Pe aceeași temă
“Tales of the long bow” nu se bucură de notorietatea istoriilor părintelui Brown, după cum nu deţin acea vrajă specială pe care descoperim în “ The man who was thursdsay”. Şi totuşi, acest text dificil de clasificat, la jumătatea drumului între eseu, reverie, colecţie de povestiri şi roman, publicat în 1925, este expresia acelui geniu chestertonian ce se hrăneşte din confruntarea donchişotescă cu locul comun al epocii pe care o locuieşte. Idiosincraziile lui G. K. Chesterton sunt magma pe care o aduce la suprafaţă erupţia vulcanului ficţional ce sfidează, prin jovialitate metafizică, privirea terestră comună. “ Realismul “ lui Chesterton are ca punct de pornire situarea deliberată în excentricitate. Vocea romancierului sau a scriitorului de proză scurtă se suprapune peste aceea a polemistului, în vreme ce teologul catolic este la fel de incomod în judecăţile sale precum comentatorul actualităţii.
Aceste povestiri ale arcului din vechime, spre a parafraza titlul volumului într-o manieră ce evocă propria înclinaţie himerică a lui Chesterton, sunt dominate de coexistenţa a două nivele intelectuale- în vecinătatea unui etaj al miraculosului aventurilor aparent inimaginabile se situează viziunea intelectuală conservatoare a distributivismului îmbrăţişat de gânditorul Chesterton. Întreg turul de forţă ce aduce împreună istoriile imposibile este conceput spre a susţine, ficţional, edificiul privirii asupra Angliei şi a lumii. În miezul aventurilor din care se naşte această grupare de oameni ce aspiră să realizeze ceea ce pare cu neputinţă de înfăptuit se află nucleul de teologie politică şi scheletul unei critici utopice şi conservatoare. Textul lui Chesterton este, spre a recurge la o sintagmă tocită, unul cu teză, o fabulă fantastică cu o morală destinată celor mari.
Însuşi simbolul în jurul căruia se organizează acest crescendo narativ, arcul cel lung pe care îl aduc la perfecţiune şi îl strunesc oamenii veseli din pădurea Sherwood, aparţine acestei lumi de năluci şi de melancolie în care Chesterton se investeşte şi se izolează. De la Crane până la Hood şi Pierce, aceşti fraţi ai arcului sunt dominaţi de un gust englez al excentricităţii. Faptele lor de arme, care pot fi privite ca simple întoarceri pe dos ale lumii care îi înconjoară, nu sunt niciodată inocente. Ca în atâtea texte scrise de Chesterton, miraculosul este accesibil doar celor care îşi păstrează, intact, văzul pe care modernii îl abandonează. Încercările lor sunt probe iniţiatice, iar decorul în care se petrec aceste tărăşenii insolite este acela al unei Anglii ce începe să fie dominată de impersonalismul capitalist.
Joncţiunea dintre poveste şi filosofia conservatoare se realizează, organic, de vreme ce una dintre scenele simbolice ale cărţii se petrece pe malurile unei Tamise copleşite de zgura industrială şi înnecate de fumul progresului. Conservatorismul lui Chesterton este creator de utopii compensatoare- liga arcului devine cărămida pe care se aşează viziunea unei Anglii alternative, fondate pe echilibrul agrar al micii proprietăţi ce nu este doar fapt economic, ci şi întruchipare a tradiţiei. Registrul narativ se schimbă radical o dată cu această intrare în scenă a noului chip al Ligii Arcului. Arcaşii se ridică împotriva unei ordini rapace a cărei voce este calculatul şi inumanul prim-ministru. Secondat de avocaţii ştiinţifici ai progresului, acesta pare să fie pregătit să evacueze, prin naţionalizarea pământurilor, însuşi spiritul acele Anglii a arcurilor şi hanurilor de ţară. Ultimatumul Ligii este debutul unui război fantasmagoric la capătul căruia vechimea engleză învinge raţiunea trufaşă a progresului.
Finalul lui “ Tales of the long bow” este replica dată de Chesterton utopiilor wellsiene. Acolo unde adversarii săi ideologici întrevăd salvarea în viitorul animat de energiile egalităţii, Chesterton mizează pe resursele, nu mai puţin extravagante, ale Angliei care nu doreşte să moară. Războiul dintre cele două lumi are aerul unei epopei. Din paginile sale nu lipsesc marile încleştări şi cronicarii. Dar ceea ce contează, în această fabulă distributivistă, este (re)naşterea societăţii constituite pe temeliile unei proprietăţi agrare idealizate. Liga Arcului este ultimul avatar al societăţii de războinici ce a dat regilor englezi marile lor victorii medievale. Patriotismul utopizant al lui Chesteton evocă miraculosul shakesperian. Victoria ligii arcului este triumful lumii mici şi al ingeniozităţii. Anglia întunecatelor industrii lasă loc seninătăţii arcadice.
Poveştile arcului nu sunt , în cele din urmă, decât monologurile colorate şi visătoare ale unui scriitor ce cultivă paradoxul ca formă de cunoaştere. Anglia pe care o restaurează războinicii Arcului are aceeaşi consistenţă de vis ca şi tărămurile din ” Visul unei nopţi de vară”. Jocul cu cuvintele şi cu utopiile este jocul unui nou Prospero. Textul scris şi rescris este însăşi insula sa.
