Exista o lipsa de intelectuali romani pe piata internationala

Esti editorul revistei Poesie 2003.
Poate stii ca aceasta publicatie a fost creata de Pierre Seghers acum 25 de ani. Ea isi schimba "postfixul" anual, fiind o initiativa a Teatrului Moliere / Maison de la Poesie din Paris. Aceasta institutie culturala activa are in ultimii ani un program orientat catre Europa de Est. Anul trecut a venit randul Romaniei, iar Michel de Maulne, directorul institutiei, m-a invitat sa ma ocup, ca redactor invitat, de conceptia acestui numar. A trebuit s-o fac in doar cateva luni (din martie pana in iulie 2003), am lucrat foarte mult pe e-mail, telefon si prin posta, cu multi poeti din tara. Finalmente, m-am oprit la o selectie de 35 de poeti din toate generatiile, din toate provinciile istorice si reprezentand tendinte diferite, ca sa incerc sa ofer o imagine sintetica si suficient de reprezentativa despre poezia romana contemporana. Acesta era de fapt pariul numarului, ale carui conditii - numar de poeti si de pagini acordate fiecaruia - erau destul de stricte. El a fost conceput ca un fel de antologie a poeziei romanesti de astazi pentru mediul francez. Pentru ca in mediul francez, ultima data cand s-a facut ceva similar a fost in 1991, volumul 15 poeti romani conceput de Dumitru Tepeneag. Mi s-a parut ca era timpul sa mai apara ceva. Selectia lui Tepeneag e mai personala, cum o si marturiseste in preambulul volumului, iar traducerile sunt facute de el si de Alain Paruit. In schimb, eu a trebuit sa lucrez cu mai multi traducatori si cu o selectie mai larga: Gellu Naum, Nichita Stanescu, Leonid Dimov, Angela Marinescu, Virgil Mazilescu, Ana Blandiana, Daniel Turcea, Nora Iuga, Constantin Abaluta, Ileana Malancioiu, Serban Foarta, Mircea Dinescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Ioan Flora, Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Mariana Marin, Nichita Danilov, Calin Vlasie, Ion Muresan, Florin Iaru sau Ioan Es. Pop, Radu Andriescu, Rodica Draghincescu, Andrei Bodiu, Ruxandra Cesereanu, Caius Dobrescu, Simona Popescu si Ioana Nicolaie. Au mai fost invitati sa participe poeti romani care scriu la Paris, adica Sebastian Reichmann, Dinu Flamand, Horia Badescu si Maria Mailat. Pe mine m-am exclus din selectie. Finalmente sunt destul de multumita de rezultat. Fiecare poet este prezent cu cateva poeme, cu o mica introducere redactata de mine, plus o fotografie. Din poemele trimise de autori, in selectia finala a contat mult si opinia redactorului-sef, Pierre Dubrunquez.

Ai utilizat si poezii deja traduse care nu fusesera publicate?
Au existat toate situatiile posibile: traduceri mai vechi nepublicate, semnate de Alain Paruit sau Pierre Drogi, traduceri deja facute, ca cele semnate de Olivier Apert, Ed Pastenague, Jean-Louis Courriol, Anca Vasiliu sau Paola Bentz-Fauci, poeti tradusi de alti poeti ca Letitia Ilea, Doina Ioanid, S. Reichmann sau R. Draghincescu. Au fost poeti care si-au tradus singuri poemele (Radu Andriescu), unii care au scris direct in franceza (Serban Foarta, Rodica Draghincescu), sau altii tradusi pentru aceasta ocazie de Odile Serre, Marily Le Nir, Emanoil Marcu, Linda-Maria Baros, Claudiu Soare, Izabella Badiu sau Fabrice Lehoux. Totusi n-am publicat atat cat am vrut. Revista avea un format strict, drept pentru care a trebuit sa ne limitam la 4-5 pagini de poet. Numarul incepe cu un mic eseu al meu despre poezia romana, apoi exista doua texte teoretice ample, unul de Gheorghe Craciun si altul de Mircea A. Diaconu, mai exista o versiune in franceza a poemelor in proza scrise in romaneste de Paul Celan, apoi o selectie de "teoreme poetice" de Basarab Nicolescu si o serie de fotografii etnografice de la inceputul secolului. Numarul e elegant si, in general, a fost bine primit. Presa care i s-a facut a fost buna. Cu ocazia lansarii lui in toamna trecuta, au putut fi invitati la Paris zece poeti romani, pentru cateva seri de poezie romaneasca tinute la Theatre Moliere / Maison de la Poesie, ceea ce n-a fost rau deloc, am primit semnale pozitive din multe parti, inclusiv de la diaspora romaneasca.

In cate exemplare se poate scoate o revista de poezie? Am avut impresia ca in Franta revistele literare conteaza mai putin decat in Romania.
Poesie 2003 s-a tiparit in 1.000 de exemplare, ceea ce e mult, pentru ca, in general, revistele de poezie se tiparesc in 2-300 de exemplare. Asta nu inseamna ca fenomenul revistelor s-a diminuat. Ele sunt mai putin vizibile, dar exista o puzderie de periodice de poezie cu un tiraj mic si cu o difuzare locala, in afara revistelor bine cunoscute ca Po&sie, Action poetique, Europe, Aujourd’hui Poeme. In Franta exista in continuare un public de poezie si o cultura vie a poeziei, resuscitata mai ales in ultimii ani, dar de-o maniera cu care noi nu suntem prea obisnuiti. Exista multe asociatii de cititori sau creatori de poezie, de fapt diletanti, care functioneaza in diverse localitati, isi tiparesc productia pe plan local si-si permit sa invite poeti cunoscuti sau exotici - cum mi s-a intamplat si mie. Dupa un reflux al poeziei prin anii ’70, de pe la finele anilor ’80 s-a produs un reviriment, pentru ca poetii si-au dat seama ca trebuie sa se organizeze. Francezii sunt un popor cu un simt colectiv dezvoltat si care-si apara drepturile cu dintii, au o cultura veche si energica a revoltei si revendicarii. Poetii au trecut la un fel de lupta sindicala si la un activism social mult mai pronuntat, ceea ce a dat nastere la evenimente anuale importante, care au retrezit gustul publicului pentru poezie. Exista astfel Le Printemps des poetes care are loc intotdeauna in martie si in cadrul caruia se organizeaza sute de mici evenimente poetice, pe tot teritoriul Frantei. Exista, de asemenea, Le Marche de la poesie care se organizeaza anual la Paris in iunie si la care participa toate editurile de poezie din Franta si din lumea francofona. Exista apoi centre de rezidenta si alte festivaluri de poezie, mai mici, in alte orase.

"A da piept cu Occidentul" inseamna a o lua de la capat

Cum arata viata ta de poet si de reprezentant cultural al Romaniei in strainatate?
Cred ca m-am angajat in aceasta aventura de cativa ani de zile dintr-un fel de pariu cu mine insami si dintr-o provocare, pentru ca, in general, nu-mi plac lucrurile facile si repetitive. Mi s-a parut ca eram la un moment al evolutiei mele in care trebuia sa "dau piept cu Occidentul" la fata locului, ca sa nu regret mai tarziu ca n-am avut curajul s-o fac. In orice caz, pentru un intelectual sau pentru un scriitor, este o proba dificila, pentru ca, intr-un fel, trebuie s-o iei de la capat. E un mare risc, despre care am scris intr-un eseu din cartea mea Poetrix. Atuurile tale din lumea culturala romaneasca nu mai conteaza deloc in noul mediu in care trebuie sa supravietuiesti, plus ca gandesti in alta limba, cel putin o vreme, iti lipsesc uzantele si mai ales nuantele, ceea ce e teribil pentru un scriitor. Iar ca sa te integrezi intr-un alt mediu cultural si sa-i cunosti cu adevarat mecanismele de functionare, asta cere ani de zile. Intr-un anumit fel, e o jertfa de imagine de sine si un consum de timp creativ pe care trebuie sa stii sa le administrezi foarte bine daca vrei sa iesi la capat fara pierderi esentiale. Nu stiu daca voi fi in stare sa duc la bun sfarsit acest pariu, care uneori arata ca "un rastimp in infern", vorba lui Rimbaud. In orice caz, incerc. Si nici nu stiu daca e o optiune definitiva.

Nu te rezumi insa, cum se vede, doar la destinul tau creator. Cum apreciezi politicile culturale romanesti?
Problema mea personala este ca eu nu pot sa functionez numai pentru mine insami. Mi se pare necesar, as spune chiar vital, sa creez in jurul meu conexiuni care sa fie utile si pentru altii, nu pentru ca n-as avea incredere in mine insami, ci pentru ca eu consider ca este de datoria mea sa contribui la fluidizarea contactului dintre lumea romaneasca si restul lumii, cu uneltele intelectulale pe care le am "din dotare" si pe care le-am castigat in decursul timpului, pentru integrarea mesajului romanesc in interiorul metabolismului cultural international. Am impresia ca inca mai exista blocaje la nivelul lumii romanesti in privinta dialogului decontractat cu ce se intampla peste hotare, blocaje care vin dintr-o mostenire culturala dificila, din interdictiile politice anterioare, dar am impresia ca vin, in ultimii ani, si din saracie, din lipsa mijloacelor, dar si din comoditate, delasare, poate din nestiinta si poate din frica si din complexe de toate felurile. In orice caz, cred ca trebuie sa ne intrajutoram pentru a iesi din aceasta inchidere, pentru ca, o constat alaturi de multi altii, romanii sunt foarte dotati intelectual, artistic, creativ. In schimb, nu au dezvoltate cultura tenacitatii, cultura "imaginii", a promovarii - vezi lamentabilul stand romanesc de la Salon du Livre de anul asta! Sau cultura comunicatiei, a corespondentei, a felului in care te tii de cuvant si intretii niste relatii profesionale cu mediul international. Plus o anumita vointa, ambitie chiar, de a dori sa cunosti si sa interactionezi cu alte spatii culturale, caci orice comparatie inter-culturala e foarte fecunda, e dez-marginitoare.

Romanii inca sunt destul de auto-centrati si de "zacatori" in propria lume, e ciudat sa vezi cat de putin ii preocupa cu adevarat ceea ce se petrece in afara granitelor. Uita-te de pilda la revistele culturale, in afara catorva exceptii, sa zicem Observator Cultural, 22, Secolul 20, tot ce transpira dinspre inafara inauntru e doar informatie succinta si traduceri aleatorii. Asta spre deosebire de alte medii est-europene - ca cel polonez sau maghiar, care sunt mai dinamice, mai "agresive", nu doar in lumea franceza, ci si in cea anglofona. Totusi, trebuie sa spun ca in ultima vreme sunt semne bune din partea intelectualilor si literatilor romani, din ce in ce mai prezenti in diferite publicatii universitare, academice, culturale francofone. Mai ales cei mai tineri, care sunt mai dezinhibati, se simt "normal" in strainatate, si incep sa acumuleze o cultura a dialogului intelectual "intercontinental", ca sa zic asa. Am impresia ca in viitor vom functiona tot atat pe retele profesionale globalizate, pe cat in campul cultural local, asemenea companiilor "trans-nationale", e nevoie sa ne antrenam pentru asta de pe acum. Din acest punct de vedere, site-urile culturale romanesti de pe Internet sunt incurajatoare. Aici, la Paris, trebuie sa acopar in continuare atat partea mea literara, cat si partea mea de critic de arta, dau cursuri, intervin la colocvii, scriu articole, tin conferinte etc., din motive complexe: pentru supravietuire, dar si din pasiune. Uneori nu sunt suficienti romani pentru a satisface anumite cereri si oferte care apar tot timpul, si pentru care trebuie sa fii mereu disponibil. Multe ocazii se pierd sau sunt satisfacute intr-un mod superficial. In orice caz, exista inca o lipsa de intelectuali romani pe "piata internationala". Parisul, ca orice mare metropola, ofera acest numar crescut de oferte.

Literatii romani ar trebui sa fie mai generosi

Ce ar trebui sa faca administratia romaneasca ca sa ajute artistii romani?
O sugestie ar fi ca institutiile romanesti cu bataie in strainatate sa foloseasca intelectualii romani care chiar sunt bine integrati in mediile respective si care chiar stiu cum functioneaza aceste medii, sa nu se limiteze la propriile cunostinte, la prieteni sau la oamenii din Bucuresti, insarcinati cu spatiile culturale respective, pentru ca una este sa vezi mediul cultural francez de la Bucuresti si alta este sa traiesti in supa de aici. O alta sugestie ar fi ca, in general, literatii romani sa fie mai generosi. Sa nu se promoveze doar pe ei insisi, ci sa ofere intotdeauna contacte utile, informatii viabile si lipsite de subiectivitate, si liste de nume in locurile in care merg, persoanelor cu care vin in contact, in asa fel incat sa introduca in memoria aceasta colectiva care se vehiculeaza la festivaluri, la intalniri de toate felurile, o serie de nume, care, prin repetitie, sa ramana cumva in constiinta culturala internationala, ca sa poata sa ajunga la suprafata, sa poata sa aiba o anumita rezonanta si o persistenta mai lunga.

Ai pomenit de politica culturala mult mai eficace pe care o fac, de pilda, polonezii sau maghiarii. Sunt si bani mult mai multi care se dau in domeniul acesta, sunt si edituri din tarile respective care intra in cooperare cu editurile straine, statul este dispus sa acorde subventii, pentru ca se stie doar ca autorii din Est se vand foarte prost pana cand devin foarte celebri, deci ei trebuie ajutati. Se platesc mostre de traducere din opera scriitorilor straini. Colectia Les Roumains de Paris este o initiativa care ar merge pe aceasta linie?
In ultima vreme exista totusi cateva semne pozitive in legatura cu sarcina statului roman de a subventiona traducerea de carti romanesti. Da, ma gandesc la colectia Les Roumains de Paris, dirijata de Basarab Nicolescu si care apare la editura Oxus - numele grec antic al fluviului Amu-Daria. E o initiativa recenta, de doi ani de zile. Statul roman acopera o parte din costurile acestei colectii, ceea ce a fost o incurajare pentru editor ca sa riste. Ideea ei e sa puna in circuitul cultural monografii despre romanii celebri care au imbogatit cultura franceza. M-as referi de pilda la cartea Roumanie, capitale... Paris, a jurnalistului Jean Yves Conrad, unde acesta descrie mai multe trasee culturale prin Paris in locurile unde au trait romani, in jurul carora brodeaza o seama de detalii culturale si istorie. Uneori cartea e fastidioasa, dar pasiunea cu care e scrisa si informatiile bogate fac din ea un ghid pitoresc si util. Pentru ca ofera argumente concrete ca nu doar Cioran, Ionesco si Eliade au existat la Paris, ci sute, mii de alti romani, mai mult sau mai putin cunoscuti, din toate profesiile, care pur si simplu au fertilizat solul intelectual francez. E bine sa li se reaminteasca francezilor acest lucru.

In afara de cartea aceasta, a mai aparut o carte despre Cioran de Simona Modreanu, una despre Victor Brauner de Sarane Alexandrian, una despre Gherasim Luca de Petre Raileanu, o carte despre Mircea Eliade - prozator, scrisa de Eugen Simion si una despre Fondane de Olivier Salazar-Ferrer. Este prima initiativa coerenta de acest fel, datorata in primul rand lui Basarab Nicolescu, care merita salutata. Tot in acest sens as mai aminti ca revista Seine et Danube, scoasa de Virgil Tanase si Dumitru Tepeneag la Institutul Cultural Roman de la Paris, este si ea subventionata de statul roman, si apare la editura Esprit des peninsules, specializata in Europa de Est. Sa speram ca asemenea initiative se vor inmulti, dar, ca intotdeauna, e nevoie in spatele lor de oameni cu o anumita "massa" culturala, motivati si pasionati.

Care sunt proiectele tale in acest moment? Care sunt limbile in care scrii?
Lucrez de multa vreme la un volum de proza poetica in romaneste, am publicat cateva texte de poezie si de proza poetica in frantuzeste, pregatesc un volum de poeme traduse in franceza pentru aici si altul in engleza, pentru Statele Unite. As spune ca sunt supusa acum unei schizofrenii, nu intre doua limbi, ci intre trei limbi: intre romana, franceza si engleza. Pentru ca gandesc in profunzime in romana, ma exprim zilnic in franceza, dar comunic tot zilnic pe e-mail cu diferite persoane si publicatii din lume, in limba engleza. Pana la urma, cu oarece suferinte, te obisnuiesti cu un asemenea mod de functionare, creierul e un computer mai puternic decat ne inchipuim, trebuie doar antrenat. Literatura, adica poezie, proza poetica si jurnal, scriu in continuare numai in limba romana, pentru ca nu vreau sa ma rup de cultura romana, pe care, de departe, o apreciez si mai mult, ii descopar cu delicii meritele si specificitatea, despre care candva am sa scriu. Dar mi s-a intamplat sa scriu poezie si in franceza. Nu ma asteptam. Pentru mine a fost o experienta uluitoare sa observ ca imi "vin" poeme in limba franceza. Cel mai interesant este ca, uneori, dupa un poem in limba franceza, imi "aparea" un poem in limba romana, alternativ. Asta tine de primele cuvinte cu care un poem e "captat" si incepe sa susure in mintea ta. E ca si cum ai prinde o lungime de unda mentala in limba respectiva. Nu e un exercitiu prea frecvent. Totusi se intampla.

Am citit un incitant eseu, Nord perdu al lui Nancy Houston, pe aceasta tema, din ce in ce mai frecventa, a felului cum traiesti in doua limbi diferite.
Cred ca este posibil. Nu este usor, dar este probabil o provocare pe care mintea umana si omul viitor vor trebui sa si-o asume. S-ar putea sa fie vorba de o largire a capacitatilor noastre mentale de functionare, la care vom fi obligati intr-un fel de dezvoltarea actuala a tehno-stiintei, daca e ca regnul uman sa nu involueze. Dar este si un fel de experiment uman la scara planetara, avand in vedere provocarea civilizationala extrema la care suntem supusi. Pentru ca din ce in ce mai multi oameni traim acum in mai multe medii, in mai multe limbi, cu mai multe identitati, si din ce in ce mai mult oamenii vor fi amestecati ca provenienta si vor trebui sa-si asume acest risc, aceasta "neasezare interioara", acest amestec de influente ca o forma de "impuritate" culturala esentiala. Plonjarea mea in mediul cultural francez e mai mult decat o simpla imbogatire, o simt ca pe un fel de restructurare paradoxala, tintind as zice un fel de mutatie, fata de "programarea" mea initiala. Pentru ca am impresia ca, in general, cultura romana contemporana a pastrat o dimensiune "conservatoare", care are si partile ei pretioase si partile ei retrograde, de unde aspectul ei special, stratificat. Dupa cum a rafinat dimensiunea emotionala a discursului literar si mai putin dimensiunea intelectuala - chiar si cand a trebuit sa-si asume, din motive de cenzura comunista, teme ale discursului filozofic. In cultura franceza exista o intrepatrundere mult mai veche si mai organica intre aceste doua tipuri de discursuri. Aceasta face bogatia si gloria ei, dar uneori si dezavantajul ei, adica un rationalism uneori arogant, o anume uscaciune emotionala, cultivarea scolastica a inteligentei de dragul inteligentei, ca pe o forma de putere sociala. Literatura romana are o bogatie neasteptata si rebela, are o seva tanara, abia domesticita, e truculenta si vizionara, dar e si mai putin decantata, si adeseori nu duce pana la capat cai abia deschise, "seminte" stilistice si metafizice abia incoltite, de care e plina, altminteri. Or, daca s-ar reusi o sinteza intre aceste doua formule culturale, cred ca rezultatul ar fi extraordinar.

Fiecare dintre noi incercam de fapt pe cont propriu, in masura datelor noastre personale, forme de sinteza intre atatea influente care circula. Ma las si eu supusa acestui experiment. Nu stiu unde voi ajunge, dar traiesc experiente destul de neasteptate si de profunde, pe care le consemnez si odata va trebui sa le marturisesc. Parisul are o "magie suprarealista" care completeaza straniu "magia balcanica" a Bucurestiului, intr-un context osmotic cu restul agitat al lumii occidentale. O lume bantuita de mari furtuni ideatice, poate mai putin vizibile din Romania, furtuni in care politicul si culturalul modern sunt depasite ca portanta, cred eu, de noile gnoze stiintifice, antropologice si spirituale, care mi se pare ca sunt pe cale sa provoace o reformulare profunda a umanului individual si colectiv actual, la o scara fara precedent, planetara, chiar cosmica.

Paris, martie 2004