Pe aceeași temă
Fisa pacientului portughez
Culmea ca Mourinho ar fi o mandrete de antrenor, daca n-ar fi un golan. Si mai interesant, Mourinho ar fi doar un golan, daca n-ar fi o bestie si ar fi doar o bestie, daca n-ar fi un copil rasfatat. Mourinho crede, adica, in talentul lui, fara a considera o clipa ca e dator sa respecte si sa apere de demolare macar teatrul in care isi sustine recitalurile. Chelsea joaca bine, a eliminat Barcelona si s-ar putea intelege de aici ca antrenorul echipei stie pe ce lume traieste. Exact! Mourinho e convins ca traieste intr-o lume care ii va tolera nabadaile. El stie chiar, in cel mai pozitiv mod cu putinta, ca ii va fi ingaduit sa distruga tot peisajul din jurul persoanei sale pe care lumea nu mai incearca sa o incapa. Iar cine crede asa ceva nu asteapta sa se puna in functiune, ci e in priza tot timpul. Din priza in care arde infipt pentru totdeauna, Mourinho a facut o echipa buna pe banii rai ai lui Abramovici. In plus, el a hotarat ca oricine apare in terenul pe care Chelsea joaca fotbal sau in preajma lui e vinovat. In primul rand adversarii. Din acest motiv, Mourinho a pus la punct tehnica persecutiei permanente. In ziua sau in preziua meciului cu Arsenal, Mourinho descopera ca Arsenal e o echipa de frustrati. Inainte de meciul cu Manchester, toata lumea trebuie sa afle ca Manchester e o echipa depasita de timp. Tot asa, Barcelona va afla ca e o stransura de narcisisti, iar necunoscutii de la Bolton ca trebuie sa se cutremure de onoarea de a juca impotriva lui Chelsea. Evident, o maciuca in mana unui vorbitor pe pilot automat nu se poate multumi cu un car de oale. In consecinta, Mourinho a cautat un car in plus.
Fisa pacientului portughez (vol. ll)
Mourinho a remarcat ca exista arbitri si a dedus rapid, alunecand pe treptele umede ale propriei furii, ca rostul lor e sa unelteasca impotriva fenomenului Chelsea. Ideea a aparut in mintea lui Mourinho dupa ce echipa sa a fost invinsa la Barcelona. Neobisnuit cu pauzele de logoree pe care le impune esecul, Mourinho a inteles pe data ca arbitrul meciului, suedezul Anders Frisk, trebuie sa fi masluit meciul. Numai o manevra de catran putea opri in loc vointa divina. De aici, presupunerea, ba nu!, certitudinea ca, la pauza, in loc sa mai citeasca un verset-doua din invataturile lui Mourinho, Frisk s-a dus, glont, in vestiarele Barcelonei. Acolo a urzit impreuna cu antrenorul Frank Rijkaard. Dupa doua saptamani, Chelsea se califica ajutata de o eroare grava de arbitraj. Calificarea n-a grabit clarificarea. Mourinho a uitat sa mai vorbeasca de arbitru, iar Rijkaard, un om civilizat fara aplecarea spre delir, n-a scos o vorba. Insa dupa alte cateva zile, Anders Frisk a anuntat brusc si definitiv ca se retrage. Frisk a facut cunoscut ca a primit amenintari cu moartea ca rasplata pentru aranjamentul perfectat cu Rijkaard, in vestiar, la Barcelona. Noua literatura a santajului prin e-mail si telefon are, asadar, un geniu fondator. Toate amenintarile veneau de la Mourinho citire. Pacientul portughez inceta sa mai fie comentator dezlantuit si devenea forta activa. Ajutat de drojdia suporterilor, Mourinho incepea sa dicteze schimbari, sa-i elimine sau sa-i puna in pericol de eliminare pe cei ce se opun cauzei. Acum cateva luni, Johan Cruyff, omul celei mai depline intelegeri a fotbalului, avertiza: "Mourinho e moartea fotbalului!". Dupa retragereea fortata a lui Frisk, presedintele Comisiei de arbitri a UEFA, Volker Roth, adauga: "Oameni ca Mourinho sunt inamici ai fotbalului!". Amandoi au dreptate, amandoi spun prea putin, pentru ca vorbesc doar despre fotbal.
Eu
Antrenor la Chelsea, Mourinho detine puteri de politician, guru si comandant militar. Opiniile lui sunt difuzate de o uriasa retea media, pentru care Liga Campionilor e razboiul in care Mourinho e comandant militar. Cugetarile lui abrupte, rostite cu infatisarea unui om scuturat de friguri, sunt a doua zi cercetate in ziare, cu minutia, disperarea sau usurarea ce insoteau odinioara oracolele. Nevroticul e purtat pe umerii media ca intr-o procesiune sacra. De acolo, de la inaltimea, respectul si importanta fabricate instantaneu de presa, Mourinho expune, indruma si arunca neghina in flacarile unui egoism infinit. Caci Mourinho nu e decat monumentul nevrotic al pasiunii pentru sine, al patimii cu un singur eu si erou in care se imbaiaza viata publica a acestor timpuri. Persoana, mai ales daca e stropita de talent sau celebritate, e singurul spatiu pe care il mai putem admite. Restul e neimportant, sacaitor sau vinovat. Fara sa o banuim chiar, lucram la premizele tiraniei. Bineinteles, cu un singur eu nu se poate ajunge decat la dictatura asupra propriului suflet. Ea se incheie cu asezarea dictatorului la balamuc, acolo unde locul lui Mourinho e, in continure, rezervat. Sprijinita de media si de industria globala a distractiilor, aceeasi dictatura marunta devine o forta de temut. Mourinho pare convins ca, de cand a aparut el in fotbal, Cel de Sus s-a pus la tinuta de sport si umbla asa, zi si noapte. Pentru mai multa precizie, e vorba de tricou, short si jambiere albastre pe care scrie cu litere mari si albe CFC. Chelsea Football Club - asa cum se poate vedea in picturile votive din biserica in care se inchina Mourinho.
Sansele scad
Adevarul e ca mersul lumii nu tine de fotbal, dar se poate impiedica de un veac pus pe distractii pana la moarte si inchinat eului zeificat. Asa cum va amintiti, Mourinho a stabilit anterior ca menirea adversarilor e sa tina lumea legata de conceptii vechi, departe de lumina lasata aprinsa in creierul marelui lider si antrenor. La un loc, arbitrii si adversarii fac un adversar mai mare, care trebuie atacat si altfel decat o ingaduie fotbalul. De aici incolo, incepe o discutie trista despre sansele celor ce cred inca in virtutile respectului si ale asocierii umane. Sansele scad. Nu numai fotbalul e in pericol.
