Cartea de dupa

 Fara indoiala, Florina Ilis si Filip Florian au constituit revelatiile anului editorial 2005. Cronicile, premiile, pozitia in fruntea celor mai multe clasamente au acreditat febril acest lucru, cu avantaje si dezavantaje pentru cei doi prozatori. Avantajele nu mai trebuie detaliate. Dezavantajele insa sunt de genul perfid: risca sa lucreze pe dedesubt, in timp, atarnand de gratiosul picior al muzelor celor doi o ghiulea greu de purtat - stacheta foarte ridicata a asteptarilor. 2006 i-a adus deja pe amandoi in fata probei decisive: cartea de dupa marele succes. La Filip Florian, e vorba de un roman scris in tandem, astfel incat el va imparti verdictul cu fratele sau, alaturi de care semneaza, conservand partial asteptarea in ce-l priveste direct. Florina Ilis infrunta riscul si publica romanul Cinci nori colorati pe cerul de rasarit*, o carte care nu seamana cu nici una dintre celelalte pe care le-a semnat. Ca este sau nu cartea de dupa e mai putin limpede, fiindca nu stim cand a fost scrisa. E clar insa ca avem de-a face cu un povestitor proteic, dispus sa schimbe oricand registrul, dar si cu un prozator care nu-si cunoaste inca foarte bine resursele si de aceea nu pare sa aiba un plan de a le exploata.

 Primele doua romane ale autoarei, tiparite de Editura Echinox, au o poveste editoriala instructiva pentru cine ar vrea sa stie cum razbeste catre notorietate un autor incepator. Coborarea de pe cruce si Chemarea lui Matei au fost nominalizate la concursul de debut al Editurii Univers din 2001, editura hotarand ca-l va publica pe cel de al doilea. Drept pentru care primul apare la Echinox, in 2001, anuntand pe coperta a patra viitoarea aparitie de la Univers. Numai ca, un an mai tarziu, Chemarea lui Matei apare tot la Echinox, fara alta explicatie. Asa se face ca mica editura clujeana a investit de doua ori intr-o prozatoare ca si necunoscuta la vremea respectiva, care avea sa castige insa critica in mod aproape unanim odata cu Cruciada copiilor, tiparita de Polirom. Echinox ilustreaza in acest fel pozitia extrem de onorabila ce ar trebui recunoscuta unor edituri de mici dimensiuni care adesea pregatesc marile succese ale marilor case de editura.

 Citite acum, primele doua romane ale Florinei Ilis seamana cu blocul de marmura din care nu s-a scos inca statuia. Multa reflexivitate, judecare solitara a vietii, teme mari, abordate cu o daruire sinucigasa: credinta, literatura ca posibila mantuire, dar si dureroasa ciocnire dintre real si virtual. Adaugam aici si debutul neobisnuit cu Haiku si caligrame, volum aparut tot la Editura Echinox in 2000, si tot nu va fi usor sa pricepem de unde a tasnit, de fapt, Cruciada copiilor - roman de forta, rafinament narativ si impresionant efect al violentei caracterelor.

 Cu Cinci nori colorati pe cerul de rasarit ni se propune un nou viraj, pe o spirala regresiva, de interiorizare de aceasta data: retragere deliberata spre inexpresivitate, hieratism, caligrafie, cu discrete zone de acces catre turbulenta epica pe care autoarea lasa impresia ca o comprima constant. Micul roman poate fi citit ca ilustrare a unui eseu nescris despre diferentele capitale de codificare sociala, emotionala si sexuala dintre lumea europeana si cea extrem orientala. Florina Ilis e intotdeauna foarte interesata de pozitionarea personajelor sale fata de realitate, le acorda consecvent un unghi de contemplatie asupra evenimentelor, care functioneaza ca un elevator spontan spre transcendent, fara sa fie nevoie de teoretizari si discursivitati.

 Situatia e astfel aleasa incat sa permita demonstratia si sa evite - pe cat posibil - reprosul de simplicitate: Darie, un tanar computerist roman de la o mare companie de robotica industriala din Japonia, se indragosteste simultan de o compatrioata, Lili, angajata a unei firme locale de dame de companie si de o japoneza, Kiyomi, sotia directorului companiei. Directorul, Ken, nu e doar sotul sotiei sale, ci si amantul platitor al serviciilor lui Lili, astfel incat formatia de cadril functioneaza in simetrii aproape muzicale. Diferenta e insasi regula in conturarea acestui tablou. Prima tine de ocupatia lui Lili, care nu are nimic de-a face cu prostitutia, ci cu standardul gheiselor, traditionale in acel spatiu extrem oriental. Urmeaza opacitatile lui Darie la sensibilitatea de tip extrem-oriental si se poate continua la infinit. Personajele apartin mai multor "lumi": Europa din care vin cei doi romani, Japonia celorlalti, dar si universul infinit al lumilor virtuale manuite cu indemanare de toti.

Romanul amoros are un ton foarte special, rezultat din ingenioasa epurare a sexualitatii de orice urma de vulgaritate. Obisnuitele scene de gen sunt inlocuite cu o puternica senzualitate a caligrafiei. Explicitul alterneaza cu implicitul dupa retete greu de detaliat, dar evident indatorate unei bune cunoasteri a lumii nipone. Frumusetea fizica a celor doua femei, asupra careia se staruie indelung de altfel, rezolva de la sine problemele de gust pe care le-ar fi putut pune o lectura morala a patrulaterului amoros.

Dar cel mai bine functioneaza metafora explicatoare prin care Florina Ilis cauta sa ne apropie de lumea Japoniei: universul electronic. Romanul de amor e dublat de o poveste cu softisti si roboti uluitori, cu pasiuni devoratoare in zona spionajului electronic, mult mai intense decat cele trupesti si mult mai sofisticate in comparatie cu linearitatea emotionala a personajelor. Locuinta lui Darie e o citadela electronica, strajuita de robotul Qrin, un rebut industrial perfectionat de Darie pe cont propriu si adus la nivelul unui umanoid capabil de calinerie, de teama, de decizii, partial chiar de discernamant. Oamenii, dimpotriva, sunt fiinte cerebrale si senzoriale, aproape lipsite de psihologie. Intr-un roman de dragoste, frapeaza intens, de pilda, absenta geloziei.

 Florina Ilis infuzeaza, in schimb, pulsatie emotionala in micul roman de "spionaj", extirpand-o minutios din cel sentimental: pentru ca cercetarile de robotica ale lui Darie sunt ravnite de batranul patron al companiei, care e si bunicul lui Kiyomi, au loc violari de domiciliu, urmariri prin camere video, finalmente are loc chiar o sinucidere ritualica, prin sepukku. Inertul Ken, pe care adulterul sotiei nu reuseste sa-l miste, e insa capabil sa ordone un asasinat de dragul unor fisiere electronice. Efectul acestor inversiuni simetrice e extrem de interesant si tine de claritatea demonstratiei: lumea europeana si cea extrem-orientala sunt lecturi diferite ale aceleiasi realitati, iar autoarea ne propune un roman gratios drept camuflaj pentru un joc intelectual.

 De fapt, Florina Ilis alege un subiect "roz" pentru a-l interpreta in stil preclasic: fara variatii de intensitate, fara nuante, cum se spune in muzica. Un Chopin cantat in maniera Scarlatti - asa s-ar putea rezuma conflictul cultural a carui victima este nefericita Kiyomi. Semi-japoneza, crescuta in Anglia cu mama englezoaica, ea redescopera la 18 ani rigorile procustiene ale moravurilor japoneze, unde adulterul este larg tolerat barbatului si unde femeile au dreptul doar la clandestinitatea pasiunilor lor. O lume in care imobilismul afectiv dubleaza incandescenta senzuala, iar aparentul gol psihologic (cel putin intr-o lectura europeana) functioneaza pe post de mister oriental. Metafora faliei culturale care desparte cele doua lumi circula insa cel mai bine in Cinci nori colorati...  prin intermediul bitilor. O realitate virtuala dubleaza pas cu pas realitatea, multiplicand-o si conferindu-i extensii fascinante. Personajele aluneca adesea in plasma metamorfotica a lumii ordinatoarelor, in care inoata cu indemanarea unor perfecte artefacte electronice.

 Povestea de dragoste a lui Darie cu cele doua femei are un deznodamant tragic, dar nu integral funest. Un sofisticat joc de societate (uta karuta), in care protagonistii poarta chimonouri traditionale si se intrec in recompunerea din memorie a versurilor unor poezii din veacul al doisprezecelea, este scena pedepsirii vinovatilor: Lili moare impreuna cu Ken, intr-o explozie declansata prin intermediul robotului Qrin. Cei doi fusesera nu doar amanti, ci si complici in jefuirea computerului lui Darie de rezultatul cercetarilor de robotica. Despre Kiyomi nu aflam nimic, dar bogatul si traditionalistul ei bunic ispasise deja pentru ea prin sepukku. Eliberata de misiunea rece de a produce un mostenitor japonez pentru averea familiei, japoneza crescuta europeneste si-ar putea continua povestea de dragoste cu informaticianul roman, doar ca prozatoarea nu ne mai spune nimic mai departe.

Povestea e spusa de cinci ori, de cinci personaje diferite (ultimul dintre ele fiind... robotul Qrin). Cu fiecare reluare, se recupereaza detalii lipsa din tablou. O singura, mare, problema: tabloul e rece. Caligrafia incremeneste treptat, desenand un mesaj la fel de ininteligibil ca o caligrama japoneza. 

 Contand pe apetitul ascetic al cititorului, Florina Ilis face aici un pariu riscant. Cinci nori colorati pe cerul de rasarit reprima sevele de dragul umbrei pe care copacul o lasa pe panza. Inteligenta, sensibila, prozatoarea anului 2005 are aici orgoliul de a chema de dincolo de paravan. Teatrul de umbre care este micul sau roman japonez se adreseaza, din nefericire, unui public cu alte asteptari, pentru care gratia tacuta se tolereaza, cel mult, in poezie. Fara eruptiile senzuale ale unei Marguerite Duras, din Amantul, si, slava Domnului, fara performantele sexual-aerobice ale Claudiei Golea, din Planeta Tokio sau Vara in Siam, cartea Florinei Ilis ramane in mare masura muta. Ca demonstratie, e dincolo de repros. Ca reusita, ramane, din pacate, dincoace de adevarata placere a lecturii. O poveste frumoasa, cu care nu prea stii ce sa faci. O pui in rama si te odihnesti, din cand in cand, pe curba fina a stop-cadrului ei.

 *Florina Ilis, Cinci nori colorati pe cerul de rasarit, Editura Cartea Romaneasca, 2006, 210 pag.