Cazul 101 – greșeli, împrumuturi și oameni buni

I. Cazul 101 – opt ani de învățat

Am început Cazul 101 în 2018. Eram un grup de studenți, toți patru eram colegi la sculptură și nu știam deloc ce facem. Nu aveam niciun model, nicio strategie, nici măcar o definiție clară a ceea ce înseamnă un project space. Și, ca să fiu sincer până la capăt, nici măcar nu știam ce înseamnă o galerie de artă.

În școală nu îți este predat cum se administrează un spațiu, cum se organizează o expoziție, cum funcționează o colaborare sănătoasă cu artiștii sau cum arată, de fapt, realitatea pieței de artă. Presupun că mulți studenți sunt în aceeași situație. Ieși din facultate și brusc trebuie să te descurci într-un ecosistem pe care nu l-ai cunoscut deloc în anii de studiu. Unii îl învață mai repede, alții, mai lent. Eu l-am învățat greșind. Și am cam greșit.

 Startul proiectului  a fost într-o clădire de pe strada Carol Davila 101, o fostă grădiniță care aparținea colegei mele de atunci, Andreea Stegaru. Era final de 2017, am chemat prieteni, am curățat, am organizat primele expoziții până la final de 2018. Apoi a fost un garaj de 16 mp, în apropierea primei adrese. În pandemie, garajul a fost înlocuit de un van pe care l-am transformat într-un spațiu mobil (Another Mobile Gallery), aici au fost mai multe expoziții în care artiștii au desenat pe el, l-au acoperit în ziare, au expus în el sau au performat pe capota acestuia. În vara lui 2021, dubița s-a stricat și, urmând sfatul unui prieten, anume că spațiul nu este decât un pretext și un mijloc practic de expunere care permite continuarea proiectului, AMG se mută, din lipsă de alte resurse, pe suprafața unei mese, un blat și două capre găsite pe stradă în Berlin unde au urmat alte două pop-up show-uri, unul în curtea Moto books, iar altul în curtea Berlinische Galerie. În ultimii patru ani, Cazul 101 i-a găsit spațiu la Malmaison, atunci o nouă comunitate artistică compusă din ateliere, galerii și alte spații de proiecte. 

Niciodată cu bani, dar mereu cu prieteni și naivitate care au compensat. Am împrumutat mese, scaune, televizoare, proiectoare de la alte galerii sau de la artiști. Alți artiști ne‑au sponsorizat cum au putut, cu ce au putut – și datorită lor am dus proiectele până la capăt. Am împrumutat curent electric de la vecini. Am cărat instalații pe jos, în tramvai, în portbagaj, în tren sau în avion. Am deschis expoziții fără etichete, am uitat să tipăresc comunicate de presă. Poate am fost neprofesionist, dar asta venea din necunoaștere și de multe ori din neputință, nu din nepăsare. E o diferență importantă. Pentru că lucrurile se învață și dacă ai deschiderea să recunoști că nu știi, dar vrei, oamenii te ajută. Eu am primit enorm de multă toleranță, răbdare și sprijin. Încă învăț. Și cred că în domeniul ăsta trebuie să o faci toată viața, dacă nu vrei să rămâi rupt de realitate.

La Cazul 101, artistul a fost mereu începutul. Nu un pretext, un decor, ci motivul pentru care proiectul a existat și a continuat.

Am lucrat cu zeci de artiști, din România și din afara țării, și fiecare întâlnire a fost o motivație să mergem mai departe. Nu am făcut programări teoretice, ci am construit organic, în jurul unor oameni reali și al unor viziuni sincere.

 Cred cu tărie că artistul trebuie să fie în centru, nu curatorul, nu galeria, nu colecționarul. Din păcate, în multe contexte, artistul ajunge pe plan secund. Cazul 101 a încercat să ofere libertate, încredere și spațiu real de dialog și cred că asta a ținut proiectul viu opt ani. Asta l-a făcut să reziste, nu banii, nu vizibilitatea, ci legăturile create cu și pentru artiști.

 Cazul 101 n-a fost o afacere și nici acum nu e. Dacă vrei să faci bani, faci altceva. Un spațiu independent nu e un loc profitabil, dar e unul viu. Lucrezi din pasiune, din nevoia de expresie, din drag de oameni. Și dacă îți place ceea ce faci, totul devine posibil. Apar și resursele, poate nu în forma pe care o speri, dar apar.

 Timp de opt ani, proiectul a crescut cu artiști locali sau internaționali din Franța, Honduras, Vietnam, Suriname, China, Elveția, Hong Kong, Japonia, Italia. N-a fost un program coerent sau strategic, a fost o serie de întâlniri care au făcut sens.

 II . Un final firesc, un nou început

 În 2025, am decis să închid proiectul. Nu din oboseală și nici din eșec, ci pentru că un ciclu s-a încheiat. Cazul 101 a durat cât a trebuit să dureze și a fost ceea ce a putut să fie. Iar faptul că a existat timp de opt ani, fără niciun leu de la stat, doar cu sprijinul comunității, pentru mine înseamnă totul.

 La începutul lui 2026 lansez un nou proiect: SOLO ProjectSpace. Va fi o continuare firească a experienței Cazul 101, dar cu o direcție mai bine definită și mai personală. Focusul va fi exclusiv pe prezentări solo ale artiștilor, selectați prin același proces natural de lucru: întâlniri, conversații și relații construite în timp.

 Așa cum Cazul 101 a oferit o platformă importantă pentru artiști emergenți – unii dintre ei aflându-se pentru prima dată într-un solo show – SOLO ProjectSpace își propune să continue acest tip de susținere. Va fi un spațiu de lucru direct cu artiștii, bazat pe încredere, schimb de idei și colaborare.

 Artiștii nu vor fi aleși pe bază de aplicații sau portofolii trimise în masă, ci prin întâlniri reale, prin dialoguri sincere în diverse colțuri ale lumii, iar fiecare solo show va fi o concretizare a unei relații, nu doar o decizie de program.

 Din toată drumeția asta am învățat că nu trebuie să ai totul clar de la început, nici bani, niciun plan beton, nici diplomă în „cum se face un spațiu independent”. Trebuie doar să-ți placă suficient de mult cât să începi. Restul vine pe parcurs, greșești, înveți, corectezi. Și, cu puțin noroc și mulți prieteni, mai vin și alții lângă tine.

 Perfect n-am fost și nici nu m-am străduit prea tare să fiu, dar am fost constant. Și cred în continuare că spațiile mici, făcute din convingere și cu oameni buni, pot mișca lucruri mari.

 Părerea mea e că, dacă vrei să începi un proiect, fă-l. Momentul ideal nu vine, dar o să vină artiști, o să vină prieteni, o să vină idei și sigur și un proiector, un scaun, împrumutate de la cineva.

Robert Băjenaru este artist, curator fondator Cazul 101