Complexe de ieri, complexe de azi

Mircea Iorgulescu | 03.03.2003

Pe aceeași temă

Secretele longevitatii critice

Nici un fir de praf nu s-a asezat peste randurile acestei superbe carti care este G. Calinescu si “complexele” literaturii romane, cu toate ca doua decenii despart întaia editie si cea de acum*.

Doua decenii si mai ales o rasturnare colosala de sistem politic, de neimaginat în 1981, la data primei aparitii, iar azi foarte probabil înca nedigerata, neinteriorizata la nivelul constiintei istorice, nici de generatiile mai varstnice, nici de cele tinere, ceea ce îngaduie atatea curioase si pestrite amalgamuri intelectuale, produsele dintotdeauna ale vremurilor în criza de repere.

Scrisa si tiparita într-un moment despre care acum stim ca în adancurile lui se zamislea pieirea unui imperiu printre satelitii caruia se afla si Romania, reeditata în circumstantele unei accelerate realcatuiri a “masinii lumii” dupa alte criterii si alte reguli decat cele care functionasera pana în 1989-1991, cartea lui Mircea Martin pare neatinsa de radicala schimbare a contextelor. I se poate aplica, i s-a si aplicat, obisnuita constatare ca îsi pastreaza, întreaga, actualitatea, de nu cumva chiar îi va fi sporit.

La fel de adevarat ar fi sa se spuna însa ca este indiferenta la actualitate, iar unul din secretele longevitatii ar consta tocmai în aceasta evitare a raportarii la imediat. Fiindca un anumit refuz al actualitatii, ori mai degraba refuzul unei anumite “actualitati”, nu lipseste. Mircea Martin si-a retiparit cartea în versiunea din 1981, nu a rescris-o, nu a reconstituit paginile scoase de cenzura (a repus la loc unele cuvinte sau franturi de fraza eliminate atunci, dar aceste recuperari sunt marunte, neesentiale, doar dau o idee despre nemarginita frica stupida a institutiei), nu a adaugat capitolele pe care nu le-a scris atunci, cum marturiseste el însusi, “ca efect al cenzurii interioare mai mult sau mai putin constiente”.

Intr-o vreme cand lumea culturala postcomunista este bantuita de agitate statui vivante în cautare de socluri de martiri si eroi ai rezistentei anticomuniste, aceasta asumare austera fixeaza o atitudine de o exemplara noblete intelectuala.

Si fara ostentatie. Intr-un preliminar Argument la editia a II-a, Mircea Martin evoca, pe ton detasat, peripetiile primei aparitii. O “marturie de epoca”, dar care devine si o marturie despre sine.

De la cenzura, care oficial nu mai exista de peste trei ani, cartea s-a întors cu pagini lipsa, nu doar interzise. Fusesera scoase în sensul propriu al cuvantului, scoase si, probabil, distruse - autorul nu a mai reusit vreodata sa reintre în posesia lor. Dupa un timp, cartea a fost ceruta de “un personaj important de la Consiliul Culturii” (denumirea de atunci a Ministerului Culturii era “Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste”), care voia sa-i verifice “orientarea ideologica”.

Verificarea se prelungeste, blocajul dureaza mai multe luni, pana cand autorul este chemat de directorul editurii, Mircea Sintimbreanu, la “o discutie”. Desi matinala, desi într-un birou oficial, discutia este umanizata de o sticla de whisky, pusa de la început pe masa de directorul editurii, un simbol al destinderii cu atat mai pregnant, cu cat în epoca asemenea alcooluri nu existau în comert. Al doilea obiect important este “un carnetel”. Tot al directorului editurii: aici sunt notate impresiile dupa lectura cartii. Impresii “personale”, sustine Mircea Sîntimbreanu, desi în epoca era un secret cunoscut de toata lumea ca slujbasii din edituri, de la redactori la directori, erau obligati sa prezinte ca fiind ale lor observatiile facute de cenzura, astfel încat publicarea unei carti implica doua randuri de targuieli, una între editori si cenzura, alta între editori si autori, editorii fiind astfel destinati rolului de “tapi ispasitori”.

Comunicate autorului, impresiile iau forma unor “sugestii” de modificare a textului, “mici, dar importante” si, mai ales, decisive pentru aprobarea aparitiei.

Tot “degustand si închinand din vreme în vreme”, sugestiile sunt acceptate, dar cu doua exceptii. Mircea Martin a reusit sa obtina ramanerea unei propozitii din Argument (“Nici un decret nu va putea stabili vreodata un mod - singurul - de a fi patriot”) si a ultimelor doua fraze ale cartii - “Exemplul lui Calinescu poate servi spre a ne convinge ca patriotismul nu se confunda cu traditionalismul si nici macar cu iubirea pentru traditie sau cu evlavia fata de trecut. Patria de azi poate fi preferata celei de ieri, dupa cum patria de maine poate fi si chiar trebuie preferata celei de azi”.

Adevarate si suparatoare în 1981, aceste afirmatii raman la fel de adevarate si suparatoare în 2003: caci se opun absolutizarii si confiscarii Binelui (sau a cauzei drepte), indiferent de continutul care i se atribuie. Pe ton calm, nu sub forma de manifest incendiar. Asa cum nici marturia despre aparitia cartii nu se preface într-o confesiune patetica, de natura sa-l aseze pe autor într-o ipostaza cat mai favorabila, de victima, de martir, de erou sau de toate laolalta.

Miza reala a scurtei evocari este alta, adevarul uman si istoric al epocii trece înaintea perceptiei subiective. Desi epica, probabil pentru a se ocoli generalitatile, marturia lui Mircea Martin capata sensul unui subtil concentrat de analiza istorica.

Aceasta esentializare, stilistic tradusa prin concizie si masura, este si principala caracteristica a cartii lui Mircea Martin despre G. Calinescu si “complexele” literaturii romane, foarte probabil cea mai buna opera a lui de pana acum. Longevitatea prin ea i se explica în primul rand. Mascata de o fobie a superficialului si frivolitatii avand ca rezultat o rigoare si o sobrietate expresiva ce au fost uneori confundate cu impersonalitatea, o vointa încordata, poate chiar o mistica a justetii imprima scrisului sau o tensiune ce-i asigura si în timp o invidiabila rezistenta. Frazele lui par daltuite într-o materie dura, greu perisabila, dar acestei austeritati îi corespunde o anume atitudine intelectuala. Unul dintre “complexele” criticii romanesti de dupa 1960-1965 a fost (si a ramas), de pilda, cel al noilor metode. Citite în simpla lor însiruire cronologica, lucrarile multor critici ale caror începuturi au fost aproximativ simultane cu debutul lui Mircea Martin sunt marcate pana la fanare de trecerea prin succesivele “metode” prefacute în tot atatea mode, cu idoli de-un moment si terminologie azi vetusta. Nu este si cazul lui Mircea Martin, care a preferat sa asimileze selectiv, în acord cu personalitatea proprie si fara sa faca vreodata uz de referinte decorative si de jargoane perisabile. De altfel, înca un semn distinctiv, toate trimiterile bibliografice din G. Calinescu si “complexele” literaturii romane sunt facute la editiile princeps, si nu pentru efecte de fatada. Serios, temeinic, mizand pe exactitate si precizie, Mircea Martin foloseste cu zgarcenie persoana întai singular, fara a fi totusi frigid aulic.

Discretia afectiva e o forma de implicare precumpanitor intelectuala a cititorului în acea cautare a esentialului pe care o propune fiecare scriere a lui. Dictiunea ideilor, titlul unei carti de Mircea Martin aparute tot în 1981, are valoarea unei declaratii de identitate si, deopotriva, a unui manifest.

Improvizatie si clasicism

Avand ca obiect mai degraba literatura si cultura romana decat opera lui G. Calinescu, Istoria… acestuia fiind folosita în chip de lentila ce concentreaza si totodata mareste, cartea lui Mircea Martin se asaza firesc în seria fundamentala ilustrata de Spiritul critic in cultura romaneasca de G. Ibraileanu si Istoria civilizatiei romane moderne de E. Lovinescu. Aceasta situare se vede mai bine astazi si poate fi numita fara teama de a se atrage în mod periculos atentia vreunui for de vigilente ideologice, desi impulsurile inchizitoriale sunt departe de a fi devenit o amintire. Mircea Martin identifica la G. Calinescu efortul de a raspunde, prin Istoria literaturii romane… în primul rand, unui set de “complexe” literare si culturale - al izolarii, al provincialismului, al întarzierii, al imitatiei, al neîmplinirii etc. Descrie analitic fiecare dintre aceste “complexe” în ipostaza calinesciana, însa recurge si la un dublu examen istoric - al modului cum au fost vazute de alti istorici ai culturii si literaturii romane (în special N. Iorga si E. Lovinescu) si al reflectiilor si reactiilor înregistrate în timp. Este o subtila constructie în trei planuri si rafinate jocuri de perspective, ce reflecta, desigur, vocatia autorului de arhitect al ideilor.

Dar si o raportare constant polemica la unul dintre “complexele” înfatisate, cel al improvizatiei permanente, putandu-se chiar spune ca Mircea Martin si-a scris cartea pentru a-l contrazice si înfrange. “Sfasiata între obsesia începutului si aceea a unui monumental ce nu e de închipuit altfel decat printr-un nou început, cultura romana se mentine într-un anume provizorat pe care îl contrazic realizarile, dar mai cu seama disponibilitatile majore”, observa el, constatand ca exista o adevarata obsesie ciclica a începerii de la zero.

Mereu reînnoita, “initiativa reluarii de la capat vine, desigur, din nemultumire fata de ce s-a facut si din dorinta pozitiva de a face mai bine”, noteaza Mircea Martin, pentru a continua întrebandu-se daca nu cumva neîncetata pornire de la nimic nu provine si dintr-o “neputinta de a împlini”. Sau, în termeni înca mai gravi, “începutul continuu e un refuz al provizoriului, sau o complacere în provizoriu si chiar o cultivare a lui?”. Fiindca, s-ar parea, în cultura romana e mai lesne sa începi decat sa desavarsesti, “eficienta negatiei si grandoarea proiectelor (cu demagogia lor inerenta)” surclaseaza “efortul de a prelua si desavarsi initiativele anterioare, de a le duce pana la capat pe cele proprii”, a avea “satisfactia lucrului împlinit”. Explicatia ar fi “absenta clasicismului”, de aceea “autorii care se abat de la obisnuinta nedesavarsirii si care accepta fara drama înscrierea într-un efort colectiv sunt cei cu vocatie clasica autentica”. Prin spiritul cartii lui, un clasic este si Mircea Martin însusi, asa cum este “clasic” si în acceptiunea curenta a cuvantului. G. Calinescu si “complexele” literaturii romane este una dintre cele mai importante si mai durabile carti din critica literara romaneasca postbelica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22