Cinci într-un tanc (fără a mai socoti şi regizorul)

Razvan Braileanu | 04.11.2014

Pe aceeași temă

// FURY (FURIA: EROI ANONIMI) · Scenariul şi regia: David Ayer · Cu: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Michael Peña · SUA, 2014 · Distribuit în România de Freeman Entertainment, din 24 octombrie.

Filmele de război sunt un teren ofertant pen­tru realizatori: pe de o parte, au la dis­poziţie material de arhive care le permite să recreeze faptele cât mai fidel, pe de alta, odată cu diversificarea tehnicilor militare (mai ales în ultimul secol), pot să abor­deze războiul din mai multe unghiuri legate de mediul de luptă. În această panoplie variată, vehicolele militare au ocupat un loc im­portant în viziunea ci­ne­matografică: am avut filme despre cavalerie (War Hor­se-ul lui Spielberg e cel mai recent), despre elicoptere (Black Hawk Down-ul regizat de Ridley Scott bate cam tot la nivel de montaj), despre submarine (Das Boot-ul lui Wolfgang Petersen se păs­trează încă proaspăt la mai bine de 30 de ani de la lan­sare). Nici tancurile nu au fost ignorate – mai ţineţi mine Kelly’s Heroes, cu Clint Eastwood, sau mult­pre­mia­tul Pat­ton, din 1970? -, însă Fury, no­ul film al lui David Ayer, ridică ştacheta acestei ni­şe: e cel mai bun film cu tancuri, însă îi lip­sesc câteva elemente-cheie ca să intre în topul celor mai bune filme de război.

Fury spune povestea echipajului unui tanc american care luptă în Germania în ul­ti­me­le săptămâni ale celui de-al doilea răz­boi mondial, când rezistenţa Wehrmacht-ului era disperată. Sub comanda lui Don „War­dad­dy“ Collier (Brad Pitt) se află trei ve­te­rani şi Norman Ellison, un adolescent tri­mis pe front ca dactilograf şi nevoit să se califice ca tanchist la faţa locului, fiindcă nici măcar nu văzuse interiorul unui tanc până să intre direct în focul luptei. Tancul lor, botezat Fury, participă la misiuni de salvare a unui pluton încercuit de nemţi, la cucerirea unui orăşel şi, în fine, la apă­rarea unei intersecţii vitale pentru apro­vi­zionarea forţelor aliate. Cei cinci americani sunt foarte diferiţi ca tipologii: co­man­dantul aparent nemilos, dar responsabil de vieţile sub­or­donaţilor; tunarul mistic, gata oricând să ofere un ci­tat din Biblie; servantul vio­lent, o namilă din care răz­boiul scoate ce e mai rău; şoferul latino, om simplu şi la locul lui; în fine, puştiul nevoit să asiste la orori şi, mai mult, să ucidă cu furie din postura mitraliorului. De fapt, recrutul Norman (interpretat re­mar­cabil de Logan Lerman) e personajul oa­recum principal, pentru că filmul se în­vârte în jurul „pierderii inocenţei“ lui – de la iniţierea violentă în uciderea fără mi­lă a adversarului până la momentele de tandreţe cu o nemţoaică din oraşul cu­ce­rit, urmate de moartea violentă a acesteia în­tr-un bombardament. Problema e că per­sonajul Norman e aproape identic cu tânărul Upham din Saving Private Ryan, remarcabilul film al lui Steven Spielberg, atât în inadecvarea iniţială la realitatea du­ră de pe câmpul de luptă, cât şi în trans­formarea sa într-o maşină de ucis.

Imagine din filmul Fury / Furia: Eroi anonimi, în regia lui David Ayer

Fury mai are un neajuns: finalul care stri­că aproape complet nota realistă. Dacă în primele trei sferturi ale filmului avem o puternică senzaţie de autentic, printr-un montaj rapid, imagini aproape desaturate de culoare şi mai ales prin reflectarea ar­bitrariului care domină războiul la firul ier­bii, ultima confruntare şterge toate aces­te atuuri şi cade în ridicol. E suficient să vă spun că apărarea unei intersecţii se trans­formă într-un Termopile modern în care cinci americani şi un tanc (imobilizat în­tre timp!) ţin piept câtorva sute de SS-işti, iar Brad Pitt seceră inamicii cu mi­traliera mai ceva ca Rambo, pe un fundal de flă­cări...

Până la această scenă însă, filmul func­ţio­nea­ză. David Ayer reuşeşte să introducă spec­tatorul în atmosfera claustrantă din in­teriorul vehicului blindat şi să-i dea fiori în luptele cu mijloace anti-tanc. Apoi, tan­curile în sine sunt autentice, fiind îm­pru­mutate de la un muzeu militar din Marea Britanie. În plus, aşa cum am mai spus, to­nurile imaginii bat spre gri, cu mult noroi în care se ghicesc cadavre în des­com­pu­ne­re, spart din când în când de verdele unui câmp răscolit de şenile sau al unor păduri sufocate de gazele de eşapament şi de fu­mul exploziilor. În privinţa caracterelor, avem de ambele părţi portretizarea mons­trului în care războiul îl transformă pe soldatul simplu, dar şi fărâme de uma­ni­tate acolo unde nu ne-am aştepta. Şi, ca un amănunt relevant pentru publicul au­tohton, Anamaria Marinca apare în pos­tu­ra unei nemţoaice care interacţionează cu Brad Pitt într-o scenă consistentă.

Per total, Fury e o experienţă ci­ne­ma­to­grafică satisfăcătoare. Ar fi fost mai mult decât atât, dacă şi-ar fi păstrat filonul re­a­list şi nu s-ar fi gripat în finalul mult prea apoteotic. Spielberg poate să stea liniştit: Saving Private Ryan îşi păstrează poziţia de cel mai bun film de război. //

CITIȚI ȘI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22