Dincolo de Paltinis

Gabriela Adamesteanu | 21.07.2003

Pe aceeași temă

Draga Gabriel Liiceanu,

As fi fost tentata sa spun ca datorita acestui "titlu comercial" avem o alta marturie emotionanta despre C. Noica, din partea celui (probabil) mai atasat discipol, a carui opera, originala, adica diferita de cea a magistrului, ii datoreaza acestuia atat de mult. Presupun ca (si) din acest motiv lealitatea, admiratia si recunostinta ta fata de C. Noica sunt atat de profunde.

Un hybris

Recunostinta, lealitatea, admiratia sunt, mai ales azi, calitati rare. In lumea noastra, cinica si instabila, este reconfortant faptul ca tu le faci vizibile. Exista, insa (mi se pare mie), un exces care te aduce in fata acelui risc intelectual, pe care l-ai denumit cu o expresie atat de fericita: "incremenirea in proiect".

Nu mi-as fi ingaduit insa niciodata sa ma refer la aceasta optiune a ta (fiecare dintre noi suntem creatia propriilor noastre alegeri si resurse), daca nu s-ar fi ivit aceasta scrisoare deschisa care da drumul unor nemultumiri reprimate si le expediaza, gresit, pe adresa noastra. Lealitatea excesiva de discipol ar putea explica derapajele acestui text al tau in care de fapt raspunzi, cu intarziere, (si) unor alte articole legate de C. Noica sau de tine. O prea mare incarcare emotionala poate, eventual, explica procesul de intentie, acuzele disproportionate in raport cu "greselile" noastre.

Daca greseli sunt, intr-adevar.

Eu insa nu le asum ca atare (cu exceptia faptului ca nu am mentionat numele fotografului, o omisiune a redactiei 22, care se putea corecta cu un telefon si o erata).

Intrebati si autorul

Mai intai o precizare: Mircea Martin si-a vazut textul inainte de publicare, in forma in care a aparut. A vazut si primul subtitlu, cel care avea sa fie pus pe coperta sub fotografia lui Noica. A acceptat si ca articolul sau sa fie ilustrat cu fotografia lui Noica. A vazut si coperta, cu fotografia lui Noica si titlul incriminat.

Nu crezi, Gabriel Liiceanu, ca, inainte de a trece la scrierea unei asemenea filipici contra noastra, ar fi fost normal sa discuti si cu autorul articolului respectiv? Este deconcertant ca tu ai doar "cuvinte bune" despre textul lui Mircea Martin si doar cuvinte rele despre cei care l-au publicat, iar Mircea Martin nu si-a simtit textul tradat, mutilat etc. de felul cum a aparut in revista 22.

E adevarat ca ideea de a pune fotografia lui C. Noica pe coperta si de a reproduce sub ea primul subtitlu din articolul lui Mircea Martin ne apartin. Dar ne aflam la episodul 7 dintr-un text al carui titlu, Cultura romana intre comunism si nationalism, fusese repetat de multe ori pana atunci. Iar acel episod era construit in jurul personalitatii lui Noica.

Un narator omniscient, o fictiune fara empatie

Stii, bineinteles, ca fiecare publicatie isi are publicul sau tinta. Dupa parerea mea, titlul incriminat de tine nu era "comercial" pentru cititorii lui 22: nici un text anterior nu ii pregatise pentru aceasta intrebare, care mai degraba putea sa ii irite. Pentru vanzarea revistei, fotografia lui C. Noica era suficienta; titlul, in schimb, nu adauga nimic in plus in aceasta privinta.

Tu, Gabriel Liiceanu, iti incepi textul ca un narator omniscient: prezinti alegerea mea ca si cand mi-ai sti exact motivatia, discutiile noastre de redactie etc. Ei, bine, te asigur ca nu a fost asa.

Doar empatia si dialogul ne mai pot ajuta sa banuim determinarile complicate si intamplatoare ale actiunilor celuilalt. Dar in acest text te-ai lasat condus doar de indignare.

Citeste mai atent

Sa reluam acum punctul forte al acuzatiei tale: cum "s-a ajuns la sintagma guru al ceausismului".

Voi reproduce din nou citatul lui Z. Ornea, cu o subliniere care imi apartine si care cred ca probeaza faptul ca l-ai interpretat intr-un sens restrictiv, care convenea opiniei tale; pentru ca in el exista ambele sensuri (Noica - guru pentru cativa tineri si guru intr-o anumita perioada). Sau, cel putin, citatul este suficient de ambiguu incat redactia sa fi putut pune acel titlu, iar autorul articolului sa-l vada si sa-l accepte: "S-ar fi bucurat oare C. Noica, in vremea ceausismului, de statutul lui de guru, de nu se intalnea, in temele tratate (inclusiv in Ontologia sa) cu nationalismul ceausist, care i-a deschis calea?".

De altfel, cu aceasta idee, de guru "al unei perioade sau al ideologiei din acea perioada", polemizeaza Mircea Martin. "Recunosc ca aici nu inteleg ce se reprosaza si cui? Lui Noica, faptul ca se bucura de un anumit statut, ori regimului, ca i l-a acordat? Filosofului, ca se intalnea in temele tratate cu nationalismul ceausist, sau nationalismului ceausist «ce i-a deschis calea»?"

De ce tacere fata de recuperarea autohtonista?

Iata mai departe un alt citat din articolul lui Mircea Martin. Reproduc doar atat cat sa vezi, sper, intr-un mod diferit, "geneza" titlului. Sublinierea imi apartine: "Desi discursul sau (al lui Noica, n.n.) avea o inaltime intangibila in raport cu publicistica oficiala, pledoaria sa a inceput sa fie resimtita in anii '80 ca un fel de a autoriza tendinta nationalista a regimului ceausist. Cartile si articolele sale au fost, de altfel, recuperate cu promptitudine de catre partizanii autohtonismului si ai protocronismului, fara ca o reactie de disociere a autorului lor sa se produca in mod public".

Iata acum si un citat luat la intamplare din Jurnalul (1981-1984) Monicai Lovinescu (Editura Humanitas, 2002). Data insemnarii este 25 iulie 1983. Represiunea "Meditatiei Transcendentale" pare sa fi stopat in buna masura pledoaria lui Noica in favoarea regimului de la Bucuresti. Dar pana atunci despre ce fusese vorba? Din nou sublinierile imi apartin: "Noica nu mai are speranta de a salva cu totul Romania prin cultura, nu mai are deci a ne cere imposibilul (pentru noi si in general pentru o elementara etica): «sa-i dam drumul lui Mircea» sa vina in tara, «sa-l traducem pe Paul Anghel» si toate celelalte aberatii de data trecuta (din care nu lipsise nici o justificare a lui Ceausescu)".

Dar cine era Paul Anghel? Liderul protocronist. Cel care a scris (atunci sau mai tarziu) romanul vietii glorioase a lui Ceausescu. De ce in proiectul cultural al lui Noica se afla (si) raspandirea protocronismului in lume? Regret ca vehementa nejustificata a tonului tau m-a silit sa vin cu argumente ce pot parea, mai ales in ochii numerosilor admiratori ai lui Noica, drept denigratoare. Mai ales ca marele tau atasament fata de C. Noica se intalneste in cazul meu nu cu pornirea contrara, ci cu indiferenta intelectuala. Nu l-am cunoscut pe Constantin Noica nici prin cartile lui, nici ca persoana. Nu e doar o intamplare, ci o optiune si o lipsa de rezonanta. Am traversat doua perioade de "moda" Noica, de "cult" si "atac la Noica" (inainte de 1989 si dupa), fara ca subiectul in sine sa ma intereseze, mai mult decat orice alt subiect al zilelor noastre pentru care nu am afinitati speciale.

Urgisitul semn de intrebare

O intrebare nu are cum sa cultive ambiguitatea si a spune ca titlul ales de redactie afirma intreband, dar pastrandu-si in subsidiar rezerva negatiei, este, dupa parerea mea, un exemplu de hiper-interpretare. Nu sunt de acord sa eradicam banalul semn de intrebare dintre semnele de punctuatie. Nici eu personal, nici revista 22 nu utilizam tehnicile insinuarii.

Imaginea de "personaj ambiguu", eventual "agent de influenta", a lui Noica nu s-a nascut nici acum, nici in redactia noastra. Dar ea exista. Vorbesti despre un articol al lui Adrian Marino ca de o "enormitate", dar carti si articole practicand spiritul critic fata de opera sau actiunile lui au aparut (si foarte bine ca au aparut), inclusiv la editura Humanitas (admirabila Anatomie a mistificarii a lui Stelian Tanase, Humanitas, 1997 si cartea despre Noica a Alexandrei Laignel-Lavastine, Filozofie si nationalism, Humanitas, 1998).

De vreme ce intrebarea exista, de vreme ce a fost formulata de altii mai inainte (asa sau in alte variante), de ce sa nu pornim de la ea, mai ales cand Mircea Martin tocmai asta facuse: o demonstratie clara ca Noica nu a fost un guru al ceausismului? De ce tocmai (sau numai) revista 22 nu trebuia sa isi permita o discutie onesta pe aceasta tema? Discutam cedarile lui Vianu si Ralea, marile pacate ale lui Calinescu si Arghezi, excesele nationaliste ale lui Eminescu si altele, dar cand e vorba de Noica, ocolim cu piosenie. De ce?

Scoli paralele, trairi paralele

Tu, Gabriel, spui: "...ce am trait noi, cativa, cu el (asadar, "Scoala de la Paltinis", n.n) a fost intr-adevar, intr-o lume intoarsa pe dos, ceva fara pereche. Iar acel lucru, trait si povestit in paralel cu trairea lui, a fost perceput, in plin ceausism, drept ceva care «dinamita» dinauntru insusi acest univers. Daca «Jurnalul de la Paltinis» a avut in epoca rasunetul pe care l-a avut, daca se facea coada la camaruta lui Noica in cabana de la Paltinis, imi inchipui ca lucrul acesta se intampla nu pentru ca lumea vedea in Noica un «"guru" al ceausismului», ci, dimpotriva, pentru ca prin el simteam cu totii o adiere de aer proaspat".

Nu te contrazic, desi este restrictiv sa rezumi imensa popularitate a cartii tale la sensul ei subversiv. Nici nu stiu daca acesta era, in primul rand, aerul proaspat al cartii, sau, mai degraba, libertatea si inaltimea discutiei. O demonstratie a continuitatii culturii romane, prima (si pana acum singura) justificare a celor care alesesera, cu buna credinta, nu doar din lasitate, sa ramana sa lucreze aici - iata cele mai puternice impresii pe care le-am pastrat eu, in calitate de simplu cititor, care habar nu avea atunci de Paltinis.

O "lume intoarsa pe dos" a trait fiecare dintre noi in acea perioada schizofrenica, atunci cand aveam un proiect cultural personal opus realitatii care ne inconjura. Au fost mai multe variante, toate cu maretia, tristetea si ambiguitatea lor. Invoc la intamplare "Scoala de la Targoviste", pentru ca despre ea se vorbeste cel mai mult in ultimul timp (nu sunt mai apropiata de ea decat de "Scoala de la Paltinis"). Si cei care amintesc despre luptele din Consiliul Uniunii au senzatia ca participau la ceva ce "dinamita" dinauntru universul ceausist.

Dar, Gabriel, aici nu e vorba despre felul cum s-a ajuns la scrierea cartii tale, a altor carti, la cat dialog liber cu ecou subversiv si cate ateliere de formatie intelectuala excelenta (toate printr-un efort generos al cuiva, al mai multora, sa nu avem obsesia unicitatii) au putut exista in apasatoarea realitate ceausista. Aici este vorba despre Noica si, mai ales, despre cartile lui Noica. Erau si ele atunci resimtite ca "dinamita" contra regimului? Sau, mai degraba, ca "un fel de a autoriza tendinta nationalista a regimului ceausist"? Sau nici una, nici alta, ci doar niste carti interesante? Sunt intrebari legitime si raspunsurile pot fi mai multe, aducand o alta nuanta fiecare.

Problema cititorului

Trist mi se pare faptul ca tu, Gabriel Liiceanu, in cautare de argumente, mergi pana intr-acolo incat cautionezi o lectura neatenta sau deja orientata, in cea mai importanta revista literara din tara. Il asimilezi pe Cronicarul Romaniei literare unui cititor usor de dus de nas cu un titlu. Ba chiar pari sa crezi ca era firesc sa fie inteles pe dos articolul lui Mircea Martin, din numarul mentionat, doar pentru ca pe coperta revistei 22 era pusa o intrebare! Nu pot aduce Romaniei literare o asemenea jignire. In schimb, cred ca ar fi bine sa recitesti citatul pe care ni l-ai oferit, cu sublinierea noastra: "A fost Noica un «guru» al ceausismului? Raspunsul, dureros, dar previzibil, la intrebarea din titlu este afirmativ".

In acest citat, dupa opinia mea, cuvantul cel mai important este "previzibil". Are Cronicarul Romaniei literare propria sa demonstratie, opusa celei a lui Mircea Martin, sau pur si simplu s-a uitat neatent peste articol inainte sa-l comenteze?

Limba romana nu a incremenit in proiect

Daca reperele mele lingvistice sunt uneori altele decat cele ale tale nu inseamna ca eu fac greseli de limba romana: limba romana e suficient de incapatoare si de mobila ca sa raspunda mult mai multor canoane lingvistice decat celor utilizate de noi doi.

Minutioasa ta explicatie pentru termenul de "guru" nu m-a convins. Extensia de semnificatie a unui termen (de exemplu, "guru al ceausismului") se practica si nu poate fi catalogata drept gafa - nici literara, nici culturala, nici politica. Si din nou trebuie sa iti amintesc ca textul, publicat in aceasta forma, a fost vazut si acceptat de profesorul de literatura Mircea Martin.

Mi-ar fi placut, draga Gabriel, sa iti dai seama singur ca ai, de la inceput pana la sfarsit, in acest text, un ton nepotrivit (de superioritate augusta) in felul cum ni te adresezi.

Daca am o alta optiune culturala decat tine nu inseamna ca a mea e eronata, subiectiva, neinformata etc.; nici ca tu detii aprioric apanajul adevarului obiectiv.

Daca ceva te contrariaza la o actiune a mea, iti sugerez sa te intrebi (macar) daca nu cumva exista justificari rationale pentru ea si daca ele nu s-ar cuveni respectate.

Nu impartasesc deloc sentimentul tau de ostilitate-dispret fata de "turma" (un cuvant care nu figureaza in vocabularul meu cu sensul lui figurat), nici obsesia unicitatii. Si mi-ar fi placut, draga Gabriel, sa nu aluneci atat de mult in demonstratia ta incat sa asociezi numele meu cu o (oricat de) vaga aluzie la "prostie" sau "marsavie".

Dincolo de Paltinis

Dupa parerea mea, noi, cei din generatia noastra, dar si cei din generatiile urmatoare am trait suficient de mult timp in izolare si intr-o lume creata artificial in minte (felul trist, chiar ridicol, in care imaginam Europa dupa carti de acum o jumatate de secol, fara contact cu limbile vorbite etc.). Mi se pare de aceea tot mai imperios necesar sa evaluam istoria noastra recenta, fara sa ingropam intrebarile dificile - fie ele si nedrepte. Nu asta a fost lectia Jurnalului de la Paltinis? Dar ai ajuns tu oare, Gabriel Liiceanu, azi, mai departe decat erai acum 20 de ani, in evaluarea modelului Noica? Ai profitat tu la acest subiect de informatia venita in acesti ani - atat de fragmentata sau distorsionata cum este? Cred ca nu, si cred ca nici nu vei ajunge, atata vreme cat te vei inconjura mai departe de haloul anistoric tesut deasupra Paltinisului. Fuga de istorie a lui Noica, o pornire explicabila prin faptul ca a vietuit, a supravietuit, a creat si a lasat, asa cum si-a dorit, urmasi intelectuali straluciti, formati sub unul din cele mai represive regimuri politice, pare, la prima vedere, sa se traga (pentru privitori de la distanta, ca mine) mai mult din traumele unor erori si suferinte personale decat dintr-o optiune metafizica. Noica a gresit cand a optat pentru legionarism, dupa moartea lui Codreanu, a gresit cand "l-a vorbit de bine" pe Ceausescu. Proiectul lui cultural poate si nu poate scuza apologia lui Ceausescu, in durii ani '80, la Paris, despre care vorbesc cu perplexitate marturii de prima mana ale exilului. Ultima sa iesire la rampa contra Occidentului, in plin gorbaciovism, in ajunul "revolutiilor de catifea", are si ea nevoie, pentru a fi inteleasa, de ceva mai mult decat de evocarea saraciei si umilintelor in care a si am trait cu totii. Noica (mi se pare) a luat de mai multe ori trenul istoriei in sens gresit si de aceea a recomandat elevilor lui, pe cat posibil, sa il evite.

Chiar daca aceasta este o ipoteza deranjanta, eronata, ea trebuie luata in calcul; si trebuie sa i se raspunda.

Te cred cand vorbesti despre naivitatea lui Noica (asemanatoare cu naivitatea lui Mircea Eliade sau Emil Cioran). Dar pana nu vei intelege acest punct voalat al vietii lui C. Noica (fuga de istorie), vei sti in continuare multe despre el, dar nu vei lamuri convingator acel nucleu esential, de care (poate) se leaga o parte din gesticulatia sa publica.

S-ar putea sa nu vezi niciodata aceste lucruri, s-ar putea sa nu poti sa iesi din Paltinis niciodata. Pentru ca fiii spirituali nu pot da decat o marturie, oricat ar fi ea de importanta. Iar vieti si personalitati mai putin complicate decat ale lui Noica au nevoie, pentru a fi intelese, de ceva mai mult decat de o unica perspectiva.

De la "Cine nu e cu noi e impotriva noastra" la "Cine nu e impotriva noastra e cu noi"

Acesta este cel de al doilea subtitlu pus de redactie si acceptat la articolul sau de Mircea Martin, care l-ar fi preferat pe coperta; numai ca era prea lung. Titlul sintetizeaza felul in care Mircea Martin il explica pe Noica, felul cum acesta demonstreaza ca Noica nu a fost un guru in ceausism. Una dintre ideile importante ale articolului lui Mircea Martin este diferenta dintre epoca Dej ("un regim consecvent ideologic, dogmatic si terorist in moduri dintre cele mai largi si mai brutale, dotat cu o cenzura ferma, compacta, impenetrabila") si epoca ceausista ("un alt regim, tot comunist, desi cu deviatii nationaliste si chiar xenofobe, insa fara intensitatea anterioara a terorii, ba chiar cu perioade de oarecare relaxare si cu libertati de expresie literara, artistica si culturala, mult mai intinse decat inainte").

In aceasta diferenta am impresia ca rezida si destinul atat de diferit al celor doua cercuri de discipoli, la care te referi, Gabriel, in finalul articolului tau.

Este admirabila si infioratoare aceasta dorinta a lui Noica, de creator de scoala intr-o temnita, la fel de asarnata ca o incordare a instinctului vital: suferintele si distrugerea primului sau cerc de discipoli (morti, torturati, traumatizati, asa cum povesteste Stelian Tanase in Anatomia mistificarii) nu l-au impiedicat sa reia "scoala experimentala" in alt timp si cu alta strategie.

Daca destinul a fost de data aceasta generos, aceasta se datoreaza fara indoiala Istoriei, care este mai oarba si, in orice caz, mai imprevizibila decat Justitia.

Este admirabila pasiunea lui Noica de a modela si antrena inteligente. Pariul sau cu colegii de generatie (Cioran sau Eliade) l-a castigat prin voi, generatia norocoasa de discipoli, care ati avut (ca noi toti) sansa de a prinde Caderea Zidului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22