Pe aceeași temă
La ediţia din acest an a Festivalului de dramaturgie contemporană - a XXII-a -, care a avut loc la Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov, vedetă a fost Actorul. Nu e niciun paradox în această afirmaţie şi nici vreun reproş, fiindcă, la urma urmelor, piesă bună e aceea care serveşte actorul. Dar trebuie să adăugăm imediat că nu orice fel de actor se simte în largul lui într-o piesă scrisă azi. Ci doar acela care conţine această realitate, potrivindu-se cu ea, fiind deci autentic, firesc, natural şi cum mai vreţi să numiţi acel mod de a interpreta convingător personaje, stări, situaţii din actualitate. Pare uşor, ar zice adepţii repertoriului „greu“, dar cât de complicat este ne dăm seama doar în cazul unui eşec. De vreo opt ani, de când Claudiu Goga, directorul Teatrului din Braşov, care patronează cu tact şi pricepere mai sus amintitul festival, orientarea predilectă spre dramaturgie a festivalului a stimulat această evoluţie osmotică a scrisului pentru teatru, în relaţie cu interpretul care o pune în operă. A fost nu o dată vorba de regizor în această ecuaţie, în mod cât se poate de justificat de această „eră a regizorului“, dar a venit la fel de des vorba şi de actor, acela care poartă gândurile spre public şi dincolo de el.
Cu sau fără intenţie, afişul din acest an îi dă întâietate Actorului. Vedem asta şi din simpla înşiruire a titlurilor. Cu o singură excepţie, care, vai!, întăreşte regula, piesa Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică de David Greig, în care Radu Afrim a găsit pretextul ideal pentru un spectacol de regie, liber să inoveze (cu har evident) între cer şi pământ pe cele mai diverse teme, de la derizoriul existenţei terestre la inefabilul cosmos, de la speranţa regăsirii de sine la deşertăciunea efortului, despre iubire şi trădare şi multe alte idei frumoase, pulsaţii ale unui homo ludens, care ne va scăpa mereu printre degete. (Pentru această elegie eroi-comico-dramatică, artistul a primit, de altfel, Premiul de regie.) Chiar şi aşa, „suprasaturat“ de regie, cum inspirat se exprima o colegă cu referire la alt subiect, spectacolul Teatrului Naţional din Cluj a stat pe mâna actorilor, unii de prim-plan, precum Ramona Dumitrean şi Miriam Cuibus, surpriză absolută prin felul în care a dovedit că şi-a păstrat forţa şi farmecul de odinioară, într-un rol… episodic. Actorie de dificultate au fost obligaţi să „presteze“ şi interpreţii scenariului după 39 de trepte, filmul lui Alfred Hitchcock, propus de Petre Bokor Teatrului Nottara. Patru interpreţi – Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Adrian Văncică şi Alex. Mike Gheorghiu – întruchipează o sumedenie de roluri în această parodie trăsnită la adresa policierului şi a poliţiei înseşi, dovedind multă mobilitate, dar şi limite profesionale.
Autostrada lui Neil laBute, înscenată de Adrian Iclenzan la Teatrul din Braşov, piesă în care autorul american a psihanalizat ipocrizia relaţiilor umane în viaţa de cuplu şi nu numai, spectacol ordonat, muncit, strălucesc mai ales două actriţe: Oana Hodade şi Iulia Popescu (cea care a luat şi un Premiu de interpretare). Artă de Iasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu (Teatrul Bulandra) - o poveste bine scrisă despre prietenie şi despre rolul sofismelor în comunicare - stă literalmente pe umerii celor trei actori: Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim şi Vlad Zamfirescu, foarte talentaţi şi adecvaţi în roluri. Din păcate, doar ultimul a încăput pe lista premianţilor, cumulând şi interpretarea cuceritoare din Dumnezeu de a doua zi (regia Claudiu Goga, Teatrul Act), în care tipul de personaj afabil, rezonabil şi uneori discret contrariat, pe care l-a brevetat în teatrul contemporan Vlad Zamfirescu, se confirmă cu asupra de măsură. Are şi o parteneră agreabilă, Mirela Oprişor, şi ea menţionată în palmares, odată cu întregul spectacol, distins cu Premiul special al juriului. În fine, cele două roluri din piesa lui Albee, Cui i-e frică de Virginia Woolf, realizat la Teatrul de Comedie de Gelu Colceag - Martha şi George -, îndeobşte pietre de încercare pentru actori, n-au fost altceva nici pentru cuplul Emilia Popescu - Ştefan Bănică jr. Chiar dacă neîmplinite în totalitate, cele două partituri i-au supus pe protagonişti unui efort creator cu rezultate vizibile, ce se cuvenea remarcat (au fost premiaţi). Premiul de excelenţă nu putea să-i revină decât inegalabilului Horaţiu Mălăele, care, în Dineu cu proşti (regia Ion Caramitru), s-a întâlnit cu unul dintre rolurile vieţii lui (a câta oară?).
Ne-a amintit de Bourvil, dar şi de bogăţia sufletească şi de gând, de inteligenţa scenică şi umorul delicat pe care e clădit nemăsuratul lui talent. Spectacolul de gală, invitat în afara concursului de la Teatrul Metropolis - Sfârşit de partidă (regia Alexandru Tocilescu), i-a adus la rampă pe Irina Petrescu, Ion Besoiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu în ipostaze relevante pentru rolurile şi personalităţile lor. Chiar şi spectacolul-lectură - piesa olandezului Jeroen van den Berg, Aniversarea - aleasă din antologia dramaturgilor olandezi, editată de Fundaţia „Camil Petrescu“ - a fost un argument pentru concluzia noastră privind iminenta condiţionare a textului contemporan de prezenţa Actorului cu A mare. Confirmată de altfel şi de publicul numeros care a aplaudat spectacolele. //
