Festivalul Național de Teatru, o formulă care trebuie îmbunătățită

Ioana Moldovan | 08.11.2016

A recupera anul teatral 2015/2016 prin intermediul Festivalului Național de Teatru este o misiune imposibilă.

Pe aceeași temă

 

Festivalul Național de Teatru a arhivat în­că o ediție: a 26-a! Desfășurat între 21-30 octombrie, selecția națională a fost rea­li­zată de criticul de teatru Marina Cons­tan­tinescu, aflată pentru a șa­sea oară în postura de selec­ționer unic și director ar­tis­tic (2005-2007 și 2014-2016).

 

Rețeta acestui an a cuprins 40 de spectacole din toată ța­ra și șase producții străi­ne, plus o serie de eve­ni­men­te conexe: nouă spec­ta­cole radiofonice difuzate de Radio România Cultural, ex­poziții de fotografie de spec­tacol și afișe, instalații, lansări de car­te, ateliere profesionale (masterclass), spec­tacol-TV difuzat de TVR.

 

FNT-ul a crescut de la an la an, trans­formându-se într-un eveniment național cu identitate solidă, unul dintre eveni­mentele culturale anuale majore ale Ro­mâ­niei. Deschiderea spre mediul on-line, în­cepută în urmă cu doi ani, odată cu trans­mi­terea în direct a câtorva spectacole, a pus în dezbatere felul în care teatrul - o for­mă de artă legată exclusiv de moment și de prezență - poate să se folosească de noile media pentru a se autopromova, a procura noi aderenți și a duce arta în zonele greu accesibile, lipsite de orice ser­viciu cultural.

 

Anul acesta, FNT a reușit mai multe performanțe or­ga­ni­za­to­rice: să aibă o mașină oficială, să fie conceput rememorând o personalitate din mediul ar­tis­tic românesc (Miriam Răducanu - de a că­rei activitate profesională se leagă istoria dansului românesc), să își adauge și o di­mensiune caritabilă prin organizarea unei licitații de obiecte de artă și nu numai (obi­ecte ce fac parte din istoria teatrului ro­mânesc) pentru a strânge fonduri ce vor fi afectate artiștilor români pensionați, aflați în situații precare.

 

„Teatrul nu poate schimba viața, dar o poa­te face altfel“, a semnat selecționerul FNT 2016, Marina Constantinescu, expli­când principiile și motivele care au mo­de­lat ediția din acest an, o ediție con­centrată, interesantă, dar imposibil de ur­mărit în totalitate.

 

Problema festivalurilor, în general, este că oferă prea multe lucruri într-un timp prea scurt. A fi spectator de festival este un sport extrem solicitant, dur, nemilos, pen­tru care nu există o schemă de an­trenament. Nu există antrenori și nici con­silieri pentru asemenea maratoane cul­turale. Principiul este să vezi cât mai mult, să interacționezi cu cât mai multă lu­me, să fii văzut în cât mai multe locuri și – mai ales – să nu pierzi entuziasmul de în­ceput. Bulimia culturală are și un revers: dorința de a merge peste tot, de a vedea tot, de a participa la tot devine foar­te repede depresie, disperare, frustrare, ne­mulțumire. Festivalurile provoacă un pu­ternic sentiment de alienare: e suficient un spectacol altfel, ca să pierzi reperele, ca să tânjești după alte spații culturale. Fes­tivalurile sunt un fel de speed dating din care ieși cu maximum una-două emo­ții puternice (și nu totdeauna pozitive), restul fiind doar motive de neliniște și agitație, pentru că toți cei din jur se simt bine, savurează, în timp ce tu te simți stră­in de toți și toate.

 

A recupera anul teatral 2015/2016 prin in­termediul Festivalului Na­țional de Teatru este o mi­siune imposibilă. Dacă ești novice, mergi la tot, dar stai doar cât îți permite spec­tacolul care stă să în­ceapă o oră mai târziu în­tr-un alt spațiu, mai aproa­pe sau mai departe de locul în care te afli. În acest caz, FNT este o serie de intrări și ieșiri din săli de spec­tacol: văzut tot, dar niciodată de la în­ce­put la sfârșit. Dacă ești veteran, mergi la spectacolele celor pe care i-ai urmărit de-a lungul unei vieți. Mergi la sigur pentru că nu mai ai răbdare să experimentezi, să încerci. Dacă spectacolul nu e ce trebuie, discuția cu echipa de creație sigur va fi o experiență de repovestit, căci oamenii de teatru sunt povestitori fascinanți, abili în a-ți împrumuta gândul lor cel mai intim. Dacă ești între – nici novice și nici ve­teran –, festivalul național e un fel de Po­kémon GO: te duci la vânătoare, dar s-ar putea să nu-ți placă ce prinzi.

 

Cele 40 de spectacole naționale pot fi aran­jate în două categorii: spectacole produse de sistemul de stat (35) și spectacole pro­duse de sistemul privat (5!); spectacole cla­sice – adică după texte sau scenarii pre­existente (aici aș introduce și dramaturgia internațională contemporană!) – 27; spec­tacole „creații originale“ – adică fie spec­tacole de teatru după texte noi românești, scrise la comandă sau în ideea unei mon­tări imediate, coregrafiile și spectacolele per­formance: 13! Nu cred că există un pro­cent „corect“ pentru o rețetă perfectă de FNT, dar categoriile amintite mai sus ar fi trebuit să fie mai echilibrate. Câteva producții „de stat“ ar fi trebuit scurtcircui­tate pentru a nu mai ajunge pe afișul fi­nal.

 

Pe de altă parte, nu pot să nu pun în dis­cuție starea de oboseală a câte unui spec­tator profesionist, obligat prin natura me­seriei să vadă cât mai mult teatru. În con­diții de festival, ceea ce nu place nu poate fi trecut în valoare absolută. Starea pre­ca­ră a spectatorului poate afecta percepția, iar motive de precaritate există suficiente: frica de a pierde ultimul metrou, foamea, setea, oboseala, un telefon la pauză cu un deadline neprevăzut. Cum s-ar putea remedia asta?

 

Oare de ce Festivalul Național de Teatru trebuie să țină doar 10 zile? Fiind vorba de o ca­pitală europeană, de ce nu fa­cem festivalul din 1 septembrie până pe 31 decembrie? Companiile teatrale să fie chemate pe rând în Capitală, iar fie­care sosire să fie bine punctată cu în­tâl­niri, discuții, dezbateri. Festivalul de Toam­nă de la Paris se desfășoară chiar așa, de la începutul lui septembrie până în ultima zi de an. Mersul la teatru este o deprindere care se formează în timp. Zece zile de festival nu pot crea decât un sen­timent de intangibilitate a teatrului: da, spectacolele au fost sold out, dar câți ar mai fi vrut să vină la teatru în una dintre aceste 10 zile de festival și au rămas pe dinafară? Senzația aceea când, ca ultimă strategie, încerci să stai la un bilet în plus, dar nu te alegi decât cu sentimentul că teatrul se poate lipsi de tine și prezența ta! Festivalul poate emite două-trei va­riante de abonamente care să dea posi­bi­litate abonatului de a avea întâietate la achi­ziționarea de bilete. Abonamentele să aibă un preț simbolic (între 10-30 lei), sumele din abonamente revenind cu ade­vărat cauzelor caritabile deservite de lu­mea teatrală românească. Am învăța două lucruri în același timp: fidelizarea (abo­nament) și caritatea.

 

Apoi, e timpul la FNT să aibă o aplicație de smartphone, ca o mică agenție de pre­să teatrală care să transmită live, să in­formeze cu privire la evenimente în timp real, care să precizeze câte locuri libere au rămas într-o anumită sală la ora la care ar trebui să înceapă spectacolul, pentru ca cei care așteaptă la un bilet în plus, dar s-au înscris virtual pe o listă de așteptare să poată să intre în sală, nestingheriți.

 

FNT ar trebui să funcționeze în trei di­recții: teatru independent, multi­cu­lt­u­ralism & global, respectiv spectacolele far ale stagiunii trecute. E timpul ca sectorul independent să fie serios luat în con­si­de­rare. Ar trebui să se cadă de acord asupra unui procent din numărul de spectacole și 25% îmi pare o cifră rezonabilă. Unul din patru spectacole să provină din sectorul independent și privat, pentru a încuraja un sector care creează locuri de muncă. A doua secțiune ar trebui să includă spec­tacole în alte limbi decât cea română, pro­duse de teatre sau companii din țară. Aș­tept momentul când, pe lângă spectacole în limba maghiară și germană, pe lângă Teatrul Evreiesc de Stat, să văd primul spectacol rrom – produs de FNT! Mai sunt și alte minorități pe care vreau să le văd re­prezentate. Și e momentul și pentru un teatru al refugiaților sosiți pe teritoriul României, măcar în anii aceștia! Tot la categoria multiculturalism și global ar in­tra și spectacolele internaționale invi­tate, o adevărată fereastră deschisă spre teatrul lumii. Un schimb cultural firesc, poate pu­țin mai organizat: un an Europa de Est, un an lumea francofonă, un an lumea an­glo-americană etc. Iar fiecare direcție in­ter­națională să fie susținută de traduceri de specialitate și texte din spațiul respec­tiv.

 

Festivalul Na­țional de Teatru este o formulă care trebuie îm­bu­nă­tățită. Fiecare ediție trebuie să o depășească pe precedenta, să fie oglinda nu numai a unei stagiuni, ci și a angoaselor societății respective și a realităților de moment cu care se con­frun­tă întreaga lume. Da, teatrul nu poate schim­ba vieți, dar poate transforma co­mu­nități și societăți. Iar lumea noastră ro­mânească are nevoie de astfel de trans­for­mări. Teatrul este modelul perfect de so­cie­tate a partajului: scena împarte cu pu­blicului și publicul împarte cu scena. Occi­dentul de câțiva ani experimentează bene­ficiile societății partajului, în timp ce ro­mânii încă își măsoară fericirea în obiecte ale căror proprietari și utilizatori exclusivi sunt. Dacă sistemul politic și mediul eco­nomic nu vor sau nu pot să ne învețe să co­laborăm și să împărțim între noi, tea­trul poate!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22