Fantoma unei republici – Republica de la Ploiești

Codrut Constantinescu | 28.07.2020

O urmă a acelui Ploiești revoluționar s-a păstrat în centrul orașului: o statuie a Libertății, ridicată prin subscripție publică, la inițiativa lui Dimitrie Brătianu, fratele lui Ion Brătianu.

Pe aceeași temă

Ploieștiul și ploieștenii erau cât pe ce să schimbe istoria Regatului Român și să curme domnia principelui Carol I, care, după cum se va fi dovedit, a fost una remarcabilă din toate punctele de vedere. Analiza1 istoricului ploieștean Dorin Stănescu asupra evenimentelor din ziua de 8 august 1870 se citește pe nerăsuflate, oferind o serie de informații, puțin sau deloc cunoscute, despre unul din evenimentele cele mai ocultate (și, în egală măsură, puțin cunoscute) din istoria românilor. Orașul Ploiești de la jumătatea secolului al XIX-lea semăna destul de mult cu un sat mai mare, iar călătorii care treceau prin el remarcă și cu surprindere, și cu dezgust: „Omniprezența prafului, gunoaielor, noroiului, labirintul străzilor, animalele care zburdă în voie pretutindeni, mirosuri insuportabile, locuințele insalubre, uriașul spațiu verde în care sunt pierdute casele orașului, numeroasele cârciumi, una la 200 de locuitori”. În vara anului 1872, la doi ani de la rebeliunea din 1870, călătorul britanic James William Ozanne s-a îmbolnăvit de febră, fiindu-i recomandată petrecerea câtorva săptămâni în Transilvania. Pentru a trece Carpații, în Imperiul Austro-Ungar, agentul diplomatic englez s-a oprit la Ploiești, găsindu-l „format mai mult din cocioabe și doar pe alocuri se mai putea vedea câte o casă mai prezentabilă. Populația părea alcătuită în întregime din porci, care umblau țanțoș pe străzi, stăpâni absoluți a tot ce puteau cuprinde cu privirea”. A fost fericit când s-a urcat în poștalionul care asigura legătura cu Kronstad (Brașov)2.

Unul dintre cele mai controversate episoade ale lungii domnii a regelui Carol I s-a produs tocmai aici. Evenimentele aveau loc pe fondul războiului franco-prusac din 1870, simpatia românilor îndreptându-se către Franța lui Napoleon al III-lea, care contribuise într-o manieră substanțială la formarea Principatelor Unite. România avea un principe de origine germană, adus în țară de numai patru ani! Rezumând, radicalii liberalilor au pus la cale o rebeliune mai amplă, care ar fi trebuit să cuprindă alte mari orașe, dar care până la urmă a avut loc doar la Ploiești. Printre personalitățile de frunte ale ei s-au aflat Alexandru Candiano-Popescu, Eugeniu Carada sau Radu Stanian. Se pare că în spatele întregii acțiuni s-ar fi aflat, de fapt, liderii liberalilor radicali, C.A. Rosetti și Ion Brătianu, nemulțumiți de faptul că regele Carol îi îndepărtase de la putere, preferându-i pe moderați.

Liderul rebeliunii avea să fie Candiano-Popescu, născut în 1841 într-o familie înstărită, cu ascendențe boierești. În 1854 s-a distins ca elev, fiindcă a aruncat de la etaj un pepene galben în capul unui soldat austriac, dintr-o coloană care trecea prin Ploiești spre București, în contextul ocupării celor două principate de către armata austriacă în timpul Războiului Crimeei (1853-1856). A fost salvat de directorul stabilimentului, care știa germană. Ulterior a luat calea armelor, în 1859 devenind subofițer de artilerie. Domnitorul A.I. Cuza l-a promovat, având încredere în el. Cu atât mai mare a fost dezamăgirea domnului când Candiano-Popescu a făcut parte din grupul ofițerilor care l-au detronat la 11 februarie 1866. Nu i-a iertat niciodată gestul. „Mișcarea a reprezentat ultima mare acțiune prin care se încheie Revoluția de la 1848 și spiritul revoluționar al generației pașoptiste. Putem avansa și o altă ipoteză: mișcarea de la 1870 poate fi privită și ca un refuz al modernității, cu un pronunțat iz xenofob și antisemit”.

Evenimentele din 8 august 1870 au fost cât se poate de serioase, în ciuda imaginii ulterioare, de care se face responsabil mai ales Caragiale. Grupul de revoluționari, care era organizat dinainte cu luni bune, s-a îndreptat dis-de-dimineață spre localul Prefecturii, care a fost ocupat, iar Candiano-Popescu s-a autoproclamat prefect al județului, numind subprefecți în județ, dar și funcționari fideli. Zvonul pe care îl răspândea grupul de inițiați era acela că domnitorul fusese detronat la București și se formase un alt guvern, de către liberalii roșii. Rebelii s-au îndreptat apoi către cazarmă, unde l-au somat pe maiorul Polizu să predea armele mulțimii (estimată cam la 3.000 de oameni). Acesta nu a crezut telegrama privind detronarea lui Carol I, falsificată de Candiano-Popescu, și i-a spus că-și va apăra cu arma în mână cazarma. Cum rebelii nu dispuneau de prea multe arme (mai multe zeci de săbii!), au plecat. Candiano a trimis o telegramă unității de grăniceri de la Predeal, în care i se cerea să se deplaseze spre Ploiești. Nici căpitanul acestei unități nu l-a crezut. După ocuparea Prefecturii și eșecul de a prelua cazarma, mulțimea s-a îndreptat către telegraf, modalitatea prin care se comunica în epocă, lăsând acolo doi revoluționari devotați, pe Ilie Trăsnea și Guță Grădinarul, pentru a controla obiectivul de o importanță strategică. Aceștia însă au început să celebreze victoria Rivoluției cam devreme, pierzându-i din vedere pe profesioniștii aparaturii. Ei au dat de veste Bucureștiului despre rebeliunea care avea loc la Ploiești și nu au mai transmis mesajele lui Candiano-Popescu. A doua zi, trupele venite din București au reinstaurat ordinea, fără vărsare de sânge, capii rebeliunii alegând fuga sănătoasă. Alexandru Candiano-Popescu nu avea să ajungă departe, fiind reținut la Buzău. În Ploiești avea să fie menținută legea marțială până în toamnă, orașul fiind ocupat de Armată. În acest context, prefectul revenit în funcție trimitea primăriilor din județ o adresă în care solicita informații cu privire la liderii republicani ascunși pe la moșiile lor. 41 dintre rebeli, inclusiv „prefectul” Candiano-Popescu, aveau să fie judecați la Târgoviște, dar aveau să fie achitați, spre stupefacția lui Carol I, care și-a propus ca la următorul astfel de eveniment să abdice și să se întoarcă în Germania. Din fericire pentru români și Regat, războiul în care urma să fie implicată țara, la numai șapte ani de la evenimentele de la Ploiești, avea să cimenteze relația dintre Carol și supușii lui români, obținerea independenței schimbând optica lui Carol I. România devenea un stat important în zonă.

Denumirea cu care a intrat în istorie Republica de la Ploiești este contestabilă, atât timp cât rebelii nu au folosit deloc această sintagmă, fiindu-le atribuită lor de conservatori și de cele două mari obuziere culturale care gravitau în jurul lor - Caragiale și Eminescu („ridicola republică de două ore de la Ploiești”). Rând pe rând, așa-zișii republicani și-au reevaluat sentimentele față de Carol și dinastie. Candiano-Popescu a fost numit aghiotant regal, la propunerea lui Ion Brătianu, care se pare că ar fi vrut să aibă un om de încredere în anturajul lui Carol I. Regele nu avea să uite acea zi prea ușor, făcând tot posibilul să evite Ploieștiul și pe ploieșteni, atitudine care avea să-i facă pe localnici chiar și mai monarhiști decât era cazul. La 9 octombrie 1883 urma să petreacă o întreagă zi în oraș, fiind găzduit în casa unuia dintre revoluționarii de la 8 august 1870, liberalul Radu Stanian, devenit primar al Ploieștiului. Chiar în casa lui Stanian se concepuseră planurile rebeliunii din 8 august 1870! O urmă a acelui Ploiești revoluționar s-a păstrat în centrul orașului: o statuie a Libertății, ridicată prin subscripție publică, la inițiativa lui Dimitrie Brătianu, fratele lui Ion Brătianu. Aceasta a fost comandată la Paris și imită fidel sutele de statui Marianne din toată Franța. În mod curios, comuniștii nu au înlăturat-o din centrul orașului, sistematizat și urâțit fără milă, asa cum au făcut-o cu alte sute de monumente ale perioadei, pentru că statuia se încadra în narațiunea lor asupra istoriei românilor, fiind o dovadă a antimonarhismului progresist al ploieștenilor. Cert este că evenimentele puteau căpăta o cu totul altă turnură dacă în septembrie 1870, armatele imperiale franceze nu ar fi fost înfrânte catastrofal de prusaci la Sedan, punând capăt celui de-al II-lea imperiu francez.

De remarcat geniul lui Caragiale, care a avut destule polițe de plătit participanților la rebeliune, în frunte cu liderul și autoproclamatul prefect3 Candiano-Popescu (dar nici pe ceilalți nu i-a iertat), astfel încât evenimentele din acea zi au rămas în conștiința românească prin prisma a ceea ce a scris Caragiale și nu a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Pe de altă parte, cine ar fi vorbit acum despre Stan Popescu dacă nu ar fi fost ironizat de Caragiale în nuvela Boborul? Caragiale a luat parte la acele evenimente, chiar dacă avea 17 ani. Probabil curios să afle de ce bat clopotele din oraș, viitorul mare dramaturg s-a dus în piața centrală, amestecându-se cu mulțimea de „revoluționari”. În Boborul (1893), el exagerează implicarea lui - ar fi smuls sabia unui polițist local (zbir) și, fiind observat de Alexandru Candiano-Popescu, ar fi fost numit pe loc polițist. Spre seară, dându-și seama că nu-și informase familia despre tendințele sale revoluționare, s-a întors acasă, fiind reținut de mama reacționară să revină la Rivoluție. Dorin Stănescu pune sub semnul întrebării această implicare activă, căci dacă ea ar fi avut loc, Caragiale mai mult ca sigur ar fi fost și el arestat și judecat.

Pe 8 august se împlinește un secol și jumătate de la evenimentele care puteau schimba soarta României. Faptul că nu au făcut-o este salutar, căci țara avea mare nevoie de cel care urma să-i fie ancoră - regele Carol I. //

1. Republica de la Ploiești, Editura Ploiești-Mileniul III, Ploiești, 2016.

2. Three Years in Roumania, Chapman&Hall, Londra, 1878, Trei ani în România, Editura Humanitas, București, traducere din engleză și note de Iulia Vladimirov

3. Singurul caz de prefect autoproclamat din istoria noastră.

// DORIN STĂNESCU

// Republica de la Ploiești

// Editura Ploiești - Mileniul III, Ploiești, 2016, 193 pagini

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22