Pe aceeași temă
Asa s-a intamplat cu filme care ar fi meritat o viata mult mai lunga, ca Metallica: Some Kind of Monster/Metallica: Un fel de monstru (2004), regia Joe Berlinger si Bruce Sinofsky. Cu atat mai mult cu cat e unul din putinele documentare exploatate in salile romanesti. Metallica: Some Kind of Monster e un film ce pune accentul pe psihologia intervievatilor, explicand astfel resorturile intime care le determina deciziile. Mai putin vorbeste despre evolutia trupei, cronologic si sec, asa cum fac cele mai multe filme de gen. Minusul cel mai important al filmului e lungimea - 2 ore si 15 minute.
A reaparut ca prin minune, la Scala (Bucuresti), The Assassination of Richard Nixon/Asasinarea lui Richard Nixon (2004), de Niels Mueller, remarcabil prin rolul pe care-l face Sean Penn - unul din cele mai bune ale anului trecut. Descinzand din Taxi Driver, rolul lui Sean Penn e cel al unui labil care vrea sa-l asasineze pe presedintele american si pune la cale un plan pentru asta. Cu un amestec de revolta si frustrare, Sean Penn face aici unul din cele mai bune roluri din cariera sa.
De asemenea a reaparut, la Europa (Bucuresti), A Different Loyalty/Labirintul trecutului (2005), de Marek Kanievska. Filmul atrage mai ales prin numele de pe afis - Sharon Stone si Rupert Everett. O atmosfera retro si ceva mister pigmenteaza o actiune care nu exceleaza si o poveste putin confuza la-nceput, dar care se clarifica incet-incet.
Inca mai ruleaza Elizabethtown (2005), de Cameron Crowe, cu Orlando Bloom (surprinzator de bun) si Kirsten Dunst (deloc rea). Filmul mizeaza in primul rand pe atmosfera si pe un umor sec. Ambele ii reusesc, iar Bloom induce o stare de toropeala care persista pe toata durata filmului. Dragostea il salveaza de la naufragiu pe personajul lui Bloom - frumoasa ideea si frumos exploatata. Un film care se urmareste cu placere.
Nu e o mare pierdere insa ca altele dispar repede din exploatare. Doom (2005), de Andrzej Bartkowiak, si A Sound of Thunder/Vanatoare fatala (2004), de Peter Hyams, sunt cele mai proaste filme din ultima vreme. Primul - de actiune, dupa jocul video cu acelasi nume, conform sabloanelor. Al doilea - un SF pe tema intoarcerii in timp (la vanatoare de dinozauri - sic!), prost chiar si la nivelul efectelor speciale - parca ar fi un film de animatie cu plastilina de multe ori.
Actiunea hard e bifata (si) in doua filme de arte martiale orientale: Kerd ma lui/Nascut pentru lupta (2004), de Panna Ritikrai; si Danny the Dog/Dresat pentru a ucide (2005), regia Louis Leterrier. Nascut pentru lupta e primul film thai distribuit in salile romanesti de cinema (sau, oricum, primul dupa cateva zeci de ani - nu am statistici din anii ’70-’80) si e pacat ca s-a ales un film slab, de actiune, cu nimic altceva decat niste batai frumos coregrafiate. Al doilea e marca Luc Besson, produs si scenarizat de regizorul francez fan al civilizatiilor orientale si regizat de cel ce realizase Curierul si cu Jet Li, Morgan Freeman si Bob Hoskins in rolurile principale; absolut nimic special insa.
Deuce Bigalow: European Gigolo/Deuce Bigalow: Gigolo european (2005), de Mike Bigalow, a fost nominalizat la multe din celebre zmeurici (Razzie Awards - premiile care se acorda pentru cele mai proaste filme americane ale anului) - cu cateva poante OK, iar in rest vulgar ca si prima parte.
The 40 Year Old Virgin/Virgin la 40 de ani (2005), de Judd Apatow, e doar o comedioara oarecare, la care chiar titlul iti indica totul si nu-ti lasa nici cea mai mica sansa pentru o surpriza. Iar The Upside of Anger/Culmea furiei (2005), de Mike Binder, tot o comedioara in care orice surpriza e spulberata dupa primul sfert de ora si care, eventual, poate atrage prin numele lui Kevin Costner.
Cinderella Man/Renascut din cenusa (2005), regia Ron Howard, despre un boxeur din timpul Marii Crize, din America - James J. Braddock. Poveste romantata, Cinderella Man a fost lansat la Venetia in septembrie 2005, pentru nici un alt motiv poate decat ca-i are in distributie pe Russell Crowe si pe Renée Zellweger si, astfel, exista garantia ca inca doua staruri hollywoodiene vor pasi pe covorul rosu (ceea ce da bine la orice festival). Caci alt motiv nu prea exista...
Biografic e si Beyond the Sea/O alta viata (2004), in regia lui Kevin Spacey. De data asta abordand viata (la fel de romantat adusa pe ecran) a lui Bobby Darin - cantaret american de succes. Spacey joaca el insusi rolul lui Darin si o face bine, nimic de zis. In afara acestui rol insa, Beyond the Sea (numele unei piese de succes a lui Darin) nu are nimic care sa-l individualizeze.
An Unfinished Life/Un alt inceput (2005), regia Lasse Hallström, e un film de atmosfera, o atmosfera de ferma uitata de lume, in care Jennifer Lopez vine sa alunge monotonia cuplului de prieteni batrani, format din Robert Redford si Morgan Freeman. Atmosfera putea fi si mai bine construita, iar zguduirile puteau fi si mai puternice, dar Hallström opteaza pentru “echilibru”. Echilibru in sensul prost insa, pentru ca monotonia fermei aluneca si in sala si se transforma usor in toropeala.
In sfarsit, (tot) la capitolul comedii s-au distribuit in ultima vreme (si inca mai sunt in sali) doua foarte oarecare: In Her Shoes/Eu cu sora mea mai mica (2005), de Curtis Hanson, si Just Like Heaven/Si daca e adevarat... (2005), de Mark S. Waters. Prima e o comedioara amaruie, care i-ar putea eventual atrage pe fanii lui Cameron Diaz, dar i-ar putea dezamagi prin lipsa totala de originalitate a filmului. A doua e una fantastic-romantica, nici ea originala, dar cu o gaselnita simpatica: un tip care se muta intr-un apartament nou da peste fantoma fostei proprietarese. Tineri si frumosi amandoi...
Despre alte filme recente - in numerele urmatoare. Printre ele - doua de exceptie: The Pillow Book, de Peter Greenway, si Lundi matin, de Otar Iosseliani.
