Pe aceeași temă
Scriitoarea Doina Ruști conduce de câteva luni, în cadrul Editurii Litera, colecția Biblioteca de proză contemporană, pe care a și înființat-o. A publicat până acum câteva romane ale unor autori tineri care ori debutează, ori sunt la al doilea sau la al treilea volum. Într-o prezentare grafică cool, dar și profesionistă, pentru că avem prefețe la aceste romane, obicei uitat de mulți editori, romanele propuse de colecția Biblioteca de proză contemporană sunt o ofertă de lectură care nu seamănă cu aparițiile de carte semnate de tinerii autori promovați de alte edituri. De la Alexandra Niculescu (Kyparissia), Allex Trușcă (I put a smell on you...), Cristi Nedelcu (Cimitirul trandafirilor), Tudor Runcanu (Cuibul bufniței), Simona Preda (Cabinetul albastru) și Radu Găvan (Iisus din întuneric), până la reeditarea volumelor de debut, al lui Radu Aldulescu (Sonată pentru acordeon) și al Doinei Ruști (Omulețul roșu), colecția a demonstrat că poate veni în forță pe piața editorială românească. Literatura publicată în această colecție e mai diversă în tematică și mai îndrăzneață în abordare decât eternele autoficțiuni, prea egocentrice, ale unor autori neinteresanți ca oameni și nu suficient de înzestrați ca scriitori. În schimb, în Biblioteca de proză contemporană avem povești adevărate, avem incursiuni în universuri stranii sau realiste, personaje vii, care ne plac sau pe care le găsim antipatice... Pe scurt, e altceva. Cea mai recentă apariție, volumul colectiv Treisprezece. Proză fantastică, nu face decât să confirme buna impresie creată deja.
Treisprezece. Proză fantastică reunește 13 scriitori și ale lor 16 povestiri. Numindu-i în ordinea în care apar la cuprins, aceștia sunt: Doina Ruști, Pavel Nedelcu, Bogdan Răileanu, Iulia Micu, Lucian Mândruță, Mihai Ene, Cosmin Leucuța, Tudor Ganea, Allex Trușcă, Mihail Victus, Octavian Soviany, Iulia Pană și Radu Găvan. Pentru cunoscători, iată o serie de scriitori care adună nume tinere, care sunt pe cale să își găsească stilul și altele de mult confirmate, dar care nu ne obișnuiseră cu proza scurtă.
Prefața volumului este semnată de Andreea Apostu și găsim în ea o scurtă, dar eficientă teoretizare a genului fantastic, mai ales cel românesc, apoi o prezentare critică a cărții. Este menționat și studiul lui Sergiu Pavel Dan, „Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize”, în care autorul remarcă faptul că proza fantastică românească are ca aspect original recursul la umor și ironie. Conform criticului, fantasticul literar vrea să demonstreze „realitatea supranaturalului” și sunt identificate mai multe subgenuri, de la fantasticul din folclorul românesc până la cel livresc, cu iz gotic sau de thriller.
Am adăuga o frază a lui Roger Caillois, teoretician clasic al genului, care spune că fantasticul „presupune soliditatea lumii reale tocmai pentru a o perturba mai mult.(…) Certitudinile cele mai mari se clatină și spaima se instalează. Demersul esențial al fantasticului este apariția: ceea ce nu se poate întâmpla și care totuși se produce, într-un loc și într-un moment anume, în inima însăși a unui univers perfect recognoscibil și de unde se credea că misterul e alungat pe vecie.” (Anthologie du fantastique, trad. ne aparține, SG).
De asemenea, nu putem să nu menționăm definiția celuilalt mare specialist în fantastic, Tzvetan Todorov, care vorbește despre apariția unui eveniment care nu poate fi explicat rațional, în fața căruia cititorul are două opțiuni: să creadă că simțurile sau imaginația lui îl iluzionează sau să creadă că evenimentul ciudat e real și să admită că realitatea e condusă de alte legi decât a crezut până atunci. El afirmă: „Fantasticul se găsește în această incertitudine; de îndată ce am ales una dintre opțiuni, părăsim fantasticul pentru a pătrunde într-un gen învecinat, straniul sau miraculosul. Fantasticul este ezitarea resimțită de o ființă care nu cunoaște decât legile naturale și care se trezește în fața unui eveniment în aparență supranatural.“. (Introducere în literatura fantastică)
În volumul Treisprezece... găsim 16 povestiri foarte diverse ca temă, stil și abordare. Însă toate ne conduc spre ideea că realitatea ar putea să fie și așa! O gândire de tip magic ar sta la baza imaginației creatoare de fantastic, care, în loc să încerce să epuizeze sensurile din real, dimpotrivă, le multiplică și le îmbogățește, uneori șocant. Lectura unei proze fantastice este nu doar o călătorie excentrică, dar și o invitație la încercarea de a descifra lumea renunțând la imperiul raționalității.
Ce găsim, prin urmare, în cele 16 povestiri? Bucureștiul, în cotidianul lui stresant, apare la Pavel Nedelcu, dar și rescrierea (cum remarca Andreea Apostu) „Nasului” lui Gogol, într-o notă grotescă. După două romane care au revelat o voce nouă în literatura contemporană, Bogdan Răileanu ne oferă o scurtă, dar impresionantă alegorie asupra ideii de pandemie. Iulia Micu pare inspirată de Eliade și de ale lui deambulări în timp și într-un București de altădată, în vreme ce Lucian Mândruță ne propune o scenetă, cu multă ironie, despre rai și iad. În proza lui Mihai Ene, spațiul și timpul sunt elastice, iar cititorul călătorește încântat alături de eroul principal așa cum doar în vis se poate, iar Cosmin Leucuța răsucește povestea Caprei cu trei iezi și o transformă într-un savuros basm modern, cu accente tragi-comice surprinzătoare. Tudor Ganea ne spune povestea unei adolescentine inițieri în moarte, cu parfum poetic pe alocuri, iar Allex Trușcă ne descrie visul halucinant al unui copil, apoi pe acela, la fel de halucinant, al unui tânăr student. Mihail Victus creează o făptură jumătate om-jumătate animal, numită „umbra dracului”, care ar răpi temporar copiii dintr-un sat pentru a se hrăni cu vlaga lor, apoi ne propune o poveste în care diformitatea fizică, văzută ca destin, și lupta cu teroarea impusă de niște stăpâni dau naștere atât la mult mister, cât și la spaimă. Reputatul scriitor Octavian Soviany e prezent în volum cu o scurtă istorie a unei contese din vremea cruciadelor, o bijuterie care strălucește prin precizia și grația cu care descrie cruzimi și lucruri... sfinte! Iulia Pană ne duce cu gândul la minunile unui prestidigitator, iar Radu Găvan ne spune, last but not least, o poveste, cum altfel?, înfricoșătoare despre puterea malefică a vocii unei cântărețe, Ezria, asupra unei fetițe.
Cea care a strâns laolaltă aceste proze, scriitoarea Doina Ruști, un nume care nu mai trebuie prezentat, a oferit volumului două proze, una foarte scurtă, ludică aproape, la debut de volum, și alta care ne trimite la atmosfera din unele romane ale sale, în care cititorul are de ales pe cine preferă dintre două personaje intrigante: eroina care are strabism, iar acest lucru îi dă puterea de a-i ghici pe oameni, sau unchiul ei Herr, scriitor cu apariții puține și imprevizibile.
Volumul Treisprezece. Proză fantastică se citește cu plăcere pentru că prozele selectate sunt scrise de povestitori care îndrăznesc să își urmeze visele neobișnuite și să ajungă astfel în locuri neexplorate. Cu umor, adesea, care este rar în acest gen. Încă o dată, fantasticul e nu doar incursiunea într-o lume exotică, în care se întâmplă ceea ce nu poți explica, ci e și o altă cale de a concepe o realitate a cărei complexitate nu scapă, o dată și încă o dată! //
