Pe aceeași temă
In 2005 au avut premiera 9 filme romanesti de lungmetraj. Un eveniment notabil a fost Moartea Domnului Lazarescu, de Cristi Puiu, unul dintre cele mai bune filme romanesti ale tuturor timpurilor si unul din cele mai bune filme europene din ultimii ani. Un eveniment a fost si promovarea internationala a filmului - o raritate pentru cinematografia romana - care a obtinut premiul sectiunii Un certain regard, la
Alte doua premiere notabile s-au produs in cinematograful romanesc in 2005: un film documentar lansat si exploatat in sali - Marele jaf comunist, de Alexandru Solomon (foarte reusit); si un film experimental de lungmetraj - Fix Alert, de Florin Piersic Jr. Fix Alert e, de fapt, o premiera absoluta in Romania. Un film fara buget, filmat in digital si-apoi transpus pe pelicula si exploatat in cinematografe. Au mai fost si altele pana acum, de lungmetraj, cu buget zero (3 pazeste, de Ovidiu Georgescu), dar fie n-au fost distribuite in salile de cinema, fie au fost ratate din start. Spre deosebire de acelea si cu toate minusurile de care sufera, Fix Alert chiar merita atentia. El are o anume prospetime, o anume ingenuitate si o anume atentie la detalii - toate foarte importante: imaginea, montajul, provocarea, constructia naratiunii. Minusurile privesc in primul rand lungimile - multe si daunatoare. De exemplu, pentru a da senzatia de repetitivitate, nu e nevoie ca un gest sa se repete timp de 3-4 minute. Si in experimental trebuie sa stii cand sa te opresti, iar asta deocamdata ii lipseste lui Piersic Jr. Probabil ca va invata sa se autocenzureze (in sensul bun) pe viitor - in orice caz, Fix Alert e mai mult decat promitator.
Din pacate, seria reusitelor romanesti se opreste aici. Despre cele mai multe din celelalte filme am scris la momentul lansarii si toate sunt sub orice nivel de discutie. Iata-le, totusi, in ordine aleatorie (nu in cea a premierei cinematografice): “15”, de Sergiu Nicolaescu (scris exact asa, cu ghilimele, nu se stie de ce); Second Hand, de Dan Pita (numit chiar asa, in engleza, iar nu se stie de ce); Sistemul nervos, de Mircea Daneliuc; Faraonul, de Sinisa Dragin. Singurele despre care n-am apucat sa scriu sunt cele mai recente doua, lansate de curand - Femeia visurilor, de Dan Pita; si Despre morti numai de bine, de Claudiu Romila.
Femeia visurilor e un penibil semi-experiment fellinian (pe tema artistului total, neinteles de semenii lui), 100% ratat, ca si Second Hand. Pretios pana la ridicol, Femeia visurilor nu transmite absolut nimic si, in plus, e si un record nefericit: al doilea film semnat de Dan Pita in 2005! Ca si cum Pita ar avea resursele de a scoate doua filme pe an!!! Doua rebuturi da, insa nu mai mult decat rebuturi, caci “filmele” din acest an ale lui Pita nici macar nu sunt cinema! Mai mult nici nu merita spus/scris...
Pe de alta parte, Despre morti numai de bine e genul de film al carui afis spune totul: abominabil! O echipa care-si permite un astfel de gunoi pe post de afis (niste figuri de actori claie peste gramada, cu o asa-zisa grafica ce-ti produce scarba) se descalifica din start. Claudiu Romila e un debutant, iar scenariul initial ii apartinea lui Stelian Tanase, care, ulterior (dandu-si probabil seama in ce se transformase scrierea lui), a tinut sa-si retraga numele de pe generic. N-a reusit in totalitate, caci numele-i apare langa cliseul “dupa un scenariu literar de...”. Asadar, de la scenariu (care, neapartinandu-i lui Stelian Tanase, nici nu avem afla cui ii apartine), trecand prin actori (ingrozitor Stefan Sileanu) si muzica (infioratoare - Mircea Octavian) si terminand cu “regia” (in realitate, nici urma de vreo viziune regizorala), Despre morti numai de bine e tipul de film care te oripileaza. Si te-apuca - pentru a nu stiu cata oara - indignarea ca banii pe care-i platesti ca impozit la stat merg la asemenea catastrofe. Caci evident (ce credeati???), ele sunt produse cu fonduri de la buget, via CNC si concursurile lui de o impostura notorie. Aceleasi concursuri care-i refuzasera lui Cristi Puiu finantarea, dandu-i un 4 (din 10 puncte) pentru Moartea Domnului Lazarescu... Lucrurile vorbesc de la sine.
Ce pacat, ce mare pacat ca filmele de valoare sunt exceptii, raritati, si ca sub- sau antivalorile domina cinematograful romanesc! Conditii in care nu-i pot dori “La Multi Ani!”, ci mai degraba “insanatosire grabnica si iesire din agonie!”. Si-apoi om mai vedea despre ani...
