Pe aceeași temă
Lacomia si goana dupa profit au mancat si inima fotbalului, dupa ce au lasat omul occidental cu un cont mai gras si un suflet mai putin, iar omul rasaritean doar cu un suflet mai putin. Declinul a inceput sa se faca simtit imediat dupa Cupa Mondiala 2002. Parada s-a incheiat fara vanzari. La Targul Mare din Seul marfa s-a stricat pe tarabe de atata asteptare. La Piata din Tokio, aceeasi poveste. Marfa s-a intors acasa aproape neatinsa. Doar Diouf (de la Lens) si Diao (de la Sedan) au plecat la Liverpool. Dar Liverpool FC e, alaturi de Real Madrid si Manchester United, unul din magnatii care isi pot permite orice incizie in portofel. In rest, insa, e jale.
Din lumea capitalului de club
Marile cluburi britanice se abtin de la cumparaturi. Arsenal nu a cheltuit nici a 15-a parte din banii prapaditi sezonul trecut. Manchester United a cheltuit exact a 25-a parte din totalul anului trecut si restul de 24 de parti nu se vor duce de loc sau se vor duce pe Rio Ferdinand (caci Sir Alex Ferguson e fascinat de sanctificarea de presa a acestui stoper modest). In Italia, Sergio Cragnotti si clubul sau, Lazio, ar vinde orice si in orice caz nu mai cumpara decat jucatori care sunt gata sa isi plateasca transportul, cazarea si echipamentul. Salariile domnilor jucatori Claudio Lopez, Gaizka Mendieta, Hernan Crespo, Jaap Stam trebuie platite, asa cum scrie in contracte semnate pe vremea cind orice salariu parea platibil. Dar Lazio nu e singura.
Fiorentina zace in Serie B, violata de noua economie si asteapta acolo falimentul. Internazionale a intrat in era cumpatarii monastice... Gary Breen, fundasul salahor al lui Coventry, s-ar putea pomeni, uite asa, pus in situatia de a bubui mingi in Serie A. Milan a ajuns la troc. Un jucator care facea odinioara 10 milioane contra doi jucatori care faceau odinioara 5 milioane. Vineri, sindicatul fotbalistilor italieni a semnat capitularea. Sindicatele au acceptat un nou tip de contracte, cu salarii flexibile si dependente de performanta. Nici un club italian nu mai are bani. Si probabil nici un meci nu se va juca pe 1 septembrie, data la care trebuie sa inceapa Lo Scudetto. Adriano Galliani, presedintele Ligii Profesioniste Italiene, e tulburat: "Nu cred ca putem continua asa. Salariile jucatorilor trebuie sa scada!". Mai departe. In Spania, Celta Vigo si Deportivo LaCoruna s-au declarat cluburi exportatoare si au blocat orice import. Jaime Orti, presedinte la Valencia, a stabilit filozofia de afaceri a sezonului: "Daca nu reusim sa vindem nimic, nu cumparam nimic!". Uimitor, ba chiar umilitor! Si totusi cum au ajuns marile cluburi europene sa-si numere maruntisul pe sub poduri?
Fatal TV
Vara trecuta, cand se cumparau jucatori la preturi stabilite in vis, aproape toate cluburile europene lucrau pe datorie. Mai precis, cumparau din banii pe care urmau sa ii primeasca din vanzarea drepturilor de televizare.
In fiecare an, mari companii de televiziune prin cablu si satelit concureaza pentru a obtine exclusivitatea de difuzare a unui numar din ce in ce mai mare de competitii. Mai intai, primele divizii nationale, apoi cupele europene si, in cele din urma, pana si diviziile inferioare. Licitatii acerbe au generat sume complet nenaturale.
Cluburile s-au trezit cu munti de bani descarcati zilnic cu basculanta la intrare si au copiat obiceiurile unei armate de feciori de bani gata cu lopata. Cluburile au inceput sa arunce cu salarii idioate in jucatori (cam la fel), iar acestia nu s-au ferit. Asa a ajuns Crespo sa coste 40 de milioane de dolari, iar Zidane 80. Insa costul de sus a dilatat costurile de subsol. Zidane, 80 de milioane? Atunci de ce nu 10 milioane pe John McNeica sau Giulio Nimennini? Schema de salarii a cluburilor a intrat in obezitatea cea mai nesimtita. Pana si nefericitii de la Brentford, club cu gard in loc de tuse in divizia a nu se stie cata din Anglia, platesc 2.500 de dolari pe saptamana.
Apoi televizoarele s-au ars.
SecheTVstru
Companiile de televiziune au hotarat sa bage bani in televizarea meciurilor de fotbal nu cu nobilul scop prepasoptist de a masa in mod placut populatia pe creier, ci cu gandul de a baga adanc mana in buzunarul acelorasi oameni.
Companiile de televiziune au cumparat imaginea de fotbal pentru a o sechestra. Apoi, din aceasta pozitie, au conditionat difuzarea ei de abonamente speciale.
Cine vrea sa vada un meci in Premiership trebuie sa cumpere un abonament de cablu sau de satelit, plus sculele de decodare. Companiile de telviziune si-au vandut sculele si programele, au plasat in ele reclama pe 100 de ani si s-au umplut de bani.
Afacerea a mers perfect cam 10 ani. Apoi s-a intamplat ceva irational.
TV Sat
Mai intai, K din Kirch Media s-a facut K din Kaputt Media. Reteaua financiara pe care se sprijinea Bundesliga a cazut imediat de la 1 miliard la 200 de milioane de dolari. Apoi ITV Digital a dat faliment in Anglia si a tarat cu ea aproape toate cluburile mici si medii. In Italia cifra de afaceri a canalelor de fotbal-tv Stream si Telepiu a coborat anul trecut cu 50%. In Spania, Via Digital si Canal Satelite, dusmani de moarte pe piata de transmisii, au hotarat sa se alieze la licitatie si au pus la pamant pretul de cumparare a drepturilor de televizare.
Baronii s-au cumintit. Explicatia? Cel mai firesc instinct al omului biologic a intrat in functiune. Zeci de milioane de abonati au ajuns la concluzia ca nu mai pot inghiti atata fotbal si ca nu mai pot plati orice aut si orice luft televizat.
Consumatorii au obosit si s-au ingretosat. Lumea n-a mai vrut si n-a mai platit. Companiile de televiziune au gandit gresit. La fel de gresit ca mintile care s-au grabit sa vada si sa salute in criza fotbalului european inca o lovitura data capitalismului (muribund de la nastere incoace).
Ce e virtual nu e real
Criza economica a fotbalului european nu e economica, ci morala. Cluburile nu au reumatism financiar, ci o anume scleroza intelectuala care e totodata cel mai caracteristic semn al vremurilor noastre. Televiziunea a incasat rascumpararea dupa ce a sechestrat fotbalul si a calculat ca aceasta formula va functiona pana la sfarsitul zilelor.
Acelasi mod de gandire s-a facut recent remarcat la World.com si Xerox. Amandoua au declarat venituri fara legatura cu realitatea. Amandoua au pariat, la fel ca marile retele de televiziune, ca afacerile lor vor progresa geometric intr-un viitor prosper si fara sfarsit. Ceea ce nu e altceva decat o varianta de optimism, dar un optimism rau definit, ca absenta a motivelor de pesimism. De aici, o religie automata, o formula derivativa, valabila in matematicile pure si oarba in mijlocul realitatii. O scutire uriasa de legile mari ale omului: in primul rand, de indoiala. Capitalismul si mai ales critica lui nu au aproape nici un rol de jucat in drama cluburilor europene. Cauzele sunt altele: mersul epocii noastre spre automatizare, lehamitea de realitate si dependenta de virtual, intimitatea in relatia cu proiectiile sigure de pe computer si stangacia in relatiile cu realitatea neregulata si uneori "irationala" a omului.
P.S. Sa nu uit: anticapitalisti si antiglobalisti din toate tarile, sunteti in urma!
