Diaspora ca alegere

„Când eram copil, mi-i închipuiam pe comuniști ca pe niște monștri uriași, cu dinți ascuțiți și tentacule, cu vreo douăzeci de urechi cu care aud tot și cu nouă creieri… cu ajutorul cărora țin minte și știu totul.”

 Ioanna Elmy este o scriitoare bulgară născută în 1995 și care a emigrat, a făcut studii la Sorbona, apoi la Amsterdam, în prezent împărțindu-se între SUA și țara de origine. Este editorialistă la Deutsche Welle, a publicat în ziare și reviste străine importante și e cercetător consultant pentru Institute for Strategic Dialog. În 2021, debutează în proză cu romanul Născute din vinovăție, tradus din limba bulgară de Mariana Mangiulea Jatop și editat de Polirom anul acesta.

Coperta cărții conține un citat elogios aparținând lui Gheorghi Gospodinov, despre care am scris în numărul precedent, un autor bulgar deja recunoscut internațional. Este adevărat că Născute din vinovăție pare scris de o profesionistă, nu de o începătoare care își caută drumul și vocea, iar romanul a primit deja câteva premii.

Fără a fi trăit direct comunismul, eroina naratoare Iana ajunge după 2010 în SUA legal, dar rămâne acolo ca să lucreze, ilegal, și asistă într-o seară, pe autostradă, la un accident. Victima e o tânără despre care se va dovedi că e din Republica Moldova, venită în SUA la muncă.

Identificându-se temporar cu fata, Iana începe să depene, prin fragmente, o istorie familială care le are ca protagoniste pe bunica ei, Eva, pe mama ei, Lili, și pe ea însăși, din copilărie și adolescență. Revine mereu la munca ei în Delaware, unde alături de alți europeni din Est muncește ilegal, făcând curățenie în casele unor oameni înstăriți sau servind în restaurante. 

Deși are viză, înainte să ajungă la aeroportul de unde va lua avionul spre SUA, Iana are un vis în care e oprită la vamă, iar din valiza ei excedentară ies la grămadă o mulțime de membri ai familiei ei, cei care o „împiedică” să plece, ea însăși simțindu-se doar un copil. Visul este expresia unui coșmar real trăit de toți cei din Europa de Est care au visat decenii să poată fugi din țara lor de origine și care nu au avut curajul necesar să o facă. Rădăcinile familiale și traumele sunt puternice, chiar dacă „visul american” este și el foarte puternic.

Romanul Ioannei Elmy nu spune doar o poveste transgenerațională, ci una care implică niște comunități mari de oameni, est-europenii, iar orice cetățean din această parte a continentului va rezona cu povestea spusă de Iana. Este păcat că nu prea ne interesăm de literatura popoarelor din imediata noastră apropiere, pentru că, în ciuda diferenței de limbă, am găsi cu ei mai multe afinități – din cauza istoriei – decât avem cu alte popoare și ne-am înțelege mai bine pe noi înșine.

 Sărăcia este laitmotivul descrierii regimului comunist, în plan general, apoi alcoolismul și violența tatălui, în plan privat. Lanțul nefericirii trăite de Eva și Lili se va întrerupe odată cu Iana, care emigrează și pentru că nu se simte Acasă acolo unde ar fi fost normal să se simtă. Deși sunt medici, părinții Ianei trăiesc într-o sărăcie cumplită în anii ’90, iar din cauza tatălui violent și alcoolic, mama Ianei divorțează, divorț cu care totuși nu se împacă și care, în orice caz, e foarte prost văzut de societate. 

 Înaintea ei, propria-i mamă, Eva, se căsătorise cu un bărbat pe care nu l-a iubit pentru că cel iubit i-a fost interzis de părinți. Cel iubit, orfan fiind, va pleca ușor în lume, cred părinții Evei, așa că stalinismul e trăit de bunica tânără într-un mariaj nefericit, cu socri chinuitori, mariaj în care nici nu se revoltă.

Fiica ei, Lili, se mărită rapid și, în mizeria și haosul general din anii ’90, rabdă violența soțului devenind o mamă foarte dură cu Iana. O critică în permanență, iar când divorțează și vede că nu se ajunge cu banii deloc, pleacă la muncă în Germania, după ce eșuează la testul de limbă necesar pentru a pleca în Finlanda. Iana crește și alături de bunici, iar copilăria ei balansează între frica de tată, spaima chiar ca acesta să nu le omoare pe ea și pe mama ei (pentru că tatăl, în tinerețe, omorâse accidental un om și suferea de stres posttraumatic), și zilele petrecute la țară, unde muncile fizice o obosesc. Nicăieri nu e bine, iar de la muncile grele cu bunicii, Iana va evada în apartamentul din Sofia, unde se ceartă mereu cu mama. Unde e Acasă?

 Când în anii ’90 încep să apară și alte produse decât cele bulgărești, totul e secondhand: „Copilărie la mâna a doua. Haine la mâna a doua, jucării la mâna a doua, mobile la mâna a doua. Viață la mâna a doua”, gândește Iana când își amintește de o bicicletă veche primită cadou.

Extrem de multă suferință e cuprinsă în aceste destine, în timpul comunismului, dar și după. Mausoleul în care stătuse trupul îmbălsămat al liderului comunist Gheorghi Dimitrov nu se lasă demolat din prima, iar unii sunt chiar împotriva dispariției lui. Satele se depopulează pentru că mulți tineri aleg să plece la muncă în străinătate.

 Mentalitățile defetiste nu sunt doar bulgărești, ci și balcanice, obiceiurile şi clișeele de gândire se transmit și-i urmăresc pe băștinași chiar și dincolo de un ocean, când lucrează într-un restaurant american. De ce se chinuie mereu bulgarii în Istorie? E o întrebare pe care un cititor român o va citi cu empatie. Pesimismul popoarelor sărace și aflate mereu sub oprimare străină este expus sub forma unei metafore populare și a unei atitudini păguboase: „Există o singură deosebire între un american și un bulgar… bulgarul neagă lumea pentru că, așa cum spui, a tot nimerit bățul scurt, apoi și-a aplecat căpșorul în fața mârșăviilor și a așteptat ca ele să treacă de la sine, iar și iar. Până când mizeriile s-au adunat grămadă, i-au ajuns până peste urechi. Oamenii de aici [America, n.a.] trag paiul cel scurt, se uită apoi la ce au tras ceilalți și își zic: o să facem și noi ca ei. În asta stă diferența, dracu’ s-o ia!... Și în timp ce ne jelim soarta, lumea merge înainte”. Lucrul la care se pricep cel mai bine popoarele acestea este „supraviețuire – unul dintre cuvintele de baștină”.

 Iana, din SUA, și mama ei, Lili, din Germania, se vor întoarce repede în Bulgaria când bunica Eva suferă un AVC. E unul dintre acele momente în care cei care au trăit mult în neînțelegeri profunde au ocazia să se regăsească și să facă pace, după ce s-au îndepărtat și fizic, și emoțional de fostele lor suferințe împreună. Sfârșitul bunicii e sfârșitul unei lumi, cea mai dură, și acela al realegerii părăsirii țării de baștină în favoarea noii țări, de adopție, atât pentru mamă, cât și pentru fiică. Totuși, Iana constată cu uimire că Sofia are un chip mai blând și mai modern decât atunci când a părăsit-o ea, iar lumile atât de îndepărtate fizic încep să aibă și puncte comune, nu doar discrepanțe cosmice. Iar noțiunea de dor e transformată într-o tânjire după propriul ei eu – „Îmi lipsește ființa care am fost atunci” – și în declanșatoare tipic proustiene: „Îmi lipsesc toate acele mirosuri de mâncare răspândite în prag de seară din bucătăriile blocurilor”. Revenind în țara și orașul natale, Iana constată că suferințele sunt domolite după ce ajunge să poată visa o viață alături de un american: „Nu cumva singura modalitate de a începe să-ți iubești patria ar fi să o părăsești mai întâi?”.

 În povestea sa transgenerațională, tonul naratoarei nu e nostalgic și nici acuzator, e tonul poate cel mai potrivit atunci când rememorezi amintiri de care vrei să te detașezi, e tonul realist punctat cu ironie, e plonjarea în trecutul dureros prin scene redate fidel, în detalii semnificative, obținând apoi un bemol prin revenirea la prezentul american, în care nici est-europenii nu sunt mereu de acord unii cu alții. Văzând cum intră ilegal în Europa migranți, Laszlo se revoltă, argumentând că el e un imigrant care a intrat în SUA legal. Chiar dacă muncește ilegal…

Născute din vinovăție e un excelent roman despre sechelele comunismului şi despre comunitatea largă a est-europenilor care, după deschiderea frontierelor, ajung în Occidentul visat, trăiesc experiențe dificile și sunt nevoiți să își integreze trecutul pentru a putea să își construiască un viitor.