Deriziunea cu staif

Tania Radu | 10.08.2005

Pe aceeași temă

Nu se cade sa scrii despre un autor la a patra carte fara sa le fi citit pe primele trei, recunosc. Scriind despre Erotikon-ul* lui Liviu Bleoca, fac deci un compromis, justificat de vacanta, dar si de un personaj: naratorul celor 21 de povestiri m-a castigat prin tot ce am aflat despre el citind aceasta carte (deloc hot, in ciuda titlului). L-am asezat in apropierea lui Karel Capek si in peisajul ciudatului umor central-european, sec si melancolic deopotriva, ascunzand o curiozitate extrem de vie si un secret gust al frecventarii limitelor sub masca unei “filozofii de viata” usor plicticoase, de baiat bine crescut si preocupat de aparente.
Volumul e conceput ca o suita de naratiuni autonome, pastrand insa toate un aer de familie, de fragmente ale unui puzzle discret. Povestirile se asambleaza (e drept, imperfect, pentru ca varstele lor estetice sunt diferite) intr-un intreg cu contururi difuze, sugerand, de pilda, formula unui fals jurnal, autopersiflant si ambitios deopotriva. Intamplarile sunt relatate sotto voce, cu aerul ca se evita buscularea unui cititor care precis are ceva mai bun de facut. In realitate, fixurile personajului-narator sunt tenace si transmit imperativul starii exceptionale, traite sau auto-induse, si care se vrea comunicata cu orice pret. Discret, naratorul din Erotikon nu e mai putin solicitant, uzurpand fara mila eroilor sai statutul de personaj principal.
Povestirile lui Liviu Bleoca aduc spectacolul unui anumit mod de a privi existenta, in care umorul si postura “dupa perdea” fac toata punerea in scena. Restul e gust pentru povesti, de regula gogonate, dar spuse cu morga bine jucata. Pledand modestia si stilul “efasat”, naratorul se deseneaza pe sine cu amuzanta meticulozitate. E usor pisalog, are opinii clare despre tot ce i se intampla, contempla abisurile numai dupa ce s-au inchis, nu poate fi luat de apa nici in fata absurdului cel mai absurd. E omniscient si de aceea isi permite sa admita ca nu intelege multe lucruri. Ne povesteste ce vede, notificand in fiecare clipa - prin nu se stie ce amanunte - ca nu va fi decat vina noastra daca nu reusim sa vedem lucrurile in acelasi fel.
Ce izbutim sa aflam despre naratorul din Erotikon? E sarac si si-a construit incepand de la saracie o “filozofie” care n-a ratat intelepciunea sfaraiacului lui Creanga: “Am o teorie: daca nu ai bani de vila, cumpara-ti un apartament; daca tot nu sunt destui, ia-ti o masina buna; daca nici de masina nu-ti ajung, cumpara-ti un computer destept; daca nu, atunci un stilou de marca. Fidel filozofiei mele de viata, am in proprietate doua randuri de haine si o viziune optimista asupra existentei” (Juramantul de saracie). E inceputul primului text din volum, pentru ca ultimul sa innoade totul cu umor: proaspat parasit de iubita, care-i retrage si vechea Dacie in care-si plimbasera convietuirea de doi ani, isi cumpara o rabla pe roti si-i mai raman bani… de-un stilou. Inutil, deoarece oricum folosea computerul (Istoria lancierului). E singuratic, dar mare amator de intalniri neprevazute, carora le contempla apoi vreme indelungata urmele in memorie (si nu numai). Are, evident, o masina aberanta, dar rara (un Datsun - ma intreb, cu umila ignoranta, daca o asemenea marca exista cu adevarat!), care apare in doua povestiri. A fost repartizat in provincie dupa facultate si conserva gratios amintiri de o mare densitate alcoolico-eroticeasca. E mai degraba taciturn si urmarit de stranii intamplari de familie (un stra-strabunic autoingropat de viu, un parinte nascut cu coada, ceva povesti cu strigoi - istoriile sunt gogonate, cum va spuneam). Are pusee sentimentale, dar nu e niciodata patetic. Se gandeste mai mult la aventurile de-o noapte (vezi Insomnia) decat la partenerele de cursa lunga. Viseaza copios si face viselor un loc cu totul aparte in viata lui. Teoria pe aceasta tema ar fi snoaba si gaunoasa daca n-ar fi nimerit deja un ton irezistibil de solemna autoironie: omul obisnuieste sa reviziteze geografii onirice, are darul de a-si continua visele, la mare interval, ba chiar, o data ajunge sa puna piciorul intr-un loc “vazut” in vis. Eliadesca la primul nivel, frecventand de fapt zona povestirilor fantastice ale lui Caragiale, povestirea intitulata fad Aceeasi intamplare, alt personaj e dintre cele mai reusite.
Cea mai mare putere de remanenta o are in aceste povestiri atmosfera ciudata, obtinuta printr-o combinatie mai putin obisnuita de umor si onirism: doua formule care, de regula, nu merg bine impreuna. Descrierile copioase - caci povestirile se sprijina mai de fiecare data pe amanunte - trec mult inaintea dialogurilor, care sufera de facilitate. Atunci cand incearca “voci” (in O instalatie tandra, de pilda), Liviu Bleoca se indeparteaza de la ce stie sa faca mai bine. Personajele-voci sunt factice, sparg atmosfera, dizolva poanta si strica efectul. Cand isi lasa insa personajele sa inoate in abur romantic, tragand de-un colt cortina ca sa vedem mecanismele prin care efectul e produs, suntem pe taram ferm, postmodern. Povestirea Farul e probabil cea mai elocventa in acest sens. Boschetarul despre care vorbeste intra in scena ca un personaj shakespearian, vorbind de unul singur. O singura privire auctoriala si farul in care locuieste devine “absurd”, in mijlocul campului, cu marea prea departe. Un far parasit, aruncat la mal de inaintarea rapida a falezei in mare. Ambianta se constituie rabdator, in stil clasic: “Barbatul deschise usa de fier. In mod ciudat, balamalele nu scoasera nici un sunet pe fondul fosnetului indepartat al marii. Turnul era mai scund in realitate decat parea la distanta. Un ciot de piatra doar cu ceva mai inalt decat o casa, de o luminiscenta spectrala sub razele lunii. Usa deschisa decupa un dreptunghi negru in albul peretelui” etc. Cand atmosfera-i anclansata cum se cuvine (o imagine de zile mari: “Noaptea intra pe ferestrele murdare din toate directiile”), intervine scurt elementul dramatic. Abia schitat, fiindca autorul nu vrea sa ne epateze, ci doar sa ne arate ce s-ar putea face folosind acest decor: o tanara urmarita strans de un soldat in calduri isi gaseste in ultima clipa adapost in turnul farului, unde fiorosul boschetar face pe gazda, cu gratie de filozof.
Bleoca are simt dramatic - in linie beckett-iana -, dar nu persevereaza. Textele lui sunt lucrate pe efect, si nu pe ritm. Autoportretul, de pilda, contine un sambure de drama (sau macar de melodrama), dar autorul ii refuza dezvoltarea, multumindu-se sa extraga cu penseta elementul bizar, de categoria fapt divers: o pictorita se sinucide dupa ce falsificase un celebru si valoros autoportret, repictandu-l pe deasupra.
E poate locul sa spunem ca palierul erotic e cel mai putin vizibil in Erotikon. Scenele de gen sunt de tipul “cut!”, in dozajul filmelor considerate decoltate in anii saizeci: “Cand am intrat in cortul ei… au urmat cateva zile cu adevarat ascetice. Cum? Juramantul de castitate? Ei, sa nu exageram!”.
Erotikon e un titlu cacealma. Nici macar palierul sentimental nu e foarte populat: ceva melancolii in Natura moarta cu chitara, unde se reviziteaza statiunea maritima a nebuniilor de tinerete, destul cinism in Borgo Pass (amor furtiv cu fata farmacistului, rezolvat de parinte printr-un abuz de genul Romeo si Julieta), dar mai ales in Nodul, unde sansa unei aventuri de june profesor stagiar e deschisa de un banal joc de cuvinte cu miez trivial (va las sa-l descoperiti singuri). La extrema, gasim chiar comparatii de prost gust, plasate pe post de condiment in contexte socotite probabil prea cuminti: “mecanica auto este un domeniu la fel de strain pentru mine ca sexul oral pentru o stareta de manastire” (Aceeasi intamplare, alt personaj); “Valea Prahovei se deschise cumva ezitant. Am patruns in defileu cu alunecarea amantului in trupul iubitei” (Erotikon).
Liviu Bleoca e savuros in deriziunea cu staif. In Raport asupra manastirii avem rescrierea caricata a Legendei Mesterului Manole. Manole e un Manea betiv si carpaci, Ana e nevasta lui dezamagita si consolata cu folos de calfa Petre, cu care ramane gravida, fiind zidita de idiotul echipei, care vrea s-o pedepseasca pentru necredinta. Dar nici Ana nu ramane in zid (doar pruncul ei), nici manastirea n-a fost ridicata pe sacrificiul bine cunoscut, ci… douazeci de ani mai tarziu, in alt loc, mai putin mlastinos, de niste mesteri cumsecade. Un concert de neuitat (care i-a placut mult si prefatatorului Mircea Mihaies) e cronica de cateva randuri a unui show cu banda inregistrata, in care cantaretul si-a trimis o sosie, presedintele asijderi, publicul platitor fiind si el unul de inlocuitori, caci biletele ultrascumpe nu erau niciodata onorate chiar de cei care le cumparasera din snobism. Mica schita, de numai doua pagini si jumatate, isi datoreaza hazul seriozitatii inchise la toti nasturii cu care este expusa situatia.
O incercare cu miza teoretica, dar cu rezultat modest, in ciuda precautei formule de pastisa declarata, este Textpertul, care inventeaza in linia lui Ioan Grosan, cel din Insula. Cat despre cele trei povestiri care campeaza in fostul spatiu iugoslav (La balamuc, Un act de identitate, Erotikon), ele puteau lipsi din sumar. Nota patetica, obligatorie cumva in acest caz, nu se cupleaza cu priza obisnuita a autorului la realitate.
Judecand dupa aceasta carte, Liviu Bleoca e un prozator cu sunet foarte special. Umorist negru care se amendeaza consecvent, adora sa puna in scena realitatea, apoi, politicos instalat in stal, cu sacoul italienesc de rigoare (vezi Juramantul de saracie), s-o asculte vorbind in dodii.

* Liviu Bleoca, Erotikon, Editura Polirom, 2005, 187 pag.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22