Cultura romaneasca in Germania

“Acest jurnal merita sa stea langa cel scris de Anne Frank si sa aiba tot atat de multi cititori.” Aceasta propozitie elogioasa a fost rostita de nimeni altul decat de celebrul scriitor american Philip Roth, autorul romanului Pata umana aparut, de curand, si într-o traducere în limba romana. Citatul din Philip Roth se refera la Jurnalul lui Mihail Sebastian si poate fi citit pe coperta editiei germane care a fost publicata acum la editura Claasen din Berlin*). Versiunea germana a Jurnalului lui Sebastian, tradusa de Edward Kanterian si Roland Erb, respecta întocmai cea aparuta în anul 1996 la editura Humanitas din Bucuresti. Din pricina unor particularitati lingvistice, editia germana pare mai cuprinzatoare, avand aproape 300 de pagini în plus fata de versiunea originala în limba romana. (Versiunea germana are 864 de pagini, cea romana numai 590.)
Intr-o prefata consistenta semnata de Edward Kanterian, acesta trece în revista etapele biografice ale lui Mihail Sebastian, pe care-l descrie ca pe un reprezentant de frunte al literaturii romane moderne. Totodata, el îsi exprima regretul ca opera literara a lui Sebastian este prea putin cunoscuta în spatiul lingvistic germanofon. Totusi, în ultimii ani, au vazut aici lumina tiparului scrierile: De doua mii de ani (în 1997), Cum am devenit huligan (tot în 1997) si, în anul 2002 , Accidentul.
Sintetizand dezbaterile care au starnit aparitia Jurnalului în Romania, Kanterian retine ca acestea au contribuit la elucidarea unor pete negre ale istoriei recente si la demitizarea “rinocerizarii” generatiei de intelectuali din care au facut parte Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran, care, sub influenta nefasta a profesorului Nae Ionescu, s-au transformat în propagandisti ai legionarismului fascist. Reliefand dimensiunea singulara politico-literara a Jurnalului, în comparatie cu scrieri similare, ca, de pilda, jurnalul lui Victor Klemperer, care a supravietuit prigoanei rasiale naziste în orasul german Dresda, prefatatorul îl parafrazeaza pe Zigu Ornea, care a încercat sa gaseasca un raspuns la întrebarea cum de au fost posibile acele crime monstruoase despre care relateaza Sebastian. Desi tocmai Ornea - dar si Leon Volovici citat în editia germana a Jurnalului - au dezvaluit cu acribie radacinile antisemitismului cultural si politic romanesc, Kanterian evita sa-si concentreze demersul analitic asupra traditiilor nefaste care, în ultima instanta, au pregatit si facilitat Holocaustul din perioada lui Ion Antonescu.
Numeroase note adaugate textului propriu-zis ofera cititorului german explicatii suplimentare pentru a întelege contextul istoric descris de Sebastian. La redactarea notelor a participat si Larisa Schippel. Din pacate, notele din editia romana au fost doar partial preluate, editorii germani preferand sa întocmeasca un aparat explicativ în mare parte inedit. Daca în editia romanesca cititorul afla, de pilda, ca Nina, pe care o pomeneste Sebastian, este Nina Mares, prima sotie a lui Eliade, în editie germana aceasta informatie lipseste. Pe langa acest minus al editiei germane, mai apar si unele explicatii mai mult decat ciudate. Astfel, Petre Pandrea (nota 49, p. 812) este descris în mod eronat ca “scriitor extremist(!) si avocat”. Despre Ion San-Giorgiu (nota 95, p. 814) se afirma ca a fost autor dramatic si jurnalist radical de dreapta, care “probabil a murit într-o închisoare comunista”. In realitate, Ion San-Giorgiu a parasit Romania dupa 23 august 1944 si a devenit ministru al Educatiei în guvernul din exil de la Viena condus de liderul Legiunii, Horia Sima. San-Giorgiu a murit în 1950.
*) Mihail Sebastian, Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt. Tagebücher 1935-’44, Claassen, Berlin 2005, 864 pp.

Romani la Berlin

Drumuri între Romania si Berlin**) se intituleaza o publicatie a Oficiului pentru Integrare si Migratie din cadrul Senatului berlinez. Publicatia - în format mare - redactata de Ingrid Baltagescu si Paul Baiersdorf, cuprinde 80 de pagini, este bogat ilustrata si este un fel de Who’s Who al personalitatilor romanesti care au locuit sau au trecut prin Berlin, fiind în acelasi timp si o scriere informativa si utila pentru toti cei care sunt interesati de cunoasterea relatiilor cultural-politice si a interferentelor germano-romane.
Senatul, adica guvernul landului federal Berlin, a editat în anii trecuti mai multe publicatii similare în care au fost prezentate cele mai mari comunitati minoritare care traiesc aici. Din datele statistice actuale aflam ca la sfarsitul anului trecut au fost înregistrate cu domiciliul la Berlin peste 2.400 de persoane cu cetatenia romana. La aceasta cifra se adauga si cea - necunoscuta - a persoanelor originare din Romania care au dobandit cetatenia germana. In introducerea brosurii cititorul este avertizat ca autorii s-au concentrat în demersul lor publicistic nu doar asupra unor “romani la Berlin”, ci mai ales asupra unor personalitati din Romania care au locuit sau locuiesc la Berlin, care au studiat aici, care s-au exilat în capitala Germaniei sau care, pur si simplu, au gasit aici impulsuri intelectuale si spirituale, negative sau pozitive. Ingrid Baltagescu si Paul Baiersdorf îsi sintetizeaza cercetarile în 6 capitole, trecand în revista istoria Romaniei, de la începuturi pîna-n prezent. In acest context, ei se opresc pe larg asupra unor contacte multiple înregistrate dupa unificarea principatelor si apoi dupa crearea statului national modern. Perioadei interbelice si divizarii politice a orasului ii sunt dedicate alte doua capitole, urmate de descrierea evolutiei contactelor si interferentelor facilitate de prabusirea Zidului.
Din lunga lista a personalitatilor culturii romane care au stat la Berlin nu lipsesc Eminescu, Titu Maiorescu, Caragiale sau Hariton Tiktin. Schitand biografiile unor scriitori, artisti, istorici, muzicieni, cineasti sau politicieni romani, autorii reliefeaza semnificatia contactului cu Berlinul, încercand, pe alocuri, sa si corecteze anumite mituri sau mistificari strecurate în diverse alte publicatii. Astfel, de pilda, se respinge teza îndoielnica, potrivit careia Ion Luca Caragiale s-a stabilit la Berlin pentru ca ar fi avut de îndeplinit o misiune politica secreta si ca ar fi fost ucis în anul 1912.
Fara a pretinde ca este un dictionar exhaustiv, publicatia senatului aminteste chiar si de figuri pasagere care au avut contacte sporadice cu Berlinul, dar ignora, de pilda, prezenta scriitorului expresionist Franz Xaver Kappus (1883-1966). Chiar daca astazi opera timisoreanului Kappus este aproape uitata, el a intrat în istoria literaturii germane - si universale -, datorita celebrelor scrisori ale lui Rainer Maria Rilke adresate tanarului poet în preajma primului razboi mondial. Kappus s-a stabilit definitiv la Berlin în anul 1925, publicand aici numeroase romane.
Trecand în revista si legaturile berlineze ale unor reprezentanti ai gruparilor politice radicale de stanga si dreapta, autorilor le-a scapat prezenta la Berlin a lui Marcel Pauker, care, în 1938, a fost împuscat la Moscova în cursul epurarilor sangeroase initiate de Stalin. Deoarece la Berlin se afla Biroul pentru Europa Occidentala al Kominternului, de care apartinea si Romania, Marcel Pauker a fost deseori în capitala germana.
Privitor la contactele politice romano-germane, autorii sustin ca Gheorghe I. Bratianu ar fi fost primul roman care obtinuse în 1936 o audienta la Hitler. Totusi, nu trebuie uitat faptul ca primul demnitar roman primit oficial în audienta fusese, în februarie 1934, episcopul catolic de Timisoara Augustin Pacha, care a venit la Berlin pentru a protesta împotriva propagandei anticatolice a nazistilor autohtoni (banateni).
**) Ingrid Baltagescu & Paul Baiersdorf, Wege zwischen Rumänien und Berlin, coperta realizata de Paulina Mihai, editor Der Beauftragte des Senats von Berlin für Integration und Migration, Berlin, 2004, 80 pp.