Fanatism si ateism(o bricheta in minus la Palermo)

Intrebarea care pe care se sprijina ateismul in fotbal proclama autist inexistenta umbrelor si instiga brutal la faptul decuplat de sens. Textul integral: niste oameni alearga dupa o minge si niste nebuni se omoara pe margini. Exista in aceasta declaratie de neparticipare ostila o fisura vinovata. Caci cateva cuvinte cheie sunt suprimate si asta ii lasa pe ateisti intr-un offside filozofic masiv. Ei nu se obosesc sa inceapa spunand: "fotbalul e un joc in care niste oameni etc." si stiu bine de ce se abtin de la aceste cuvinte. Caci a admite, din capul locului, ca "fotbalul e un joc" inseamna a accepta dreptul la sens si simbol gratuit care da centrul si greutatea reala a tuturor jocurilor. Numai in cazul in care fotbalul devine joc dispare din definitia de baza a ateismului contradictia inexplicabila intre stupiditatea unor oameni care fugaresc o minge si patimile nebunilor de pe margine. Atata vreme cat nu stim sau nu ni se ingaduie sa adaugam ca "fotbalul e un joc", oamenii care bat mingea si nebunii de pe margine fac parte dintr-o comedie absurda, cu distributii separate, care joaca pe scene vecine si se intrec sa se bage in seama fara motiv. Dar fotbalul e un joc, adica un angajament perfect gratuit si ermetic intr-o conventie care, odata stabilita si respectata, devine un fapt dens si real. Asta ii aduce pe "oamenii cu mingea" si "nebunii de pe margine" intr-un spatiu de mare autoverosimil, in care evenimentele jocului inseamna enorm. O minge loveste bara sau ricoseaza in poarta. Aceste doua chestiuni elementare de fizica a traiectoriei devin, odata inglobate in joc, elemente spirituale si epice. Mai simplu: Lazio-Dinamo, cu istoria ei cumulata de violenta regulamentata a ajuns la mintile "nebunilor de pe margine" ca episod de razboi civil, in varianta eroica pentru dinamovisti si anarhica pentru laziali. De altfel, toata opera de lamurire de mai sus e usor inutila. Pragmaticii practicanti ai ateismului in fotbal sunt, de obicei, oameni iscusiti in manuirea banului sau confiscati de ideea ca banul invarte lumea. Prin urmare, purtatorii acestui gen de interes fara rival ar trebui sa stie ca banii sunt primul si cel mai cuprinzator caz de gratuitate simbolica aplicata cu o seriozitate nebuna in realitate. Ateismul in fotbal poate fi foarte usor intampinat cu contraobservatia: niste oameni aduna cercuri mici de metal si hartii desenate, iar nebunii din jur le dau in schimb case, fiice de sotie si, prea adesea, sufletul pe de-a-ntregul.

Fotbal si alte rude de sange contaminat

O mare greseala de tipar mental ne impiedica sa intelegem ca nu exista, practic, nici o deosebire intre absurditatile jocurilor simbolice, respectiv intre nebunia inexplicabila din jurul fotbalului, si avaritia personala sau ferocitatea pietelor financiare. Jocuri, pur si simplu, jocuri - ar spune Huizinga. Un mister mai adanc si, in acelasi timp, mai sarac - avem dreptul sa completam, acum, dupa o prea lunga convietuire cu formele extreme de fotbal existential - de viata traita ca fotbal. Adancimea vine din capacitatea nebanuita a vremurilor noastre de a cauta in fotbal profunzimea si gratuitatea ce veneau, odinioara, din trairea religioasa si din autenticitatea generala a vietii. Dupa disparitia aproape completa a primeia si dupa asfixierea celei de-a doua, sub o cascada de imitatii, misterul intens al fotbalului trait paroxistic s-a oxidat si a facut loc unei comedii mizere. Altfel spus, fotbalul a fost pompat de o seriozitate care ii profaneaza tocmai gratuitatea. Fotbalul martial, prosternarea in masa, urmata de nesocotirea oricarei alte valori vii, au facut din fotbalul recent o ruda de sange contaminat a telenovelei si a cultului celebritatii. Fotbalul a incetat sa fie un joc si a patruns intre formele de viata pe care oamenii le joaca in locul vietii. Asta s-a intamplat cu bricheta mea. Imediat, explicatiile.

Prin verde, spre roz-negru

Dorind, in continuare, sa fumez mult si bine, ma plasez in trena a doua conditionari. Prima e impusa de viitura de conformism puritan care face ravagii in bunul-simt global si fugareste mari mase de eretici fumatori in spatii deschise, spre marginea oraselor, dar nu prea aproape de culturile agricole inflamabile, in curti de institutii sau, cat s-o mai putea, in adapostul clandestin al propriului apartament. A doua conditionare e o usurare in comparatie cu prima: in general, am nevoie de bricheta, chibrit, amnar, in fine, orice dispozitiv care reuseste sa aprinda o tigara, fara a spori continutul de carbon al atmosferei si fara a provoca astfel pierderi ireparabile in calota polara sau in integritatea stratului de ozon. Am decis sa fiu cumpatat si sa dau o sansa culturilor agricole din Pakistan, copiilor din Uganda si padurilor thailandeze. Prin umare, am optat, verde, cat se poate de verde, pentru o bricheta format mic. Am vazut-o imediat si i-am auzit scandarea inaltata delicat din sirul pestrit de brelocuri, pixuri, lanterne si suveniruri de pe taraba. Era, bineinteles, o bricheta roz-negru, pentru ca, bineinteles, ma aflam in plin teritoriu roz-negru, culorile lui USC Palermo, la vreo 60 de kilomteri de Palermo. Nimeni nu celebreaza, deschis, in vestul Siciliei, vreun alt cult, in afara celor doua confesiuni admise: Padre Pio si Unione Sportiva Città di Palermo. Parintele si jocul. Padre Pio (1887-1968): parintele capucin stigmatic, canonizat in 2002, fixat peste tot acolo unde e loc de un tablou, de la un cap la altul al zidurilor, firidelor si incaperilor locuite ale Siciliei. USC Palermo: rebela de profesie in Serie A, echipa care nu se prea pricepe ce sa faca, de pe la jumatatea campionatului, cu starturile in tromba care o aduc la o inaltime suficient de ametitoare pentru vertijul ce va urma.

Tutungeria cu doi Pio(si)

Padre Pio si USC Palermo isi tin buna companie in orice pravalie siciliana din Vest. In Sud si in Est Padre Pio ramane, dar USC e interzis si inlocuit de Catania sau Messina, cele doua cluburi "provinciale" ale Siciliei, inconjurate de pietatea violenta a unui norod ceva mai taranesc si, in orice caz, strasnic imbibat de credinta in complotul capitalei palermitane si in masinatiile odioase ale "centrului". Tutungeria care m-a surprins in mare nevoie de bricheta se afla in Vest. Desigur, nu puteam decat sa omagiez maretia clubului teritorial. Am cumparat bricheta si am fost invaluit imediat in privirea experta a celor doi tutungii. Si ea, si el m-au binecuvantat intens, discret si sever, cu o indemanare fizionomica sustrasa din zona Padre Pio. Aveam nevoie de o tigara. Am multumit, am iesit, am aprins. Am asezat bricheta, cu devotiune amuzata, intr-unul din buzunarele numeroase ale gentii stil militar. Cucerisem ce era de cucerit in Sicilia. Dar naivitatile culturale se platesc, dupa cum va rezulta din intamplarile pe care va rog sa le urmati, mai departe.

Expropriere in dialect

Se vede treaba ca aeroportul a fost infiltrat. Ceva in continuitatea si omogenitatea de cult a personalului de la Punta Raisi, aeroportul palermitan, s-a deteriorat grav. Agentii de siguranta ai primului filtru au fost amabili si nu au avut nimic de obiectat. Geanta tip militar a strapuns cu usurinta linia defensiva. Apoi, au aparut problemele. Al doilea rand de agenti a declansat o contraofensiva de neconceput. O tanara in uniforma m-a rugat sa deschid toate numeroasele buzunare ale gentii. Peste tot sau aproape peste tot: brichete. De pipa - cu flacara curbata, obisnuite, ieftine, mai scumpe - antivant, in total 7-8. O mana incheiata distins si tentant cu o manechiura de sidef sintetic a patruns cu un erotism foarte direct intr-un anume buzunar al gentii si a recoltat cu precizie de brat robotic o bricheta si numai una: roz-negru. "Qista ca rimani!". Teribil, taios ca un strigat de mama sfasiata de instrainarea silita a copilului. Cu toate incantatiile de fanfara sumbra si protectoare ale dialectului sicilian. "Aiasta ramane acilea!" (traducere omagiala). Am protestat cu o apreciabila si foarte inutila forta de disjunctie rationala: de ce tocmai asta?, de ce celelalte brichete da si asta nu?, e o amintire! Asa cum ati presimtit, a fost inutil. Am fost trimis in avion, cu o bricheta mai putin. Cu o anume bricheta mai putin. De ce?

Si pro, si anti, si derizoriu

Am framantat raspunsul, vreme de cateva ore, ajutat, din cand in cand, de simpatia catorva martori, asociati numai prin dialect agentei anti-roz-negru. Anti sau ultra-pro? In prima varianta, probabil agreabila unei anume literaturi sentimentale pe care sicilienii o practica foarte aplicat in viata, agenta de pe aeroport nu avea o agenda anti-, ci voia sa impiedice instrainarea unei farame inflacarabile de patrimoniu local. A doua varianta respecta foarte exact cealalta trasatura sufleteasca sacra a locului: conspiratia. Agenta avea o agenda anti-roz-negru si, mai mult decat atat, era un caz grav de incalcare de teritoriu, eroina unui mic raid punitiv al familiilor Catania sau Messina, in plin teritoriu Palermo. Era, adica, inamica jurata a tot ce inseamna USC Palermo, inclusiv o minibricheta. Ambele variante sunt plauzibile si depasite. Nu pentru ca ar fi inexacte sau false, ci pentru ca, oricare ar fi adevarul, amandoua sunt guvernate de un impuls strident, de o pasiune care se ia in serios, deraiaza si face praf gratuitatea misterioasa din centrul fascinatiei pentru jocuri. Nu e nimic gav intr-o bricheta retinuta. E, insa, tot ce se poate mai aspru si chircit, intr-un suflet care graviteaza in jurul fotbalului si decide sa-si transforme pasiunea in destin. Acest gen de aselenizare in banal, sub pretextul unui fanatism pe care fotbalul nu l-a cerut niciodata, a luat aproape cu totul locul gratuitatii distante si elegante pe care se sprijina jocurile. Fanatism - vestibul de ateism. Ridicat pe ruina a milioane de suflete care isi irosesc intuitia la o adresa gresita, fotbalul recent s-a destramat si tinde sa se intoarca umil spre cavalerii ateismului, gata sa le dea dreptate. Intr-adevar, niste oameni alearga dupa o minge, iar niste nebuni se omoara pe margine. Si incep prin a saraci. Ca niste pragmatici care isi aduc brusc aminte ca banii sunt o conventie.