Pe aceeași temă
Pita are o filmografie destul de bogata, cu filme ceva mai bune (un duo, împreuna cu Veroiu - Nunta de piatra, 1972, si Duhul aurului, 1974), altele care i-au adus faima de semi-disident premonitor al caderii regimului ceausist (Noiembrie, ultimul bal, 1989), dar si cu multe de neluat in considerare. Ultimele filme dinaintea lui Second Hand - Eu sunt Adam (1996), elucubratie paranormalo-lynch-eana total neinteligibila si Omul zilei (1997) sunt dintre cele mai proaste din cariera lui.
La acelasi nivel se mentine cu Second Hand, care nu are decat o singura calitate - imaginea lui Dan Alexandru. Cadrele cautate (figuri luminate doar in parte, bergmanian) abunda si sunt foarte OK in sine. Contextul insa e penibil. Povestea e si ea OK, s-ar fi putut scoate ceva, dar scenariul e submediocru (Radu F. Alexandru). In loc de firesc, filmul e imbibat cu falsitate, actorii joaca foarte prost, iar replicile suna pompos si gaunos.
Una din greselile majore e distribuirea miorlaitei Alexandra Mutu (semnata Dinu pe generic), ex-a Starului. Ma mir ca, pentru a atrage publicul cu nume sforaitoare pe afis, Pita n-a avut inspiratia sa-l puna pe Starul insusi in rol principal. Atunci tandemul ar fi fost ideal. Asa a trebuit sa-l sacrifice pe Mihai Calin, actor deloc rau de altfel, si care a cazut in capcana. Personajul lui Calin, cu nebunia si obsesiile lui, e extrem de ofertant, dar asasinat in fasa.
Mediul noilor bogati pare sa-l fascineze pe Dan Pita si afiseaza ostentativ un mod de viata ostentativ in sine. Sa nu se inteleaga ca pledez pentru prolet-cultism, nici in sensul etimologic al termenului, cu atat mai putin in sensul lui contextual-istoric. Doar ca, in loc sa ilustreze falsitatea si prostul gust al mediului, filmul lui Pita cade el insusi in falsitate si prost gust.
Din cate am inteles, Second Hand sta de cativa ani in post-productie, oare de ce? Cum de Cristi Puiu a reusit sa-si termine filmul (Moartea Domnului Lazarescu) in 6 luni, sa-l trimita la Cannes si sa obtina si un premiu (Un Certain Regard), iar altii le tarasc prin laboratoare ani de zile, cu probleme interminabile, pentru ca in final sa scoata niste geniale rateuri? Cred ca e vorba de doua mentalitati diametral opuse - de profesionalism pe toate planurile (Puiu si echipa) vs. amatorism pe toate planurile (Pita si echipa).
Tot trenat e si Faraonul, al lui Sinisa Dragin, care iese in sfarsit in sali la un an dupa vizionarea de la Cluj. Despre Faraonul am scris atunci si nu vad cu ce as mai putea reveni acum. E un film neglijabil, capcana in care au cazut Stefan Iordache si Olga Tudorache.
Inca doua filme care ma fac sa-mi reclam partea de impozit care le-a revenit, din ansamblul impozitului pe care-l platesc unui stat cu structuri parazitare, incompetente si corupte.
