Ce mai spune arhiva privată a lui Culianu? Maestrul Bianchi și Iter in silvis

Câștigul lecturii volumului Iter in silvis este acela al plasării curiozității cititorului într-o cartografie extrem de variată și sofisticată a cunoașterii misterelor divine ori a călătoriilor la cer ale sufletului înlăuntrul unor coordonate ce le circumscriu manifestarea.

Culianu, congenial lui Bianchi

Dacă ar fi să imaginăm locul unde Ioan Pe­tru Culianu începe să redacteze trei dintre contribuțiile sale în domeniul istoriografiei istoriei religiilor, monografiile dedicate ope­rei lui Mircea Eliade și lui Hans Jonas, respectiv studiul unui mitologem gnostic publicat în prestigioasa revistă Numen [1], ar trebui să ne gândim la un spațiu mo­nas­tic franciscan de secol XIII. În 1974 (iulie-august), din mănăstirea San Damiano, Assi­si (Perugia), Ioan Petru Culianu tri­mi­tea 3 manuscrise la corectat și câteva scrisori [2] maestrului său Ugo Bianchi (1922-1995). Acesta din urmă, fost discipol di­rect al lui Raffaele Pettazzoni (1883-1959). Pentru 3 decenii a jucat rolul de lider al dis­ciplinei. Mai întâi, președinte al Società Italiana per la Storia delle Religioni, iar, mai apoi, președinte al International Asso­ciation for the History of Religions, 1990-1995. Axul în jurul căruia gravitează stu­diile bianchiene dedicate religiilor antice ale Greciei, Romei, Iranului, dar și te­ma­tici cum ar fi gnosticismul, maniheismul, dualismul, cosmogoniile ori subiecte de­di­cate etnografiei religioase este unul sin­gur, anume cel al metodologiei cerce­tă­ri­lor de tip istorico-religios, unde geneza este opera și coordonarea științifică a lui Ra­ffaele Pettazzoni. Exemplu rarisim, Bian­chi este inițiatorul și organizatorul unor co­locvii internaţionale menite să sta­bi­lească uzul științific al unor termeni pre­cum gnosticism, gnoză, dualism, do­ce­tism, religie etc. Au fost redactate re­zo­luții, de­clarații, sinteze. Da, se poate și as­ta! Ele s-au dorit a fi semnul concret al unui con­sens academic, iar nu exclusiv sin­teza con­tribuțiilor comunității lumii sa­vante, spe­cialiști în istoria religiilor și stu­dii re­li­gi­oase. În prezent, acest lucru se în­tâmplă ex­trem de rar în volumele co­lec­tive. „Pă­ca­tul“ major al producției știin­țifice în ul­ti­mele decenii este că stau ex­clusiv sub sem­nul sociometriei. Multe din­tre ele sunt ro­dul unei vagi precizări con­ceptuale, iar nu al unei strategii care să di­namizeze și să re­vigoreze metodologic dis­ciplina. Nu aceste premize au determinat cariera de istoric al religiilor a lui Ioan Pe­tru Culianu!

Revenind la Ugo Bianchi, indubitabil este un savant neobosit, o minte care for­mu­lează și reformulează metoda e.g. dis­tin­guer pour unir, dar și comparer pour dis­tinguer, uneori simplu, alteori prin ne­numărate acolade conceptuale, stilistic foar­te greoaie, dar perfect logice și con­sistente. [4] Este un thinker, un iubitor al construcțiilor epistemologice în diferite arii ale disciplinei și un susținător fervent al metodei comparative (istorico-re­li­gi­oa­se ori istorico-tipologice) în istoria reli­gi­ilor, în secolul al XX-lea. Culianu este con­genial lui Bianchi, gândind interogațiile sa­le metodologice tout court și circumscrise disciplinei. Oriunde se vor fi oprit etapele sale academice, la Milano, la Groningen, la Paris ori la Chicago, publicațiile sale merg în acest sens. Ori pune în ecuație un mo­del interpretativ (din punct de vedere is­toriografic) obsolet, ori există o schimbare radicală de paradigmă (din punct de ve­de­re epistemologic). Opera lui Ugo Bianchi nu este cunoscută în România. Consecință: puține sunt șansele ca opera lui Culianu să poată avea și în România cititori care să „decodifice“ limbajul de specialitate chiar al volumului Iter in silvis. Ironic spus, lec­tura volumului poate fi în sine o „gnoză“.

Iter in silvis: Milano-Chicago-Groningen

Ne putem întoarce la momentul în care tânărul Culianu (24 de ani), la numai câ­teva luni de la acceptarea sa cu o bursă în cadrul Departamentului de Ştiințe Re­li­gi­oase, Università Cattolica del Sacro Cuo­re din Milano, și la 2 ani de la plecarea sa din România, stabilește (nu fără oscilări) o agendă cu priorități tematice. Mai întâi, ac­tivează lupa analitică și critică asupra operei lui Mircea Eliade, iar această acu­i­ta­te va fi constantă și aproape obsesivă, câ­teva sute de pagini dedicate exclusiv ope­rei lui M.E. Apoi, Culianu beneficiază de bursa (9 luni) din USA (1975), iar la re­co­mandarea expresă a lui Bianchi, îl co­n­tac­tează la New York pe Hans Jonas. Este un bi­ne cunoscut hermeneut al gnos­ticis­mu­lui, puternic influențat de existențialism marca Heidegger, al cărui student a fost. Între altele, Jonas este unul dintre savanții prezenți la colocviile dedicate gnos­ti­cis­mu­lui (Messina, 1966), de unde și legătura strânsă cu Bianchi. Va rezulta cel de-al doi­lea volum monografic al lui Culianu, nu ne­apărat așteptându-se să fie un studiu in extenso ori un volum. De ce? În ziua în care Culianu află că va trebui să-și refacă licența la Milano, iar asta pentru că rec­torul Universității București nu îi va ex­pe­dia diploma de absolvent al Facultății de Litere, îl anunță pe Bianchi că deja se ocu­pă de redactarea amplului capitol al „as­cen­siunii/călătoriei la cer a sufletului“ (Himmelsreise der Seele). Ulterior, decide să lucreze și un studiu dedicat lui Jonas. Între timp, adică în cea de a doua ju­mă­tate a anului 1974, va solicita viza pentru USA, urmând ca în 11-12 februarie să ajun­gă la Chicago. În timpul stagiului de cer­cetare de la Divinity School, discută cu Cars­ten Colpe – între 1974-1975 visiting pro­fessor la Divinity School, Chicago – ches­tiunea criticii tezelor unui grup ger­man de teologi protestanți (Religion­sge­s­chichtliche Schule) care susțineau teza unui gnosticism târziu creștin de sorginte pre-creștin-iudaică și elenistică. În fapt, după Colocviul Internațional de la Me­s­sina (1966) organizat de Bianchi, nimeni nu va mai credita această teză, ci vor privi gnosticismul cu noi ipoteze de lucru, adi­că un fenomen încorporat curentelor re­ligioase care-l generează, distinct datorită contextului religios, parțial unitar datorită câtorva tipologii: e.g. concepții monist-du­alistă, anticosmism, dualism etc. Sursele variază de la textele Upanishadei, textele descoperite la Nag Hammadi (la acea vre­me doar o parte dintre ele publicate) și pâ­nă la textele zoroastriene, iranice. Mar­gi­nală, dar nu lipsită de importanță a fost punerea într-o lumină clară a profilului intelectual al savanților ce au configurat termenii de lucru din interiorul Religions­geschichtliche Schule. Acest lucru i-a re­venit ulterior lui Ioan Petru Culianu, care a revenit progresiv cu o punere la punct a argumentului, critic și analitic. Un exem­plu minor? În studiul Demonizarea cosmo­sului și dualismul gnostic (1979), publicat și în volumul Iter in silvis, există deja aprecieri ce conduc spre scepticismul său față de savanții care centrează originea gnosticismului în cercurile iudaice hetero­doxe. (op. cit., p. 85).

Imediat după șederea în mănăstirea San Do­menico, adică în septembrie 1994, Cu­lianu se află la Paris pentru alte câteva săp­tămâni și va continua lucrul la ma­nus­crisele supervizate și corectate de Bianchi. În septembrie 1974, știm bine, Culianu îl va întâlni pe Eliade la Paris pentru prima oară. Întâlnirile, ca și propunerile, nu se pot face oricum în lumea academică. Flan­cat științific de 2 mari istorici ai religiilor, tânărul Culianu nu putea fi decât extrem de încrezător în pașii săi spre disciplina IR. Atât Ugo Bianchi, cât și Mircea Eliade, chiar dacă foarte diferiți metodologic și tematic, ambii erau dominați de o viziune unitară asupra disciplinei IR, cum spu­neam mai sus, amprentată și patentată de către Raffaelle Pettazzoni prin metoda is­toric–comparativă. Cu toate acestea, este riscant să consider că tematicile le­gate de gnoză, gnosticism, Religions­ges­chi­cht­liche Schule au vreo puternică fi­li­a­ție me­todologică cu opera lui Mircea Elia­de.

Provocări, dezbateri, Nachlass Culianu

Iricinschi, expert în gnosticism și autorul unei foarte pricepute introduceri la Iter in silvis, are o altă părere și cred că acest punct poate face oricând obiectul unei in­teresante dezbateri științifice. O altă dis­cuție ar fi existențialismul și influența lui Jonas privind studiile culianiene des­pre gno­ză. Așadar, revenind, înclin să cred că volumul Iter in silvis are o tematică, ar­gumentele in nuce pentru volumele con­sistente de mai târziu și o structură argu­mentativă marca Bianchi. Excepția ar pu­tea fi studiul Religia ca instrument al pu­terii și mijloc de eliberare..., care este doar parțial influențată de concepțiile lui Bianchi. Eliade este invocat mult mai des aici. Pare a fi studiul discordant cu struc­tura deja eterogenă a volumului Iter in silvis, structură al cărei nod salvator îl văd, repet, în tematicile derivate din pe­rioada milaneză. Dar revenind la Culianu-Eliade. Foarte pe fugă, Culianu face o ana­logie în studiul Notă privind Madona din gro­ta cu stânci a lui Leonardo, unde afir­mă că sugestiile oferite de tabloul lui Leo­nardo „(...) trimit la forme de imaginație nu numai platoniciană, ci și mistică și misterică“, la care el ar fi ajuns prin „(...) izvorul nesecat arhetipal care este mai bine exprimat în limbaj mitologic și ar­tistic decât în concepte clare și distincte“ (op. cit., p. 221 şi p. 221, n. 29). În câteva rânduri îl va cita absolut cazual pe Mircea Eliade (e.g. op. cit., p. 28, n. 17; p. 45, n. 76; p. 154-155, p. 154, n. 46, 47, 48 etc.). Mai apoi, Culianu invocă rapid un fapt ac­ceptat de o largă majoritate a comunității academice, anume „autonomia limbajului simbolic în raport cu cel conceptual“, unde sunt citați savanții ce frecventau cer­cul de la Eranos (Eliade, Corbin, Kereny): „(...) să stabilim semnificația mitolo­ge­mului și a trecerii sale treptate către o for­mă conceptualizată, către o «meta­fi­zică a imaginii»“. Imediat, va trece la alt tip de categorii argumentative. Un alt exem­plu ar fi acela al comunicării de la Lan­caster (Congresul IAHR, 1979). Culianu face apel la o tipologie cu care operează Eli­a­de, anume „mitul străvechi al mon­ștrilor (...) care păzesc fie pomul vieții, fie o substanță, fie o valoare sacră“ (op. cit., p. 154-155), dar atât și nimic mai mult. Exemplele pot continua, însă ele nu duc și nici nu induc vreo influență majoră ori prevalent conceptuală eliadiană. Ur­mărind bibliografia articolelor reunite în volumul Iter in silvis, observ așadar lec­turi și referințe care duc tot spre școala bianchiană de istoria religiilor. Până în 1979, bibliografiile lui Culianu vor fi cons­truite pe sugestiile, atenta observație, gri­ja și priceperea maestrului său italian, fapt confirmat negru pe alb de cores­pon­dența dintre cei doi. [2].

Alegerea de a fi prezentat o mică parte, dar esențială, din contextul și cronologia ma­nuscriselor pe care Culianu le lucrează împreună cu Bianchi, între Milano-Paris-Chicago-Groningen, se datorează lecturii, în parte editării, epistolarului dintre cei doi. Tendința de a alătura documente din Nachlass-ul unor savanți cu dinamica stu­diilor și contribuțiilor acestora este jus­tificată de precizia cronologică și de orien­tarea tematică. Culianu, întocmai oricărui savant, este la rându-i determinat de faza work in progress a unor volume sau ela­borarea unor convingeri, metodologii etc. Dinamica, schimbările de paradigmă sau a modelelor interpretative sunt vizibile la Culianu. Nu fac excepție articolele din Iter in silvis, care reprezintă de fapt tatonări ar­gumentative. Dublate de informații din arhiva privată, cum ar fi scrisorile schim­bate cu Bianchi, înțelegerea „meta­bo­lis­mului“ tematicilor prevalente din opera sa este mult mai lesne.

Miza și câștigul lecturii Iter in silvis

În fine, care ar fi miza și câștigul citind Iter in silvis sau orice volum semnat de Cu­lianu publicat la Editura Polirom în Co­lecția „Biblioteca Ioan Petru Culianu“, îngrijită constant și asiduu de către Tereza Culianu Petrescu și de Dan Petrescu? Miza ar putea fi familiarizarea cititorilor cu do­meniul istoriei religiilor, așa cum se con­figurează la nivelul celei de-a doua părți a se­colului al XX-lea. Oricum aș lua-o, ni­ciun volum semnat de Culianu nu poate fi citit fără a fi „ispitit“ măcar de o minimă „inițiere“ (o serie de alte lecturi, toate spe­cializate). Câștigul lecturii volumului Iter in silvis este acela al plasării curiozității cititorului într-o cartografie extrem de va­riată și sofisticată a cunoașterii mis­terelor divine ori a călătoriilor la cer ale sufletului înlăuntrul unor coordonate (curente re­li­gioase) ce le circumscriu manifestarea.

Bibliografie selectivă:

1. I.P. Culianu, La femme céleste et son ombre: contribution a l’etude d’un mythologeme gnos­tique, Numen 23, fasc. 3 (dec. 1976), pp. 191-209; în limba română Femeia din ceruri și um­bra ei. Contribuție la studierea unui mitologem gnos­tic, în Iter in silvis. I Eseuri despre gnoză și al­te studii, trad. Dan Petrescu, Corina Popescu, Hans Neumann, introducere Eduard Iricinschi, Po­lirom, (Biblioteca „Ioan Petru Culianu“), Iași, 2012, pp. 121-143.

2. Daniela Dumbravă, The unpublished corres­pondence between Ugo Bianchi and Ioan Petru Culianu, in Proceedings of the 6th EASR/IAHR Special Conference Religions History of Eu­ro­pe and Asia, Bucharest 20-23 September, vol. III (Proceedings of the Panels „The Legacy of Mir­cea Eliade. Religions and Maternity, Hermetic Currents and Esotericism and other con­tri­bu­tions“), ed. Eugen Ciurtin, Archaevs. Studies in the History of Religions XIV (2010), Bu­cha­rest 2010, pp. 93-120; idem., Il carteggio Ugo Bianchi e Ioan Petru Culianu: fonte per la sto­riografia italiana della storia delle religioni, Ar­chaevs. Studies in the History of Religions XV (2011), Bucharest 2011, fasc. 3, pp. 451-469.

3. Ugo Bianchi, The Notion of „Religion“ in Com­parative Research: Selected Proceedings of the XVI^th Congress of the International Association for the History of Religions (Rome, 3r^d-8^th Sep­tember, 1990), L’Erma di Bretschneider, Roma, 1994, 921 pp.

4. Ugo Bianchi, Problemi di Storia delle Re­li­gi­o­ni, Editrice Studium, Roma, 1958; idem., Après Marbourg: (Petit discours sur la méthode), Nu­men, 8/1 (1961), pp. 64-78.

IOAN PETRU CULIANU, Iter in silvis. I. Eseuri despre gnoză,

traducere de Dan Petrescu, Corina Popescu și Hans Neumann,

introducere de Eduard Iricinschi,

Editura Polirom, Iași, 2012, pp. 248