Exorcizare prin cunoastere

Vladimir Tismaneanu nu are nevoie de nici o introducere. Cel mai cunoscut si prolific politolog roman din SUA, profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland, a publicat in ultimii 25 de ani, atat in Romania, cat si in America, valoroase carti si studii dedicate Romaniei. Printre ele amintim: Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel (1997), Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa (1999), Revolutiile din 1989. Intre trecut si viitor (1999), precum si articolele din Sfera Politicii si Revista 22, iar in spatiul american, din cotidianele New York Times si Washington Post. Am fost la lansarea cartii* in varianta engleza, la New York, in ianuarie anul trecut. Autorul a descris foarte sincer, asa cum o face si in prefata cartii, avatarurile prin care a trecut redactarea sa de la inceputurile anilor ’80. Desi prima varianta a cartii era gata in 1989, profesorul Tismaneanu a avut rabdarea si intelepciunea sa amane publicarea sa pana la completarea cu noi date si surse, oportunitate prilejuita de accesul la arhive si posibilitatea de a intervieva lideri comunisti, obtinand astfel informatii suplimentare primare.
La doi ani dupa aparitia sa in engleza, cartea este oferita si publicului romanesc. Editura Polirom este constanta publicarii cartilor autorului in romana si de aceasta data.

Incursiune in originile, evolutia si prabusirea regimului comunist

Poate fi scrisa o istorie a comunistilor, stiuta fiind predilectia comunistilor pentru rescrierea si falsificarea istoriei? In spatiul romanesc, Tismaneanu ne demonstreaza ca, uzand de instrumente adecvate, pot fi surprinse radacinile preinterbelice ale miscarii comuniste romanesti, fondarea PCR in 1921, venirea pe tancuri a comunistilor din pepinierele moscovite, momente precum revolutia ungara (1956), moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), procesul Patrascanu (1954), inserarea si pozitionarea comunistilor romani in miscarea socialista internationala, rolul de mediator in Orientul Apropiat si in disputa sino-sovietica, ascensiunea lui Ceausescu, nationalismul si cultul personalitatii, abilitatile de supravietuitori ale lui Maurer si Brucan si atatea alte momente ale comunismului roman.
Cartea, o veritabila incursiune in originile, evolutia si prabusirea regimului comunist, este fondata pe cercetari, marturii si interviuri cu elita comunista, documente originale din arhive, judecati si studii comparative si un aparat critic impresionant. Ceea ce ii garanteaza succesul este o combinatie fericita de luciditate analitica, neutralitate stiintifica, claritate stilistica, onestitate intelectuala si capacitate sintetica. Studiul este scuturat de umori, patimi, incrancenari si orientat spre cautarea adevarului si stabilirea faptelor si datelor. Dar nu este lipsit de ironie cand surprinde schimbarea la fata a comunismului romanesc, din campionul neutralizarii spiritului national si topirea lui in formula internationalismului comunist, in anii ‘30-’50, in campionul autonomiei fata de imperialismul bolsevic, in special dupa moartea lui Stalin, din 1953, si denuntarea represiunii staliniste de catre Hrusciov, in 1956.
Tismaneanu surprinde continuitatea elitei comuniste dupa 1989, care in fond a dominat prima decada a tranzitiei spre democratie, metamorfoza unora din lideri convertiti, partial, la noile vremuri si importanta personalitatilor in scrierea istoriei comunismului romanesc. Cartea te face sa te gandesti daca nu exista oameni eterni, nu numai comunism etern, daca nu exista supravietuitori ai oricaror regimuri, oameni care, indiferent de timpuri si constitutii, ar ajunge la putere. Multi din cei ce au ajuns in pozitii politice de decizie in postcomunism ar fi ajuns sau ajunsesera deja in aceasta ipostaza si in regimul precedent. Nu impartasesc, in fond, Iliescu, care a fost figura dominanta a politicii romanesti in ultimii 15 ani de postcomunism, si Alexandr Kwasniewski acelasi element de traiectorie personala atestat de CV-uri? - ambii au fost sefii organizatiilor de tineret ale partidului comunist, fiind pregatiti sa fie urmatorii conducatori. Ceea ce s-a si intamplat, chiar daca intr-un regim diferit fata de cel in care s-au format si in care au crezut. Ca si cum nimic nu i-ar putea impiedica pe acesti oameni sa piarda intalnirea cu destinul istoric de a conduce. Gail Kligman si Katherine Verdery, unii dintre putinii cercetatori straini ai realitatilor romanesti, se intrebau in 1992 daca Romania dupa Ceausescu nu este un comunism postcomunist.
Testul unei carti bune sunt interogatiile si gandurile pe care le incita cititorului prin parcurgerea sa. Autorul ne face sa ne intrebam, oferindu-ne totodata si date: cum a fost posibil ca o miscare politica nearticulata, Partidul Comunist Roman numarand 1.000 de membri in august 1945, sa ajunga la putere, in conditiile in care compozitia etnica a PCR era predominant nonromaneasca? Mai mult, Vladimir Tismaneanu ne face sa ne gandim cum a fost posibil ca o persoana primitiva intelectual, ca Nicolae Ceausescu, sa devina numarul unu in Partidul Comunist, pentru ca apoi sa ia in prizonierat o natiune intreaga? Unele episoade descrise in carte, in care sunt surprinse raporturile de putere din Partidul Comunist Roman in evolutia sa si gravitarea in jurul liderilor comunisti, ne fac sa ne gandim daca nu exista in ethosul roman o slabiciune inerenta pentru a ridica dictatori prin maguliri, exercitii de reverente si umilire si prin sustinerea, personal interesata, a amplificarii ego-urilor superiorilor, usor identificabila si in postcomunism.
De aici si importanta cartii lui Tismaneanu. Generatiile nascute dupa 1989, sau chiar cu 10 ani inainte de rasturnarea regimului Ceausescu, nu au memoria si experienta directa a ororilor comunismului sau datele care sa le ilustreze ca natiunea noastra a trait si, in buna masura nu doar pasiv, ci a si hranit cea mai aberanta forma de comunism din Europa de Est. Asa cum germanii nu vor sa isi uite trecutul nazist pentru a nu-l repeta, iar programele educative din scoli sunt dezvoltate in aceasta directie, la fel si noi, romanii, ar trebui sa ne cunoastem mai bine trecutul, nemaimizand exclusiv pe experienta directa recenta si presupusa intelegere comuna si unanima a absurditatii regimului comunist.
O alta latura a importantei cartii rezida in accesibilitatea sa externa. Publicata in engleza la editura Universitatii din California sub titlul Stalinism for all seasons. A political history of Romanian communism, lucrarea se afla deja la indemana oricui este interesat de comunismul romanesc. Una din incercarile condamnate esecului este sa gasesti in bibliotecile din marile universitati americane sau europene carti bine documentate sau pur si simplu lucrari dedicate perioadei comuniste si postcomuniste din Romania, desi referintele in engleza, franceza sau germana privind Polonia, Ungaria sau Cehia abunda in carti si studii ale unor autori occidentali si autohtoni.

Cea mai cuprinzatoare radiografie a comunismului romanesc

Cartea este un instrument indispensabil, aparut din credinta ca limpezirea unor momente din istoria noastra e posibila prin cercetarea lor. Ii datoram lui Vladimir Tismaneanu, fara indoiala, cea mai cuprinzatoare si documentata radiografie a comunismului romanesc privit in evolutia sa, de la inceputul secolului al XX-lea pana in postcomunism.
Poate aceasta carte nici nu putea fi scrisa in Romania, fara a fi impovarata cu balastul vehementei si parti pris-ului. In fond nu este poate intamplator ca acelasi roman traitor in America a fost cel care a publicat anul trecut cartea de interviuri cea mai extinsa (aproape 500 de pagini) si substantiala cu personajul politic care, ne place sau nu, a fost patriarhul perioadei postcomuniste: Ion Iliescu. Iesirea acestuia din primul plan al politicii romanesti, in acelasi an in care am semnat Tratatul de aderare la UE, inseamna ca perioada pe care o traim o putem linistiti denumi altfel decat postcomunism, iar sintagma aceasta poate sa nu mai insoteasca descrierea timpului prezent prin referinta obsedanta la timpul trecutului apropiat. Astfel de calcule si predictii ale apusului de soare iliescian au mai fost facute si dupa alegerile din 1996, dovedindu-se gresite. Poate, in fond, e vorba de trecerea fizica a unor generatii. In orice caz, cartea lui Tismaneanu ne face sa reflectam asupra starii de suspans in care ne-am aflat in ultimii 15 ani, descrisa de sintagma postcomunism: nici in comunismul trecut, dar inca influent, nici complet la capatul destinatiei ravnite, democratia liberala. Si ne face sa intelegem mai bine de unde venim si de ce ne-a fost atat de greu sa lasam in urma o experienta traumatizanta care a afectat mentalul colectiv si deprinderile comportamentale ale unei natiuni smulse din cursul ei firesc. Chiar si punctul de trecere, asemenea unui punct de frontiera, un pic aleatoriu si care nu rupe neaparat ireconciliatoriu spatiul geografic sau istoric, este edificator pentru exceptionalismul nostru: singura rasturnare violenta de regim, din 1989, din spatiul comunist a avut loc in Romania, prilejuind, asa cum ne arata Tismaneanu in ultimul capitol al cartii sale, comentariul lui Timothy Garton Ash: 1989 a intrat in constinta occidentalilor drept un moment revolutionar datorita imaginilor televizate cu multimi, tancuri, impuscaturi si sange pe strada, din Romania, caracteristici asociate natural revolutiilor. Ironia este insa ca tocmai aceasta revolutie nu a fost una veritabila.
Este o carte nerecomandata celor care cred ca o arheologie a comunismului e inutila, futilitatea unei astfel de readuceri la lumina fiind motivata de pragmatismul privirii spre noi orizonturi. Din pacate, multe voci, si nu e vorba doar de contextul lustratiei, predica lipsa de utilitate a exercitiilor de rememorare si întelegere a unor etape negre din istoria noastra. Ca si cum, daca ascundem praful sub covor, prin simplul fapt ca nu îl vedem, acesta nu ar exista. Vladimir Tismaneanu ne propune în multe din operele sale o exorcizare prin cunoastere. Rece, fara patima, cu curiozitate si rigurozitate stiintifica.
Tismaneanu ne aduce aminte ca nu este nimic rau în a privi spre viitor. Daca vrem sa avem o imagine nemiscata a acestuia, trebuie însa sa stam pe un sol solid al prezentului, care sa nu se naruiasca, din cauza golurilor ignorarii subsolului istoriei noastre. Multi îi privesc pe cei ce se apleaca asupra trecutului pentru a-l întelege si explica cu o curiozitate oarecum compatimitoare, pe care o ai fata de paleontologi, geologi sau speologi, care încearca sa dezgroape fosile sau pietroaie vechi de prin pesteri inundate si neumblate, în loc sa navigheze pe Internet sau sa aiba întalniri virtuale. E drept, telefonul mobil nu are semnal cand cobori în trecut. Dar antenele care trimit semnalul si fac posibila comunicarea moderna prin telefoane mobile se sprijina pe schelete de fier ancorate în sol. Acest sol si subsol pe post de fundament îl cerceteaza profesorul Tismaneanu.

* Vladimir Tismaneanu, Stalinism pentru eternitate, Polirom, Bucuresti, 2005

(Titlul si subtitlurile apartin redactiei)