Pe aceeași temă
Liberal-conservator, atent la memorie şi la ponderea ei în modelarea civismului democratic, Andrei Cornea radiografiază orbirea contemporană bazată pe amnezie colectivă. Ceea ce Cornea numeşte, inspirat, „uitarea miracolului libertăţii“ este demobilizarea care permite populismului tiranic să se reinventeze, proteic.
Andrei Cornea aparţine unei linii postmaioresciene în cultura română de astăzi. Reflecţia lui se revendică de la sursele unui liberalism umanist, moderat şi militant în egală măsură. Fanatismele, religiile politice, fantasmele milenariste îi repugnă, iar cauza libertăţii are în vocea sa unul dintre cei mai importanţi sprijinitori. În clipele în care alţii tac, Andrei Cornea rămâne fidel unei etici a angajării, intelectual critic într-o eră a cedărilor şi trădărilor. Timbrul său, în comentariul politic, ca şi în eseul erudit, îşi păstrează aceeaşi limpiditate casantă, aceeaşi încredere în posibilitatea raţiunii de a rezista barbariei.
Volumul Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertăţii se cere citit în această cheie de lectură, ca un manifest liberal-conservator destinat să se opună tentaţiilor utopice şi liberticide. Punctul de plecare al volumului este indicat de Andrei Cornea cu precizie chirurgicală: acea teribilă vară a lui 2012, vara în care pilonii democraţiei noastre au fost atacaţi, frontal şi violent, de către USL. Memoria acestei traume este evocată de Andrei Cornea, acţionând asemenea unui catalizator care a provocat geneza cărţii de faţă. Cum se poate imagina şi păstra libertatea? Şi care este destinul ei, în lumea de astăzi? Iată cele două întrebări pe care textul dens şi memorabil al lui Andrei Cornea le pune în pagină, propunând o terapie a lucidităţii şi spiritului critic. Nimic complezent, nimic „corect politic“ în demonstraţia lui Andrei Cornea. În locul iluziilor care adorm şi nasc complicităţi, o privire care elimină, rând pe rând, locurile comune ale naivităţii.
Şi este simbolic faptul că vara lui 2012, cu întreg cortegiul ei de abuzuri, este imaginea cu care se deschide cartea. În definitiv, Andrei Cornea confruntă o chestiune centrală în reflecţia politică recentă: cum mor democraţiile, care este modalitatea prin care libertatea, aparent invulnerabilă, este năruită, sub ochii noștri. Sunt acestea interogaţii departe de a fi academice. Europa Centrală şi Răsăriteană este sub asaltul forţelor ce tăgăduiesc democraţiei liberale centralitatea ei. În Ungaria, ca şi în România, sub măşti ideologice diferite, un numitor comun al populismului agresiv şi mesianic se face simţit. Statul de drept este atacat, în numele „poporului“. Mutilarea constituţională operată de Viktor Orbán şi puciul USL din 2012 sunt cazuri care ilustrează acest regres ce părea de neimaginat, în urmă cu câţiva ani. Este ca şi cum un sindrom Weimar ar fi din nou activ, este ca şi cum tiraniile ar fi pe cale să devină forţele motrice ale istoriei. Invazia Crimeei, destabilizarea Ucrainei sunt semnele acestei schimbări de paradigmă. Mai departe, spre Est, în Irak, barbaria își croieşte drumul ei de sânge, iar fanatismul islamic visează la Califat. Lumea liberă este, din nou, în primejdie.
In acest context, vocea lui Andrei Cornea se situează în contra curentului. Demonstraţia sa este polemică şi riguroasă - departe de a fi o condiţie naturală a omenirii, departe de a fi sursa unui regim cu vocaţie universală, libertatea este o făptură fragilă și delicată, ivită doar în câteva tărâmuri privilegiate. Libertatea nu este condiţia cotidiană, ci un miracol. Lichidarea ei este, întotdeauna, un pericol hrănit de natura umană, cu impulsurile ei telurice. Între egalitatea nivelatoare a populismului şi ordinea libertăţii, cei mai mulţi dintre noi vor alege geometria sclaviei.
Spiritul lui Andrei Cornea este modelat de un scepticism salutar. A crede în miraje înseamnă, la capătul drumului, a te rătăci în iluzii. Istoria nu este, în lectura sa, un marş triumfător către un punct culminant, definit de victoria principiilor liberale. Libertatea este, acum, ca şi în alte epoci ale modernităţii, o excepţie în oceanul de servitute. Vigilenţa critică nu are nimic donchișotesc, ci traduce acest sentiment al urgenţei.
Liberal-conservator, atent la memorie şi la ponderea ei în modelarea civismului democratic, Andrei Cornea radiografiază această orbire contemporană bazată pe amnezie colectivă. Ceea ce Cornea numeşte, inspirat, „uitarea miracolului libertăţii“ este demobilizarea care permite populismului tiranic să se reinventeze, proteic. A trăi în pluralism, a critica regimul, a beneficia de libertăţile constituţionale, toate aceste accidente ivite din luptă şi asumare curajoase sunt privite ca simple accesorii, ca ormamente pe care am putea să le abandonăm, oricând, în căutarea altei lumi, ideale. Sclavia contemporană se naşte din această indiferenţă / ură / nepăsare. Militantismul nobil al libertăţii tinde să dispară, sub presiunea nivelatoare a ignoranţei şi masificării.
Dacă se poate vorbi de o pedagogie la Andrei Cornea, aceasta este o pedagogie ce invită la redescoperirea responsabilităţii şi a liberului arbitru. În fiecare moment al existenţei ei, ordinea libertăţii se cere apărată. Pilonii ei sunt pilonii fără de care individul va va topi, inevitabil, în marea anonimă a uitării, egalitarismului şi vulgarităţii. A proclama un boicot „cetăţenesc“ este cool. A ironiza democraţia liberală este un indiciu de gândire progresistă. A te alătura Rusiei sau Chinei, criticând Occidentul degenerat, este o strategie raţională geopolitic. Dincolo de toate acestea, se află un curent subteran a cărui energie luciferică nu poate fi subestimată. Este un curent liberticid, nivelator şi tiranic, un curent care ambiţionează să erodeze citadela care ne protejează, spre a invada, corupe şi distruge. În pofida a toate, libertatea merită apărată. Iar cartea lui Andrei Cornea este un elogiu al acestei fragile creaturi înaripate. //
// ANDREI CORNEA
// Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertăţii
// Editura Humanitas, Bucureşti, 2014
