Pe aceeași temă
Despre biblioteci nu se vorbeste aproape deloc in mass-media nationala. Revistele noastre culturale nu scriu aproape niciodata despre biblioteci sau, daca scriu, abordeaza doar in trecere problematica bibliotecilor, cel mai adesea dintr-o perspectiva indepartata de esenta activitatii acestor importante institutii culturale. Nici televiziunea nu pare a fi interesata de biblioteci. in urma cu doi ani se redeschidea, in prezenta unor inalte autoritati nationale si culturale, Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, institutia care fusese arsa in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Era un eveniment de prim ordin in viata culturala a tarii - biblioteca universitara cea mai moderna a Romaniei, organizata dupa ultimele standarde mondiale. Toate televiziunile au prezentat acest eveniment ca pe cel mai banal lucru, la sfarsitul stirilor, fireste, dupa trei accidente catastrofale si doua crime abominabile. Oare atat de jos se afla societatea romaneasca?
Se pare ca bibliotecile nu mai intereseaza pe nimeni. Sa citesti? Pentru ce sa citesti cand lectura nu poate schimba nimic?, zic oamenii cumsecade. Si acest lucru pare firesc intr-o societate anormala ca aceea in care traim. Si totusi uneori vrem sa dam impresia ca avem nevoie de biblioteci, ca nu se pot da acreditari universitatilor particulare, de exemplu, daca nu au biblioteci proprii. Dar orice se poate aranja, cu sau fara biblioteca, universitatea este atestata. Ni s-a semnalat astfel ca intr-un oras important de provincie, Comisia Nationala de Acreditare Universitara, dupa ce a fost rasfatata cu bunuri pamantesti, a dorit sa vada si biblioteca care figura pe lista conditiilor de acreditare. Neavand nici o biblioteca, universitatea cu pricina a dus comisia la Biblioteca judeteana, care numara peste 200.000 de volume, s-a bifat astfel ca universitatea aspiranta are si biblioteca si totul s-a terminat cu bine. Ne vine greu sa credem ca din cei aproape zece membri ai comisiei nimeni nu a remarcat falsul, la noi, insa, totul e posibil... Dar haideti sa vorbim serios si sa facem o analiza critica a ceea ce eu as numi fenomenul biblioteci in perioada de tranzitie.
Doua biblioteci nationale
Potrivit standardelor internationale, si la noi ar trebui sa identificam cele cinci tipuri de biblioteci incluse in aceste standarde: biblioteci nationale, biblioteci universitare, biblioteci specializate, biblioteci publice si biblioteci scolare. intr-adevar, avem aceste biblioteci, fara a putea vorbi, decat cel mult teoretic, ca ele formeaza un sistem national de biblioteci unitar si coerent, cum s-ar cere in epoca actuala si cum exista in alte parti. Superficialitatea noastra nu ocoleste nici acest sector. Marea meteahna a romanilor de a vorbi mult si de a face foarte putin sau aproape nimic isi gaseste in biblioteconomie, poate mai mult decat in alte sectoare, o perfecta ilustrare.
Sa incepem cu biblioteca nationala.
Daca toate tarile din lume au o singura biblioteca nationala - noi avem doua: Biblioteca Nationala a Romaniei si Biblioteca Academiei Romane. Necunoscatorul ar putea crede ca aici stam bine. Se stie ca Biblioteca Nationala actuala este un produs al comunismului (creata in 1955) care nu dorea sa recunoasca Biblioteca Academiei - o institutie burgheza - drept cea mai importanta biblioteca a tarii, chiar daca aceasta era depozitara intregii culturi romane. Prin alocatii bugetare importante, Biblioteca Centrala de Stat, cum s-a chemat pana la evenimentele din decembrie 1989 actuala Biblioteca Nationala, a facut achizitii documentare valoroase, concurand in domeniul colectiilor speciale, mai putin in privinta manuscriselor, cu Biblioteca Academiei. Abia in deceniul al optulea, sub presiunea intelectualitatii, i s-a recunoscut Bibliotecii Academiei statutul de biblioteca nationala. Asa s-a ajuns la situatia penibila de a avea doua biblioteci nationale, fapt reconfirmat si de actuala lege a bibliotecilor.
Teoretic, exista un fel de distributie a sarcinilor nationale intre cele doua mari institutii bibliotecare, dar, in mod practic, toate atributiile nationale principale revin Bibliotecii Nationale, ceea ce in buna parte se justifica.
in conceptia mea, o biblioteca nationala ar trebui sa aiba acelasi rol, in plan biblioteconomic national, ca si Banca Nationala - sa supravegheze ca toate celelalte biblioteci sa-si desfasoare activitatea in conformitate cu anumite norme si reguli prestabilite. Numai in acest fel s-ar realiza o retea nationala interconectata de unitati bibliotecare active, fapt care ar permite circulatia fluenta a valorilor culturale si stiintifice stocate in publicatii. As, nici vorba de asa ceva in Romania. Actuala Biblioteca Nationala, departe de a fi mandria tarii, este, de fapt, una din institutiile nationale cele mai oropsite. Lipsita de local adecvat, cu colectiile risipite in peste 15 spatii in Bucuresti si provincie, lasate prada hotilor - care mai cred ca revistele si cartile merita furate -, Biblioteca Nationala a Romaniei nu-si poate indeplini in nici un chip atributiile nationale. Daca Ceausescu, incult si detestat, a decis intr-un tarziu sa construiasca totusi o cladire pentru aceasta institutie, actualul executiv - format in cea mai mare parte din profesori universitari, vai! - hotaraste sa ia cladirea pentru sediul guvernului. Numai in urma protestelor vehemente ale bibliotecarilor si ale mai multor intelectuali de vaza, dupa doi ani guvernul retrocedeaza cladirea de pe cheiul Dambovitei Bibliotecii Nationale.
Pagubele pricinuite cladirii prin degradare si furt in acesti doi ani se ridica, dupa estimarile colegilor nostri de la Biblioteca Nationala, la mai multe miliarde. De ce a trebuit sa ajungem in aceasta situatie? Daca state sarace din Africa au biblioteci nationale pe care le-ar invidia orice conational de-al nostru, cum se poate ca Romania, o tara care se pretinde europeana si cu traditie culturala, sa nu aiba o Biblioteca Nationala pe masura? Nu putem pretinde sa fie de talia Bibliotecii Nationale a Frantei sau a celei a Marii Britanii, cu imobile ultramoderne, inaugurate in ultimii ani, dar totusi... Toti vecinii nostri au biblioteci nationale cu care se pot mandri - Bulgaria, de exemplu, si-a vandut intreaga productie de trandafiri pe mai multi ani, imediat dupa razboi, pentru a-si construi o biblioteca nationala. Chiar daca cladirea aminteste de constructiile staliniste, ea poate sa-si indeplineasca functia ei principala, de depozitar al intregii productii nationale de publicatii.
Cei care ne ocupam de biblioteci stim ca, in intreaga perioada a regimului comunist, numarul bibliotecilor nou construite in Romania se poate socoti pe degetele unei singure maini. Asa ca nu e de mirare ca executivul actual, continuand "inteleapta" politica a predecesorilor, nu a vrut sa priceapa de ce Biblioteca Nationala are nevoie de o cladire in care sa-si desfasoare in bune conditii activitatea. in concluzie, cum ar putea Biblioteca Nationala in actualele conditii sa coordoneze Catalogul National Partajat si Biblioteca Nationala Virtuala - cerinte absolut urgente pentru integrarea Romaniei in circuitul informational international?
in privinta Bibliotecii Academiei Romane, cea mai importanta biblioteca romaneasca cu publicatii patrimoniale, lucrurile, in unele privinte, n-am putea spune ca merg mai prost ca inainte. Ba din contra. Datorita sprijinului unor academicieni influenti, aceasta biblioteca, prin sponsorizarea Bancii Nationale a Romaniei, si-a construit noi imobile in care sa-si depoziteze documentele rare si pretioase. Este regretabil totusi ca aceasta institutie este izolata de circuitul national de valori bibliofile, ramanand deschisa doar elitei intelectuale romanesti din Bucuresti care consulta documentele pe loc, neexistand nici un fel de comunicare profesionala nici cu bibliotecile filialelor Academiei Romane din tara, nici cu alte biblioteci documentare cu publicatii de aceeasi talie, cum sunt cele din Ardeal. Or, izolarea este extrem de paguboasa in epoca contemporana, conducand la greseli grave generate de ignoranta profesionala izvorata deopotriva din necunoasterea standardelor biblioteconomice actuale si a legislatiei copyright-ului. Sa ne amintim cazul cu Codex Aureus. Informatizarea acestei biblioteci, care ar permite un acces national si international la cataloagele proprii, este mult in urma altor importante biblioteci ale tarii. Daca Biblioteca Academiei ar avea publicatiile inregistrate intr-un catalog electronic, care sa poata fi consultat pe Internet, aceasta ar insemna, intre altele, un sprijin inestimabil pentru cercetarile si studiile romanesti care se fac in tara si in afara granitelor nationale.
Problemele bibliotecilor universitare
Bibliotecile universitare romanesti se afla in trei situatii diferite, in functie de sursa lor de finantare: biblioteci centrale universitare, finantate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, biblioteci universitare de stat finantate de universitatile proprii, din bani publici si venituri proprii, si biblioteci universitare private finantate din venituri proprii. Nici aici lucrurile nu stau mai bine decat in cazul bibliotecilor nationale. Cu toate ca bibliotecile centrale universitare din Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara sunt cele mai importante biblioteci din Transilvania, Moldova si respectiv Banat, cu functii nationale, fiind institutiile care polarizeaza intreaga lume academica regionala iubitoare de lectura, starea lor fizica generala este una de saracie. Mobilier invechit si inadecvat, aparatura depasita si ineficienta, consumatoare de spatiu si energie, depozite supraaglomerate - iata impresia cu care ramai in urma vizitarii acestor mari biblioteci.
Din aceasta situatie nu se intrevede vreo iesire in conditiile in care sumele afectate acestor institutii sunt an de an tot mai mici. Sa mentionam doar ca numarul abonamentelor la publicatiile straine, indeosebi la periodice, care reprezinta esenta informatiei contemporane, este in permanenta scadere, diminuandu-se la mai mult de jumatate din anul 2000 incoace. 2004, de exemplu, reprezinta anul cu cea mai redusa alocatie bugetara pentru bibliotecile centrale universitare din Romania din 1990 pana astazi. Ce se intampla? Unde este cresterea venitului national cu care se lauda guvernantii? Nu mai ramane nimic pentru educatie si progresul stiintei? Putem noi crede ca actuala putere nu stie ca astazi, la inceputul secolului XXI, informatia este cea care produce bani (information is money), asa cum in secolul abia incheiat, timpul era apreciat ca factorul producator de bani (time is money)?
in privinta celorlalte biblioteci universitare, a celor aflate in subordinea directa a rectoratelor universitatilor din tara, n-am putea, nici aici, face afirmatia categorica ca ele raspund exigentelor invatamantului contemporan. Daca pana in 1990, aceste biblioteci erau complementul cel mai neglijat al procesului de invatamant - in conditiile in care studentilor li se cerea, de exemplu, sa reproduca cursurile profesorilor -, dupa aceasta data lucrurile pareau sa mearga intr-o directie pozitiva, indeosebi dupa vizitele pe care multe cadre didactice universitare le-au facut la institutii de invatamant din strainatate, unde primul lucru prezentat era biblioteca. Treptat, universitarii au inceput sa-si dea seama ca totusi bibliotecile pot avea un rol important in procesul de invatamant si ca reproducerea de catre studenti a cursurilor face mai mult rau decat bine invatamantului. Au vazut cu proprii ochi ca occidentalii s-au indepartat de foarte mult timp de aceasta cutuma si ca evaluarea cunostintelor studentilor se bazeaza astazi pe studiul individual materializat in lucrari scrise, elaborate in timp pe baza unei vaste bibliografii si a unei lecturi sustinute in biblioteca. De aici insa si pana la a recunoaste ca bibliotecile sunt parte integranta a procesului de invatamant, asa cum sunt privite ele in lumea occidentala, mai este o lunga distanta.
Mai toate universitatile romanesti infiintate in timpul regimului comunist sau in perioada de dupa 1990 nu detin spatii speciale sau suficiente pentru biblioteci. Aproape pretutindeni ele se afla in locuri improvizate, complet inadecvate desfasurarii unei lecturi de calitate. Avem si cateva exemple pozitive, dar acestea se pierd in noianul de situatii jenante. Nici una din marile universitati ale tarii, excluzand bibliotecile centrale universitare care apartin intregului centru universitar, nu se poate lauda cu o biblioteca de calitate, nici Bucurestiul, nici Clujul, Iasiul, Timisoara, Brasovul sau Constanta. Cele cateva proiecte de biblioteci universitare - pe masura cerintelor secolului nostru - si ma gandesc la Biblioteca Universitatii Politehnice din Bucuresti si Biblioteca Universitatii din Oradea, au nevoie de mai multi ani spre a fi finalizate.
Situatia dotarii cu publicatii a acestor biblioteci este poate si mai dramatica decat a bibliotecilor centrale universitare. Pare absolut socant ca numarul publicatiilor romanesti este din an in an mai redus, in conditiile in care populatia universitara este in continua crestere. Pentru publicatiile straine nu se mai gasesc deloc bani, iar schimbul international, care ne alimenta cu carti si reviste in perioada comunista, astazi s-a redus simtitor - partenerii straini spun ca traim acum in democratie si putem sa ne descurcam si singuri.
Bibliotecile universitatilor particulare se afla intr-o situatie si mai grea decat a bibliotecilor universitare de stat. Cu extrem de putine exceptii, aceste biblioteci nu contin decat cursuri si manuale sau rezumate ale acestora. Aproape nicaieri nu gasesti publicatii straine sau publicatii romanesti mai vechi pentru cercetari retrospective impuse de realizarea lucrarilor de diploma sau disertatiilor de masterat. Ce invatamant se poate face in aceste universitati cu asemenea biblioteci? Din pacate, preocuparea de capetenie a conducerii universitatilor particulare este doar de a strange bani de la studenti.
Rolul bibliotecilor specializate este ignorat
Despre bibliotecile specializate, din pacate, nu se stie mare lucru. Acest tip de institutie care, in alte parti, slujeste stiinta la cel mai inalt nivel, la noi este complet ignorat. Nimeni nu are cunostinte, din pacate, in Romania cate biblioteci specializate exista, in subordinea caror organisme se afla, ce colectii de publicatii detin etc. Daca pentru celelalte tipuri de biblioteca exista asociatii profesionale care colecteaza date statistice, bibliotecile specializate nu sunt cuprinse in nici un fel de structura asociativa care ar putea oferi astfel de date, iar pe datele consemnate in Monitorul Oficial nu ne putem baza in nici un fel. Ceea ce putem spune, in termeni foarte generali, este faptul ca bibliotecile specializate se afla, de regula, in subordinea ministerelor sau academiilor de profil, a institutelor de cercetare ale Academiei Romane, ale unor companii etc. De altfel, cine mai are nevoie de stiinta si informatii actualizate in Romania? Biblioteca Institutului National de Informare si Documentare (INID), de exemplu, odinioara biblioteca cu publicatiile tehnice cele mai importante din Romania, care numara peste doua milioane de unitati de inregistrare, a fost pur si simplu incarcata in saci - precum cel mai nefolositor deseu, (nici in evul mediu timpuriu nu se proceda asa) - si transportata cu camioanele in comuna Magurele, in urma evacuarii silite a cladirii pe care INID o detinea in strada Mendeleev, castigata de proprietar. Un alt exemplu tragic este Biblioteca Centrala Pedagogica, care se mai afla inca in strada Zalomit, langa Cismigiu. Aceasta biblioteca, care detine cele mai importante publicatii din domeniul pedagogic, loc de documentare pentru toate cadrele didactice din invatamantul preuniversitar care isi pregatesc gradele didactice sau urmeaza cursuri de perfectionare, va fi in curand mutata, nu se stie unde, in urma, de asemenea, a obligatiei de restituire a cladirii fostului proprietar. Ministerul Educatiei si Cercetarii, nici in cazul bibliotecii INID, nici in cel al Bibliotecii Centrale Pedagogice, biblioteci care se afla in subordinea sa, nu vrea sa gaseasca solutii pentru salvarea acestor institutii.
Bibliotecile comunale si cele scolare din comune ar trebui unificate
Bibliotecile publice sunt probabil categoria de biblioteci cea mai cunoscuta din Romania, intrucat, practic, de la nivelul comunelor in sus, exista pretutindeni biblioteci publice. Dupa descentralizarea din ultimii ani, aceste biblioteci se afla in subordinea autoritatilor locale. Asadar, starea acestor biblioteci depinde de umoarea conducatorilor locali: presedinti de consilii judetene si primari. Primii au in subordine bibliotecile judetene, care indeplinesc si functii de biblioteci municipale pentru localitatea unde functioneaza, si ceilalti bibliotecile municipale si bibliotecile comunale. Aici trebuie facuta o precizare - exista cateva biblioteci judetene si municipale prospere, dar marea lor majoritate sunt departe de rosturile unei biblioteci comunitare, asa cum ea este definita si inteleasa de Uniunea Europeana. Cel mai mare neajuns vine din lipsa cladirilor de biblioteca. Cu cateva exceptii fericite (Constanta, Pitesti, Cluj, Onesti, Baia Mare si inca cateva), majoritatea bibliotecilor publice isi desfasoara activitatea in spatii absolut improprii, in cladiri gata sa se prabuseasca, cum este la Bacau, sau igrasioase, mirosind a mucegai si imbolnavind cititorul si pe bibliotecar.
in fiecare comuna exista, teoretic, o biblioteca comunala. Alaturi de aceasta, functioneaza si o biblioteca scolara. Existenta a doua biblioteci, ambele finantate de primarie, este, dupa parerea noastra, o grava eroare, grevand inutil bugetul local, intrucat practic nu este nevoie intr-o comuna decat de o singura biblioteca, cu dubla functie, comunitara si scolara. Din literatura de specialitate, si nu numai, stim ca atat la noi, cat si aiurea, principalul cititor al bibliotecii comunale este elevul, asa ca la ce bun inca o biblioteca? Risipa inutila, fara sa mai luam in discutie ca enorm de multe biblioteci comunale se afla in spatii mai mult decat mizere, iar bibliotecari sunt doar sotiile primarilor, preotilor, politistilor etc. fara educatie biblioteconomica sau culturala si fara interes pentru munca pe care o desfasoara. Metodistii bibliotecilor judetene, cei care coordoneaza profesional aceste biblioteci, sunt pusi adesea in incurcatura la concursurile pentru ocuparea posturilor de bibliotecari comunali cand primarul le conditioneaza finantarea postului numai de ocuparea acestuia de persoana desemnata de ei. in cazul in care ar fi promovate alte persoane, primaria nu ar mai avea bani pentru plata bibliotecarului. Dotarea cu carti a bibliotecilor comunale este practic inexistenta. Sute de biblioteci comunale nu au primit carti de ani buni si situatia nu pare sa se schimbe.
Revenind la bibliotecile comunale si scolare din comune, vom preciza ca tentative privind unificarea lor au fost si inainte de 1989 si ulterior. Din pacate, spiritul de apartenenta prost inteles - unele erau finantate de Ministerul Educatiei si Cercetarii si altele de Ministerul Culturii - precum si dezinteresul autoritatilor din ambele parti, au impiedicat acest proces firesc de unificare. Daca facem insa apel la istoria noastra culturala, aflam, de pilda, ca in 1898, cand Spiru Haret infiinta primele 320 de biblioteci populare rurale in Vechiul Regat, acestea aveau o dubla functie - scolara si comunitara -, erau asezate in scoli si supravegheate de invatatori, deservind intreaga populatie a comunei. De atunci lucrurile nu s-au schimbat, din pacate, prea mult la noi. E nevoie astazi in vreo comuna romaneasca de doua biblioteci? Haideti sa fim seriosi!
Biblioteca scolara este ultima categorie de biblioteci asupra careia ne oprim. Teoretic, exista biblioteci in toate scolile din Romania, chiar daca in unele din ele, biblioteca inseamna cateva sute de carti. in mediul urban, de regula, bibliotecile scolare au un bibliotecar salariat - aceasta, fireste, daca biblioteca scolii respective are 600 de elevi si 10.000 de volume. in cazul in care scoala nu atinge aceste cifre, bibliotecar este un cadru didactic, de regula profesorul de limba romana, care primeste o indemnizatie pentru munca prestata. in mediul rural, unde numarul de elevi si volume este, in general, sub normativ, sarcinile bibliotecarului sunt incredintate unui cadru didactic cu indemnizatie, prezent in biblioteca de cele mai multe ori in pauza dintre ore.
Ceea ce este intolerabil in functionarea acestor biblioteci este faptul ca majoritatea covarsitoare a acestora nu au mai primit vreo carte de ani buni, in ciuda cerintelor didactice stringente de lectura din invatamantul primar si liceal, ca urmare a modificarii programei de invatamant. Au bibliotecarii scolari dreptul sa aprecieze ca, in privinta politicii cartii in regimul comunist, se facea infinit mai mult?
in 1919, cand se infiinta Asociatia Bibliotecilor Publice, care il avea in frunte pe Nicolae Iorga, "barbatul de cea mai netagaduita pricepere si insufletire in tot ceea ce priveste cartea", cum il caracteriza Emanuel Bucuta in Cartea satului, marele istoric, care frecventase asiduu marile biblioteci ale Europei, spunea ca pentru a fi o biblioteca functionala trebuie sa existe trei lucruri: local, carti si bibliotecari.
Daca privitor la local si carti, am prezentat in linii mari situatia contemporana, in ceea ce priveste bibliotecarul vom face cateva comentarii in cele ce urmeaza.
Profesia de bibliotecar - cenusareasa activitatilor intelectuale
Regimul comunist a ignorat cu buna stiinta profesia de bibliotecar, privita ca cenusareasa activitatilor intelectuale. Aceasta a condus la degradarea profesiei in asa masura, incat astazi, majoritatea absolventilor de universitate aflati pe postul de bibliotecar ezita sa se numeasca bibliotecari, preferand apelativul de profesor.
Ne putem intreba: cum s-a ajuns la aceasta situatie in ultima jumatate de veac, cand, in perioada interbelica, mari personalitati ale culturii romane au fost bibliotecari si nu s-au jenat deloc sa o spuna, dimpotriva, se aratau mandri de aceasta nobila profesie? Explicatia pare sa se afle in mutatiile produse de comunism. in cei 50 de ani de societate socialista, o data cu "culturalizarea maselor", numarul bibliotecilor, indeosebi al celor publice, a crescut mult. Acestea cereau bibliotecari, multi bibliotecari. Oricine era bun atunci de bibliotecar, indiferent de studii, calificare si competenta, daca avea o origine sanatoasa. Ba mai mult, cei care nu faceau fata in alte sectoare, cum ar fi invatamantul sau presa, erau trimisi ca bibliotecari, considerand ca sarcina bibliotecarului consta doar in a lua cartea de pe raft si a o da cititorului, nimic altceva.
Se stie ca incultura este incompatibila cu aceasta meserie. Si tocmai incultura a fost trasatura caracteristica a miilor de bibliotecari comunisti. Vechii bibliotecari, care posedau o cultura solida, au fost aproape toti epurati in anii '50, cum s-a intamplat si cu alti intelectuali romani. La aceasta situatie a contribuit si desfiintarea invatamantului biblioteconomic care ar fi asigurat o formare profesionala adecvata.
invatamantul biblioteconomic de nivel universitar la noi s-a instituit in 1932 simultan la Bucuresti si Cluj sub conducerea profesorilor Nicolae Georgescu-Tistu si, respectiv, Ioachim Craciun, oameni cu studii temeinice la École des Chartes din Paris si mai apoi la Institutul International de Bibliografie din Bruxelles, unde au fost elevi ai celebrului Paul Otlet, intemeietorul documentarii stiintifice.
Primele promotii de bibliotecari la Bucuresti si Cluj s-au bucurat de mare pretuire in randul oamenilor cartii, contribuind la fixarea unei profesii inca insuficient cunoscuta la noi. Au urmat anii de restriste cand si acesti dascali au fost eliminati din invatamant. Zadarnic urmasii acestora au incercat sa continue acest invatamant, abia infiripat - nu a fost posibil. in anii '60, el a fost complet lichidat. Timp de patru decenii, Romania, practic, nu a avut nici un fel de invatamant biblioteconomic, fiind singura tara din Europa in aceasta situatie. Abia dupa 1990, el a fost reinfiintat, mai intai la Bucuresti, apoi si in alte orase, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea, Sibiu, Brasov, Targoviste. in lipsa traditiei si mai ales in absenta unor cadre de calitate si cu exercitiu didactic, aceasta este in multe locuri sub standardele europene. Marea majoritate a bibliotecilor romanesti au astazi bibliotecari formati la locul de munca, adesea fara chemare profesionala.
Un prim pas spre stoparea intrarii in biblioteci a persoanelor necalificate a fost facut in 1995, o data cu aparitia Legii Statutului personalului didactic, prin care bibliotecarii din bibliotecile din invatamant, scolare si universitare, au devenit cadre didactice, dar cu statut auxiliar, bucurandu-se de privilegiile - atatea cate exista - ale acestei categorii profesionale. Potrivit acestei legi, nimeni nu poate fi angajat in biblioteca pe o perioada nedeterminata, daca nu are studii de specialitate facute intr-o institutie de invatamant de sub tutela Ministerului Educatiei si Cercetarii, ca studii de baza sau studii postuniversitare.
in celelalte categorii de biblioteci, nationale, publice si specializate, lucrurile nu sunt deloc limpezi. Aici, practic, orice persoana care are cel putin liceul poate deveni bibliotecar, fara o pregatire prealabila, calificarea facandu-se - daca se mai face - mai tarziu.
Cu toate ca exista doua mari asociatii de profil, Asociatia Bibliotecarilor din invatamant-Romania (ABIR) si Asociatia Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice-Romania (ABBPR) si inca vreo trei asociatii mici, care toate au in statut promovarea profesiei de bibliotecar, aceasta continua sa fie in suferinta in Romania.
Si iata ca ne-am apropiat de un alt aspect sensibil legat de biblioteci - viata de asociatie, care ar putea contribui substantial la ridicarea profesiei.
O activitate asociativa ineficienta
in entuziasmul redobandirii dreptului la asociere, imediat dupa prabusirea comunismului, in 1990 s-au infiintat doua asociatii de profil - ABIR si ABBPR - in locul uneia care sa-i cuprinda pe toti bibliotecarii romani, cum ar fi fost firesc. Mai vechile nemultumiri acumulate in timpul regimului comunist au reizbucnit facand, practic, imposibila gruparea bibliotecarilor intr-o singura forma asociativa care ar fi putut face enorm de mult pentru profesie. Au urmat alte insatisfactii care au condus, din pacate, la aparitia de noi asociatii profesionale pentru satisfacerea orgoliilor personale ale unor veleitari respinsi, indeosebi, ca lideri de comunitate bibliotecara din bibliotecile publice, unde s-a inregistrat acest fenomen. Asa se face ca, din Asociatia Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice-Romania (ABBPR), iau nastere, pe rand, Asociatia Bibliotecarilor din Biblioteca Nationala (ABBN), Asociatia Bibliotecarilor si Documentaristilor din Bucuresti (ABIDOB) si Asociatia Bibliotecarilor Maghiari din Romania (ABMR). Toate aceste asociatii impuse cu forta membrilor lor nu fac decat sa impiedice luarea unor initiative hotaratoare pentru destinul profesiei de bibliotecar in Romania.
O prima tentativa de realizare a unitatii bibliotecare a fost crearea, in urma cu patru ani, a Federatiei Asociatiilor de Bibliotecari din Romania (FABR). Aceasta federatie a fost gandita ca o etapa intermediara in procesul de realizare a unei asociatii unice care sa cuprinda pe toti bibliotecarii romani. Din pacate, dupa scurgerea timpului prestabilit pentru desfiintarea simultana a asociatiilor componente ale Federatiei, presedintii acestora, recunoscand intelegerea initiala, au refuzat pana la urma autodesfiintarea motivand nefinalizarea unor programe proprii. Pe de alta parte, Programul FABR de realizare a unor proiecte de anvergura nationala nu se poate implini tocmai din lipsa de participare sincera si devotata a bibliotecarilor din asociatiile membre la aceste proiecte. Iata, asadar cercul vicios din care nu se intrevede foarte curand iesirea.
Alte structuri de nivel national, din pacate la fel de ineficiente, sunt Consiliul National al Bibliotecilor din invatamant (CNBI) si Comisia Nationala a Bibliotecilor (CNB). CNBI este un organism consultativ de specialitate al Ministerului Educatiei si Cercetarii, creat in anul 1998. CNBI a fost destinat a se ocupa de toate problemele esentiale ale biblioteconomiei scolare si universitare. intre obiectivele sale enumeram: strategia de dezvoltare a bibliotecilor si a altor structuri de informare documentara din sistemul national de invatamant, proiecte de acte normative privind organizarea, functionarea si finantarea bibliotecilor, constructiile de biblioteci, evaluarea dotarii bibliotecilor scolare si universitare etc. Din pacate, activitatea CNBI in cei aproape zece ani de functionare se rezuma, in cea mai mare parte, la discutii sterile si la foarte putine realizari efective. Se confirma o data in plus ca marea meteahna a romanului ramane vorbaria inutila.
Eficacitatea activitatii acestui organism s-ar putea realiza, dupa parerea noastra, pe de o parte, prin diminuarea numarului sau de membri si, pe de alta parte, prin urmarirea cu acribie a obiectivelor proprii care trebuie redimensionate la capacitatea de lucru a membrilor eficienti ai CNBI. Cel de-al doilea organism care a aparut in urma aplicarii Legii Bibliotecilor nr. 334, intrata in vigoare la data de 31 mai 2002, este Comisia Nationala a Bibliotecilor (CNB). Fata de CNBI, care este numai al Ministerului Educatiei si Cercetarii, CNB se afla sub dubla tutela: atat a Ministerului Educatiei si Cercetarii, cat si a Ministerului Culturii si Cultelor. Atributiile CNB fixate de Legea Bibliotecilor privesc aspectele esentiale ale vietii bibliotecilor (fundamentarea si elaborarea strategiei, a programelor si proiectelor sistemului national de biblioteci; elaborarea strategiei si programelor de realizare a Catalogului national partajat si a Bibliotecii nationale virtuale; avizarea programelor de cercetare in domeniul biblioteconomiei, istoriei cartii si stiintei informarii; avizarea normelor de organizare si functionare a bibliotecilor etc.). Din pacate - si iarasi din pacate -, desi au trecut doi ani de la infiintare, CNB se pierde in discutii sterile. Ineficienta acestui organism de la care asteapta atat de mult comunitatea bibliotecara din Romania se datoreaza in mare masura unei conduceri preocupate mai mult de politica decat de biblioteconomie. Poate va mira ca si in acest domeniu se face politica, da, se face! - bine ar fi daca s-ar face politica profesiei si nu alta. Cu toate acestea si in ciuda dezinteresului conducerii, membrii CNB au finalizat cateva proiecte utile stiintelor informarii, dar necunoscute colegilor bibliotecari din cauza neoficializarii lor - din indiferenta sau indolenta, sau din ambele.
Iata, asadar, intr-o prezentare succinta - fata de vastitatea si complexitatea problematicii in discutie - aspectele majore ale vietii bibliotecilor romanesti la inceputul mileniului trei.
* presedintele Federatiei Asociatiilor de Bibliotecari din Romania si directorul Bibliotecii Centrale Universitare
(Subtitlurile apartin redactiei)
