Călăuză printre scriitori

Colaboratoare constantă și de lungă durată a Revistei 22 (din anul 2006), Serenela Ghițeanu a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București și are un doctorat în literatură franceză modernă la Universitatea din Bretagne-Sud, Franța. Așa cum cititorii noștri s-au obișnuit deja, este o cititoare neobosită de literatură atât românească, cât și universală, iar preocupările sale sunt relevante în acest sens. În limba franceză, la edituri universitare, a publicat volumele: Sylvie Germain. La Grâce et la Chute^[1], Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité^[2] și Marguerite Duras ou le goût du vertige^[3]. În limba română a publicat mai multe volume, precum Ora de citit^[4], urmată firesc de A doua oră de citit^[5] și, inevitabil, de a A treia oră de citit. Cronici literare (2017-2021)^[6]. A debutat, de fapt, colaborând cu scriitorul Bujor Nedelcovici la volumul Scriitorul, cenzura și Securitatea^[7]. În ultimii ani, a început o colaborare fructuoasă cu Editura Humanitas, unde a publicat o carte-dialog cu Ana Blandiana (Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana).^[8] Scriind atât de mult despre literatura altora, la un moment dat a dorit să facă o pauză de la a analiza alte „voci” și s-a decis să scrie o carte de proză scurtă, Înainte de Apocalipsă (Humanitas, 2023), scriere favorizată și de răgazul dat de pandemie. De asemenea, a colaborat la platformele culturale independente „Litero-mania” și „Ficțiunea”. Mai precizăm că Serenela Ghițeanu este conferențiar universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Litere și Științe.

 În paralel cu articolele științifice pe care le publică în cariera sa universitară, Serenela Ghițeanu are deci o bogată activitate publicistică, de două decenii, căci din 2004 a publicat cronici de carte și traduceri literare la reviste culturale de prestigiu: România literară, Observator Cultural, Timpul, Jurnalul literar, Luceafărul, Vatra, Convorbiri literare, Contemporanul, Adevărul literar și artistic, Contrafort, Dacia literară. Rămâne însă cea mai fidelă Revistei 22. Începând cu 2011, a reunit aceste recenzii în volumele pe care le-a botezat „Ore de citit”.

 De ce este important orice efort de colectare a recenziilor într-un volum? Pentru că publicistica este perisabilă, mai ales acum, când luptă din greu cu concurența nemiloasă a noilor tehnologii. Unii dintre noi avem speranța că totuși cuvântul tipărit va supraviețui mult mai mult decât postarea pe tik-tok. Faptul că este și scriitoare și are o amplă experiență de lecturi umaniste o ajută pe Serenela Ghițeanu să înțeleagă și să fie pe aceeași lungime de undă cu scriitorii pe care-i citește și-i prezintă publicului.

Recenziile literare ale Serenelei Ghițeanu plasează cel mai adesea cartea în ansamblul operei scriitorului, amintind și de alte titluri editate deja în România. Avem de-a face cu recenzii care se referă strict la carte, dar menirea lor este aceea de a deschide apetitul cititorului pentru volumul în cauză, pentru scriitor și pentru literatură în general.

Dincolo de analiza în sine a unor cărți, este evidentă dragostea pentru literatură, căci altfel nu s-ar explica perseverența Serenelei Ghițeanu de a prezenta în scris cărți de ficțiune, de atât de mult timp, în condițiile în care întreaga cultură tradițională pare a se destrăma, parcă supusă unui tocător de hârtie uriaș, în fața tsunamiului noului tip de a comunica (pentru că nu este nici pe departe vorba despre un nou tip de cultură). În noile timpuri, de aproape un deceniu, parcă nimeni nu mai are răbdare să înceapă o carte de două-trei sute de pagini sperând că o va mai duce și până la capăt. Iar resurecția inteligenței artificiale pare a fi bomboana de pe coliva culturii adevărate.

 Trăsături specifice cronicilor scrise despre romane de către Serenela Ghițeanu sunt prezentarea desfășurării epice, dezvăluind doar o parte din aceasta, acuitatea observațiilor, formulele clare și argumentele convingătoare. În plus, avem de-a face cu o împletire fericită a autorilor autohtoni cu cei care provin din literatura universală contemporană, pe care Serenela Ghițeanu o cunoaște foarte bine. În cele trei „Ore de citit” sunt publicate recenzii la cărți scrise de Ana Blandiana, Doina Ruști, Nora Iuga, Marta Petreu, Ion Vianu, Norman Manea, Herta Müller, Matei Vișniec, Gabriel Liiceanu, Radu Vancu, Lucian Dan Teodorovici, Andreea Răsuceanu, Vitalie Ciobanu, Ruxandra Cesereanu, Cătălin Dorian Florescu până la scriitori tineri. Filonul literaturii universale cuprinde un amestec între scriitori clasici, foarte cunoscuți publicului românesc, precum Albert Camus, Cesare Pavese, Ian McEwan, Andrei Makine, Javier Marias, Yasunari Kawabata sau Michel Houellebecq, pe care cronicara ploieșteană nu-l iartă („Michel Houellebecq a ajuns, în literatură, un clovn care a fost inițial un actor dramatic. Decăderea lui la prestația de clovn, jucându-și tot mai prost setul de obsesii, produce însă foarte mulți bani și dezbateri.”), alături de clasici în viață, precum Haruki Murakami, Patrick Modiano, Svetlana Aleksievici, Isabel Allende, cu unii mai puțin cunoscuți, precum Yoko Ogawa, W.N.P. Barbellion, Kamel Daoud, Eshkol Nevo, Min Jin Lee, David Foenkinos și mulți alții. Scriitori francezi, britanici, italieni, americani, elvețieni. Publicista a scris destul de mult și despre cărți referitoare la comunism și trecutul recent (jurnalul Doinei Cornea, dosarul CNSAS al lui Ion Caraion, cartea despre Radio Europa Liberă a lui Gabriel Andreescu și Mihnea Berindei, cartea Hermei Kennel despre Radu Filipescu, cărțile lui Marius Oprea ș.a.).

 De cele mai multe ori, atunci când începe o cronică, autoarea scrie un preambul în care introducerea în tema dominantă a volumului recenzat se îmbină cu reflecții personale, invitându-l pe cititor la o reflecție generală. Cronica despre cartea „Aici Radio Europa Liberă!” începe în felul următor: „Pe cei care nu au trăit direct experiența, este greu să-i faci să înțeleagă magia pe care a reprezentat-o faptul de a asculta, în urmă cu peste douăzeci de ani, un post de radio care, deși se auzea cu întreruperi, era atât de subversiv încât nu puteai să discuți despre el cu nimeni dacă nu aveai încredere absolută în el, pentru că riscai să-ți pierzi libertatea. Radio Europa Liberă se asculta cu frică și cu încântare deopotrivă. La orele serii, programul acestui post se auzea cu dificultate, ca dintr-o altă lume (ceea ce era și adevărat) și aduna în jurul lui milioane de români care trăiau în propria lor țară ca niște arestați. Vreme de câteva decenii, dar mai ales în ultimele două decenii ale regimului comunist, românii au ascultat acest post de radio ca pe un balsam peste rănile lor, pentru că era singurul loc de unde se rostea adevărul despre ceea ce trăiau”. O altă caracteristică a cronicilor este paragraful de final, care e o sinteză, dar și o formulă atrăgătoare, un fel de dublu al celebrului captatio benevolentiae, plasat la celălalt pol față de cel pe care știm că îl găsim de obicei. Exemplu: „Într-o Europă de Est în care „scheletele din dulap” ale comunismului au reînceput să se miște, romanul Les Mandarins al lui Simone de Beauvoir, care e un roman absolut respectabil în Franța, nu poate decât să-i rănească sufletește și să le agreseze memoria cititorilor din țările foste comuniste”. Sau: „Nu e posibil să rezumi o carte pe care ai putea-o numi enciclopedia terorii asumate. Svetlana Aleksievici a produs un document extrem de prețios. Secolul al XX-lea a fost pentru milioane de oameni din URSS o poveste apocaliptică. Nu e posibil să înțelegi felul în care au trăit acești oameni, care enumeră orori, dar și bucurii simple, animați de un suflu al acceptării Răului care e complet străin de mentalitățile occidentale. Este o lume aparte, care te revoltă, te face să plângi, să strigi de furie, să taci mut, să deznădăjduiești. Cartea pune în lumină tocmai această excepție rusească”.

 Serenela Ghițeanu dă dovadă și de o amplă înțelegere a vieții, căci ce este oare altceva literatura decât o detaliere infinită, o continuă privire a vieții prin lentila lupei? Nu numai că citește cu mare atenție cărțile, dar o face cu creionul în mână, căci altfel nu ar putea reține toate detaliile pe care le expune cu precizie. Orice cronică bine scrisă este o complexă invitație la lectură și nu putem decât să deplângem decăderea criticii de întâmpinare, ca și a ideii de critică literară profesionistă, fapt care oferă posibilitatea multor diletanți (în poezie, ca și în proză) de a-și vedea creațiile publicate și promovate, în ciuda faptului că acestea nu au valoare, ajungându-se în România (și) la acest mare paradox - cu cât se publică mai mult (nu ne referim aici la tiraje), cu atât publicul citește mai puțin. Și este foarte confuz. În căutarea unei călăuze printre munți de cărți, cronicile de carte ale Serenelei Ghițeanu sunt un reper foarte util și sigur. Din 2021 încoace, s-a strâns material pentru încă o „Oră de citit”.