Discurs vizual şi convingeri spirituale

Una dintre expozițiile din această pri­măvară care mi-a rămas profund întipărită pe re­tină este Victima, personala lui Marin Zi­daru, organizată de Galeria H’Art din Bu­curești în spațiul său propriu și la Com­binatul Fondului Plastic. Selecția de de­sene în cărbune sau tempera, de di­men­siuni mari și foarte mari, acoperă 40 de ani din creația unuia dintre cei mai im­portanți artiști ai „generației 80”.

De formație sculptor, Marian Zi­daru a experimentat de-a lun­gul anilor varii medii de ex­presie plastică, de la cioplire la modelaj, pictură, performance sau instalație. Și-a articulat un limbaj pla­s­tic propriu prin rafinarea unor referințe vi­zuale la arta primitivă, bizantină, po­pu­lară, Renașterea italiană şi germană sau mo­dernismul european. Tematica artei sa­le este inspirată de un sentiment sacru per­manent și reprezintă expresia omului împlinit prin propria înțelegere asupra di­vinității. Chestionarea dogmei creștin-or­todoxe și construcția unei identități spi­rituale bazată pe căutarea unei credințe apriorice, care intersectează adesea idei și practici iudeo-creștine originare, a dus la formularea unei filosofii preocupate de lu­mină și înviere, nu de pedeapsă și moarte. Hierofania artei lui Zidaru este o per­ma­nentă căutare a unei lux la orizont, ca sim­bol al ispășirii, pentru care creatorul imaginează o mise-en-scène metafizică, foarte complexă semiotic. Selecția de­se­nelor incluse în expoziția Victima caută să reveleze o lux in tenebris printre vise, vi­ziuni sau rațiuni critice rezolvate plastic în­tr-un desen proaspăt, sigur și plin de vervă creatoare. Este interesant de ur­mă­rit dinamica și transformarea desenului, care pe parcursul a 40 de ani de carieră își păstrează vigoarea, devenind mai alert, mai atent la ritm și la muzicalitatea liniei decât la finisarea în amănunt a detaliilor. Ermetizarea simbolică se produce si­mul­tan cu simplificarea formei. Dinamica căr­bunelui pe hârtie susține discursul me­tafizic al operei: desenele lui Marian Zi­daru transcriu plastic viziuni numinoase, marcate de continue căutări mistice. Me­to­da folosită este de factură suprarealistă: trans­crieri din vise, meditații ancestrale fun­damentate pe un Adevăr revelat in­tuitiv. Expoziția Victima întărește ob­ser­va­ția făcută de criticul Adrian Guță în jur­nalul din 1998: „Impresionantă [prin] co­e­rența de program“¹.

Există o foarte solidă mitologie ca­re leagă valoarea artei de talent, vocație și contact cu divinitatea. Consider anacronică orice dis­cu­ție despre talent, iar Marian Zi­daru subliniază importanța dedicării totale în fața muncii de artist, accentuând ne­voia excercițiului și a consecvenței în de­săvârșirea artei: „Principalul lucru este să nu ieși din atelier și să urmărești cu aceeași fervoare filonul pe care l-ai descoperit. În tinerețe mă interesa tema, acum mă interesează conceptul. Dar te­ma a rămas aceeași: puritatea spirituală. Așa am ajuns la romantismul mistic“². Sen­timentul sacru dă autenticitate și îm­plinește vocația unui mesaj misionar des­pre spiritualitate.

Pentru Marian Zidaru, între viață și artă există o armonie deplină. Romantismul mis­tic este o punere-în-operă a unui Ade­văr pe care omul Marian Zidaru îl trăiește, alături de soția sa Victoria, în fiecare zi. „A trăi conform arhetipurilor înseamnă a respecta legea, pentru că legea nu este decât o hierofanie primordială, revelația în illo tempore a normelor existenței da­torată unei divinități sau unei ființe mi­tice.“³ După experiența în mijlocul co­mu­nității Noul Ierusalism de la Pucioasa, un­de s-a retras în anii ’90, Marian Zidaru a re­venit la traiul în apropierea societății. Spun apropiere pentru că există o dis­tan­ță vizibilă între modelul tradițional-mo­nastic urmat de familia Zidaru și so­cie­tatea consumistă actuală. Există o armonie deplină, poate chiar o suprapunere, între creația artistică și modul de viață al fa­miliei Zidaru. Preocupați permanent de spiritualitate și adepți ai existenţei or­do­nate în conformitate cu credința absolută prin care se definesc, soții Zidaru oferă un model unic de catharsis, arta fiind o ex­punere publică a sinelui.

Dubla disidență, atât față de BOR, cât și față de Noul Ierusalim, transpare în in­ter­pretarea pe care Zidaru o dă subiectelor abor­date. Se regăsesc în expoziție critici la adresa războaielor (Arc de triumf), a fariseismului credinței instituționalizate (Amenințare, 33 de cupole), denunțarea unor practici păgâne, precum sacrificiul ani­malelor (Crăciun însângerat) sau ches­tionări ale mitologiei condamnării copiilor nebotezați la o eternitate în iad (Scoaterea din iad a unui prunc avortat) etc. Lu­crările lui Marian Zidaru ascund adesea semnale de alarmă la injustițiile prezente în lume.

După perioada „Buna Vestire“, în­cheiată odată cu retrospectiva din 1998, Marian Zidaru lu­crează mai multe teme în pa­ralel, pe care le-a încadrat în seria căutărilor romantismului mistic: Ma­sacrul Inocenților, Îngeri, Tronuri, Vo­ie­vozi. Expoziția Victima aduce împreună lucrări din două perioade despărțite de o pauză sabatică, care traduc vizual aceleași preocupări. Reflecțiile asupra sacrului sau asupra istoriei, de natură filosofică și ade­sea apropiate de identitatea New-Age și Hippie își găsesc resurse simultane în mai multe religii. Narațiunea artei lui Marian Zi­daru împletește sentimentul permanent al iluminării din religiile orientale cu me­ditații asupra iudeo-creștinismului. Este o lume mitică, a arhetipurilor originare care se potenţează reciproc în construcţia uto­pică a Ideii de Bine.

Andrei Pleșu afirmă în lucrarea Despre în­geri că nu avem reprezentări despre lu­mea spiritului. Personal, tind să subscriu aproape în totalitate acestei afirmații, nu fără a mă înclina în fața onestității sen­timentului sacru circumscris în arta lui Zidaru. Artistul transferă în artă viziuni sau interpretează vizionar dialectica unei epifanii personale. „Construind sisteme, fi­losoful se flatează de a crea lumi, lumi ale spiritului. Față de lumea imediată, lu­mile acestea sunt fie tautologice, fie dis­car­nate, divagatorii, spectrale. Alături de făuritorii de sisteme și de abstractorii de chintesențe, mai există fabricanții de uto­pii, pentru care lumea spiritului e o va­riantă îmbunătățită a lumii istorice.“⁴

Marian Zidaru este un artist preocupat de acu­ratețea formulării unui discurs vizual po­trivit convingerilor sale spirituale. Ar­ti­culează un sistem metafizic care se de­păr­tează vizibil de dogmă și implicit de ca­noanele de reprezentare. Pentru Marian Zi­daru, „adevărata credință nu are un nu­me, este făcută pentru toată lumea și se raportează la relația directă dintre ti­ne și Dumnezeu, având ca punct de în­tâlnire natura“⁵. Utopia imaginată de Zi­daru este o lume deschisă oricui are dispo­ni­­bilitatea să primească revelația sacrului, iar mesajul pe care îl transmite către uma­nitate este o transgresiune a religiei spre ce­ea ce consideră a fi spiritualitate pură. //

Note:

1. Adrian Guță, Generația 80 în artele vizuale, Ed. Paralela 45, 2008, p. 108.

2. Marian Zidaru. Desene, Ed. Vellant, 2014, p. 7.

3. Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 95.

4. Andrei Pleșu, Despre îngeri, Ed. Humanitas, 2003, p. 177.

5. Marian Zidaru într-o discuție înregistrată pe 30 martie 2014 la Combinatul Fondului Plastic.

// MARIAN ZIDARU

// Victima

// Galeria H’Art, Combinatul Fondului Plastic, București

// Aprilie - Mai 2014