Colivia de aur

Marina Dumitrescu | 01.11.2011

Pornind de la principiul că o dezbatere, oricât de elevată, pentru a fi utilă trebuie să genereze cât mai multe perspective, mă raliez în calitate de jurnalist cultural iniţiativei privind locul literaturii universale în şcoală lansate recent de GDS şi revista 22, prin aceste câteva note ce reflectă de altfel interesul temei propuse.

Pe aceeași temă

Pornind de la principiul că o dezbatere, oricât de elevată, pentru a fi utilă trebuie să genereze cât mai multe perspective, mă raliez în calitate de jurnalist cultural iniţiativei privind locul literaturii universale în şcoală lansate recent de GDS şi revista 22, prin aceste câteva note ce reflectă de altfel interesul temei propuse.

Necesitatea acomodării elevilor cu textele literaturii universale, ale diverselor spaţii şi epoci, este de netăgăduit şi cred că fiecare profesor sau părinte conştient şi conştiincios îşi pune (măcar) problema aceasta. Premisă de la care plec cu atât mai mult cu cât, personal, una dintre puţinele amintiri frumoase ale studiilor liceale de filologie-istorie încheiate în 1979 rămân orele de literatură universală, dar şi frecventele trimiteri către textele altor culturi, făcute în cadrul orelor de latină sau de... română, de către profesori de modă veche, capabili de asemenea raportări.

Reducerea substanţială a acestei dimensiuni în şcoala de după 1990 ţine de mai mulţi factori, între care: plafonarea clasei profesorale, lipsa de motivaţie pentru formarea continuă, dar şi ideea că generaţiile de azi nu mai sunt receptive la patrimoniul imaterial al umanităţii - fie din domeniul artelor, al istoriei, al filosofiei etc. Iar, în acest context, dispariţia treptată a reflexului lecturii (adică al lecturii din plăcere sau pură curiozitate, ca pe vremuri...) este problema fundamentală din care decurg celelalte neajunsuri culturale, mentale sau chiar afective ale timpului nostru. Pentru a descifra resorturile acestei inapetenţe pentru cititul tradiţional în rândul celor tineri este nevoie de un efort de voinţă şi imaginaţie, în special din partea adulţilor acestui început de mileniu - dascăli şi părinţi laolaltă. Pur şi simplu fiindcă mutaţiile tehnologice şi implicit de mentalitate petrecute în societatea de tip occidental în ultimul deceniu şi jumătate (doar!) au generat un decalaj fără precedent între generaţii, pe care, de fapt, încă nu ştim să-l gestionăm cum se cuvine.

Să ne gândim doar: generaţia care are azi 15 ani a avut acces masiv la Internet începând din primii ani de şcoală, generaţia care are 10 ani s-a născut cu Internetul în gene, iar adolescenţii şi tinerii de peste 20 l-au adoptat din mers, însuşindu-şi-l ca instrument cotidian indispensabil. Pentru ei, deci, nu există altceva. Altcumva. Pe genitorii sau pedagogii acestor categorii îi exasperează mult invocata lor dependenţă de noile tehnologii ale comunicării, dar ei înşişi uită prea lesne deosebirea radicală de background între cei care, prin destin, aparţin unei lumi inimaginabile acum două-trei decenii şi cei care au experimentat, la vârsta respectivă, un trecut mult mai puţin accelerat, mai previzibil.

Obsesia educaţională recurentă, conform căreia tinerii de azi nu mai citesc din pricina net-ului, este în mare măsură justificată. Dar adultul care are acum peste 45 de ani nu trebuie să uite că deţine avantajul termenului de comparaţie pe care copiii lui nu îl au (decât, eventual, teoretic). Aceştia au deschis ochii pe Internet aşa cum noi, în anii ‘60, tehnologic vorbind, îi deschideam pe televizorul care (din fericire) nu avea, atunci, cum să ne fagociteze atenţia sau timpul liber în asemenea grad. Fără a omite că diferenţa calitativă între oferta televizorului de atunci şi a Internetului de azi este ca de la cer la pământ. Ce nu oferă Internetul?! De la biblioteci virtuale exhaustive până la cinemateci virtuale exhaustive, muzee virtuale exhaustive, enciclopedii, călătorii în spaţii inaccesibile fizic. Socializare, jurnalism civic, informaţie live în flux continuu, site-uri peste site-uri, întrecând orice imaginaţie... „reală“. Bune şi rele, evident. Toate, pe ecranul magic al unui computer. Totul, în această colivie de aur a reţelei informatice globale care, să recunoaştem, ne ţine pe toţi captivi, într-un fel sau altul...

Pedagogic, e greu. Pe de o parte, ştim că accesul excesiv la computer nu e bun nici pentru creier şi nici pentru cultură. Pe de altă parte, ne dăm uşor seama că devine pe zi ce trece mai dificil de imaginat ca o familie să nu aibă unul-două computere (cel puţin) în casă, de uz curent. Vedem şi că în procesul de învăţământ de pe toate meleagurile copiii sunt puşi adeseori în situaţia să folosească avantajele Internetului pentru documentare sau pentru alte tipuri de activităţi. Această situaţie de facto trebuie, prin urmare, administrată în mod din ce în ce mai judicios, pentru ca fractura să nu se agraveze, între „noi“ şi „ei“. Între forma mentis emergentă şi cea existentă. Și cine e chemat să facă acest lucru dacă nu adultul? Fie profesor, părinte, medic, psiholog sau scriitor. Cum anume? În primul rând, punându-se în locul copilului sau adolescentului care nu mai citeşte cărţi de la cap la coadă, pentru că ştie şi simte că are totul la dispoziţie, oricând, în... colivia sa de aur. Apoi, frământându-şi mintea cum să-l sustragă pe cel „candid“ acestei forme de existenţă virtuală, pentru a-l (re)apropia de cea reală. De materia lumii şi, deci, a cărţii. Astfel, reintroducerea literaturii universale în programele şcolare se leagă în modul cel mai direct de redeschiderea apetitului pentru lectură, care însă nu e posibilă fără o nouă pedagogie, şcolară şi familială, adaptată erei media. Numai o analiză psiho-socială aplicată îi va ajuta pe cei maturi să înţeleagă mentalitatea progeniturilor şi îi va convinge să nu mai compare inutil... copilăria sau adolescenţa anilor ‘60 sau chiar ‘80 (când aveam încă şansa de a găsi în carte tot ce ne lipsea) cu cele ale mileniului III (când orizontul cotidian al oricărui tânăr s-a amplificat în mod dramatic). Altfel, simpla modificare a curriculei şcolare prin adăugarea de texte oricât de ilustre nu va rezolva problema.

În ciuda aparenţelor, mesajul rândurilor de mai sus nu e pesimist. Aceste prime generaţii de internauţi înnăscuţi, pe care le cunoaştem în fond atât de puţin, deţin resurse intelectuale şi de sensibilitate considerabile, iar maleabilitatea lor nu va întârzia să se facă simţită atunci când vom şti cum să-i abordăm. Pentru a atinge această dorită comuniune cu propriii noştri copii, înstrăinaţi oarecum de valorile tradiţionale pe care am fi vrut să li le transmitem, avem a ne asuma propria formare continuă. Atât ca profesori, cât şi ca părinţi.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22