Pe aceeași temă
Mark Lombardi, artist neo-conceptual care la fel de bine ar fi putut să fie prezentat drept specialist în sectorul bancar, militant politic sau cercetător, s-a stins din viață la 48 de ani, în 22 martie 2000. The New York Times, care consacră câte un necrolog bine scris unui grup select de inși care au făcut istorie, i-a acordat câteva rânduri trei zile mai târziu, făcând un portret destul de sumar unui artist neobișnuit, a cărui moarte suspectă ridica multe semne de întrebare.
Stilul său artistic a găsit doar câțiva suporteri entuziaști, iar opera sa a fost neglijată sau trecută cu vederea. De abia acum, aproape două decenii mai târziu, cercurile artistice și nu numai încep să se intereseze de acest vizionar. Lombardi desena un fel de diagrame. Văzute în expoziție, de departe, desenele sale sunt o serie de cercuri și arcuri, linii și puncte împrăștiate pe un suport alb. Vizual, fiecare desen are ceva armonios și regulat, dublat de forme ce sparg și se afirmă independent. De la o anumită distanță, structurile relevate par ușoare, ca aerul, frumoase într-un sens diafan. Privite de foarte aproape, însă, desenele sale devin o hartă detaliată de nume de persoane, corporații și relațiile dintre acestea, un fel de circuit al puterii și al banilor în lumea globală. Acest contrast între structura delicată și greutatea conținutului pune privitorul în gardă: toată arhitectura este șubredă și pe punctul de a face implozie. Prin aceste desene pe care singur le-a numit structuri narative, Lombardi a prezis evenimente precum atacurile de la 11 septembrie 2001 și criza financiară mondială (nu le-a prezis în materialitatea lor, ci ca mecanism: cine și cum le va finanța, din ce parte a lumii va începe valul etc.).
Lombardi era fascinat de informație. Lucra ca un jurnalist de investigație. Citea extensiv și serios în câteva arii de interes – precum scandaluri politice și financiare. Fiecare nume propriu era catalogat, indexat și arhivat, iar informațiile privitoare la acesta erau reținute cronologic. Fișele erau apoi păstrate și completate cu fiecare nouă descoperire. De-a lungul vieții, Lombardi a întocmit peste 14.000 de fișe. La aceste suporturi se întorcea de fiecare dată când se ataşa de câte o temă precisă. Apoi începea să construiască diagrama: cercurile mici reprezentau jucătorii principali (persoane fizice, corporații, guverne). Liniile curbe arătau relațiile personale sau profesionale, conflicte de interes, delicte, infracțiuni comise sau fraude. Liniile îngroșate reprezentau traficul de influență; liniile punctate indicau mișcările de capital, iar liniile ondulate arătau capitalul înghețat. Falimentul, deciziile judecătorești sau moartea erau trasate în roșu.
Diagramele lui Lombardi sunt interesante din punct de vedere vizual; iar din punct de vedere al conținutului, ele oferă o perspectivă unică asupra unui eveniment sau a unei teme. Înzestrat cu același set de informații, chiar și un bun reporter n-ar reuși să explice în scris legăturile complicate – de ordin financiar și politic - care se ascund la vedere, dar care nu sunt în pericol a fi dezavuate, tocmai pentru că sunt greu de ordonat într-un portret care să fie logic și să spună ceva. Portretul lumii (sau al bucății de lume) pe care alegea să o deseneze spunea povestea în negru și alb și ridica mai multe întrebări decât oferea răspunsuri. Informațiile pe care alegea să le treacă nu erau importante în sine, ci doar în cadrul structurii pe care o definitiva după etape succesive de studiu și ierarhizări. Trata doar subiecte explozive și controversate, nu pentru a face senzație, ci mai întâi pentru a-și lămuri sieși cum stau lucrurile. Diagramele sale nu oferă concluzii pentru că nu leagă toate ițele, nu unește toți actorii. Opera sa se citește și ca desen, dar și ca informație. Nu poți alege doar un singur punct de vedere. Privitorul trece de la desen la informație și invers, iar tocmai această mișcare perpetuă împiedică tragerea unei concluzii ideologice. Dar viziunea oferită este un plus care lămurește limitele lumii în care trăim într-un fel în care doar perspectiva artistică poate să o facă.
Una dintre diagramele lui Mark Lombardi, care pune în vedere relațiile de nepotism care l-au propulsat pe George W. Bush în arena politică
Dintre lucrările sale, 20 se află în colecția permanentă a Museum of Modern Arts (MoMA) din New York, iar 10 sunt în proprietatea Whitney Museum of American Art (New York). În 2003, NPR (National Public Radio) relata un episod întâmplat la doar câteva săptămâni după 11 septembrie 2001. Whitney Museum a primit un telefon de la FBI, care dorea să i se faciliteze accesul la un anume desen semnat de Lombardi unde apărea scris negru pe alb numele lui Osama Bin Laden și care trata tema finanțării terorismului internațional. Este fapt unic în istoria artei ca un organ al unui stat să facă apel la o operă de artă pentru a lămuri detalii ce țin de anchetarea unui atac terorist; cu atât mai impresionant este gestul, cu cât atacul terorist în chestiune era deja infamul 9/11. Lombardi desenase diagrama care interesa FBI-ul în 1999, cu un an înaintea morții sale. O altă serie de desene, intitulată BCCI (prescurtare de la Bank of Credit and Comerce International), a scos la iveală legăturile care existau între finanțele devenite globale și terorismul internațional. Banca în chestiune ajunsese la începutul anilor ’80 a șaptea cea mai importantă bancă privată din lume, cu peste 400 de sedii și filiale în 78 de țări, dar avea să fie scoasă din pedigreeul financiar mondial când se va dovedi că în timp s-a ocupat de spălare de banii unor dictatori ca Saddam Hussein, Manuel Noriega, Hussain Mohamad Ershad sau chiar pentru cartelul de droguri din Medellin (Columbia). Dar rămân 14 miliarde de dolari de negăsit, pierduți, care și azi își fac efectul pe undeva prin lume, finanțând activități ilegale periculoase. Cazul însă a demonstrat lumii că băncile pot dezvolta o linie aberantă, aceea de a ține în viață, hrăni și prolifera organizații criminale și activități care se folosesc de atuurile lumii civilizate pentru ca apoi să-i lovească interesele cu care sunt în conflict, la nivel ideologic.
Fiind întrebat ce face, Mark Lombardi i-a răspuns unui alt artist: „Compilez informații“. Mulți colegi de breaslă cred că munca pe care a făcut-o l-a pus în pericol. Lombardi a fost găsit spânzurat în studioul său din Brooklyn. Scena părea mai degrabă o instalație în care un corp îmbrăcat în albastru închis (pantaloni, cămașă și șosete) atârna de un fir suspendat de una dintre țevile care se activează în caz de incendiu, împrăștiind apă. Lângă - o sticlă de șampanie atârnată. Pe podea, o sumedenie de pastile de Tylenol (destinate tratării răcelii). Cu câteva zile înainte avusese una dintre cele mai frumoase zile din viața sa de artist, când la spațiul MoMA-PS1, o lucrare de puțin peste trei metri despre BCCI fusese expusă și strânsese în unanimitate aprecierile colegilor și criticilor, oferindu-i consacrarea. Dar să nu uităm că 2000 era an electoral în America, alegeri câștigate de George W. Bush pe care-l analizase într-o lucrare intitulată: George W. Bush, Harken Energy, and Jackson Stephens. 1979-90, o diagramă care pune în vedere relațiile de nepotism care l-au propulsat pe G.W.B. în arena politică. Bush jr. împrumută de la 50 membri diferiți ai familiei aproximativ 4,7 milioane de dolari pentru a-și face o companie care să opereze în domeniul energetic. Compania devine falimentară și pierde sute de mii de dolari, dar G.W.B. reușește să câștige bani din vânzarea companiei unor cercuri apropiate familiei Bush, care se grăbesc să plătească sume astronomice și avantaje în compania nou proprietară.
Artiștii sunt în general văzuți ca oameni care creează, inventează lumi și realități posibile. Cu Mark Lombardi, portretul artistului se încarcă de această dimensiune de filtrare și recuperare a informației, de ordonare a ei într-o structură coerentă ce seamănă a desen, dar care face să cadă vălul cercurilor de putere, de interese și de influență din lumea întreagă.
