Dansul marionetelor

Radu F. Alexandru | 29.10.2008

Pe aceeași temă

Deosebirea esentiala intre Antigona lui Anouilh - ultima premiera la Nottara, pusa in scena de Claudiu Goga - si piesa omo­nima scrisa de Sofocle este ca cea din urma este o tragedie (dupa Hegel, “mo­­del desavarsit de tragedie”), in timp ce textul autorului francez este un eseu de­spre tragedie. Precizarea nu are o co­no­­tatie peiorativa, nu depuncteaza un au­tor stimabil, mi se pare, insa, necesara pen­tru a elimina din capul locului orice con­fu­zie in judecatile de valoare care se vor face. Eroii lui Sofocle traiesc, sunt vii, zba­terea lor in plasa celesta are o dimen­siu­ne coti­dia­na si nu semnifica altceva decat incer­ca­rea oarba, vesnica de cand lu­mea si cat va mai fi ea, de-a accede la o exis­ten­­ta libera. De partea cealalta, per­so­na­je­le lui Anouilh sunt argumentele unui dis­curs filosofic, care vine sa ne rea­min­teas­­ca cateva lucruri pe care le stim de mii de ani, cei care vor sa le stie, si anu­­me ca ne nastem si murim odata cu pro­priul nos­tru des­tin si ca, in trecerea pe acest pamant, strabatem o lume guver­na­ta de legi imua­bile, “promulgate” de o di­vinitate la care as­piram, fara ca vreo­da­ta sa avem acces la ea. In tragedia lui Sofocle, fiecare sce­­na este un pas spre sfarsitul care pecetlu­ies­te o soarta apriori hotarata de zei - “comunicatorii” lui Anouilh, intr-o rafinata com­plicitate cu spectatorul, nu pierd ocazia sa-i spuna din nou aces­tuia ca les jeux sont faits si nu exista aba­tere de la ceea ce odata s-a hotarat. “Sunt stapan, dar nu in fata legii”, isi re­cunoaste limi­te­le Creon, in piesa lui Anouilh - regele lui Sofocle uita de legile pre­scrise odata pentru totdeauna si, pen­tru asta, pedeap­sa care il loveste este cum­plita. Sa mai ob­servam ca, daca me­ri­te­le lui Sofocle au fost cruciale pana si in zona inovatiei sti­listice, Anouilh nu a fost excesiv de pre­ocu­pat de frumusetea con­struc­tiei drama­tur­gice, reducand si focali­zand actiunea pe confruntarea dintre Anti­gona si Creon, ce­lorlalte personaje reve­nin­du-le roluri mai mult ilustrative.

Intre a-si dovedi cu ostentatie caratele regizorale sau a proba o inteligenta dem­na de tot respectul, Claudiu Goga a op­tat inspirat pentru cea de a doua ipos­ta­za. Spectacolul nu impresioneaza prin teribilism, prin “gaselnite” care trebuie sa te uimeasca cu orice pret. Dar te castiga prin finetea cu care valorifica textul, in­­­car­ca­tura ideatica a discursului. Goga recep­teaza si simte cat de important este ce vrea sa ne spuna Anouilh si se pune in slujba autorului cu onestitate. “Nu teribilis­me de care sa vuiasca targul, ci sapa­rea cat mai adanc pe urmele ideii” pare sa fi fost premiza sub care si-a gan­dit spectacolul. Intr-un cadru plastic su­ges­­tiv, realizat de Horatiu Mihaiu; cu o ima­gine “motto” (un “cadavru” care plutes­te in aer, pentru ca nu-si gaseste locul nici in cer si nici in pamant) ce cuprinde in ea intregul conflict la care urmeaza sa asis­tam; servit de eleganta retroversiune semnata de Sanziana Milosoiu; insotit de muzica discreta, dar graitoare a lui Geor­ge Marcu, Claudiu Goga isi datoreaza, in primul rand, izbanda felului in care a lu­crat si l-au servit cei doi protagonisti ai spectacolului: Gabriela Crisu (Antigona) si Alexandru Repan (Creon). Nu stiu daca astazi, in teatrul romanesc, exista un ac­tor care ar fi putut construi cu mai multa sub­stanta personajul lui Anouilh decat asa cum o face Repan. Este vorba de o par­titura cu totul aparte, a carei dificultate rezida in datoria primordiala si perma­nen­ta de a insufleti Ideea. Multe, cele mai multe roluri dramatice presupun, pentru reusita unor creatii de referinta, un car de talent, nu neaparat si de inteligenta. Inte­li­gen­ta, in sensul cel mai strict al cuvan­tu­lui, este un accesoriu care niciodata nu prisoseste, dar care nu se poate substitui talentului. Dar nici nu poate lipsi atunci cand e vorba despre un rol de factura lui Creon al lui Anouilh. Culmea, conditia nu ar fi stringent valabila si pentru interpretul personajului lui Sofocle, care traieste vis­ceral, orbit de orgoliu, fara sa inteleaga nimic din ceea ce tizul lui, peste 2.500 de ani, va ajunge sa priceapa si sa ne spuna si noua. Inteligenta lui Repan, harul inde­lung exersat de a rosti replica cu eleganta si finete, marea experienta scenica, toate concura intr-o reusita de referinta. Ii da replica Gabriela Crisu, o tanara actrita care se numara deja printre vedetele tea­tru­lui. Ce face este pe deplin laudabil. Simt, insa, nevoia sa semnalez necesi­ta­tea unui accent la care, poate, merita re­flec­tat. Tot ce spune si tot ce intreprinde Anti­gona lui Crisu are un iz de capriciu co­pilaresc, de reactii ale unei adolescente care inca mai crede ca “tot ce zboara se mananca” si nu realizeaza cat de peri­cu­los e jocul in care se prinde. Confrun­ta­rea intre intelepciunea amara a lui Creon si avantul teribilist al Antigonei are ceva din aerul unei lupte intre un uliu si un po­rumbel, in care nu exista niciun dubiu asupra invingatorului. Un bemol in iuresul continuu in care evolueaza Antigona ar in­­­tari sentimentul ca este vorba despre o femeie pe deplin constienta de menirea pe care si-a asumat-o si ar da un plus de dra­matism, de echilibru intr-o disputa in care, macar si pentru o clipa, sa crezi ca fi­nalul poate fi si altul decat cel cunoscut.

Si o inadvertenta. La nivelul inalt la care si-a conceput spectacolul, Claudiu Goga nu putea sa se indoiasca de capa­ci­ta­tea intelectuala a spectatorului de a-l urma. In atari conditii, ultima secventa: Dan­sul marionetelor, care expliciteaza pana si pe intelesul unor copii rosturile lumii, chiar daca mi se pare titlul cel mai potrivit pentru cronica, in spectacol apare redundanta si, deci, superflua.

In rest, numai de bine!

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22