Crimă, pedeapsă și toată iubirea pe care-o putem dărui

Andreea Nanu | 17.02.2020

Dostoievski ne îndeamnă să nu lăsăm circumstanțele să decidă pentru noi. Totul depinde de liberul nostru arbitru.

Pe aceeași temă

„Crimă și pedeapsă” este un spectacol de referință în repertoriul Teatrului Bulandra. La ani buni de la premieră, conceptul propus de regizorul Yuri Kordonsky printr-o dramatizare originală a romanului lui Dostoievski, cu participarea unor actori de excepție, Richard Bovnoczki, Marius Manole, Vlad Logigan, Marian Râlea, Rodica Lazăr și Anca Androne, într-o scenografie sugestivă realizată de Tina Louise Jones și John Carr, cu costume ce întregesc atmosfera, semnate de Nina Brumușilă, toate acestea s-au coagulat într-o experiență teatrală plurivalentă. Clasic prin structură și modern în spirit, spectacolul evidențiază actualitatea lui Dostoievski, pertinența mesajului cu care i se adresează spectatorului contemporan. Să pătrunzi în lumea atât de complicată lăuntric a lui Dostoievski cu mijloacele esențializate, directe ale teatrului, pare o aventură riscantă. Yuri Kordonsky a pornit la drum cu o întrebare în jurul căreia dramatizarea crește în tensiune întocmai ca într-un bun policier, se încarcă de nuanțe psihologice fine prin jocul actorilor de o complementaritate aproape alchimică, culminând într-o tulburătoare revelație: valoarea absolută a vieții umane.

Poate fi justificată crima? Care e prețul vieții? Există o linie de demarcație între oamenii aleși, extraordinari și făpturile de rând, indivizi fără personalitate, anonimi, destinați să fie conduși, stăpâniți, exploatați, chiar exterminați pentru un ipotetic „bine suprem”? Răspunsurile par să fie mai ușor de găsit în teorie decât în practică. De aici și drama studentului Rodion Raskolnikov și a intelectualului rus în general. Ireconcilierea celor două planuri, gândirea abstractă și acțiunea practică fac din Raskolnikov un nou Cain, insul blestemat al timpurilor moderne, inadaptatul social, prea ambițios pentru propriile posibilități, prea slab să „depășească obstacolele” unui sistem injust. Pornind de la un caz particular, Dostoievski coboară în abisul umanității alienate, în străfundurile patimilor omenești, în cea mai întunecată noapte a păcatului. Prin ce culori poți zugrăvi o astfel de lume dezolantă, decrepită, decăzută din drepturile ei firești, de creație a lui Dumnezeu? Scenografia folosește doar trei culori, albul, negrul și roșul - binele, răul și viața - pe care o dăruiești sau o furi. Viața ce luptă să-și croiască drum între bine și rău, atât de amestecate din cauza suferinței, a sărăciei, a umilinței și a lipsei de speranță. Scena dramei este o simplă cameră, pe a cărei podea imaculată se reflectă umbrele unor zăbrele de închisoare, ca un presentiment. Sau ca o pagină albă pe care vinovatul își va scrie sentința cu sângele victimei, „bătrâna scorpie” Aliona, cămătăreasa, interpretată de Anca Androne. Trei uși, trei posibile ieșiri, care însă nu aduc nicio salvare. Nu există coloană sonoră, doar scârțâitul lugubru al balamalelor ca un plâns, o remușcare permanentă a conștiinței vinovate. Trei personaje intră în scenă ca într-o arenă a sufletului; purtând aceleași costume, făcând aceleași gesturi, cei trei sunt, de fapt, unul și același Raskolnikov, omul însoțit de Înger și Demon, deopotrivă disputat de conștiința care încearcă să-i salveze umanitatea și de forța instinctuală, care ascunde, sub masca unei pretinse dreptăți universale, o îndreptățire meschină. Cei trei încep prin a fi una. Dar pe măsură ce complotul progresează dinspre simpla idee spre faptă, cei trei acționează și gândesc divergent, lăsând în urmă un Raskolnikov sfâșiat lăuntric. Deși jocul actorilor este de o admirabilă osmoză, fiecare construiește un personaj memorabil, un caracter puternic, individualizat prin gesturi și inflexiuni ale vocii, prin filigranul detaliului psihologic. Marius Manole este îngerul păzitor, care încearcă să pună stavilă crimei prin rațiune, prin morală. Vocea și gesturile lui au o discreție sugestivă pentru felul în care conștiința încearcă să dialogheze cu noi, punându-ne dinainte consecințele ultime ale faptelor noastre. Conștiința bună e cea care-l leagă pe Raskolnikov de amintirile copilăriei, reactivându-i - chiar dacă pe fondul unor imagini violente - tandrețea sufletului pur, capabil să simtă compasiune și milă, chiar și față de un animal torturat. Tot el este cel care o întâmpină pe Sonia cu compasiune, încurajând ideea iertării finale prin iubire și jertfă. De cealaltă parte, Vlad Logigan întruchipează un geniu al răului; e partea orgolioasă, egoistă, violentă, vanitoasă, care încurajează în tânărul Raskolnikov o falsă imagine de­spre sine, o superbie a ego-ului frustrat de neajunsuri, dar și de propria slăbiciune de caracter. Acesta e Raskolnikovul care nu-și asumă vina, ci se detașează fără remușcare de ideea de păcat, văzând în propria crimă doar reluarea, la scară măruntă, a marilor crime săvârșite de indivizi exemplari precum Napoleon, ce sfârșesc „în panteon”. Este și cel care îi strecoară Soniei îndoiala cu privire la utilitatea sacrificiului ei, făcând-o să pună sub semnul întrebării până și existența lui Dumnezeu. Stropește cu sânge ușile albe, făcând evadarea imposibilă, disprețuiește crucea în care nu crede, ignoră suferința. La final, în momentul confesiunii, el râde demonic, pradă agoniei.

Richard Bovnoczki își construiește unul dintre cele mai complexe roluri, făcând din Raskolnikov o balanță umană între forțele luminoase și partea întunecoasă a sufletului. Adesea tace grăitor, reflectând prin gesturi și expresie războiul de cuvinte al celorlalți doi. Între conștiință și demonul interior, el se luptă cu răul de-a fi, într-o lume ea însăși atinsă de banalitatea răului. Deși începe prin a fi fragil, dezarmat în fața vieții și a celor care afișează, precum cămătăreasa Aliona, orgoliul puterii asupra ei, Raskolnikov cedează interior, permite să fie contaminat de puteri maligne, consimte să acționeze în logica perversă a teoriilor pe care și le elaborează cu plăcere sadică. Fără experiență de viață, el suferă de boala celor care trăiesc în imaginație. Însă pe terenul suferinței personale, al obstacolelor obiective ce se dovedesc a fi de nedepășit, insul neajutorat cedează, își vinde sufletul, consimte la crimă, pe care o și săvârșește, însă fără talent, incapabil să și profite de pe urma ei. Așa cum singur recunoaște, crima se întoarce împotriva lui, fiindcă Raskolnikov sfârșește prin a-și ucide cu sânge rece propriul suflet. Rămâne doar un mort viu, căruia poate tocmai de aceea îi sună familiar vocea Soniei, și ea o victimă a propriilor alegeri. Însă cu o diferență majoră: dacă Raskolnikov ucide pentru un imaginar bine universal, Sonia se sacrifică lucid pentru mama și surorile bolnave, se dăruiește unor ființe concrete pe care vrea să le salveze de la moarte, chiar dacă trebuie să plătească cu propriul suflet. De aceea, ea singură știe și are capacitatea să ierte, ajutându-l și pe Raskolnikov să se mărturisească, să-și asume suferința și, astfel, să spere într-o mântuire finală. Cei doi alcătuiesc o stranie făptură, în care suferința pare să-și regăsească, prin masculin și feminin, portretul deplin. Rodica Lazăr aduce o delicatețe de porțelan Soniei, suprapunând un nimb de finețe peste acest suflet încremenit în suferințe repetate, care își înțelege viața doar prin sacrificiu, neașteptând altă răsplată decât dragostea semenilor și, în veșnicie, a lui Hristos. Sonia e personificarea cotidianului răstignit pe crucea iubirii de aproapele; o iubire concretă, pentru care plătește cu întreaga ei făptură. Păcatele ei se rostogolesc ca mărgelele roșii pe podeaua albă, ca într-un joc inocent, ce contrastează cu roșul sângelui femeii ucise. Dragostea ei le crede și le îndură pe toate. Deși șoptită, istovită, vocea ei capătă forță hristică atunci când vestește conștiinței lui Raskolnikov învierea lui Lazăr. Îi dăruiește vinovatului crucea ei vizibilă, oferindu-se să poarte crucea lui lăuntrică.

Cine judecă, aici pe pământ, o crimă? „Ce meserie comică aveți”, îi spune Raskolnikov anchetatorului Porfiri, poposit ca din întâmplare în odaia defunctei Aliona, cu trucurile lui depășite, cu întrebările piezișe și comentariile divagante, menite să agreseze nervii fragili ai făptașului. Marian Râlea, „magicianul” copilăriei mele, aduce în acest rol o prezență memorabilă, veridică, parcă desprinsă din vechea lume rusească. E un corespondent dostoievskian al „nebunului” shakespearian. Cu expresia de clovn, cu bonomia afișată ostentativ, cu manierismul caraghios al paiațelor de bâlci, cu o modestie ce frizează ridicolul, cu o inadecvare a discursului, prea ludic în raport cu solemnitatea anchetei imaginate de tânărul Raskolnikov, Porfiri descumpănește. De fapt, el stăpânește perfect arta disimulării, prin care exploatează punctele slabe ale interlocutorului. Marian Râlea are farmecul expresiei în chip și voce, fluiditatea jocului în care adună toate nuanțele psihologice ale unei inteligențe ascuțite, mobilizată să descopere adevărul. Avantajul lui constă în lipsa de orgoliu, cu care poate să pareze eficient trufia ideologică a adversarului. El știe, din experiență, slăbiciunea unei conștiințe chinuite, cunoaște breșele unui suflet torturat, dublat de un caracter slab. Nu vei fugi, te vei întoarce la noi, nu vei putea trăi fără noi, îi spune lui Raskolnikov, a cărui vinovăție o anticipează din ideile expuse într-un articol îndrăzneț. Departe de a ilustra anchetatorul torționar, Porfiri pare un dublu al bunei conștiințe, încercând să-i inspire vinovatului speranță, credință în salvarea ce va veni odată cu confesiunea crimei.

Dostoievski ne îndeamnă să nu lăsăm circumstanțele să decidă pentru noi. Dragostea și binele nu există în sine, ci doar ca expresie a relațiilor concrete cu omul din fața noastră, căruia îi putem fi binefăcător sau călău. Depinde de liberul nostru arbitru. Deși ușile din Crimă și pedeapsă par să nu ducă nicăieri, există întotdeauna o ieșire: suferă și salvează-ți sufletul! //

Richard Bovnoczki, Marius Manole, Vlad Logigan

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22