FNT 2019. Teatrul și datoria morală

Doina Papp | 29.10.2019

Întâlnirile cu realitățile cotidiene ale teatrului nostru pe care un festival de anvergura FNT le poate prilejui oferă ocazia de a discuta despre problemele și ideile care-l frământă.

Pe aceeași temă

Pus sub semnul unui jubileu apăsat de răspundere, 30 de ani de la revoluție pe care-i rememorăm în acest an, Festivalul Național de Teatru ediția 2019 a evitat cât a putut patetismele și declarațiile de conjunctură, aplecându-se prin programul repertorial, dar și prin evenimentele conexe (mai ales) asupra datoriei morale a acestei arte de for public față de istoria în marș, en avant și en arrière. Sloganul ales ca motto de directorul artistic Marina Constantinescu – Teatrul, clipa magică a istoriei - ar vrea să pună în relație esența poeticii scenice a spectacolului cu momentul istoric în care palpită efemer și ideea de datorie morală, exprimată din prima zi a festivalului în cadrul unei întâlniri memorabile cu postul Europa Liberă și protagoniștii lui de odinioară, Emil Hurezeanu și Neculai Constantin Munteanu. Sigur, s-au scris între timp cărți și s-a vorbit mult despre fenomenul acesta fundamental și rolul jucat, ca act de conștiință, dar rememorarea clipelor care-ar putea fi ele însele magice dintr-un timp cenușiu și înfrigurat al istoriei României a fost cu adevărat o idee excelentă a festivalului, îmbrățișată cu emoție de toți cei mulți prezenți și nu numai. Am aflat de la sursă, din poveștile invitaților, lucruri noi, dar mai ales ne-am confruntat, prin reluarea unor fragmente de emisiuni, într-o fatală comparație cu provocarea prezentă pe care o mai poate reprezenta un de­mers de acest fel în spațiul socio-politic al României și al lumii de azi.

Această prefață a FNT-ului a avut darul să apese pe cuvinte ca responsabilitate și luciditate, pe ideea datoriei morale pe care teatrul, fiindcă despre el este vorba aici, o are față de istorie, față de un prezent în care se scrie adesea istorie cu viteza Internetului și a biților presupuși de comunicarea modernă. O mare parte a repertoriului a fost ales în acest sens, deschizând astfel o dezbatere națională pe care o manifestare cu caracter de bilanț, dar și de celebrare le presupune. Spectacole ca: Jurnal de România. Timișoara, Istorie la persoana I (Teatrul Luceafărul, Iași) Baladele memoriei (Reactor de creație și experiment, Cluj), Tăcerea e imposibilă, după jurnalele Lenei Constante, Turnul de apă de Ioana Ieronim, Nu, nu regret nimic de Szekey Csaba, Itinerarii de Yann Verbugh, regia Eugen Jebeleanu, legate explicit de temă, ca și expoziții precum O retrospectivă a libertății ne-au făcut atenți la acest tip de teatru, documentar, social, politic în sensul cel mai direct al cuvântului, la mijloacele prin care își comunică mesajele și impactul public. O dezbatere după spectacolul ieșenilor despre relația tinerei generații cu istoria, cea reală, cea din cărți, cea povestită și trăită a fost în acest sens relevantă pentru interesul pe care aceste teme îl poate avea, cu condiția unei realizări artistice convingătoare.

Fondul repertorial major al festivalului și spectacolele aferente au fost construite însă în jurul valorilor perene ale teatrului universal capabile să vorbească și astăzi despre sensul politicului în viață și în cultură, despre noțiuni esențiale precum libertate, dreptate, adevăr. Un spectacol ca Zbor deasupra unui cuib de cuci după piesa lui Dale Wasserman, inspirat din realitățile de prima pagină ale anilor 70, devine astfel, prin montarea puternică realizată la Teatrul Metropolis de Victor Ioan Frunză, un manifest în apărarea ideii de libertate și împotriva oricăror agresiuni asupra ființei, fizice sau morale. Cadrul ales de autor - spitalul psihiatric - e în fond de la Dostoievski încoace cel mai potrivit pentru a vorbi despre alienare și motivele ei, chiar dacă la Wasserman via Ken Kesey era vorba despre cazurile concrete descoperite de autor în spitalele unde se tratau veteranii de război în America. Dar oare astăzi nu mai sunt asemenea exemple?

De altfel, discuția despre idealul democratic și visul american pare a se reactualiza în repertoriul teatrelor prin reluarea unor nume de notorietate jucate cu sârg în România deceniilor 6 și 7, când piese de Tennesse Williams, Albee, O’Neill erau abundent reprezentate. Să înțelegem că e din nou nevoie de ele? Că li se mai recunoaște valoarea în zbuciumatul deceniu postdramatic? Chiar și un Sam Shappard, nici el chiar up today, în spectacolul True West regizat de Vlad Cristache, are nostalgia unei Americi deplânse uneori stângist, fiind vorba de o polemică sfârșită tragic între un visător și un pragmatic. Iată o temă de reflecție nu doar pentru critici.

Prin programarea inspirată în FNT a spectacolului Richard III de William Shakespeare în dublă interpretare, a Teatrului Bulandra din București și Teatrului Radnóti Miklós din Budapesta, în regia aceluiași Andrei Șerban am avut propunerea unui exercițiu critic inedit de comparare a celor două realizări. Fiind vorba de spectacole cu miză politică subliniată, ideea legăturii cu realitățile locale a devenit mai importantă decât fondul moral-filozofic al cunoscutei tragedii shakespearene ale cărei idei vizează practici în lupta pentru putere și mecanismele dictaturii, care, cum se vede, nu s-au prea schimbat. Richard redevine astfel aluziv pentru figuri familiare ale lumii contemporane așa cum era și pe vremea când pentru publicul din blocul estic făcea trimitere la dictatorii la putere.

Referiri la lumea contemporană cu beteșugurile ei supralicitate uneori în spectacole cam morbide se fac însă mai ales în spectacolele după autori ai zilelor noastre (Martin McDonagh, Ivan Vîrîpaev, Neil LaBute, Conor McPherson) care, dincolo de temele preferate privind feluritele discriminări de gen, etnie, religie, orientare sexuală, abordează și teme mai generale despre crize ale umanului dintotdeauna (religioase, identitare), precum în spectacole ca Delirium sau Nevermor, chiar dacă unul se inspiră din Dostoievski, iar celălalt din Edgar Ellen Poe.

Afișul festivalului a inclus, cum altfel, și reușitele de notorietate ale stagiunii, precum Pădurea spânzuraților în regia lui Radu Afrim, producție a TNB, Henric IV în regia lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Maghiar Csiky Gergely din Timișoara, Neguțătorul din Veneția, regia Tompa Gábor, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Moș Nichifor, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act.

Ambiționând o panoramă a teatrului românesc, ca în fiecare an de altfel, FNT 2019 trebuie să suporte și inevitabila critică a selecției. De ce sunt unele spectacole, de ce lipsesc altele. Și tot ca întotdeuna, selecționerul unic are la îndemână nu doar argumentul subiectivității, ci și oferta stagiunii, atâta câtă e ea în res­pectivul interval. În acest sens nu s-ar putea spune că n-a existat marfă, altfel cum s-ar fi putut alcătui o listă de peste 40 de spectacole? De altfel, ideea de a da cât mai multora șansa să fie văzuți într-un festival național e oricum de apreciat. Cum se știe, festivalul are și invitați din străinătate și nu de puține ori destine individuale sau colective (avem în vedere trupele) au profitat de pe urma acestor oportunități.

Mai mult ca alte ori, FNT a avut în acest an și un vast program expozițional. Tot atâtea prilejuri de a ne întâlni cu creațiile unor scenografi de renume ca Paul Bortnovski sau Doina Levintza, dar și cu preocupările inedite ale unor regizori ca Dragoș Galgoțiu, Cristian Pepino, interesați de vizual, nu doar în spectacolele lor.

În panelul dedicat teoriei și criticii a fost inclusă și dezbaterea Critica de teatru înainte și după 1989, provocată de apariția volumelor Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism de Miruna Runcan apărut la Editura Tracus arte și Teatrul.ro 30 noi nume, volum colectiv bilingv, selecție și prefață de Oltița Cîntec, apărut la Editura Timpul din Iași ca producție a Festivalului internațional pentru publicul tânăr găzduit de Teatrul Luceafărul.

Ambele lucrări merită comentarii aparte, nu doar de popularizare, mai ales că îndeobște critica criticii stârnește pasiuni și polemici partizane.

De mare interes s-a bucurat și evenimentul dedicat recent dispărutului regizor Alexandru Darie, evocat aici de două apariții editoriale la sate cu acest prilej, Spectacole de poveste a suprasemnatarei acestui comentariu și Coriolanus, album foto de Mihaela Marin.

Secțiunea externă a Festivalului de Teatru din acest an a fost mobilată majoritar cu spectacole de dans contemporan, fiind invitate trei companii cunoscute cu producții mai vechi, dar reprezentative pentru mișcare: Hervé Koubi, Maguy Marin (Franța, acestei mari artiste și angajamentului ei social fiindu-i dedicată ediția din acest an festivalului) și Eifman Ballet (Sankt Petersburg). E îmbucurătoare această asumare a dansului contemporan în perimetrul teatrului, în a cărui avangardă dansul s-a aflat și se află generând prin Pina Bauch fenomenul numit teatru-dans. Performanța din arta dansului transmite teatrului o sugestie de rigoare și profesionalism care uneori îi lipsește acestuia, mai ales când se lasă ispitit de aproximări și improvizație. Cândva, într-o ieșire publică, un om de teatru cu notorietate, de pe alte meleaguri, apreciind teatrul românesc, remarca tocmai această inventivitate spontană care, însă, fără școală și reguli, cade în altceva.

Întâlniri față-n față cu realitățile cotidiene ale teatrului nostru pe care un festival de anvergura FNT le poate prilejui vor fi întotdeauna ocazia necesară de a discuta despre problemele și ideile care-l frământă, îndemnându-ne la a ne respecta reciproc munca și preocupările. E și asta o datorie morală. //

PS.
Revelația cronicarului : Trei surori de Cehov, regia István Albu, producție a tânărului Teatru Figura StÚdiÓ din Gheorghieni

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22