Pe aceeași temă
// FURY (FURIA: EROI ANONIMI) · Scenariul şi regia: David Ayer · Cu: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Michael Peña · SUA, 2014 · Distribuit în România de Freeman Entertainment, din 24 octombrie.
Filmele de război sunt un teren ofertant pentru realizatori: pe de o parte, au la dispoziţie material de arhive care le permite să recreeze faptele cât mai fidel, pe de alta, odată cu diversificarea tehnicilor militare (mai ales în ultimul secol), pot să abordeze războiul din mai multe unghiuri legate de mediul de luptă. În această panoplie variată, vehicolele militare au ocupat un loc important în viziunea cinematografică: am avut filme despre cavalerie (War Horse-ul lui Spielberg e cel mai recent), despre elicoptere (Black Hawk Down-ul regizat de Ridley Scott bate cam tot la nivel de montaj), despre submarine (Das Boot-ul lui Wolfgang Petersen se păstrează încă proaspăt la mai bine de 30 de ani de la lansare). Nici tancurile nu au fost ignorate – mai ţineţi mine Kelly’s Heroes, cu Clint Eastwood, sau multpremiatul Patton, din 1970? -, însă Fury, noul film al lui David Ayer, ridică ştacheta acestei nişe: e cel mai bun film cu tancuri, însă îi lipsesc câteva elemente-cheie ca să intre în topul celor mai bune filme de război.
Fury spune povestea echipajului unui tanc american care luptă în Germania în ultimele săptămâni ale celui de-al doilea război mondial, când rezistenţa Wehrmacht-ului era disperată. Sub comanda lui Don „Wardaddy“ Collier (Brad Pitt) se află trei veterani şi Norman Ellison, un adolescent trimis pe front ca dactilograf şi nevoit să se califice ca tanchist la faţa locului, fiindcă nici măcar nu văzuse interiorul unui tanc până să intre direct în focul luptei. Tancul lor, botezat Fury, participă la misiuni de salvare a unui pluton încercuit de nemţi, la cucerirea unui orăşel şi, în fine, la apărarea unei intersecţii vitale pentru aprovizionarea forţelor aliate. Cei cinci americani sunt foarte diferiţi ca tipologii: comandantul aparent nemilos, dar responsabil de vieţile subordonaţilor; tunarul mistic, gata oricând să ofere un citat din Biblie; servantul violent, o namilă din care războiul scoate ce e mai rău; şoferul latino, om simplu şi la locul lui; în fine, puştiul nevoit să asiste la orori şi, mai mult, să ucidă cu furie din postura mitraliorului. De fapt, recrutul Norman (interpretat remarcabil de Logan Lerman) e personajul oarecum principal, pentru că filmul se învârte în jurul „pierderii inocenţei“ lui – de la iniţierea violentă în uciderea fără milă a adversarului până la momentele de tandreţe cu o nemţoaică din oraşul cucerit, urmate de moartea violentă a acesteia într-un bombardament. Problema e că personajul Norman e aproape identic cu tânărul Upham din Saving Private Ryan, remarcabilul film al lui Steven Spielberg, atât în inadecvarea iniţială la realitatea dură de pe câmpul de luptă, cât şi în transformarea sa într-o maşină de ucis.
 Imagine din filmul Fury / Furia: Eroi anonimi, în regia lui David Ayer |
Fury mai are un neajuns: finalul care strică aproape complet nota realistă. Dacă în primele trei sferturi ale filmului avem o puternică senzaţie de autentic, printr-un montaj rapid, imagini aproape desaturate de culoare şi mai ales prin reflectarea arbitrariului care domină războiul la firul ierbii, ultima confruntare şterge toate aceste atuuri şi cade în ridicol. E suficient să vă spun că apărarea unei intersecţii se transformă într-un Termopile modern în care cinci americani şi un tanc (imobilizat între timp!) ţin piept câtorva sute de SS-işti, iar Brad Pitt seceră inamicii cu mitraliera mai ceva ca Rambo, pe un fundal de flăcări...
Până la această scenă însă, filmul funcţionează. David Ayer reuşeşte să introducă spectatorul în atmosfera claustrantă din interiorul vehicului blindat şi să-i dea fiori în luptele cu mijloace anti-tanc. Apoi, tancurile în sine sunt autentice, fiind împrumutate de la un muzeu militar din Marea Britanie. În plus, aşa cum am mai spus, tonurile imaginii bat spre gri, cu mult noroi în care se ghicesc cadavre în descompunere, spart din când în când de verdele unui câmp răscolit de şenile sau al unor păduri sufocate de gazele de eşapament şi de fumul exploziilor. În privinţa caracterelor, avem de ambele părţi portretizarea monstrului în care războiul îl transformă pe soldatul simplu, dar şi fărâme de umanitate acolo unde nu ne-am aştepta. Şi, ca un amănunt relevant pentru publicul autohton, Anamaria Marinca apare în postura unei nemţoaice care interacţionează cu Brad Pitt într-o scenă consistentă.
Per total, Fury e o experienţă cinematografică satisfăcătoare. Ar fi fost mai mult decât atât, dacă şi-ar fi păstrat filonul realist şi nu s-ar fi gripat în finalul mult prea apoteotic. Spielberg poate să stea liniştit: Saving Private Ryan îşi păstrează poziţia de cel mai bun film de război. //
CITIȚI ȘI
