele ale educatiei sportive, care este ea insasi o sursa de bunastare interioara". Deci se poate face sport, ba chiar este recomandabil, dar cultul fata de pectorali si muschii aductori nu este normal, fiind anticrestin.
Mirel Banica reuseste sa surprinda intr-un numar relativ redus de pagini o paleta larga de problematici legate de evolutia Bisericii Ortodoxe Române in anii 1930 si inceputul anilor ‘40, una dintre cele mai tumultoase perioade din istoria statului român, deci si a Bisericii Ortodoxe. Remarcam tinuta academica de inalt nivel, chiar daca in anumite momente aceasta determina o rigiditate stilistica prea accentuata. Acest studiu trebuie apreciat, cu atât mai mult cu cât autorul nu a avut acces la arhivele Bisericii Ortodoxe Romane, neajuns pe care insa l-a remontat (partial) printr-un atent studiu al diverselor colectii de ziare interbelice, dar si printr-o bibiliografie tematica occidentala remarcabila.
*Mirel Banica, Biserica Ortodoxa Româna, stat si societate in anii ‘30, editura Polirom, 2007
