FEM-inismul lui FEM

FEM este o carte care se cere citită pentru că îți spune cum să te vindeci prin poveste și cum să te apropii, prin literatură, de feminism și chiar să treci dincolo.

De la publicarea primei ediții, FEM-ul Mag­dei Cârneci a beneficiat de multe cronici care au surprins caracterul poetic al aces­tui roman epistolar, lirismul dezlănțuit în poveștile Șeherezadei către iubitul de care tocmai se desparte, folosirea imaginativă de viziuni și vise pentru a ne face părtași la experiențele întrupate ale unei fete în devenirea ei de femeie, erudiția, sen­si­bi­li­tatea, limbajul metaforic, care induce o per­manentă lectură printre rânduri.

Alții au decriptat cartea prin pris­ma unei literaturi feminine. Nu voi intra în polemica legată de faptul dacă există sau nu un spe­cific al literaturii scrise de femei - dacă se poate sau nu vorbi de li­teratură feminină (și masculină?) iden­ti­ficabilă sub forma unor constante precum: subiectivismul, narcisismul, instinctua­li­ta­tea, senzualitatea, preocuparea pentru stu­diul femeii / femininului. În genere, lite­ra­tura scrisă de femei (pe care poate o pu­tem numi uneori feminină) oferă o nouă vi­ziune, eliberată de constrângeri, a feme­ies­cului și feminității. Din acest punct de vedere, romanul Magdei Cârneci este din zo­na unei literaturi feminine - dacă prin as­ta înțelegem de fapt literatură scrisă de femei. Sigur că doar o femeie scriitoare și poe­tă poate scrie despre felurile ciudate de a iubi ale femeilor - despre modul în ca­re o femeie iubește firele de păr lăsate în cadă de iubit sau despre cum o femeie ma­tură poate încuraja cu tandrețe apro­pierea băr­ba­tului ei de o femeie mai tâ­nără (p. 100). Desigur că așa cum scrie o femeie despre ex­periențe specific fe­me­iești nu poate scrie un bărbat. Dar eu nu aș con­sidera FEM până la capăt o carte fe­mi­ni­nă, fie și pe ca­noanele dihotomice în ca­re gândim fe­mi­ninul vs. masculin. Este nu doar ins­tinc­tu­a­lă, ci și cerebrală, nu es­te doar narcisistă, fiind de fapt o carte des­pre relațiile de gen dintre un bărbat și o fe­meie, despre mo­dul în care se face și se construiește genul zi de zi, prin vorbe, fapte, trăiri, gân­duri.

În schimb, m-a surprins faptul că nu am citit nicio analiză din perspectivă fe­mi­nis­tă a romanului. Din punctul meu de ve­de­re, FEM este o carte feministă sau, cel pu­țin, o carte care poate fi ușor decriptată cu un instrumentar feminist. Femeile din literatura considerată feministă sunt în­totdeauna protagoniste - în jurul lor pi­vo­tează conținutul, sunt femei active care fac, nu doar sunt, femei dornice să își în­țeleagă viața, să decidă pentru ele și să fa­că față consecințelor acestor alegeri. FEM este o astfel de carte woman-centered des­­pre o Șeherezadă – o femeie poves­ti­toa­re puternică în fragilitatea ei, capabilă să își disece prin povești experiențele tru­pești și emoționale astfel încât să dea sens unei relații, fie ea și eșuată.

FEM are valențe feministe pentru că nu este doar o lectură care oferă plăcere, de­lectare, apreciere, din perspectiva valorii li­terare, ci este un text care aduce la su­prafață în mod evident (și, cred eu, asu­mat) o serie de reprezentări ideologice ale femeilor, ale unor stereotipuri și diferențe de gen în jurul cărora se construiesc re­la­țiile dintre oameni. Este o carte care abor­dează critic relațiile de gen, provoacă ta­buurile sociale, amintește de andro­cen­tris­mul creației („Femeia așteaptă. De când lu­mea. De când dumnealui a pornit uni­versul“, p. 98).

Este o carte feministă și pentru că vor­bește despre dinamica re­la­ții­lor de gen (vă­zută din pers­pec­ti­va femeii), despre ca­racterul în­trupat și subiectiv al unor ex­pe­riențe specific femeiești (precum naș­terea sau maternitatea). Poveștile Șehe­re­zadei noastre contemporane invită ci­ti­torul fe­meie să recunoască pattern-uri de trăire și simțire specific feminine, iar pe ci­ti­to­rul bărbat să cunoască (poate) câte ceva din misterul feminin. Sunt povești de via­ță, nu verdicte privind viața. Este vorba de perspective, unghiuri de vedere su­biec­tive, cunoaștere asumat parțială, nuanțe, și nu certitudini - acesta fiind și spiritul în care se face astăzi feminism (cel puțin feminismul la care ader eu).

Este, în același timp, o carte scrisă într-un stil feminist (nu fe­mi­nin!) – adică critic, de­seori ne­politicos, nonconformist, reven­dicativ, asumat subiectiv și pers­pectival. Mandala - viziunea despre un bărbat în­săr­cinat – este o poveste pro­vo­ca­toare, așa cum este și viziunea unui Bud­dha fe­meie. Dincolo de calitatea literară, sunt pa­gini (precum cele „impertinente“ des­pre penisul bărbatului iubit) pe care un pudibond le va accepta cu greu, dar care, dintr-o perspectivă feministă, pro­pun o subtilă inversare de roluri - ado­ra­ția și venerarea mergând către aspecte ale băr­bă­tescului și masculinului, în locul veș­nicelor ode închinate frumuseții cor­pu­rilor femeilor.

Este o carte care provoacă întrebări pro­fund genizate (de gen): care sunt ra­por­turile de putere dintre „noi“ și „ei“ și ca­re este dinamica lor? Ce facem cu stan­dar­dele duble, atât de înrădăcinate în men­ta­lul colectiv (vezi de exemplu capitolul Bor­feta, în care autoarea denunță cu patos mo­dul în care femeile și bărbații ușuratici sunt judecați cu măsuri diferite)? Cum să depășim normativitatea androcentrică pe care s-a clădit lumea? Cum să întrupăm mai mult cunoașterea? Cum să facem ca „your body must be heard“, mesajul He­lenei Cixous, să fie auzit de cât mai mulți poeți și oameni de știință deopotrivă, care să analizeze tensiunile dintre experiențe profund întrupate și înțelesurile culturale înscrise pe și în corp.

FEM este o mostră de literatură fe­ministă și din perspectiva fap­tu­lui că oferă o lec­tură profund în­trupată, în care corpul și mintea nu mai sunt separate, în care, așa cum spune chiar autoarea, metafizica este una strict corporală și psihică. Sunt pagini de literatură trăite în trup și suflet care spun povestea devenirii unei femei cu in­grediente general umane, dar și par­ti­cu­lare. Regăsești cu ușurință, sub acoperirea limbajului poetic, referințe la abordări teo­retice diverse legate de sociologia cor­pu­lui. Într-unul dintre cele mai frumoase ca­pitole după mine (Mai multe feluri de cor­puri), autoarea descrie corpul prezenței, al iubirii sau al lucidității. Citind, un cu­noscător face imediat puntea cu teoria și îi vin instantaneu în minte concepte pre­cum corpul docil (S. Bordo), corpul re­fle­xiv (A. Giddens), corpuri volatile (E. Grosz), corpul de consum (J. Baudillard) sau teh­nicile corporale ale lui M. Mauss etc.

Fiecare dintre noi suntem pro­dusul po­veș­tilor noastre de viață. Spunem povești și ni se spun po­vești. Povești de gen, ge­ni­za­te. Ast­fel dăm seama de ceea ce ni se în­tâm­plă, adică trăim conștient, întrupat, reflexiv, vizionar. FEM este o carte care s-a cerut scrisă cu orice preț - declara într-un interviu Magda Cârneci. FEM este o carte care se cere citită, spun eu, pentru că îți spune cum să te vindeci prin poveste și cum să te apropii, prin literatură, de fe­minism și chiar să treci dincolo. //