Despre efectele separatiei

Redactia | 18.01.2006

Pe aceeași temă

Intre bucuriile putine pe care ni le mai îngaduie mersul lumii, nu e alta mai mare decat buna întelegere între sporturi, popoare si institutii. Vinerea trecuta, am avut parte de un caz de concordie rara. Bayern, aflata, departe de München, într-un cantonament plin de soarele Dubaiului, a dat o fuga pana la Teheran. Bavarezii au zburdat o ora si jumatate pe Stadionul Azari si au batut cu 2-1 clubul cu cel mai impunator nume vreodata purtat pe un tricou: Persepolis. Ambele grupuri de combatanti au înghetat, pe un frig memorabil, alaturi de un public pe care ziarele si site-urile iraniene îl gresesc dupa gust si puteri: ba 40, ba 50, ba 70.000 de persoane. Imprecizia vine, desigur, din emotie. Caci toata lumea a plecat cu simtirile încalzite de la meci. Bayern a primit 300.000 de euro pentru 90 de minute de joc si antrenorul Felix Magath si directorul de club Uli Hoenes au avut grija sa înghesuie tot lotul la prima de joc. Bayern a aparut în teren cu o echipa si a intrat, dupa pauza, cu alta. Bani! Bani! Bani! Dar aici e vorba de altceva. De un impuls infinit mai nobil si de o rasplata cu adevarat generoasa. Meciul de la Teheran ne-a adus la cunostinta, cuminte si civilizat, ca Bayern, Mahmud Ahmadinejad si FIFA gandesc împreuna. Si anume, gandesc, împreuna, la separatie.

Rostul luminii

Primul interesat de separatie e, neîndoios, presedintele Ahmadinejad. Cand nu se vede înconjurat de o lumina alba - asa cum i s-a nazarit în timpul unui discurs rostit, în septembrie, la ONU -, presedintele Iranului are o aplecare vadita spre tema diametral opusa: fizica nucleara, mai precis un anumit gen de separatie a nucleului atomic, din care iese tot o lumina alba, capabila sa înconjoare mult mai multe persoane. De pilda, un oras sau o tara. Cand separatia draga presedintelui produce efectul nuclear dorit, la locul exploziei ramane un munte de scrum, iar pe harta apare o stersatura. Ahmadinejad are deja o preferinta si a destainuit-o, de curand, odata cu parerea ca “Israelul ar trebui sters de pe harta”.

Bayern - mai buna acasa

Bayern e nu mai putin îndragostita de separatie. Imediat dupa meciul de la Teheran, distinsii politologi Hoenes si Magath au explicat ca sportul si politica trebuie separate, ca au jucat fotbal pentru poporul, si nu pentru regimul iranian si alte asemenea disocieri pure si clare. Intr-adevar, Bayern a jucat în prezenta spectatorilor care n-au prea reusit sa umple stadionul de 100.000 de locuri, din Teheran. Dar ce au separat Hoenes si Magath a avut grija sa uneasca presa iraniana, într-unul din bine cunoscutele ei momente de independenta. Televiziunea a umplut meciul de spot-uri propagandistice si a continuat, dupa plecarea nemtilor, sa descrie gestul de prietenie si, implicit, aprobarea germana pentru programul nuclear iranian. Hoenes si Magath sunt ori saraci cu duhul, ori cu duhul sarac. Daca se da în vant dupa separatia sportului de politica, Bayern avea de facut ceva foarte simplu: sa stea acasa.

Petrol si gaze si energie nucleara

Si FIFA iubeste separatia sportului de politica, mai ales de cateva saptamani încoace. Mai precis, din clipa în care deputati germani si britanici au cerut excluderea Iranului de la Cupa Mondiala. FIFA a reactionat net: sportul si politica nu trebuie amestecate. Intr-adevar, nu e treaba FIFA sa puna mana pe mixer. De asta se ocupa statul iranian. Caci, în timp ce noi consumam dieta de înalte principii separatiste, promovata de vegetarieni ca Bayern si FIFA, la Teheran toata lumea stie ca fotbalul e instrumentul care vine de hac izolarii sau provoaca macar iluzia populara ca tara e bine privita, asa cum e ea. Nimeni n-a reusit sa explice, în folosul aceluiasi popor, de ce anume are nevoie de energie nucleara în sobe o tara care înoata, cu greu, în petrol si gaze. Nu e un defect, ci înca un exemplu de separatie a ideilor: acasa - grija pentru bunastare termica, afara - tineti-va bine de harta.

Trotuare separate, muzica unica

Asa încat, Iranul va juca la Mondialele din Germania. Echipa va fi usor de recunoscut. Separatia lucreaza din nou si deosebeste strasnic Iranul de celelalte 31 de echipe. Fotbalistii iranieni nu vor avea voie sa poarte par lung si pantaloni stramti, logouri occidentale, pe tricouri, si bijuterii deplasate, la gat. Totul a fost pus pe hartie meticulos de Mohamed Alipour, cleric, presedinte al Departamentului Cultura, din cadrul Federatiei Iraniene de Fotbal. Cu toate astea, fotbalistii au o viata mult mai sloboda decat iranienii care obisnuiesc sa se deplaseze fara minge la picior. Caci, în vreme ce fotbalistilor le-a ramas, deocamdata, dreptul de-a o zbughi pe ambele extreme, ceilalti iranieni trebuie sa aleaga, cu grija, partea. Barbatii pe un trotuar, femeile pe celalalt. Ideea presedintelui Ahmadinejad e proaspata si n-a fost, înca, pusa în aplicare. Dar va fi. Caci ideea de dinaintea ideii despre trotuare a devenit deja fapt. Iranienii au fost separati de muzica occidentala. Ahmadinejad a hotarat ca Mozart si Enescu, Hendrix si Madonna (aici, sunt alaturi de presedinte), Adrian Copilul Minune (a se vedea paranteza anterioara) si Mahler (de acelasi sange cu tara care ocupa degeaba un loc pe harta) nu mai au ce cauta la radio si la televiziune. Adica au fost separati de iranieni, spre binele iranienilor.

Cinema Chaney

Separatia e o vorba frumoasa chemata mereu la munca involuntara de toti satrapii profesionisti: Hitler a folosit corul separationistilor si a organizat o Olimpiada fastuoasa, la Berlin. Nazismul si-a aratat muschii în varianta olimpiana, Leni Riefenstahl si-a facut filmele si gloria, dupa care toata lumea s-a apucat de razboi, un eveniment neasteptat, dupa logica separatorilor de sport si politica. Mussolini a vrut o Cupa Mondiala si a avut-o, tot pe baza separatiei care dicta ca un Duce care face sport nu poate sari la bataie cu vecinii. Brejnev a invadat Afganistanul, dupa care si-a comandat o Olimpiada. Separationistii s-au înghesuit la Moscova, în 1980, tocmai pentru a boicota boicotul international si pentru a face sport în fata poporului. Separatia e o idee unduioasa si cere dresori de mare clasa. Cine nu stie sa jongleze risca sa piarda ceva din progresismul eroic al unor Magath, Hoenes si Blatter (omul care stie ce trebuie sa vrea FIFA). Iata, de pilda, cazul României. Tara e cam neîndemanatica. A anulat, anul trecut, meciurile nationalei cu Iranul. Dupa catehismul separatiei, România e o tara de mare ciobanie civila, în vreme ce Germania continua sa urce panta ascutita a virtutii. Ciudat, însa, separatia nu e un principiu respectat, cum se cade, tocmai în tarile care se uita de sus spre ciobanismul romanesc. Astfel, daca fotbalul german si, în genere, sportul luminat sunt mereu aparate de amestecul cu politica, artele, actorii, filmul, muzica pop nu reusesc sa se separe de politica. Fotbalul trebuie sa stea departe, dar actorasi minusculi sau ditamai vedete au dreptul si chiar obligatia de a face sau de a impune politica. Bono si Geldof stabilesc politica externa la nivel global si nimeni nu le sopteste ca rock-ul si politica sunt chestiuni separate. Oricum stirea despre soarta maestrilor rock, la Radio si TV Teheran, nu le spune nimic. Artistii n-au auzit de separatia profesiilor. Cu toate astea, nimeni n-ar accepta o cronica de film semnata de Dick Chaney. Rezultatul e acelasi. Separatia dupa care tanjeste fizicianul Ahmadinejad îsi urm

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22