Coen Stork - o poveste din România socialistă multilateral dezvoltată

Coen Stork este una dintre personalităţile ce au intrat, cu eleganţă şi curaj, în mi­to­logia României contemporane. Puţini din­tre cei sosiţi în România lui Nicolae Ceau­şescu spre a-şi exercita, se­nin şi abulic, misiunile di­plomatice au semănat cu acest olandez pregătit să în­frunte cu praştia lui David un Goliat kafkian. Fără a ela­bora teorii sofisticate des­­pre dreptul oricărei fiinţe umane la demnitate şi li­bertate, Coen Stork a ono­rat tradiţia de lumină şi plu­ralism a Olandei. Pen­tru atâţia dintre români, el a fost glasul ce rostea adevărurile doar şoptite. Ieşit din tiparele comode ale unei diplomaţii com­plice cu tirania, Coen Stork s-a trans­format în duşmanul Republicii Socialiste România. Dosarul de Securitate, publicat as­tăzi, este cronica acestor ani de în­cer­care şi de confruntări.

Migăloase şi absurde în pre­cizia lor abjectă, rapoartele poliţiei politice conturează, si­multan, portretul unui in­telectual european solidar cu Europa de dincolo de Cortina de Fier, dar şi imaginea unei Românii comuniste care se reduce la un imens laborator de ex­pe­rimentare a laşităţii şi tăcerii maculante. Pentru Coen Stork (unul dintre martorii procesului din Africa de Sud soldat cu condamnarea lui Nelson Mandela), con­di­ţia de emisar al unei puteri vestice implică o datorie de implicare niciodată evitată. Gesturile sale sunt dintre cele care tre­zesc, în România socialistă, perplexitate şi enervare. Cum poate un ambasador să ai­bă ideea năstruşnică de a fotografia cozile din faţa unui magazin? Şi care este mo­tivaţia care îl determină pe acest am­ba­sa­dor olandez excentric şi subversiv să frec­venteze cercurile celor care întreţin o at­mosferă duşmănoasă, înfeudaţi fiind im­peria­lismului?

Lungile depoziţii inserate de Cătălin Strat în acest volum sunt încercarea Securităţii de a încadra şi descifra misterul unei atitu­dini care contrastează cu cenuşiul laş al României lui Ceau­şescu. Coen Stork (alias „Stan“) este, în toate aces­te mărturiii di­recte şi in­directe, perso­na­jul care se obstinează să ră­mână fidel unui cod com­portamental al demnităţii. Refuzul „nea­mestecului în treburile in­terne“ este mo­dalitatea prin care amba­sa­dorul Olandei reabilitează va­loarea uma­nismului în vre­muri întunecate. Există şi cealaltă pre­zenţă identificabilă în selecţia de docu­mente - este chipul hidos şi mediocru al Ro­mâniei oficiale, al acelei Românii în nu­mele căreia vorbesc ac­tiviştii şi birocraţii, interşanjabili în obe­dienţa şi conformismul lor. Şi poate că ni­mic nu rezumă mai eloc­vent această co­borâre în degradare etică şi turpitudine de­cât întrevederea pe care Stork o are cu preşedintele Academiei RSR, Radu Voi­nea. În faţa intenţiei amba­sa­do­rului de a evoca soarta unui disident, aca­demicianul-şef interpretează partitura or­welliană a re­scrierii istoriei. Cel ce con­tes­tă regimul în­cetează să mai fiinţeze: el es­te o nonen­ti­tate, de care adevăraţii sa­vanţi-patrioţi se leapădă ca de un ciumat. Paginile din do­sarul Coen Stork sunt in­vi­taţia la con­frun­tarea memoriei vinovate pe care se în­te­meiază marasmul post­co­mu­nist. Înainte de a fi persecutat de regim, re­zis­tentul es­te înconjurat de tăcerea glacială a com­pa­trioţilor săi. O tăcere care nu este decât un pas înaintea trădării şi delaţiunii.

Mobilizarea de resurse provocată de ac­ţiunile lui Coen Stork este impresionantă. Este ca şi cum statul comunist ar in­ten­ţiona să facă faţă unei întregi conspiraţii ţesute în vederea destabilizării sale. Ma­şi­na Securităţii este bine pusă la punct şi este gândită spre a administra fiecare de­taliu, fiecare element înregistrat şi deco­dat. De la filaje la interceptări telefonice, nimic nu este lăsat la voia întâmplării: via­ţa lui Coen Stork se desfăşoară într-un ca­dru din care intimitatea dispare. Volumul reconstituie acest travaliu de păianjen, în care sunt angrenaţi ofiţeri şi turnători, în egală măsură. O formă de absurd se in­si­nuează în transcrierile Securităţii. Frag­men­tele care nu pot fi captate de mi­cro­foa­ne sunt marcate ca atare. Ce se spune în mo­mentele în care tehnica specială a po­liţiei politice rămâne inactivă? Obiec­ti­vul „Stan“ este fotografiat în toate mişcă­rile sale, iar harta celor care îl contactează pe am­basador este stabilită cu minu­ţio­zi­tate.

Profilul însuşi al totalitarismului este întrevăzut în această suc­ce­siune aparent interminabilă de note. Fiecare ofiţer îşi aduce pro­priul său aport de obedienţă şi devotament partinic, în vreme ce sursele plasate de poliţia politică în vecinătatea di­plomatului îşi dovedesc zelul patriotic prin indicarea detaliilor de conversaţie. Lumea ro­mânească care se intersectează cu occi­dentalii este cariată, infiltrată, în contextul unei ambiţii securistice de a imagina cap­cane şi strategii de com­pro­mi­tere. Actorii cei mai mărunţi participă la această vână­toare umană. Plutonierul de pază, con­sem­nând intrările şi ieşirile din ambasadă, es­te, la rândul său, un pion în operaţiunea de apărare a patriei socialiste de redu­ta­bi­lii ei inamici.

Viaţa şi aventurile lui Coen Stork în Re­pu­blica Socialistă România au vigoarea şi am­ploarea unui roman. În felul ei incon­fun­dabil, Securitatea a alcătuit fresca Ro­mâ­niei în faza finală de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Din acest sol mâlos se ridică stâlpii edificiului post­decembrist: continuitatea de figuri şi de elite este premiza genezei democraţiei im­perfecte şi hibride de mai târziu. //

// Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork

// Prefaţă de Dennis Deletant, selecţie de documente, prezentare şi note de Catălin Strat

// Editura Humanitas, Bucureşti, 2013